KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

poate aș vrea acum să-ți spun și eu... pentru că meriți... două-trei vorbe drăguțe, să te asemăn cu ceva frumos... dar nu-mi vin în minte decât îndemnuri la luptă... comenzi... răcnete, urale, cuvântul „iatagan”... e groaznic. — Nu-i nimic - șopti Cosette. Aseamănă-mă cu ce vrei. Păi cu ce? - zise cu obidă spătarul. Pot eu spre pildă, să te asemăn cu Vrâncioaia? — Dar’ cine e asta? - întrebă Cosette. — O femeie foarte frumoasă - răspunse spătarul - da’ până la urmă a intrat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
zurliii ăștia de moldoveni: deși, meditase el scoțându-și pioneza cu grijă, la mijloc putea fi și mâna altora. Nu mult în dreptatea lui Ramza-pașa, vistiernicul Ximachi își ștersese buzele subțiri, vinete și se plecă spre urechea lui Metodiu. — Preacuvioase - șopti demnitarul - aveam noi o vorbă. — V-ascult - spuse Metodiu, ferindu-se imperceptibil de duhoarea ce ieșea din gura fanariotului. — Din câte văz eu - continuă încet Ximachi - ospățul nu mai ține mult; curând vor fi chemate astea, cum le zice, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
bine, tot mai bine! - răspunseră boierii. Mulțumit, Sima-Vodă bău cu înghițituri lungi, apoi văzând privirea pofticioasă a paharnicului, îi dădu acestuia paharul să bea și el puțin. Lângă Metodiu, vistiernicul Ximachi își reluase sfaturile pentru drumul către Papă. Ce-i șoptea, ce-i spunea, noi nu vom ști-o niciodată. Am putea-o afla cu siguranță, am mai putea zăbovi să vedem dansul țigăncilor ce va transforma ospățul într-o scenă care ne-ar transforma pe dată stilul; dar fiindcă ținem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
părinte, un biet păcătos. Fii binecuvântat, fiule - zise Metodiu, făcând deasupra părului roșcovan semnul crucii. — în linie, adunarea! - făcu cu glas scăzut roșcovanul către tovarășii lui. Ei veniră în liniște și îngenuncheară în liniște. — Blagoslovește-i și pe ei, părinte! - șopti cel înalt. — Vă blagoslovesc și pe voi - răspunse Metodiu și trecu pe la fiecare făcând gestul pomenit puțin mai sus. — Bază tejgheaua, în coloană adunarea! - porunci roșcovanul și ortacii săi se încolonară lângă tejghea, luând un pahar de om și mergând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
asta se bate? Se sculă, își puse țigara în colțul gurii și ieși să deschidă. Episodul 117 AL DOILEA DIALOG GOTIC După câteva clipe, bătrânul majordom Piotr reveni și anunță buimăcit: — Călugării Metodiu și Iovănuț, de la gurile... ale cui guri? șopti el uitându-se peste umăr. — Guri ale Dunării - îi suflă, din spate, Metodiu. — De la guri ale Dunării, cer permisiunea unei întrevederi - spuse Piotr. în același timp eu cer permisiunea unei retrageri. — Cu mare plăcere! - sări sprintenă de pe sofa doamna Potoțki

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cer, nici un nor. în ogradă liniște: găinile picoteau, vacile rumegau, caii erau departe, cu Potoțki. Stăteam în picioare, în capul scărilor și deodată am simțit - nu știu dacă ai avut vreodată sentimentul acesta - cum, pâș, pâș, vine senzualitatea. „Doamne, am șoptit, aibi milă, nu mă lăsa s-o iau razna, scapă-mă, arată-mi o cale!” Și-atunci, din senin, din înaltul tăriilor cerești s-a rostogolit un huiet năpraznic și-am auzit o voce grozavă tunând: „La muncă!” N-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-ți spun ceva la ureche. Episodul 127 îNVĂȚĂTURILE LUI METODIU CĂTRE MALGORZATA Spun povestitorii de la care noi, în clipele când nu ne-am putut urma eroii ori n-am prea auzit ce-și vorbesc, am aflat povestea, că multe a șoptit Metodiu în urechea lui Zbignew, atât de multe că la un moment dat tânărul flăcău căuta din ochi o pană să-și noteze. Nu căta să le ții toate minte, feciorul meu - zise tare Metodiu, observând mișcarea - căci toate le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
131 DESPRE CREDINȚA SUSPUȘILOR — Trebuie să-ți spun, spătare - grăi atunci Barzovie-Vodă, deschizând un ochi - că știam că s-ar fi putut să fii pus domn în locul meu. Aveam pe cineva la Poartă - fie-i țărâna ușoară! - care mi-a șoptit: „Vezi că spătarul Vulture...”. însă pe vremea aceea mă mângâiam traducând din Tacit și mi se părea mai important ablativul decât fumăritul. — Măria-Ta - răspunse spătarul Vulture - faptul că am stat să mă gândesc dacă să te schimb sau nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ista? Că io din stufărișul ista nu prea ies! - strigă creștinul din barcă. — Păi ce să-ți dăm atunci? - urlă Vulture. Creștinul se scărpină din nou la ceafă: Mahorci aveți? Sau votki. Sau asta, cum îi zice, făinî. — Măria-Ta - șopti repede spătarul - mai avem punga aia cu tutun? — O mai am - răspunse Barzovie-Vodă - dar voiam să i-o duc vistiernicului, că iară-mi scoate ochii că nu i-am adus nimic de la Stambul. Lasă-l dracului de vistiernic că-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
