3,818 matches
-
mișca gâtul. — Haide, haide! îl îndemnă maestrul. Valerius luptă cu al doilea și cu al treilea rețiar, dar amândoi reușiră să-l imobilizeze. Oprește-te! Proculus se apropie de secutor și-l eliberă cu greu din plasa în care era înfășurat și pe care Valerius o încurcase mișcându-se dezordonat. — Nu trebuie să rămâi pe loc când vezi plasa venind spre tine. Folosește-ți scutul. Proculus arătă spre partea superioară a scutului, care era rotunjită. — Vezi? În partea de sus, scutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și continuă să se îmbrace. Își sprijini piciorul stâng pe bancă și-și puse jambiera de piele, care îi ajungea până sub genunchi. Ca să stea lipită de picior, trase cu putere șireturile aflate de-a lungul tibiei. Începu apoi să înfășoare peste jambieră o bucată groasă de piele, ca o fașă lată. Deasupra puse scurtul ocrea de bronz, care la secutori era mai lat, pornind de sub genunchi și ajungând până la gleznă, fiindcă tibia era ținta predilectă a tridentului rețiarului. Genunchiul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
observă că scutul era îmbrăcat în piele roșie, pe care erau reprezentați cu auriu doi clești ai zeului făurar Vulcanus, unul în partea de sus și celălalt în partea de jos, simetrici și verticali, cu gurile îndreptate una spre alta, înfășurate în ramuri verzi de laur. Flamma își punea pe brațul stâng manșonul din bucăți de piele, care pornea de la încheietură și ajungea sub braț. Ca să nu cadă, îl prinse cu o curelușă sub brațul drept. Valerius își trase pe brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu cadă, îl prinse cu o curelușă sub brațul drept. Valerius își trase pe brațul drept manșonul cu solzi metalici, căci brațul stâng urma să fie protejat de scut. Înainte să agațe de el apărătoarea de piele pentru mână, își înfășură în jurul pieptului o bucată de piele cu ținte metalice, care avea să-l protejeze de loviturile în abdomen, mai ales de cele care aveau ca țintă splina și ficatul. Flamma termină înaintea lui Valerius, pentru că nu avea nici coif, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Viața veșnică... Zeul meu îmi dăruiește viața veșnică. Întotdeauna am încercat să lupt de partea Binelui... Deodată, o mână hotărâtă îndepărtă draperia de la intrare, dincolo de care se zărea cerul cenușiu din acea dimineață de noiembrie. Intră un bărbat scund, zvelt, înfășurat într-o paenula de lână. În urma lui mergea un servitor care ducea un sac mare. — Proculus! Errius Sartorius sări în picioare și veni în întâmpinarea maestrului. — Proculus... Moare, zise, arătând spre Antonius. Uită-te la el... Moare... — De ce crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că Antonius Primus era salvat trecuse din gură în gură. Generalul se ivi la intrarea cortului. Stătea drept, privind mândru în jur. Obrajii lui palizi erau bărbieriți. Când ieși din cort, mulți îl zăriră în spatele său pe Proculus, care se înfășura în paenula albă cu gestul celui care a dus la bun sfârșit o misiune dificilă. Servitorul lui căra sacul cel mare. Aduseră calul. Dintr-un salt, Antonius fu în șa și își trecu în revistă trupele, mergând la trap mărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apropie de Valerius. — Sunt o mulțime. Și mulți alții vor să intre. Îi auzi? Zgomotul mulțimii era asurzitor. — Și nu uita că e foarte frig, iar romanii nu sunt obișnuiți cu frigul... Pe ușă pătrundea o lumină palidă. Valerius își înfășura jambiera de piele pe piciorul stâng. Zâmbi cu ură. — Porcul de Vitellius vrea să sărbătorească moartea mea. Mulțimea știe asta și a dat fuga... Știe că Vitellius a vrut ca jocurile astea să fie fastuoase... Marcus îi întinse ocrea. — Vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatori! Se întoarse spre Errius Sartorius. — Luați-l din fața ochilor mei. Să se întoarcă la Roma și să-i dea raportul infamului pe care îl numește împăratul său. Antonius intră repede în cort. Acolo îl așteptau două persoane. Calvia Crispinilla, înfășurată într-o mantie de blană, privea flacăra micuță din fața altarului Manilor. La masă stătea un bărbat care ținea în mână un pergament. Îl privi grav pe Antonius, care se îndrepta spre Calvia. Ascultă tăcut discuția celor doi. — O să pun pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aplecă deasupra lui și scoase dinăuntru o centură împodobită cu plăcuțe de aur. — Ajută-mă s-o pun, porunci cu glas răgușit. Și caută ceva de mâncare... Repede. Listarius petrecu centura în jurul șoldurilor grase ale lui Vitellius, pe care îl înfășură din nou în mantia neagră. — Dau o fugă până la bucătărie, apoi vin la tine. Să nu-ți scoți mantia asta, împărate. Cu ea, nimeni nu te va recunoaște. — Nu, așteaptă... Nu mă lăsa. Se auzeau strigăte, pași repezi, zgomot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
