2,464 matches
-
credință care n-are nici o îndoială nu mai respiră, se înăbușă și moare; au provocat-o să supraviețuiască. Fără ei, templele ar fi putrezit în picioare. Mă opresc aici, deși am mai spus, cred, și alte lucruri care l-au îngrozit pur și simplu pe bietul meu profesor... că nu-l iubești pe Dumnezeu dacă nu te îndoiești din când în când de el, că aceia care-l invocă din pură obișnuință, mecanic, nu fac decât să-l ucidă puțin câte
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de o ploaie ticăloasă; mă dusesem să-i cer o carte sau un sfat și l-am găsit ghemuit în pat, paralizat de frică. Se temea de o criză de astm. M-a privit cu niște ochi atât de copilărește îngroziți încît m-a pufnit râsul. Ceea ce și pe mine m-a consternat. Numai că în timp ce egoismul lui Dinu rămânea în limite de înțeles, care nu supărau pe alții, al meu era mai ambițios. Nu mă atrăgeau problemele altora decât în măsura în care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
N-am trișat, l-am întrerupt, căci n-aveam timp de pierdut. A devenit palid și buzele i s-au strâns de furie. Câteva clipe a ezitat. ― Bine, a zis cu o voce care în alte condiții m-ar fi îngrozit. Și a început să împartă cărțile. Mă stăpâneam să nu mă întorc spre ușă. Pândeam, în schimb, oglinzile. Nu se vedea încă nici un fir de fum. Acum, pentru prima oară, am observat că degetele Bătrânului tremurau foarte rău. De aceea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de biscuiți care se afla pe aceeași stradă, s-au alarmat și mergând la locul de unde se auzea zgomotul au gășit în magazia locuinței două cadavre care ardeau sub nșite lemne cu o flacără mocnită, scoțând mult fum. Speriați și îngroziți de imaginea din fața ochilor, vecinii au sunat la Miliția orașului Galați, de unde a plecat imediat, echipa de ofițeri competenți și cu experiență, formată din: Mighiu Vasile, lucrător judiciar, sublocotenentul Pandrea Dumitru, un tânăr subofițer, Iacob Ioan, de câteva luni la
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
spiritului obosit, care cuprinde chiar și gândurile, iar lumea privită cu indiferență pare deodată foarte îndepărtată. Aceasta din urmă, rece, îl stăpânea, însă numai pentru scurtă vreme, pentru că se întorcea în cealaltă liniște, arzătoare. Și gândea: nu trebuie să se îngrozească de o lucrare a naturii, pentru că ar săvârși o copilărie, cum spune Marc Aureliu, care zice mai departe: durata vieții omenești este doar un punct din vecie, substanța vieții un flux ce curge continuu, senzațiile bezne, întreaga alcătuire a trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
exterioară, de mașina vieții, ajungem să ne credem sinceri până la capăt, dar de fapt nu suntem. Nu mai suntem de mult. Nu te simți la fel? Nu te simți la fel? Atunci sporea zbuciumul din el, de parcă l-ar fi îngrozit deodată lipsa simplității și nu putea decât complica și el lucrurile, fie ca să priceapă ceva, fie să se amăgească, fie din mimetism. Dar de ce acum, când și mai înainte lumea din jur fusese aceeași? Își spunea că dispăruse punctul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Nu sunt toate.“ „Bine, n-or fi. Însă îl iubesc, pricepi? Pe bărbatul ăsta în sfârșit îl iubesc. Și nu mi-e bine că se întâmplă asta. Și nu pot să nu mă gândesc și la mine și să mă îngrozesc. Sunt disperată, ăsta-i cuvântul. Nu mai sunt în stare acum să mai și simt cum crește în mine o altă ființă care...“ S-a oprit și se uita numai afară și își împletea acum amândouă mâinile în clopoțeii atârnați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ceva și nu înțeleg de ce anume.“ Vorbea rar, cu pauze după fiecare frază, uitându-se fix la el. „Uneori cred că vrei să scapi de mine sau că te-ai plictisit. Uneori mă faci să-mi fie frică. Uneori mă îngrozesc. Nu știi că te iubesc?“ „Știu.“ „Nu te înțeleg. Ești în stare să sari în sus ca să-ți ajuți nu știu ce prieten sau prietenă, cum ai făcut cu Rodica Dumitrescu, și pe urmă te răstești și-mi interzici lucruri și...“ Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
