2,517 matches
-
Capitolul II Transmiterea simbolică / 45 Cuvântul mut / 47 Vizibilul nu este lizibil / 55 Transmitere și transcendență / 62 Fatala "autonomie a artei" / 67 Sensul și grupul / 71 Capitolul III Geniul creștinismului / 77 Interdicția din Scriptură / 80 Un monoteism disident / 84 Matricea Întrupării / 89 Tentația puterii / 93 Revoluția credinței / 97 Miza strategică / 104 Capitolul IV Spre un materialism religios / 111 Provocarea mediologică / 113 "Eficacitatea simbolică" / 117 Telescoparea timpurilor / 120 Viciul ereditar / 126 Excepția străunchilor / 131 Reconcilierea / 133 Obstacolul umanist / 136 Kant prin ochii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
privirii, evident mortală pentru magia imaginilor, este astfel poate, în cele din urmă, și pentru arta însăși. Capitolul III Geniul creștinismului "Dacă izgonim imaginea, nu Christos, ci universul întreg dispare." Patriarhul Nichifor Occidentul monoteist a primit de la Bizanț, prin dogma Întrupării, permisiunea imaginii. Instruită de dogma dublei naturi a lui Christos și de propria experiență misionară, Biserica creștină era bine plasată ca să înțeleagă ambiguitatea imaginii, în același timp supliment de putere și deturnare a spiritului. De unde ambivalența ei față de icoană, pictură
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nu va fi niciodată destul de creștin. Occidentul are geniul imaginilor fiindcă, în urmă cu douăzeci de secole, în Palestina a apărut o sectă evreiască eretică având geniul intermediarilor. Între Dumnezeu și păcătoși, ea a intercalat un termen de mijloc: dogma Întrupării. Așadar un trup putea fi ce scandal! "tabernaculul Sfântului Duh". Având un trup divin, el însuși materie, acesta putea prin urmare să aibă imagine materială. Hollywood-ul de aici se trage, prin intermediul icoanei și al barocului. Toate monoteismele sunt iconofobe prin
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
adoptat de Părinții conciliari stipulează nu doar că nu este idolatru acela care venerează icoanele lui Christos, ale Fecioarei, îngerilor și sfinților, fiindcă "omagiul adus icoanei se îndreaptă spre prototip", dar și că a refuza acest omagiu "înseamnă a nega Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu"25. Acest al șaptelea și ultim conciliu ecumenic a fost ultimul la care au participat împreună Occidentul și Orientul creștin. El a inversat primatul absolut al Cuvântului față de Imagine specific iudaismului, atestând influența culturii vizuale grecești asupra
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
creștin. El a inversat primatul absolut al Cuvântului față de Imagine specific iudaismului, atestând influența culturii vizuale grecești asupra creștinilor. Prima decizie conciliară care legitima figurarea Grației și Adevărului prin imaginea lui Christos, în 692, întemeiase dogma imaginilor pe cea a Întrupării (Ioan Damaschinul inspirându-se pentru asta din neoplatonicieni). Faptul că a trebuit să treacă șapte secole și să curgă mult sânge până să se ratifice teologic implicațiile dogmei fondatoare arată cât de puternică era inerția de care s-a lovit
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Atei sau creștini, dacă am scăpat de exigențele celebrării caligrafice a lui Dumnezeu, după moda islamică, datorăm asta acelor "bizantini" despre care spunem cu atâta ușurință că discutau despre sexul îngerilor. Grație subtilității lor, flacăra ascetică nu a ars Occidentul. Întruparea, "imaginare de Dumnezeu", pregătise drumul. Ea guvernează distribuția divinului în lume, economia providenței. "Cine refuză imaginea, refuză economia", spune Nichifor 26. Ceea ce Christos este pentru Dumnezeu, imaginea este pentru prototipul ei. Și, așa cum Fiul tinde spre Dumnezeu, eu trebuie să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
imaginii nu este decât o christologie consecventă (cum este, la rândul ei, și mediologia însăși, această christologie cu întârziere, reflectată în sfera profană). Valul iconoclast lansat la începutul secolului al VIII-lea a fost ultima mare erezie ce atingea dogma Întrupării. Nu o nega, bineînțeles, dar îi dădea o interpretare limitativă (neadmițând, de pildă, ca traduceri autorizate ale Misterului, decât simbolul Crucii, euharistia și guvernarea). Corp și imagine, răspunde Ortodoxia, dau un pleonasm. Totul vine sau se refuză împreună. Mijlocitoare a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de pildă, ca traduceri autorizate ale Misterului, decât simbolul Crucii, euharistia și guvernarea). Corp și imagine, răspunde Ortodoxia, dau un pleonasm. Totul vine sau se refuză împreună. Mijlocitoare a unui Mijlocitor unic și relațională asemeni Lui, imaginea se deduce din Întrupare fără a o degrada. E o viclenie a lui Dumnezeu, la fel ca Fiul său, prin care Tatăl se lasă văzut de sărmanii privitori. Bunătatea lui Dumnezeu se aseamănă cu judoul: se folosește de privirea oamenilor, slăbiciunea lor, pentru a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pe o pânză. Toate imaginile lui Christos în