2,199 matches
-
deosebire. Principiul independenței absolutului. Sau împărțim un kilometru într-o mie de părți, și fiecare din aceste părți e unitate-metru, sau împărțim un cot în o mie părți, raporturile matematice și geometrice între părți vor fi exact identice. Principiul independenței absolutului și începutul calculului infinitezimal. ELEMENTE DE CALCUL DIFERENȚIAL ["MATEMATICA E O ABSTRACȚIUNE... "] 2255 Matematica e o abstracțiune a mecanicei. Matematica este o abstracțiune a mecanicei. [INFINITUL] 2275B În adevăr infinitul, absolutul e neînțeles de mintea noastră. Dar nu trebuie să
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
geometrice între părți vor fi exact identice. Principiul independenței absolutului și începutul calculului infinitezimal. ELEMENTE DE CALCUL DIFERENȚIAL ["MATEMATICA E O ABSTRACȚIUNE... "] 2255 Matematica e o abstracțiune a mecanicei. Matematica este o abstracțiune a mecanicei. [INFINITUL] 2275B În adevăr infinitul, absolutul e neînțeles de mintea noastră. Dar nu trebuie să uităm că nici ni le închipuim altfel, nici este putința de-a le esprima decât prin negațiuni. Prin urmare, ceea ce nu este inteligența* noastră, ceea ce nu este mișcare, ceea ce nu este
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
de mintea noastră. Dar nu trebuie să uităm că nici ni le închipuim altfel, nici este putința de-a le esprima decât prin negațiuni. Prin urmare, ceea ce nu este inteligența* noastră, ceea ce nu este mișcare, ceea ce nu este materie este absolutul, este în sine încheiatul, este lipsa de ***, este ceea ce nu e nici moarte, nici nemurire, nici azi, nici mâni, nici etern, nici trecător, este ceea ce este. Și daca este în el știința noastră, precum în timpul absolut e anul nostru - de ce
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
după el, “umbra lumii care ajută în a face lumina mai strălucitoare”, iar anihilarea lumii finite prin umor se poate produce numai întrucât umorul avansează către “ideea de infinit.” Cu alte cuvinte, Jean Paul acreditează ideea că umorul mediază atingerea absolutului, iar umoristul este un mare înțelept, un fel de “figură eroică a romantismului.” Această concepție anunță ideea de mai tărziu a lui Freud, pentru care “umorul are ceva sublim.” În Franța, rolul de a reabilita comicul dândui un loc preponderent
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
constrângere este impusă rând pe rând de zeii Antichității, de soartă, de Dumnezeul creștin, de istorie, înzestrată cu rațiune și necesitate. În zona opusă se găsea omul. Dacă acest absolut era natura, omul nu era natural; dacă omul era natural, absolutul era Grația, fără de care nu există nici un fel de salvare. Într-o lume grotescă nu se poate justifica eșecul prin nici un fel de absolut, nici nu se poate proiecta asupra acesteia responsabilitatea înfrângerii. Absolutul nu este înzestrat cu nici un fel
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
era natural; dacă omul era natural, absolutul era Grația, fără de care nu există nici un fel de salvare. Într-o lume grotescă nu se poate justifica eșecul prin nici un fel de absolut, nici nu se poate proiecta asupra acesteia responsabilitatea înfrângerii. Absolutul nu este înzestrat cu nici un fel de rațiuni ultime; el este pur și simplu cel mai puternic. Absolutul este absurd. Probabil din cauza aceasta, grotescul se slujește atât de des de imaginea unui mecanism pus în mișcare și pe care nu
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
o lume grotescă nu se poate justifica eșecul prin nici un fel de absolut, nici nu se poate proiecta asupra acesteia responsabilitatea înfrângerii. Absolutul nu este înzestrat cu nici un fel de rațiuni ultime; el este pur și simplu cel mai puternic. Absolutul este absurd. Probabil din cauza aceasta, grotescul se slujește atât de des de imaginea unui mecanism pus în mișcare și pe care nu știm să-l oprim. Diverse tipuri de mecanisme impersonale și ostile îl înlocuiesc pe Dumnezeu, natura, sau Istoria
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