poți respira în cămăruța asta.“ „N-are importanță. Nici pe ceilalți nu i-am mai văzut. Locuiesc aici de patru ani. Am încercat, de câteva ori, să fac un schimb cu careva. Nimeni nu dorește să se mute aici, se îngrozesc toți. Nu știu ce-am să fac mai încolo, mă descurc eu.“ „Ridică-ți brațele puțin.“ „Îți spuneam că mă îndrăgostisem la optsprezece ani și că toate mi se păreau nemaipomenite. Bărbatul acela - băiatul acela, pentru că era de-o seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-mi vine să cred că simt asta, nu mă mai gândeam că o să mai vină lumină și căldură și pentru mine. Parcă trăiesc un vis, mi-e teamă că mâine o să mă trezesc în același pustiu de gheață și mă îngrozesc, înțelegi? Sunt dură, dar tu ești teribil de tare și suporți orice și nici nu mă iubești și...“ „Ba da.“ „Poftim? Ești nebun!“ S-a oprit și-l privea cum își aprinde o țigară, străduindu-se să-și stăpânească tremurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
știu și eu asta“, continua Rodica Dumitrescu. „Dar vreau să-ți spun că se întâmplă cu mine ceva ce nu credeam mai înainte și nu știu cât mă va ține și sinceră să fiu nici nu vreau să țină mult pentru că mă îngrozește. I-am văzut și i-am auzit chinurile și în capul meu încă mai răsună urletele lui de durere care mă făceau să-mi frâng mâinile neputincioase și să-mi acopăr urechile îngrozită. L-am văzut cum se liniștește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mea, n-am nevoie să privesc o urnă ca să mă gândesc la el. Numai că se întâmplă ceva ce nu credeam și asta voiam să-ți spun. Am impresia, uneori e atât de puternică impresia asta încât o clipită mă îngrozesc, am impresia că e prezent aici, în jurul meu. Mă întreb dacă nu există totuși o forță mai presus de orice știm noi, care se cheamă suflet și despre care nimeni nu știe nimic ca lumea, ceva nemuritor care continuă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și uit ce căutam în dulapul acela pentru că am impresia că iar e prezent, îi simt mirosul, cămășile alea pe care le pot pipăi în voie au fost spălate și călcate, dar au încă în ele mirosul lui. Nu mă îngrozesc. În clipele alea mă apucă disperarea și-mi vine și mie să urlu. Și atunci am impresia că el e prezent în încăpere, undeva în apropiere, mergând sau stând și privindu-mă, nu-l văd, dar mă liniștesc dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mărunțișuri, fleacuri, care abia adunate multe laolaltă pot, eventual, forma un fapt deosebit, înțelegi asta? Pentru o femeie mărunțișurile astea care ție ți se par fără rost au valoare deosebită, vrea să fie bucuroasă cu ele și prin ele. Tu îngrozești o femeie normală. Dar mă întorc la tine. Suferi ca un câine și vrei să înțelegi. Cum ai ajuns aici? Pentru că nu vorbești, nu spui ce-i în tine, ești închis, introvertit. E o chestiune de structură psihică. Dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ceva? Se schimbă ceva vreodată?“ De la început fusese independent, într-un sens greșit, apucase de la început pe un drum greșit. N-avea nevoie de nimeni, credea, pentru a rămâne liber și a putea să acționeze, dar în adâncul său era îngrozit în permanență de gândul de a fi singur și căuta mereu o prezență lângă el. Fără a-și da seama. De la început fusese corupt de imaginea pe care și-o alcătuise despre lume. Tot ce crescuse în el era dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Trebuie să te gîndești la ei, Vera... Încurcat, Jim nu știa dacă să se plîngă sau nu. Mama Îi spusese să fie drăguț cu Vera și să nu o tachineze, cum făcuse cu guvernanta anterioară. Rusoaica aia cu toane Îl Îngrozise pe cînd se refăcea după pojar, spunîndu-i că ea putea auzi vocea lui Dumnezeu În Amherst Avenue, atrăgîndu-le atenția oamenilor Încotro se Îndreaptă lumea. Curînd după aceea, Jim Îi impresionase pe prietenii săi de școală anunțîndu-i că el era ateu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
piloții lor, dar tatăl lui Jim și domnul Maxted vorbeau Întodeauna cu respect despre ele. Jim se Întreba cum ar putea să-l vadă pe tatăl lui, cînd caporalul de gardă urlă o comandă În casa scării. TÎnărul soldat era Îngrozit de acest caporal mărunt și sever, care părea să fie gradul cel mai important În armata japoneză. Azvîrli chiștocul de țigară, Își luă pușca și ieși din salon, făcînd cu degetul un semn amenințător spre Jim. Mulțumit să rămînă singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ușa bucătăriei era Încuiată. Încercă să prindă vreun zgomot venind din casă. LÎngă treptele bucătăriei era compactorul de gunoi. De la compresor, un jgheab se deschidea În zidul bucătăriei, lîngă chiuvetă. Cu doi ani Înainte, cînd era mai mic, Jim o Îngrozise pe mama sa, urcîndu-se prin jgheab, În timp ce ea Împreună cu un servitor aranja meniul pentru o cină festivă. De data asta nu era nici un pericol ca motorul să fie pornit. Jim deschise capacul de metal, se cățără printre lamele ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