timpul vieții sunt "acheiropoiete" (nefăcute de mâna omului). Dar, după Înviere, fiecare a fost liber să prelungească la rândul lui lanțul imitativ al imaginilor și corpurilor. Matrice primă a medierilor Invizibilului în Vizibil, Întruparea fondează o generare la infinit a imaginilor prin imagini, niciodată tautologice sau redundante, ci emulative și incitatoare: Maica Domnului îi dă naștere lui Christos, "imagine a lui Dumnezeu" (expresie aplicată exclusiv celei de-a doua persoane a Treimii); Christos dă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Biserica apostolică și romană a putut să se deschidă către tehnicile cele mai profane ale imaginii, de la vechiul spectacol de umbre până la cinemaul holografic. Iluzia optică nu-l înfricoșează pe un fiu al Sfântului Atanasie și al Sfântului Chiril (doctorii Întrupării), care știe că ea intră în planul lui Dumnezeu. O cultivă. În secolul al XII-lea, el cere ca vitraliile și culorile schimbătoare proiectate de rozase în clarobscurul catedralelor primele noastre spații audiovizuale (orgă, cor și clopot) să "prefigureze Ierusalimul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mai bună revistă de televiziune, ultim refugiu al unei morale a imaginii, este Télérama. Critica de cinema (în vremea ei), cu André Bazin în frunte, avea o intensă coloratură nu creștină, ci de-a dreptul catolică. Trăiască Niceea II. Matricea Întrupării De ce persoana lui Christos este emblema oricărei reprezentări? Prin faptul că el este dublu: Om-Dumnezeu. Cuvânt și Trup. La fel și cu imaginea pictată: trup deificat sau materie sublimată. Eternul s-a făcut Eveniment, așa cum, printr-un vitraliu, Dumnezeu se
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
materie sublimată. Eternul s-a făcut Eveniment, așa cum, printr-un vitraliu, Dumnezeu se face culoare. Evenimentul prim, anul zero al erei noastre, este unic, dar ricoșează în toate jocurile luminii și ale materialelor. De la conciliul de la Calcedonia, care fixează codul Întrupării (451), până la muzeul de artă modernă din Beaubourg. Formula teologică a picturii nu s-a schimbat: "unire ipostatică" sau "două naturi distincte, o singură persoană", Christos are toate caracteristicile Omului și pe toate cele ale lui Dumnezeu, care fuzionează fără
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a bifurcat spre stânga, pe linia Cuvântului, și spre dreapta, pe linia Trupului. Matta este Cuvânt; Soulages este Trup. Iar această bifurcare spune povestea artei occidentale. Ale cărei avataruri se suprapun peste liniile de separație seculare ale marii dezbateri despre Întrupare. Între cei care pictează ceea ce știu și cei care pictează ceea ce simt, figurarea a cunoscut aceleași erezii opuse ca și Biserica. Există monofiziții, care maximizează Dumnezeul din Isus, Spiritul din Forme. Asta duce la o artă de distanțare, în care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
bordel". Orice imagine a lui Christos este în ochii lui un idol, iar arta, spune el, nu poate dezvălui nimic din invizibil. Ea nu poate și nu trebuie să arate decât "lucrurile pe care le vedem cu ochii". Distanțarea de Întrupare dă măsura înclinației spre plăcerile vizuale. Această distanțare este minimă în țările catolice și maximă în țările protestante. Astfel, cu cât o cultură se teme mai mult de trup, cu atât îi repugnă figurarea. Purismul geometric, funcționalismul de tip Bauhaus
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de artă. Apoteoza spirituală înseamnă dispariția fizică a operei și, eventual, a artistului. Sinucidere, muțenie sau conferință. În ambele cazuri, materia salvează, iar Trupul răscumpără Cuvântul. Tentația puterii Atât de puternică era printre ei tradiția mozaică, încât, multă vreme, inventatorii Întrupării au cenzurat imaginea: până la începutul secolului al III-lea, ei s-au mărginit la un repertoriu foarte restrâns de simboluri grafice, analoge rozetelor, frunzelor și viței-de-vie evreiești (simboluri ale fecundității). Ei împing metafora până în regnul animal. Peștele (unde litera se
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
o împlinire sperată, deși mereu refuzată; de la un an zero, trecut la care nu ne mai putem întoarce, spre o apocalipsă ideală. Istoria artei, de la cea mai savantă la cea mai mașinală, este ocupată de timpul mântuitor care începe cu Întruparea și se încheie cu Judecata de Apoi. Este o teleologie mai mult sau mai puțin glorioasă. Scopul și sfârșitul istoriei dictează în schimb drumul răbdător de la o origine ascunsă în noaptea ei spre recunoașterea ei în plină lumină, Renașterea, Învierea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a mă bucura de nespusa plăcere de a contempla statuia zeiței"*, în care o vede pe zeița însăși (Măgarul de aur, cartea a XI-a, cap. 24.) și Tereza de Ávila în extaz în fața statuii lui Christos flagelat de la Carmelul Întrupării, nu există o ruptură majoră în psihologia privirii, orice-ar spune teologii: în ambele cazuri, ființa divină se revelează în direct și în persoană prin imaginea ei. Antichitatea târzie și creștinătatea veche au, de altfel, în comun faptul că admit