au format două tipuri de gladiatori traci: unul specializat în lupta cu mirmilonul și celălalt specializat în lupta cu hoplomachus-ul. Cele două categorii de gladiatori difereau printr-o serie de detalii ale armamentului. Tibială: fâșie groasă de lână ce se înfășoară pe picior, de la genunchi până la gleznă, având rolul de a proteja de frig și umezeală. Toga praetexta: togă cu marginea de purpură, purtată de magistrați și de copiii născuți liberi. Toromachos: armură din piele sau straturi de in lipite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
burtă. Inima îi tresări, prinzând ritmul. O lovea din ce în ce mai tare. Prunul din curte să clătina și trosnea. Ploaia se scurgea prin părul lui Kulfi, spălându-i fața. Soțul ei zbieră: — Pleacă de lângă fereastra deschisă. Nu-i dădu nici o atenție. O înfășură într-o bucată de plastic, dar ea o scutură jos. Ploaia cădea în rafale puternice, măturând totul. Vecinii se retrăseseră cu mișcări iuți, bruște, trântiseră ferestrele, baricadaseră ușile, dar Kulfi se întinse și mai mult, din ce în ce mai mult, până când ploaia ocupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mosc, naftalină, gălbenele și pudră pentru bebeluși. De ulei de santal. Ah, lume parfumată! Își simți inima mai ușoară. Duse materialele la obraji, lăsând greutatea lor alunecoasă să-i treacă dintr-o mână în cealaltă și apoi peste brațe. Se înfășură cu valuri de roz și verde și galben-șofran până ajunse să arate ca o cutie de dulciuri împachetată pentru sărbătoarea Diwali. Într-o cutie plină cu bijuteriile uneia din verișoare, examină iridiscențe neobișnuite: perle atârnând de tije de argint, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nu cu mult timp în urmă, pe când restul familiei dormea, petrecuse ore întunecate deasupra cărților sale, mereu cu câte un examen pentru care trebuia să învețe, cu câte un test sau o întrebare lungă la care trebuia să răspundă. Își înfășura o cârpă udă în jurul capului, sperând să se răcorească, dar sudoarea i se scurgea pe spate ca un cărăbuș care aleargă grăbit, stiloul îi devenea alunecos în mâni, cerneala păta cu urme monstruoase, albastre și negre, pagina. Își aminti cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să-și scoată hainele. Din public se ridicară câteva țipete îngrozite. Totuși, în momentul acela de apogeu, le confundă cu strigătele de admirație. Într-un stil propriu, lăsă pe rând să alunece de pe el sariurile și dupatta cu care se înfășurase. Desfăcu și ultima fâșie lucioasă de material, dar simțea că nu a ajuns încă la punctul culminant al reprezentației sale, acel apogeu spre care se îndrepta, pe care toată ființa sa îl anticipa. Nu se putea dezamăgi pe sine așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Vai, vai, ce se va alege de băiatul ăsta? — Și a durat un an întreg până să-i găsesc postul de la oficiul poștal... În jurul lui uguiau și răreau prin ghivece familii numeroase de porumbei, care păreau că încearcă să se înfășoare într-o lume a confortului molatec. Furios dintr-odată, Sampath călcă apăsat ca să-i sperie. Se ridicară doar ca să se așeze din nou. Cooo, fâșș, cooo, fâșș. La o fereastră de mai jos se ivi capul mamei sale, ieșit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de îngrozitoare era viața, recunoștea cu tristețe nevoia de a fi singură și, din momentul acestei revelații, începu să petreacă ore întregi sub copacul lui Sampath, închisă într-un cocon intim, în care să lăsa în voia propriilor gânduri, se înfășura în reverii nesfârșite, medita îndelung, rățoindu-se în mod nefiresc dacă era întreruptă. Și, jos, în bazar, mai era și băiatul de la Hungry Hop, care n-avea habar de chinul prin care trecea ea. — Baap re! conchise ea, ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