să nu se piardă: phar-haoui se urcă pe Ma-ne-djet, rotește marea timonă și îndreaptă corabia spre lumină. Dar ea nu are vâsle și nici vele. Cei șaizeci de vâslași de pe Me-se-ket o împing: ei sunt voința omului aflat în căutarea Absolutului. — Eu cred că va trebui să fie o structură puternică, interveni Euthymius. Bârne groase, care se deplasează în față la oscilații. Privește - spuse, continuând să deseneze -, pe laturi vom face un portic și o balustradă frumoasă. Iar aici, jos, vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lumii. Urmuz-sinucisul, reprezentant ironic al liberului arbitru, al „transcendenței goale”, al schizofreniei, alienării, dezumanizării și negativității moderne, al impasului autodistructiv. Urmuz — pionierul-explorator de teritorii necunoscute ale spiritului, pînă la găurile negre ale antimateriei. În toate ipostazele, Urmuz apare sub specia absolutului — mitul romantic al geniului cunoaște astfel o metamorfoză avangardistă, sub semnul „infinitului mic”. De fapt, avem de-a face cu un „negativ” al Romantismului Înalt, o variantă răsturnată a acestuia. Urmuz devine astfel un profet al Nimicului, al arbitrariului metafizic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bătălia ideologică dintre adepții sincronismului și cei ai protocronismului, Victor Ivanovici își precizează ferm poziția. Scopul teoriei lansate de E. Papu ar fi, în opinia lui, acela de „a ne consola de eventualele complexe” provinciale prin invocarea obsesivă a precursoratului absolut: „Însă calitatea de precursor, chiar aceea de precursor absolut, nu este încă un indice valoric”. Potrivit autorului, „nu poți da seama de (...) contestarea limbajului literar (Urmuz) fără să întreprinzi tu însuți o operație echivalentă, adică să te autocontești în calitate de limbaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
schimbe, chiar și memoria însăși. Orice relație autentică va deveni în timp o referință către alte relații. În căutare de absolut, adică de iubire, oamenii schimbă relațiile pentru altele și altele. Ființe ale apelor, aerului și ale cerului, albatroșii ating absolutul prin dans, prin zbor și atunci când se cufundă în adâncul mărilor să vâneze. Totuși, există unii oameni ce rămân foarte atașați unii de alții. Îi recunoști ușor numai după ce, ajunși la bătrânețe, la capătul unei vieți liniștite, fără căutări, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sa, cufundarea în propria ființă, uniunea și comuniunea cu ea în transparența afectivității sale. Viața în auto-afectarea sa în auto-simțire și auto-îndurare este în esență afectivitate, însă afectivitatea nu este nici o stare, nici o tonalitate definită și fixă. Ea este istorialul Absolutului, maniera infinit de diversă și variată în care acesta vine către sine, se încearcă și se îmbrățișează el însuși în această îmbrățișare de sine care este esența vieții. Aceasta înfăptuindu-se ca patos al acestei îmbrățișări, îi revine să îmbrace
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine. Modul în care suferă și în care suferința sa se transformă în Bucurie, în așa fel încât, într-o atare transformare, fiecare termen subzistă drept condiție fenomenologică a celuilalt și ca propria sa substanță, modul în care se istorializează absolutul și în el fiecare dintre tonalitățile ontologice fundamentale ce constituie ființa sa, dintre care fiecare trece în cealaltă și se inversează în ea, Suferința în Bucurie și Deznădejdea în Beatitudine acest joc al Absolutului cu el însuși este ființa reală
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
substanță, modul în care se istorializează absolutul și în el fiecare dintre tonalitățile ontologice fundamentale ce constituie ființa sa, dintre care fiecare trece în cealaltă și se inversează în ea, Suferința în Bucurie și Deznădejdea în Beatitudine acest joc al Absolutului cu el însuși este ființa reală și veritabilă a fiecăruia dintre noi, este specificul fiecărei monade și se înfăptuiește de fiecare dată ca una dintre ele, și aceasta în virtutea faptului că, în calitate de auto-afectare a Absolutului, subiectivitatea vieții se istorializează și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în Beatitudine acest joc al Absolutului cu el însuși este ființa reală și veritabilă a fiecăruia dintre noi, este specificul fiecărei monade și se înfăptuiește de fiecare dată ca una dintre ele, și aceasta în virtutea faptului că, în calitate de auto-afectare a Absolutului, subiectivitatea vieții se istorializează și se esențializează de fiecare dată în Ipseitatea unui individ și sub forma acestuia. Faptul că suntem astfel, iar nu indivizi empirici, câteva fragmente ale universului obiectiv legate de acesta potrivit unor conexiuni multiple, meniți aceluiași
