KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

că actul sexual pe care o femeie e nevoită să‑l suporte echivalează cu o înjosire. Asta reiese clar în cazul mamei care strigă adesea după ajutor din dormitor. Dar poate că i se fac lucruri anormale și de‑aia țipă. Rudele au observat adesea și la Rainer o privire anormală, care se trage probabil din faptul că a văzut prea des astfel de scene în dormitor. Dar el nu s‑a uitat niciodată la așa ceva. A băgat imediat capul sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
au mutat la oraș. Sunt bucuroși că nu trebuie să trăiască în provincia îngrozitoare și mărginită pe care o cunosc din casa de la țară a bunicii. Orice, numai asta nu. Acolo unde stăncuțe alpine, ciori și alte lighioane se așează țipând pe copacii desfrunziți deja de iarnă. Unde diverși nori trec sfârâind pe cerul tulbure, căprioarele behăie, iar copiii nespălați de la școala generală și copiii debili de la școala complementară se înghesuie în autobuze. Printre ei circulă bacilul sărăciei. Prin tot terciul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
ăsta nici un minut în plus, asta e clar, zise Anna. Cine își înfige sub unghie cu toată puterea - și când spun putere, vorbesc foarte serios - acul ăsta de cusut din trusa mea de lucru manual, în mijlocul orei și fără să țipe, cu ăla merg în toaleta băieților, cabina din stânga. Rainer găsește că e o idee oarecum revoluționară. Anna spune că nu‑i așa, fiindcă scopul nu e egalitatea tuturor, chestie care ar fi oricum împotriva naturii și a teoriei eredității, ci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
pe care încă nu l‑au găsit. Ea e singura care mai trebuie să dea proba de curaj, fără de care nu poate aparține grupului. Pentru că atunci când chiar se va trece la atacuri, ea n‑are voie să plângă și să țipe ca o fetiță, ci trebuie să reacționeze cu sânge rece și să nu se lase deloc impresionată. În special Rainer are mare interes ca Sophie să participe, fiindcă acest lucru pe care urmează să‑l facă împreună îi va uni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
dezmierdări, astea sunt manifestări puerile de adolescent. Totuși când îl vede o trece un fior, e fiorul care însoțește amintirea plăcerii. Dacă te înfiori așa numai când îți aduci aminte, cum o fi în realitate? Ce‑a fost asta, a țipat vreun animal? Nu, sunt drumeți care chiuie. Salut! Salut! Au speriat animalele, sunt bărbați și femei durdulii care s‑au învârtit de niște slujbe pe viață și‑și permit în sfârșit să facă ceva care n‑are nici sens, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
să răspândească peste tot artificialitatea. Fețele lor palide, nedormite se ascund în spatele unor ochelari de soare ieftini, degetele lui Rainer, îngălbenite de nicotină, tresar și se îndreaptă spre țigări, cu gând să provoace un incendiu în pădure. Se aud păsări țipând strident. Frunze se preling ușor la pământ. Trenurile fluieră în depărtare. E duminică. Anna vorbește despre Noapte transfigurată de Schönberg. Într‑un loc nepotrivit, la un moment nepotrivit. În plină zi, pe lumina asta minunată, tu vorbești despre noapte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
în Waldviertel, cărțile filosofice ale lui Kant, Hegel și Sartre trebuie să rămână acasă, nici nu încape discuție. Dacă mă‑ntroc și văd că te‑ai culcat iar cu contabilul ăla, fac moarte de om. Dar azi nu voi mai țipa la tine, ca de obicei, fiindcă ai ignorat deja de multe ori, fără să‑ți pese, aceste avertismente; nu, astăzi te anunț calm, dar tăios, că te voi omorî cu pistolul meu Steyr cu țeavă rabatabilă - am tot dreptul s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
i macină pe tineri. Apa se leagănă încolo și încoace în cadrul de porțelan proiectat special pentru ea, dar de ieșit nu poate să iasă din învelișul ei. Așa cum nu poți să‑ți ieși nici din piele. Mulți chicotesc, râd, zbiară, țipă și fac sport. Câte unul se aruncă într‑o poziție grotescă și pică peste un nevinovat, iar alții înoată ca niște delfini, cu eleganță și măiestrie. Anna și Rainer nu fac parte dintre aceștia. Pentru ei e îngrozitor să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
