2,617 matches
-
din urechi, rușinat. DOAMNA CU VOAL își lasă din nou voalul pe fată. Tăcere lungă. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își împăturește batista, și-o pune în buzunar și începe din nou să cânte transpus, pasionat.) (Pauză lungă. BĂTRÎNUL CU BASTON rămâne încremenit pe scaunul lui, cu ochii închiși. DOAMNA CU VOAL pufnește scurt în râs după care așteaptă consternată. BĂRBATUL CU ZIARUL își pune cocoloașele de vată înapoi în urechi.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Către BĂTRÎNUL CU BASTON.): Încercați să vă astupați urechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ce v-a apucat? Ce-i asta? BĂRBATUL CU ZIARUL (Mohorât.): Nimic. Ascultam și noi. (BĂTRÎNUL CU BASTON scoate o batistă și începe să se șteargă de sudoare. Tăcere lungă pe fondul temei interpretate la violoncel.) DOAMNA CU VOAL (Timid, încremenită în picioare pe scaun): Ș-acu’ ce facem, sau nu mai cântăm? BĂRBATUL CU ZIARUL (Acru, arătând spre BĂTRÎNUL CU BASTON.): Să cânte dumnealui că e foarte, foarte bun. BĂTRÎNUL CU BASTON (Obosit, așezându-se.): Ei, nu sunt eu chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
a trecut; sunetele se sting; ritmul roților se îndepărtează, dispare; lumină slabă în scenă, o lumină albastră de undeva dinspre pata albastră; personajele au rămas înlemnite în pozițiile agoniei lor; ȘEFUL GĂRII a rămas în picioare, cu hohotul de râs încremenit pe figură, privind prostit în direcția în care a dispărut trenul; IOANA scâncește ușor la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe șine, cu privirile în pământ; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE, care a alergat în urma trenului fantastic, se află cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
personajele au rămas înlemnite în pozițiile agoniei lor; ȘEFUL GĂRII a rămas în picioare, cu hohotul de râs încremenit pe figură, privind prostit în direcția în care a dispărut trenul; IOANA scâncește ușor la picioarele tatălui ei; CASIERUL a rămas încremenit pe șine, cu privirile în pământ; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE, care a alergat în urma trenului fantastic, se află cu un pas înaintea ieșirii din scenă, istovit, cu privirile în gol; HAMALUL s-a trântit pe valizele lui și-și ține capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
culoare nemaivăzută de Ilie decât în cer nu și pe pământ, seara când soarele a sfințit și pe boltă rămâne așa, o lumină. Nu ține mult, nu sunt condiții să țină, dar Iliuță o recunoaște. E Maica Domnului. A rămas încremenit lângă ea în poartă. Cele șapte găini, simțind-o, au încremenit și ele neîndrăznind să zică nici câr. ─ Ilie dragă, spune ea. Nu te speria, vezi bine că-s eu, doar mă știi. Ți-amintești pătura albastră cu dungi portocalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
seara când soarele a sfințit și pe boltă rămâne așa, o lumină. Nu ține mult, nu sunt condiții să țină, dar Iliuță o recunoaște. E Maica Domnului. A rămas încremenit lângă ea în poartă. Cele șapte găini, simțind-o, au încremenit și ele neîndrăznind să zică nici câr. ─ Ilie dragă, spune ea. Nu te speria, vezi bine că-s eu, doar mă știi. Ți-amintești pătura albastră cu dungi portocalii? Pe care i-ai dus-o cățelei care de-abia fătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
intervine și vâjjjjj! Golește iazul dintr-o dată. Până atunci, însă! Până atunci! Peștișor lângă peștișor, ochișor lângă ochișor, verde, albastru, galben segmentat, solz lângă solz, aripioare străvezii, nemișcate, cozi ca frunzele, cu nervuri de sticlă, și fiecare ochi, solz, aripă încremenită la o apropiere cutremurătoare de fiecare alt solz, ochi, aripă, înotătoare, atom lângă atom, și peste tot un murmur, un bâzâit de nervi, cristal viu, orbitor, curcubeu de cuarț, crepuscul pârâind în somn mineral, înfiripând lumina din stomac, geometrie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mai trebuie. Trăiesc acum în viața mea. Ne mai telefonăm, cu bolile, cu viața... Am înfiat împreună și un băiat. Eram mai tineri, desigur. Cum erau și instrucțiunile de la partid p-atunci... Oficiantul studia concentrat hârtia cu anunțul. Părea că încremenise așa, aplecat pe geamul ghișeului. - Am stat și noi p’afară, tot la intendență, continuă bătrâna. Și trebuia să lăsăm un copil în țară. Ce ne-a făcut ăla... E mare acuma, pe unde a ajuns. Tocmai în Sudica. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tare. Privi toate obiectele care fuseseră îngrămădite aici, în mijlocul sufrageriei, unde pereții văruiți se uscaseră și răspândeau un aer răcoros.Un covor și o carpetă făcute sul, deasupra biroului învelit în plastic, te duceau cu gândul la niște viermi leneși, încremeniți în aburcarea unei dune albicioase. Canapeaua pe care ședeau nu era protejată cu nimic, fiindcă se hotărâseră s-o arunce. Era foarte veche și murdară. În schimb, televizorul funcționa bine, și totuși nu-l acoperiseră decât cu o hârtie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de săgeți scurte părură că le traversează trupurile. Căderea continuă, dar imediat urmă o altă serie de săgeți, încă și mai ascuțite și mai dureroase decât cele dintâi. Margareta țipă. Samuel ordonă imediat computerului să înghețe programul, iar saltul lor încremeni în gol. — Ce s-a întâmplat? întrebă speriată Margareta. — Ne-am lovit de ceva. Ești bine? Îți curge sânge. — Mă doare, dar nu-i mare lucru, o să-mi treacă. — Margareta, te-ai tăiat la mână... Sângerezi... Samuel simți pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
care se răsuceau fragmente de legume. Minutele au trecut, aburul ce-mi gâdila fața s-a micșorat, a ajuns cât un ac, apoi a dispărut. Legumele s-au oprit din mers. Aveam înainte o baltă de ciorbă moartă, cu bucăți încremenite de cartofi și morcovi, pe care am dat-o pe gât fără să-i simt gustul. Am strigat să-mi aducă felul doi. Felul doi nu era gata. Am așteptat câteva minute, m-am foit pe fotoliu, m-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
principal este redus, mult mai redus decât cel afectat spațiului aventurii, semnificând în primul rând viața, în ceea ce are ea mai omenesc și mai profund, apoi lupta cu sine și cu adversitățile, pentru desăvârșirea morală și atingerea perfecțiunii. Totul este încremenit static, timpul însuși stagnează, devenind etern. Făt-Frumos nu este și nu poate fi fericit pe deplin acolo, ci trebuie să se supună, fatal, unor rigori; el se știe sigur pe sine, puternic și neînfricat. Aspirația lui la cunoaștere este fără
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
Roxana-Maria Cărăbuș Este o zi din luna lui cuptor. Mândrul și biruitorul soare mușcă pământul cu sulițe arzătoare. Câmpia respiră greu prin scoarța uscată și crăpată. Lacul auriu imens de grâu a încremenit în așteptarea unei brize, dar nicio adiere nu-i răcorește spicele. Până și viețuitoarele au amuțit în adăposturile lor neștiute. Pământul seamănă cu un tablou în flăcări. Sus, în ceruri, se luptă cu căldura puternică doar câțiva nori, însă fără
Tablou în flăcări. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_667]
-
și viețuitoarele au amuțit în adăposturile lor neștiute. Pământul seamănă cu un tablou în flăcări. Sus, în ceruri, se luptă cu căldura puternică doar câțiva nori, însă fără izbândă. Este cea mai călduroasă zi de vară, iar timpul parcă a încremenit și el. clipele se scurg greu ca într-o nesfârșită agonie. Acum peisajul pare a fi cuprins de flăcări, căldura copleșindu-te.
Tablou în flăcări. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_667]
-
scos pe o voce joasă. Alice a tresărit când Jake i-a înconjurat talia cu brațele lui musculoase, pentru ca apoi să înceapă să urce cu mâinile ca să-i mângâie sânii. Când Jake i-a întors capul către el, Alice a încremenit. —Îmi pare rău, Jake. Nu prea am chef. — Cândva aveai chef tot timpul, i-a amintit el morocănos. —Știu. Probabil c-o să am mai târziu. Fir-ar al dracului! a exclamat Jake. Alice și-a dat seama că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de durere in jur. ”- Ce s-ar face lumea fără lacrimi ?!... Lumea, viata are nevoie de lacrimi ca de aer, ca de apă... ca de soare și de lumină !” își zise el în gând, în genunchi lângă raclă, cu privirea încremenită pe chipul Vasilicăi. Între sprâncenele ei frumoase, i se săpase mai adânc semnul posomorârii. -Te voi purta în inimă și-n cuget, cât voi mai trăi... suflet bun și generos!” murmură el în gând, ca un jurământ de credință, în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ține de puterea noastră de a concepe și a stăpâni o realitate...! continuă el să gândească cu voce tare. Albești și nu știi să vezi... nu ești în stare, deși îți întâlnești în fiecare dimineață chipul în oglindă și, deodată încremenești... În sfârșit te-ai văzut!... ”Uite, dom’le cum trece timpul.!” Îți zici uluit. După ce depănă firul anilor până la prima lui mare dragoste, Vasilica, ale cărei forme îl uimise, nu îndrăznea să creadă că a fost iubit... Totuș, gândurile cuminți