așteptă ca doamna Știucî să bea apă și să ajungă la locul ei, aruncă doi-trei pești câinelui, stinse opaițul și îl auziră escaladând salteaua. în colțul lor câțiva copii adormiseră iar alții nu prea. Nu ne rămâne decât să dormim! - șopti Barzovie-Vodă de lângă perete. — Ușor de zis - răspunse tot în șoaptă spătarul Vulture. Nu știu ce se-ntâmplă, dar am o trezie în mine... ceva de speriat. Tu stai bine, Cosette? Nu mă pot plânge - șopti țigăncușa. Am dormit în condiții și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
prea. Nu ne rămâne decât să dormim! - șopti Barzovie-Vodă de lângă perete. — Ușor de zis - răspunse tot în șoaptă spătarul Vulture. Nu știu ce se-ntâmplă, dar am o trezie în mine... ceva de speriat. Tu stai bine, Cosette? Nu mă pot plânge - șopti țigăncușa. Am dormit în condiții și mai proaste. Dă, Doamne, să mă ia somnul - se rugă spătarul - că dacă mă ia la timp, mă leg să zugrăvesc toată mănăstirea Secu și să-i schimb iconostasul. — Amin! - șopti Cosette. Episodul 142

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mă pot plânge - șopti țigăncușa. Am dormit în condiții și mai proaste. Dă, Doamne, să mă ia somnul - se rugă spătarul - că dacă mă ia la timp, mă leg să zugrăvesc toată mănăstirea Secu și să-i schimb iconostasul. — Amin! - șopti Cosette. Episodul 142 CONTINUĂ NOAPTEA DE POMINĂ Deodată, din partea în care odihnea Barzovie-Vodă se auzi un foșnet, apoi încă unul și încă unul. în urma acestor trei foșnete, spătarul Vulture și Cosette văzură că Barzovie se răsucise spre ei și ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Deodată, din partea în care odihnea Barzovie-Vodă se auzi un foșnet, apoi încă unul și încă unul. în urma acestor trei foșnete, spătarul Vulture și Cosette văzură că Barzovie se răsucise spre ei și ținea ochii deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti și Barzovie. Am fost un domn bun: ce-am făcut, aia visez. — Da’ văd că nu vă prea iau visele - zise șăgalnic țigăncușa lungită. — Mirosul acesta de pește... Nu sunt obișnuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
foșnet, apoi încă unul și încă unul. în urma acestor trei foșnete, spătarul Vulture și Cosette văzură că Barzovie se răsucise spre ei și ținea ochii deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti și Barzovie. Am fost un domn bun: ce-am făcut, aia visez. — Da’ văd că nu vă prea iau visele - zise șăgalnic țigăncușa lungită. — Mirosul acesta de pește... Nu sunt obișnuit... - răspunse Barzovie. Degeaba mă visez eu în Grecia lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
obișnuit... - răspunse Barzovie. Degeaba mă visez eu în Grecia lui Pericle, dacă deasupra mea atârnă eminamente pești din Dunăre. în plus aceste mici viețuitoare provenind din paie îmi dau mâncărimi pe care nu le-am simțit niciodată. — Eu sunt obișnuită - șopti Cosette. Am cunoscut, de-a lungul nu prea liniștitei mele vieți, tot soiul de gângănii, care de care mai demne de luat în seamă: pureci vienezi, de Schonbrun, cu spatele verzui închis, care ies din cutele hainelor numai la mirosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
răspunse o voce de femeie. Sunt vecina de alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu. — Mi-am uitat piaptănul în odaie. Până ieri am stat eu aici - zise femeia. Călugării se uitară unul la altul. — Deschide tu! șopti Metodiu către Iovănuț. Dintr-un salt tânărul călugăr fu lângă ușă și răsuci cheia. Dintr-un alt salt Iovănuț fu înapoi lângă Metodiu. — Se poate? - zise Laura și introduse capul pe ușă. Valvârtej, pe lângă ea, pe ușa întredeschisă, năvăli mirosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