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și Occidentul gotic. Carol cel Mare, iconodul moderat, rămâne, sub influența Bizanțului, un partizan "de mijloc" al imaginii, care nu trebuie nici distrusă, nici adorată. Bizanțul a asigurat filiația între credințele "magice" ale lumii păgâne și teologia imaginii derivată din Întrupare, cum a făcut, prin modelul imperial, între uzanțele precreștine ale Cetății antice și curtea ottoniană. Benedictinii au împrumutat de aici anluminurile, iar orașele italiene au primit impulsul antic prin intermediul refugiaților politici de după cucerirea Constantinopolului de către cruciați (1204-1206). Aceste importante călăuze
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Privirea vede bătând pulsul lumii, te duce în miezul lucrurilor (funcția de martor în societatea creștină, de la Evanghelia Sfântului Ioan, este legată de organul vederii). Bunavestire se anunța sub specie aeternitatis, știrile, sub specie temporis. Dar noua divinitate este actualitatea: Întruparea împinsă până la limită. Micul ecran nu face să vibreze lumina celei de-a opta zile, cea a viziunii apocaliptice care ne va permite în sfârșit să-l vedem pe Dumnezeu în plenitudinea lui (sub toate fețele lui). Mai modest, el
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
adâncire, a ideilor deja rostite ori puse în scris nu poate fi decât o clonă. înțelegerea adecvată a unicității, numai ea, poate reda chipul viu al lumii, al lucrurilor și ființelor. Copiile nu au viață, ci se hrănesc din viața întrupării originare. De aceea, plagiatul se înfățișează ca dublare a ceea ce se dorește a fi unic. Prin încercarea maculată de a ascunde neputința ori „ne-voința“ de a crea, el se așază programatic în umbra gestului întemeietor. Mai grav decât plagiatul
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
făcând referire la o persoană importantă înconjurată [s.n.] de adepți sau la Regele Dharmei, Cuceritorul Transcendent, alături de alaiul și palatul său. De aceea, în acest context, mandala [s.n.] este temeiul [sau temelia] care susține calitățile supreme și se înfățișează ca întrupare a spr ijinului întru totul pur și a celui [ce este] sprijinit.“ 4. Practica circumambulării, constând în venerarea unui loc sau a unui obiect cu semnificație religioasă aparte, prin înconjurarea acestuia, mergând în sensulacelor de ceasornic (sau invers); practica poartă
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
experienței „religioase“, ca trăire subiectivă. Mărturia acestei „legături“ cu ceea ce nu este de natura celor mundane, în dife rite tradiții religioase, se regăsește, în primă instanță, sub forma reprezentărilor cu privire la ierarhiile divine. Manifestarea prezenței legăturii prin nașterea reprezentării ca primă întrupare a ei va sta mărturie pentru realitatea și posibilitatea experienței religioase. Recunoașterea legăturii și, astfel, re-instituirea ei pentru noi fac ca vizibilul, cu tot ceea ce presupune el, să fie recuperat, fără rest, ca (re)născut prin chiar această relație. Orizontul
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
vehi cul“ ca mijloc de manifestare a divinului și de trans -punere în „locul“ de unde reluarea legăturii devine posibilă. Treptele realizării legăturii sunt descrise în reprezentările axiale deopotrivă ca trepte ale urcării, ale ascensiunii sufletului și trepte ale coborârii, ale „întrupării“ divinului, ca manifestare a prezenței aici și acum. Cele două „mișcări“ sunt, de fapt, sincrone: urcarea sufletului face prezentă mani festarea principiului. Desăvârșirea spirituală este însoțită de semnele prezenței sacrului aici, la nivelul materiei acestei lumi, care este transfigurată. Liderii
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
unui refuz în privința posibilității, doar aparente, de ascensiune a sufle tului). b. închinarea la idoli, de data aceasta ca practică idolatră în interiorul religiilor monoteiste (nu ca aplicare nelegitimă a termenului pentru a descrie alte tradiții religioase): reducerea Unului prin falsă „întrupare“ la nivelul uneia dintre treptele ierarhiei; astfel se întâmplă, de exemplu, când, sub călăuzirea lui Aaron, fiii lui Israel, renunțând a-l mai aștepta pe Moise, și-l „făuresc“ pe Domnul, spre a reveni în mijlocul lor, sub chipul vițelului de
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
par ticiparea, prin libertate, a practicantului. De aceea, partea va fi întotdeauna tentată, în deschiderea ei către Unul, să îi ofere acestuia un chip, să îi dea forme și conținuturi asemănătoare părții, și toate acestea pentru a avea sentimentul dăinuirii, întrupării și păstrării relației, care va fi astfel redusă la un „obiect“ asemenea tuturor celorlalte. Eșecul de a păstra relația sub forma evanescentă a legăturii instantanee, spontane, vii și unice în fiecare instanță a ei naște formele memoriei „salvate“ în și
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]