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Vasilica a auzit-o... ori, poate chiar, a văzut-o... și, privirile-i până atunci neliniștite, se ațintiră în necunoscut. ”- Ai venit!... Cine te-a trimis?!... bâigui ea încet. Ah, El?!” abia șopti ea și, cu un oftat ce a încremenit vremile... și-a dat sufletul... Pleoapele îi coborâră încet și au stătut... Tot geamătul, zbuciumul de până atunci, și o liniște, și o cumințenie înspăimântătoare de dincolo de lume, au căzut cu zâmbet de aur pe chipul ei de lut... S-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
o parte, de parcă s-ar fi mirat de trecătorii de pe drum. Salcâmul bătrân de la poartă, oalele de lut ars, puse cu gura în jos în gărduțul din fața casei, căsuța albă și bătrânii copaci din spatele ei... totul, sub zăpușeala zilei, parcă încremenise păstrându-și umbra neștirbită. Un motan cenușiu, vargat, cu crăpături la ochii galbeni, se chiora la soare. Stătea pe prispă nemișcat ca un sfinx, privind departe peste sat. Întreaga bătătură a casei bătrânei Zotoaia, zăcea într-o tăcere blajină, păstrând
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
spaima morții întipărită pe chip. O durere cumplită îi strânse inima ca într-un cleste. Era atât de neîndurătoare!... Ciuli urechea; auzi limpede un trosnet sub podea... o prăbusitură, apoi liniste... si, un geamăt prelung si din nou tăcere. Iorgu încremenit în pat, stătea cu urechea ciulită... Da, nu se înșela, sub podea umbla cineva... se auzea scârtâitul pașilor, strecurat hotește. Ascultă, ascultă din nou... Se făcu ghem pe pat, de încordare; zgomotul se întrerupse, urmă o tăcere de moarte... Tăcerea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
urechea ciulită... Da, nu se înșela, sub podea umbla cineva... se auzea scârtâitul pașilor, strecurat hotește. Ascultă, ascultă din nou... Se făcu ghem pe pat, de încordare; zgomotul se întrerupse, urmă o tăcere de moarte... Tăcerea groazei tesută din pândă... Încremenit aștepta... simti un nod în gât. Își strânse fălcile să nu-i clăntăne dintii din gură. - Iartă-mă, Fata... iartă-mă!... își ceru el iertare în gând. ”Doamne, iartă-mă!”, trimise el un gând către Dumnezeu. Îl rodea ceva... O
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
scurt îi ieși din gât, ecoul lui înnăbușindu-se în fundul pieptului. - Fata, Fata mea dragă!... atât mai putu articula, nu știa mai mult, nici nu putea mai mult. Cât de neînsemnate sunt toate, pe lângă acest adevăr... singurul adevăr... moartea!... murmură el încremenit pe marginea mormântului. Oare, mai este pe lume ceva vrednic de prețuit, atâtor suferințe, atâtor dorințe... de prețul atâtor zbateri... de vreme ce aici se sfârșesc toate?!... Ce știm despre moarte... ori, despre viață?! Nimic!... Chiar de-am ști... judecata nu e
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Venise s-o ia... Vasilica a auzit-o... Ori, poate, chiar a văzut-o, și privirile-i neliniștite se ațintiră în necunoscut... ”-Cine te-a trimis?.. bâigui ea încet. Ah, El?!..” suspină ea, și cu un oftat adânc, ce a încremenit veacurile, și-a dat sufletul. Și, pleoapele-i coborâră încet și au stătut... Tot geamătul, tot zbuciumul de până atunci și o liniște, și o cumințenie înspăimântătoare de dincolo de lume, au căzut cu zâmbet de aur pe chipul ei de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
să ajungem, spune Père Joseph arătând cu degetul căbĂnuța salvatoare de la marginea lacului. Am făcut drumul Ăsta singur de nu știu câte ori și nu m-a atacat niciodată vreun lup. Și nu cred că m-ar ataca vreodată. Hai, curaj ! Deodată Încremenim cu toții. În fața noastră se află o ară- tanie care aduce cu un câine, dar pare să fie mai degrabă lup. — Kutaa ! strigă Père Joseph zâmbind. Arătania dă din coadă și sare cu labele din față pe picioarele lui Père Joseph
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
ajunsă stearpă și pustie, după ce fusese pârjolită de focul inimii și al trupului, ele continuau să iradieze discret o lumină nevăzută, dar nu mai puțin vindecătoare. Și mai iradiau forță călĂuzitoare și imaginile Întipărite adânc pe retina copilăriei, când timpul Încremenea În loc : vântul mișcând frunzele prin care se Întrevăd razele soarelui ; sau un anumit fel În care cad razele pe o carte În timp ce stau Întinsă În pat pe burtă, citind și mâncând cireșe ; sau o noapte plină de mister, la munte
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]