tot trupul meu (Anna, nevrotic). Buzele tac, viorile șoptesc: iubește‑mă. Și Hans șoptește: tu, e super ce facem noi aici, de nota zece și‑o să fie tot mai bine, dacă te gândești cât am așteptat momentul ăsta; acuși o să țipi de plăcere și‑o să faci ca trenul. Distrat, Rainer se studiază, la rândul lui, în oglinda pătată de pe perete; ca de atâtea ori, exersează și astăzi o lipsă totală de mimică. Încearcă să atingă o imobilitate absolută a feței, pentru ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
sus‑numita mătușă și să prestezi în schimb servicii de curier, care‑ți subminează demnitatea personală și te împing pur și simplu către tâlhărie, fiindcă n‑ai încotro. Nici acum Rainer n‑are încotro și trebuie, trebuie să asculte cum țipă Anna: mai, mai, mai, oh da, așa‑i bine, așa, iar Hans bolborosește și el: o, pizda ta, Anni, ce bună e ea, uite că rimează. Hans zice că ar trebui să facă asta mereu și e păcat că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
învelișul de protecție al creierului uman. Voiajorul geme dezamăgit și cu glas tare, fiindcă acum, în loc de iubire, are parte de bătaie. A fost o capcană, își dă el seama de adevăr, dar chiar dacă știe, n‑are ce să facă. Să țipe nu mai poate, fiindcă Sophie - cu prezență de spirit și un instinct surprinzător de sigur - s‑a repezit imediat la gura lui, numai de nu m‑ar mușca hahalera asta, tacă‑ți fleanca! Ne‑am pregătit oricum și pentru un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
mai ascunde și rochia urâtă de dinainte de război, pe care a împodobit‑o cu o fundă de catifea și cu un trandafir de mătase de aceeași culoare, unul mai nepotrivit ca altul. Tăticul e o prezență elegantă, iar cravata lui țipă‑n gura mare: iată‑mă! E imposibil s‑o treci cu vederea. Pe un invalid îl mai poți trece cu vederea, intenționat, dar o cravată ca asta în nici un caz. Anna îl zgârie ușor pe Hans pe spatele puloverului, sperând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
se gândește la nimic, nici dacă‑i bine, nici dacă‑i rău. Nu vrea decât să lovească mortal. Când a tras ultimul glonț, a știut deja că va recurge la topor ca să‑și desăvârșească opera. Nici unul nu vorbește și nu țipă. Mama e întinsă pe burtă și în felul acesta e omorâtă în lovituri. Moare. Rainer n‑o clintește nici măcar cu un milimetru, nici înainte, nici după. Cum a căzut, așa a rămas. După ce mama a murit, Rainer se duce dincolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

În adâncul creierului sub formă digitală de succesiune a cifrelor 0 și 1, la fel ca În microprocesorul unui calculator. Adâncit În gândurile mele, am scos din buzunar o țigară și mi-am aprins-o. Șoferul sirian a Început să țipe la mine, Într-un talmeș-balmeș de cuvinte În engleză și arabă: „N-ai Înțeles că nu se fumează În mașină?“. Mi-am cerut scuze, am stins țigara și am aruncat chiștocul pe fereastră. Un tip ca el habar n-avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
procura greu În Japonia, din cauza controalelor aspre ale autorităților. Atât Keiko Kataoka, cât și vagabondul aveau fiecare propria lor rețea de aprovizionare cu droguri, Însă oferta era foarte limitată. — Ce ne-am mai distrat când a luat Kyōko ecstasy! — Da! Țipa cât o ținea gura că vrea o pulă! Kyōko nu mâncase nimic o jumătate de zi când a fost obligată să ia o pastilă Întreagă de ecstasy, sfărâmând-o Între dinți. Apoi au legat-o de canapea, cu o pernă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-o scenă de film. Tipii de la Gestapo care-i urmăreau pe evrei și puneau mâna pe câte un copil care se căznise să se ascundă, Îl apucau de păr și-l ridicau la lumină, În hohote de râs. Atunci copilul țipa din rărunchi: „Nuuu! Nuuuu!“. Un țipăt sfâșietor, pe care dacă-l auzeai, nu-l mai puteai uita toată viața. La fel țipa și Mie: „Nuuuuu!“. Mie nu era evreică, așa că nimeni nu-i lua țipătul În serios. Țipătul ei Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
să se ascundă, Îl apucau de păr și-l ridicau la lumină, În hohote de râs. Atunci copilul țipa din rărunchi: „Nuuu! Nuuuu!“. Un țipăt sfâșietor, pe care dacă-l auzeai, nu-l mai puteai uita toată viața. La fel țipa și Mie: „Nuuuuu!“. Mie nu era evreică, așa că nimeni nu-i lua țipătul În serios. Țipătul ei Îmi persista În urechi, cu toate că nu simțeam nici o compasiune pentru ea, ci doar o plăcere sadică. Mie Își pierduse complet mințile și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