japoneze. Jim se gîndise mult la problema predării, care cerea curaj și chiar o anumită viclenie. Cum reușeau oare să facă asta armate Întregi? Își dădea seama că japonezii Îl prinseseră doar pentru că fusese Împreună cu Basie și cu Frank. Se Îngrozea cînd se gîndea la soldații În chimono atacîndu-l pe Frank cu bețele lor, dar măcar spera să-și revadă părinții În curînd. La centrul de detenție, prizonierii veneau și plecau Întruna: doi britanici muriseră cu o zi Înainte, o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dar fuseseră curînd descoperiți de armata de informatori. Mai multe grupuri de americani porniseră, În vara lui 1944, spre Chungking, capitala Chinei Naționaliste, aflată la peste o mie trei sute de kilometri spre vest. Toți fuseseră trădați de către chinezii din sate Îngroziți de represalii predați japonezilor și executați. De atunci, Încercările de evadare Încetaseră cu totul. În iunie 1945, peisajul din jurul lagărului Lunghua era atît de ostil, cutreierat de bandiți, săteni Înfometați și dezertori din armatele regimurilor marionetă, Încît lagărul și paznicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
mai vorbească, 20. (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: "Chiar un dobitoc dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu săgeata." 21. Și priveliștea aceea era așa de înfricoșătoare, încît Moise a zis: "Sunt îngrozit și tremur!"). 22. Ci v-ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului cel viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, 23. de Biserica celor întîi născuți care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85082_a_85869]
-
unei magii care operează metamorfoze efective. Când Puck îi va povesti lui Oberon „pozna” pe care i-a făcut-o lui Bottom, el va descrie în primul rând teribila spaimă a așa-zișilor „actori”, care o rupseseră la fugă urlând, îngroziți de ceea ce văzuseră. E fuga disperată a unor oameni cu mințile rătăcite, înfricoșați de confruntarea cu o alteritate monstruoasă, cu nimic mai puțin de temut decât o întâlnire cu fantomele; e fuga unor oameni de-a dreptul cuprinși de nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
înfățișare cruntă, feroce: Salisbury, cu o față înspăimântătoare, desfigurat de moarte, sau bătrânul Talbot, zugrăvit de Lucy, tot după moarte, ca o crâncenă Nemesis pentru francezi, căci fie și numai imaginea lui (picture) ar fi fost de ajuns ca să-i îngrozească, la fel ca simpla reprezentare a lui Gorgo pe scutul luptătorului grec. Dar poate că piesa în care raportul eroului războinic - chiar și al celui de viță aleasă - cu cruzimea, cu sălbăticia, cu Gorgo e văzut la adevărata lui dimensiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
lume de stăpânii Infernului („black magician”, „dreadfull minister of the hell”). Și totuși aceeași Lady Anne - sau, mai exact spus, tocmai ea, Lady Anne - va ceda atracției pentru hidoasa alteritate a viitorului rege. Ca și Gorgo, Richard al III-lea îngrozește și, în același timp, fascinează. E făptura în fața căreia poți rămâne împietrit. E creatura ce pare venită dintr-un spațiu aflat în afara umanului sau dincolo de acesta. Iar Lady Anne nu este singura subjugată, hipnotizată parcă de Richard. Iată cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în ochii lui Macbeth, această fantomă a crimei de care îl mai despart doar câteva clipe, n-ar putea fi asemuită cu fantoma unui mort întors în lumea celor vii? Astfel, nu apropiata și reala ucidere a lui Duncan îl îngrozește așa cum l-ar fi îngrozit vederea unui spectru, ci obsesia asasinatului ce va avea loc în curând capătă pentru el forța celei mai depline veridicități. Asistăm aici la un efect de deplasare, căci, în scena ospățului din actul al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]