a pus cuțite, înseamnă că iar n-o să avem ce tăia? - întrebă cu glas temător un bătrânel numai pielea și osu’. Lunganul păru că se gândește o clipă. — Altă explicație nu găsesc - zise el și bătrânelul tăcu înfricoșat. — Poate că - șopti șovăitoare una din femei, uscată ca o scândură - n-a pus cuțite pentru că ne va da... știu eu... pilaf, așa, amestecat cu... să zicem... o bucățică de cum s-ar zice... puțină carne? Episodul 155 LA MASĂ Deodată, ușa sălii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
viguroase, o foloseau ca băț. Cât despre ciulama - mai spuse doctorul Peleto - istoria ei, dacă e bine gătită, e lungă și nu lipsită de gust. Se lăsă o tăcere prudentă. Una din femei se aplecă la urechea celeilalte și îi șopti ceva. — Colega mea zice - spuse cealaltă, după o clipă de gândire - că pentru început să dăm loboda la o parte, pe marginea farfuriei, și să vedem ce-i cu ciulamaua... Cine știe... în clipa aceea ușa se deschise și signora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
dar micul Metodiu se mistui în cotloanele copacului. Deodată, mâna păroasă a tătarului sau a cazacului sau a ce-o fi fost el îl dibui, îl apucă de după ceafă și... — Preacuvioase! Preacuvioase! — Ce-i? - sări Metodiu în capul oaselor. — Preacuvioase - șopti Iovănuț cu ochii umflați de nesomn - rogu-te, întoarce-te pe cealaltă parte, că faci tare urât! — Cum am făcut? - glăsui Metodiu. — Iac-așa - răspunse Iovănuț. Pu-pu-pup! Pu-pu-pup! Episodul 162 VISUL SURORILOR ACETOASA în cămăruța lor de la catul întâi, strâmtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
potrivită, o răsucește în broască și deschide poarta. înainte de a-l lăsa să treacă, Sfântul Petru’ îl mai întrebă: „Și ia spune-mi tu mie, Iovănuț, vrei să-l vezi pe Domnul?”. „Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la atâta, șopti smerit novicele, mi-e de-ajuns că pot fi în preajma Lui”. „înțelept ai grăit, copile, zise Sfântul Petru. Nu căuta îndârjit să-i vezi, căci atunci când va voi, ți se va arăta El însuși. Uite, ia-o pe drumeagul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Gândul otrăvește inima omului. Și să știi că acum nu mai poți spune «slavă Celui de Sus», pentru că nu mai ești pe pământ, ci se spune «slavă Celui de-Aici», pentru că ești și tu aici”. „Dar ce trebuie să fac?”, șopti lovănuț, observând în treacăt că îngerul avea niște aripi mari pe care și le putea micșora și face sul, astfel că atunci când stăteai de vorbă cu el, nu părea înger, ci un om obișnuit. „Noi ne-am gândit la toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cuțite, horcăind. „Dă-i, ce stai?!”, strigă Brutus. înspăimântat, Toto căută cu ochii un loc liber pe trupul lui Caesar găsind unul mai jos puțin de șale și înfipse tremurând furculița. Caesar gemu încetișor, întoarse capul, deschise un ochi și șopti: „Dacă până și Toto...” mai zise Caesar și capul i se prăvăli pe umăr. Episodul 167 VISUL DE AUR Pe la mijlocul nopții, după ce dormise câteva ceasuri bune un somn sănătos, adânc, și fără măcar să fi fost pregătit într-un fel sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ochii, bâigui prin somn: „Fie-ți milă de copilașii mei și nu mă omorî, Măria-Ta!” Ea se lipi atunci de Barzovie-Vodă, care sforăia alături, gâdilându-l cu un fir de iarbă sub ureche. Acesta se răsuci spre ea și șopti cu zâmbet de satisfacție pe chipu-i adormit: „Ba am să te omor, spurcăciune, căci ai vrut a mă vinde!” Dezamăgită, se ridică și se întoarse în culcușul ei, gândindu-se nu fără admirație, că o țară unde oamenii fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mai gros, hârâit, cântând o romanță turcească, „Noaptea când răsare semiluna”. Nervos, recunoscând melodia, Sima-Vodă dădu să pună mâna pe clanță. — N-aș sfătui pe Măria-Ta să intre - zise-ncet Ximachi. Aici stă trimisul Porții, Husain Ramza-Pașa. — Aici stă? - șopti Vodă. Păi n-a plecat în toamnă? — Nu - răspunse vistiernicul. A zis că mai stă, că-i place la noi. — Bine, el ca el, da’ restu’? - făcu Vodă, arătând cu capul spre ușă. — Pașa suferă cu șalele - zise Ximachi. I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
plapuma îi alunecase devale, dezvelindu-i umărul gol și alb pe care scria măiestru, mărunt, cu fier înroșit, cuvintele: „Psihi mu, nu te voi uita niciodată. P. Mavrocordat”. Vodă se apropie, îi puse încetișor mâna pe celălalt umăr și-i șopti: — Scoală-te, halvița mea dragă, că trebuie s-o-ntindem. Era unul din semnele nesfârșitei gingășii a lui Vodă de a nu-și numi soția de două ori la fel, și-n aceasta era de o nemaipomenită inventivitate. în câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]