adăugau decalajul orar și lipsa de somn, astfel Încât aveam senzația că tot trupul mi-era alcătuit dintr-o cuvertură ruptă Înmuiată În ulei de mașină, susținută de o armătură din fier ruginit. Nu mă simțeam deloc bine. Fiecare nerv vibra țipându-și parcă senzația de disconfort. Cu toate acestea, o singură zonă din corpul meu, pe care o localizam În spatele cerebelului, mă furnica Încontinuu, transmițând intermitent mesaje de alertă, aidoma unui turn de veghe În ruine. Însă mesajele acestea erau ignorate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
În trei, Keiko se Întorcea mereu În camera ei. Maestrul nu avea nimic de-a face cu această decizie. În afară de sex și de jocurile noastre erotice, nu dădea ordine nimănui. Mereu spunea că ura cel mai mult pe lume să țipe la cineva. Keiko ținea foarte mult la intimitatea ei, Îi plăcea să aibă anumite momente speciale numai pentru ea. De fapt, eu cred că asta s-a Întâmplat abia după ce Maestrul a Început să ia o cameră separată pentru ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242

mașină. Celălalt aspect e că, din câte știu eu, nu am primit niciodată un raport cum că cineva ar fi fost martor la răpirea victimei. Nici un raport despre vreo fată care să fie luată cu japca, dând din picioare și țipând, și băgată în portbagajul unei mașini. Mie îmi pare că asta indică posibilitatea ca ele să fi plecat cu criminalul de bunăvoie. Că nu le era frică. E foarte puțin probabil ca ele să-l fi cunoscut toate pe criminal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
face plăcere, pervers mic și urât ce ești, se rățoi Becker, înfierbântându-se. Haide, vorbește cu mine, sau o să vorbești cu asta. Scoase un baston scurt de cauciuc din buzunar și îl lipi de fața lui Helmut. — Poliza a fost, țipă Helmut. Becker îl strânse tare de obraz: — Mai spune o dată. — Theodor Poliza. E fotograf. Are un studio pe Schiffbauerdamm, lângă Teatrul de Comedie. Pe el îl vreți. Dacă ne minți, Helmut, ne vom întoarce, zise Becker rulând cauciucul pe obrazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
capabili să-l prindem cu ușurință, dar această voce era probabil atât de răgușită de teamă, încât sunase la fel de neatrăgător precum trebuie să-i fi părut și noi înșine. Nu există o astfel de voce pentru Becker, răgușită sau altfel. Țipând la Poliza să se oprească, el se lansă într-un sprint susținut. M-am chinuit să țin pasul cu el, dar după numai câteva salturi se afla cu mult în fața mea. În câteva clipe l-ar fi prins. Atunci am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
dar mi-am dat seama că ăsta era altfel, așa că am încercat să rămân calmă. Apoi și-a scos cuțitul și i-a pus lama pe gâtul meu, ca și cum voia să-mi fie frică. Și mi-era. Eram pregătită să țip din toți rărunchii, doar că nu voiam să-l sperii, să-l fac să mă taie pe loc, gândindu-mă că aș putea să reușesc să-l conving să înceteze. Mai trase un fum tremurat din țigară: — Dar ăsta a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
loc, gândindu-mă că aș putea să reușesc să-l conving să înceteze. Mai trase un fum tremurat din țigară: — Dar ăsta a fost doar semnalul pentru el ca să înceapă să mă strângă de gât, gândindu-se că vreau să țip, probabil. M-a prins de gât, aproape să mă sufoce. Dacă n-ar fi intrat una dintre fete din greșeală, m-ar fi aranjat, fără discuție. Am avut vânătăi pe gât aproape o săptămână după aia. — Ce s-a întâmplat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
nu ești un bărbat ușor de uitat. — Sunt gata să las instanța să hotărască cine spune adevărul, zise el. Eu, un bărbat care a luptat pentru patria lui, sau două tâmpite de albinuțe!? Sunt ele pregătite să facă la fel? Țipa acum, cu transpirația începând să i se scurgă pe frunte ca o glazură: Nu aveți nimic concret, și știți foarte bine asta! M-am așezat din nou și mi-am îndreptat arătătorul spre mijlocul feței sale: — Nu face pe deșteptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]