de ceai. Hai, vino-ncoa’, pe vânzătorul de cartofi dulci, cel care vindea alune și cel cu căruciorul de băuturi reci. Astfel, profitau cât puteau de timpul lor și erau mulțumiți. În jurul copacului lui Sampath, aerul părea întins la maximum, înfășurat iar și iar în jurul lui. Privind în jos, vedea doar o mare urâtă de oameni. Nimeni nu-i mai respecta orele de vizitare. Câțiva bărbați mărșăluiau la periferia livezii, lovind pământul cu bețe și suflând din fluiere, în sensul acelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
străduia să o afișeze. Când plecară, toate îndoielile îi reveniră în minte și, în noaptea de dinaintea dimineții în care ar fi trebuit să se întâlnească cu Pinky, nu puse geană pe geană. Se suci și se învârti până când cearceafurile îi înfășurară strâns picioarele. Gândurile îi săreau și se rostogoleau, întrerupându-se unele pe celelalte și încurcându-se între ele. Pe de o parte, își dăduse cuvântul că se va întâlni cu Pinky în dimineața următoare și, în definitiv, era un băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
paturi de campanie împrăștiate mistrios pe drum. — Oh, nu, mugi brigadierul. Ce mai e acum? Cine-ar fi crezut că vor fi atât de multe probleme la ora asta? spuse domnul Gupta, trăgând în jos eșarfa pe care și-o înfășurase peste gură să țină frigul afară. Am ales special ora asta pentru că nu e trafic și nu sunt impedimente și uite-acum ce se-ntâmplă. Acolo, înfofolit cu și mai multe eșarfe de lână decât domnul Gupta, în mijlocul unei mări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
și condimente, umplea aerul și, prin urmare, toată lumea care dormise pe coasta dealului în seara aceea visa la mâncare, de la adăpostul paznicului din capătul de sus al drumului și până jos de tot în vale, unde șeful poliției era încă înfășurat confortabil în pătura sa. Visau banchete magnifice, polonice și linguri atât de mari că era nevoie de batalioane de bucătari ca să le care printre cețurile groase de aburi până la ceaune care fierbeau pe foc, bolboroseau și sclipeau... Un bușel, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
din ’29, la sinuciderile din Salle și Wall Street... Și m-am trezit întrebându-mă dacă Alec a văzut floarea uscată din borcanul de lângă patul Selinei sau a auzit-o pișându-se și fredonând în baia tăcută, cu chiloții negri, înguști, înfășurându-i coapsele ca o sârmă. După câte se pare e o problemă cu iubitele și cu cele mai bune prietene ale lor. Dacă stau să mă gândesc, întotdeauna îmi pică cu tronc cele mai bune prietene ale lor. E clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
eu însumi îmi fac... Întorcându-mă de la o vitrină, și de ce trebuie întotdeauna să se întâmple așa - m-am trezit în fața unei femei înalte de aproape doi metri, cu părul roșcat, o pălărie pleoștită și un voal verde care îi înfășură gâtul. Prezența ei zveltă era deliberată, provocatoare. Mi s-a părut, chiar, că îi simt aburul respirației pe obrazul meu: — Dea, am făcut eu. Dar ea a continuat să stea neclintită, privindu-mă cu o figură imobilă... Unde o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
călătoresc prin timp și îl lasă iar pe Spunk pe pământ în Greenwich Village, 1980. Era o noapte de vară, așa încât Spunk nu bătea deloc la ochi cu trupul lui păros, machiajul de războinic și bucata de piele care îi înfășura șoldurile. După ce s-a tot uitat primprejur și a tot mormăit, Spunk a salvat, din reflex, o fată beată de la bătaia pe care ar fi încasat-o în scandalul de pe trotuarul din fața unui bar pentru tipi solo. Ea îl ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Boulevard, am trecut de trei ori pe roșu, după care am realizat o spectaculoasă aterizare forțată în parcarea de sub Vraimont Am deschis ușa și m-am repezit la lift. M-am ridicat în picioare, mi-am tras pantalonii care îmi înfășurau gleznele, și am încercat iar. Baftă baftă baftă, ah, ce baftă, îmi tot spuneam eu, în timp ce-mi ștergeam sângele din nas în camera 666. N-au observat farul spart și nici izbitura proaspătă de pe portiera Boomerangului când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în canalele colectoare și în tunelul metroului. Ei și-au găsit Ei și-au găsit mici ogeacuri acolo jos, cu paturi și scrinuri Banii i-au împins în jos... În jurul meu doar penurie de femei, mutre bărbătești, capete tunse, halci înfășurate în piei ca niște scafandri autonomi, arătări ca niște Adami bărboși, musculoși și asudați. Singurul lucru de care aveai nevoie în această lume de umbre și rumeguș era propria-ți bărbăție, testosteronul tău. Salut, spuse o voce din spatele meu. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]