308,881 matches
-
drepturile pe care le merită, deoarece nu ne lasă alții, În propria noastră ogradă. Executat la 1 iunie 1946, a fost Îngropat Într-un loc secret. Pe Nicolae Ceaușescu nu avem voie să-l amintim. Nici În cazul lui nu știm unde are mormântul. Ctitorul imenselor cartiere de blocuri și a pădurilor de fabrici, a fost Împușcat, parcă intenționat În ziua de Crăciun a anului 1989, tot de comuniști. Cei care l-au sfătuit cu perversitate În ultima perioadă, trebuiau și
Hai acasă!. In: Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_344]
-
a adus în situația comică de-a se transforma în apărătoarele lui Dan Diaconescu, deși cred că-și propuseseră cu totul altceva. Dar nu mizeria materială e lucrul cel mai grav în România. Săraci lipiți pământului am fost de când ne știm. Suntem, nu-i așa, versați în a apăra nu realizările neamului, ci sărăcia neamului. Dar atâta vreme cât nu se moare, literalmente, de foame pe stradă, înseamnă că ne aflăm în limitele cunoscutului. Dacă românii se mulțumesc doar cu negrul de sub unghiile
Negrul de sub unghiile puterii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14615_a_15940]
-
se mulțumesc doar cu negrul de sub unghiile pesediste, cu atât mai rău pentru ei și cu atât mai bine pentru restul planetei. Marea problemă a României e mizeria morală. Iar protestele împotriva acesteia nu se aud nici măcar sub forma bancurilor. Știu, sutele de ani trăite sub talpa ocupanților au lăsat amprenta unei umilități paralizante. "Românul se mulțumește cu puțin" e o frază auzită, încă din copilărie, de mii de ori. Nimic de protestat, dacă ea n-ar fi dobândit valențe înalt
Negrul de sub unghiile puterii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14615_a_15940]
-
într-unul dintre cele mai docile popoare ale planetei. Poate câteva țări fundamentaliste arabe să ne întreacă în entuziasmul sinucigaș al exultării valorilor sărăciei. Oricâte legi aberante ar trece prin Parlament, românul de rând rămâne impasibil, văzându-și de ceea ce știe el mai bine: puiul de somn în orele de lucru, țoiul de rom, furtișagul mărunt, sudalma sictirită, printre dinți, altoirea nevestei. într-un cuvânt, o populație numai bună de încălecat. Dacă vă imaginați că mulți români fac distincția între bine
Negrul de sub unghiile puterii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14615_a_15940]
-
să nu fie spus. Și că există întotdeauna un profit mai mare din minciuna lașă decât din articularea îndrăzneață a adevărului. Dramatic e că o reprezentantă respectată a societății românește, Alianța Civică, tace de luni de zile. Și chiar nu știu de ce. S-o fi produs și acolo fenomenul îmburghezirii liderilor? N-o mai fi de demnitatea ilustrelor persoane de la vârf să intre în astfel de controverse? Or fi obosit? S-or fi plictisit? Or fi plecat din țară? Sau - după cum
Negrul de sub unghiile puterii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14615_a_15940]
-
nu e și mut, astfel încât deciziile lui nu fac decât să reia, în Braille-ul nesimțirii, deșănțării și impertinenței securiste, scenariile demult cunoscute din cuvântările dalmațienilor. Departe de ochii românului nelacom (vă amintiți, cel "care se mulțumește cu puțin") prosperă, naiba știe cum, românul care nu se mulțumește cu nimic. Dacă la bază îl poți determina să-și vândă mama pentru o cinzeacă de tărie, la vârf e selectiv până la nebunie: acolo e nevoie de sute și milioane de dolari ca să poți
Negrul de sub unghiile puterii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14615_a_15940]
-
Moldo-Valahia", ușor indiferentă la străduințele transilvănene de afirmare a "naționalității" latine a Daco-Romanilor (termen pus în circulație de Școala Ardeleană) - ideea tradiției scrierii românești prevala asupra ideii politice de evidențiere a latinității limbii noastre. În București, și la Iași, se știa că reforma ortografiei latinizante preconizate de miticii cărturari ai Școalei Ardelene și de urmașii lor în cultură, în tipăriturile de la Blaj, Buda sau de la Viena avea drept țel integrarea limbii române în latinitate. Ei au fost cei care au suținut
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
fusese, în sec. XIV-XVIII, aplicarea alfabetului slavon la fonematica românească (mai multe slove chirilice pentru același fonem, foneme românești care nu-și găseau notația potrivită etc.). Trecerea la alfabetul latin a fost o realizare de mare însemnătate cultural-națională - după cum se știe. Atunci cînd Ardelenii au trecut în Moldo-Valahia, propagînd ideile latinității daco-romane, "luptele" cu ortografia chirilică s-au manifestat în alt fel, mai temperat. I. Heliade Rădulescu, deschizătorul de largi perspective culturale pentru Românii din Țara Românească, trebuie bine înțeles. Heliade
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
conștiința publică. În spiritul și legea ei au învățat carte generații de elevi și adeseori s-a spus că ar fi modificat chiar pronunțarea limbii române! Erau, adică, unii (bineînțeles, trecuți prin școală îndelungată) care pronunțau suntem. Și totuși! Puțini știau că împotriva ortografiei Pușcariu se ridicaseră lingviști de primă însemnătate. Mai întîi, Al. Rosetti, care publică și articolul Observații asupra ortografiei Academiei Române (1932), Revista istorică română, București, vol. II, p. 354-368. O. Densusianu continuă a scrie cu î în toate
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
avea mai puțini cititori ca de obicei. Problema e că această carte nu deschide nici un drum literar nou. Este destul de convențională și prolixă [...] În sfîrșit, alegerea ei este foarte pariziană, chiar parizianistă, o opțiune șic și cu ifose." După cum se știe, în lupta pentru marile premii literare, adevărații cîștigători sînt editorii. Laureatul Goncourt primește un cec simbolic de 10 euro, dar banderola roșie a Premiului pe coperta unei cărți sporește enorm vînzările și cererile de traduceri (iar un procent din toate
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
specialitatea - e bine să existe și nedogmatici care nu ajung la concluzii ci aduc cîte ceva din vibrația vie și uimirea lor angoasată față de lume [...] Fac parte din acele ființe melancolice care acceptă incompletitudinea, care sînt fermecate de nostalgia ei [...] Știu că voi muri contemplînd acest Ultim Regat ale cărui viziuni le exprim cum pot. Acesta e Lumea, sau poate acesta sînt eu: un timp cu numai două dimensiuni care se opun și se sfîșie, un timp mereu dorit, mereu pierdut
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
aducă în Europa cultura ceaiului. În provincia indiană Assam, care dă titlul romanului, Aventino va trăi o adevărată inițiere în înțelepciunea vieții. Plin de aventuri, pe fundalul unei epoci zbuciumate, Assam are și o textură filosofică și poetică. "Nici nu știi, în fața unei asemenea bogății, ce să admiri mai mult - se extaziază Jacques de Decker în "Magazine littéraire" nr. 412. Privirea asupra istoriei, care respinge ideile primite de-a gata, căci epopeea napoleoneană e percepută ca o năvală barbară? Gustul detaliului
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
un singur locuitor, adulat de gloata extaziată ce psalmodia imnuri de slavă noului salvator al economiei, industriei și agriculturii. Dacă în cazul d-lui Radu Vasile e vorba de-o supradimensionată și, prin urmare, comică încredere în sine (asta a știut, asta a făcut), cu dl. Constantinescu lucrurile stau ceva mai complicat. El, și nimeni altcineva, l-a menținut în fruntea SRI șapte luni după preluarea puterii pe Virgil Măgureanu, salvatorul Securității, omul care încă ne datorează explicații pentru momentele sângeroase
Arcadia cenușie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14641_a_15966]
-
Ascunzându-se după regulamente și cutume, cei doi domni au opacizat într-atât "structurile", încât ele au devenit de-a dreptul incontrolabile. Dacă evaluăm dezvăluirile petrecute sub Măgureanu și pe cele din perioada Georgescu-Gheordunescu, vom constata, șocați, că tot ce știm despre Securitate, despre organizarea, funcționarea și rolul ei se datorează "Șarpelui cu Ochelari", și nu celor doi "tehnicieni" ridicați pe valul societății civile și reprezentând, nu-i așa, setea de dreptate și cunoaștere a iubitorilor de democrație. Prin urmare, dl.
Arcadia cenușie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14641_a_15966]
-
pe linie moartă. E vorba, în principal, de oameni activi pe la începuturile regimului comunist, și nu de "profesioniștii" recalificați de Măgureanu și ridicați în grade de Costinel și Mircică. De unde această încăpățânare vecină cu ura, când nu numai că se știe că împăratul e gol, dar și că înainte purta uniformă, iar în loc de sceptru avea un instrument de tortură? Postura imposibilă în care sunt puși Andrei Pleșu, Mircea Dinescu și Horia-Roman Patapievici, în calitate de membri ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității
Arcadia cenușie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14641_a_15966]
-
îmbracă blana ursului pentru a repeta provocarea cu puteri cum numai el le avea. Miracolul se produce, în fine, atunci când printr-un efort suprem, suicidar, concentrat în sine, solomonarul aruncă masca, iar taurul atacă și își ucide provocatorul, "ca să se știe că de acum înainte nimeni nu-i mai poate sta împotrivă". Dar el, spiritul pământului, a ucis cu fală pe omul-urs, pe ultimul berevoi, "cel din urmă apărător al vitelor" și nu pe ursul adevărat, căruia îi rămâne deschis spațiul
Utopia magicianului by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14625_a_15950]
-
spre a-i descrie lasă impresia excepționalității destinelor anonime. Inși care citesc vorace aproape toată ziua și noaptea în câte trei limbi sau anonimi vorbitori de japoneză, chineză, coreeană și latină, pierduți aiurea în lume și fără a folosi ce știu, iată subiectele scoase din cotloanele realității. Acestea sunt textele bune. Mai există și cronicuțe banale, gen "număr de semne pe pagină până la", sau cu ton înduioșător de bombastic gen "spirit care ne-a tutelat fără să ne mustre cu degetul
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
contează în acest caz, după cum a declarat în cîteva rînduri, pe impunerea unor cuvinte, scutite de traducere. Ne-a promis și o listă. Dar cine stabilește ce cuvinte și cînd s-au impus? Avem așa-numita primă atestare pentru a ști cînd a fost folosit prima oară un cuvînt străin, dar n-avem nici un criteriu pentru intrarea lui în circulație curentă. O atare prevedere are hazul ei: art. 2, par. 3, se referă la Decizia Consiliului Național al Audiovizualului privind, între
Legea Pruteanu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14640_a_15965]
-
premierului. încorsetat într-o morgă sastisită și profund dezamăgită, Răsvan Popescu, vădit neîncrezător față de comunicatele pe care le citea parcă cu de-a sila, sub amenințarea unei primejdii numai de el știute, oferea presei imaginea unui purtător de cuvînt care știa mult mai bine decît premierul cum stau lucrurile într-o chestiune sau alta. Omul acesta lăsa impresia că intuia cu atîta claritate ce se petrece în capul prim-ministrului că nu putea să-i prezinte opinia decît dojenindu-l un
Culisele unei mari dezamăgiri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14642_a_15967]
-
cărții va spune verde lucruri pe care, deocamdată, se simte obligat să le treacă sub tăcere. în această zonă se află, probabil, singurul punct în care ideile lui Radu Vasile s-au intersectat cu cele ale lui Emil Constantinescu (se știe, la sfîrșitul mandatului, și acesta a recunoscut că a fost învins de Structuri). De altfel, regretul major al lui Radu Vasile este acela de a nu se fi coordonat cu Emil Constantinescu în lupta contra Structurilor, fapt ce a făcut
Culisele unei mari dezamăgiri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14642_a_15967]
-
îl împing pe autor spre idei mai răspîndite, mai ușor de acceptat. în Franța, în schimb, în domeniul umanistic, editorul decide de unul singur. Din această cauză, în Franța autorul își poate permite să fie mai original, mai personal. Nu știu dacă lucrarea mea Mirajul lingvistic, în care criticam o serie de autori foarte la modă în anii 1970-1980, ar fi apărut la fel de ușor dacă aș fi scris-o întîi în engleză, și nu în franceză. O dată însă ce a fost
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
volume. Au perfectă dreptate. Ceea ce rămâne este plin de substanță. Dar la Joyce ce să tăiem? Probabil aproape totul. Nici Camil Petrescu nu-l înghițea pe Joyce, dar la el, sînt sigură, era din cauza unei lecturi prin intermediul traducerii franceze, nu știu cît de fidelă pe la 1930. Mă îndoiesc că traducerea franceză, excelentă și de altfel revăzută chiar de Joyce, ar fi fost rațiunea pentru care Camil Petrescu nu-l aprecia pe Joyce. Bănuiesc că îl irita virtuozitatea stilistică (remarcabilă) care plutește
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
eu am luat structuralismul în serios, am învățat matematica (la sfatul d-lui Solomon Marcus), am încercat să fiu cît de riguros cu putință. După toate aceste eforturi, am constatat însă, întîi, că mulți dintre literații structuraliști la modă nu știu prea bine ce spun, al doilea (încă mai neplăcut), că pînă și în cazurile cînd este aplicată riguros, metodologia structuralistă nu dă decît rezultate de un interes minim sau, în orice caz, de un rezultat mult mai mic decît efortul
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
care am avut mult de învățat în ultimul deceniu. Spectator uluit în aceeași ordine de idei, ați atins, în treacăt, în conferință, problema criticilor corecți politic. Mă tem că deși sintagma "corectitudine politică" e vehiculată intens și la noi, puțini știu istoria acestei "norme". îmi cereți să descriu rapid un fenomen complicat. Simplific, deci. Corectitudinea politică moștenește și dezvoltă ideea marxistului american Herbert Marcuse, conform căreia forța revoluționară a viitorului nu va mai veni de la clasa muncitoare, ci de la femei și
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
întrebarea mea e inocentă și are doar tangență cu o frază din conferință. Acum la bătrînețe, nu mai îmi place. Prea adesea e o formă a răutății și invidiei. Dar nu mă pot împiedica să observ că fără bîrfă am ști prea puțin despre oamenii cu care avem de a face și că dacă din bîrfă eliminăm răutatea, un element adevărat și adesea interesant tot rămîne. Ați spus un lucru extraordinar: există o "bîrfă", din păcate tot mai rară, admirativă, o
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]