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se modifică Suferirea primitivă ce constituie posibilitatea oricărei încercări: într-o oscilare perpetuă a suferinței și a bucuriei. Numai că această oscilare sau această schimbare permanentă care este cea a Vieții, dorită și dictată de propria sa esență, de esența absolutului, nu este o ființă inferioară, este ființa acestui absolut, singurul mod de "a fi" al acestuia, adică de a surveni ca ajungere în sine a vieții potrivit modalităților patetice în care ea nu contenește a se încerca și a se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
științific prin urmare este independent de subiectivitatea individuală a individului și se definește prin intermediul acestei independențe, adevărul mai originar despre care vorbim și care se identifică cu subiectivitatea absolută, acest adevăr variază odată cu viața, are o istorie, care este istorialul absolutului, îmbrățișarea sa cu sine potrivit modalităților fundamentale ale Suferirii, o individualitate, în măsura în care esența patosului său este cea a ipseității și în care ea nu se istorializează niciodată decât într-un individ și ca ființa sa proprie, o singularitate, în măsura în care orice
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cu ea ceea ce nefiind niciodată afirmat de acțiunea noastră nici creat de către ea furnizează totuși tot ceea ce este ea și tot ceea ce face ea, devenind astfel propria noastră acțiune. Aceasta nu este așadar niciodată disociabilă de procesul etern în care Absolutul ajunge în sine și se istorializează, proces care, ca sporire de sine, este cu toate acestea fenomenologic de la un capăt la celălalt, înfăptuindu-se ca fapt de a suferi și ca fapt de a se bucura. Faptul că, purtați de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
proces de descompunere, ci Energia originară a Ființei în calitate de Viață sau, mai curând, în ceea ce privește această viață care este a noastră (cea a indivizilor și a grupurilor, prin urmare cea a societăților), faptul că ea se regăsește în acest istorial al Absolutului și se înfăptuiește în el și ca el. Aprioricul barbariei ca și cel al culturii, aprioricul tuturor aprioricelor este această viață absolută în care suntem trăitori. De ce atunci rămâne această Energie nefolosită în noi? În ce fel sporirea, contravenind într-
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
încercare, în așa fel încât, sprijinită de sine și ca strivită de sine, fără să se creeze distanța nici unui recul posibil, ea este patos și nimic altceva decât patos temporalitatea sa nefiind nimic altceva decât mișcarea acestui patos, adică istorialul Absolutului în plenitudinea nicicând ruptă și ca atare neîntreruptă a suferinței sale și a bucuriei sale. Însă această plenitudine niciodată slăbită este cea a Energiei, ea este Prezența superputernică a vieții față de ea însăși și ceea ce face simțită forța sa în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine, ea se produce de fiecare dată sub forma unui Sine, ca efectuare a acestui Sine și ca experiență efectivă a sa. Nu există prin urmare nici Istorie, nici Societate, ci numai "indivizi trăitori" al căror destin este cel al Absolutului, care nu survine niciodată, în calitate de subiectivitate absolută, decât prin intermediul multiplicității indefinite a monadelor, al căror unic fundament îl constituie. În ceea ce privește problema noastră, situația evocată mai sus se exprimă după cum urmează: în activitatea prin care produc bunurile necesare subzistenței lor și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
al cărui contemporan dorești să fii și la contemporaneitatea căruia nu ajungi decât la capătul acestui proces. Temporalitatea acestuia din urmă este cea a ek-stazei, dacă este vorba de adevărul teoretic, cea, inextatică, a patosului, și astfel istorialul însuși al Absolutului, dacă este vorba de adevărul practic. Din natura contemporaneității în care orice transmitere și orice dobândire de cunoaștere își extrag posibilitatea și esența rezultă că aceasta nu este reductibilă la o teorie formală sau la o rețea de legi formale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ajunge la simțire prin conștientizare, deci rațiune, care nu e altceva decât legături fizice, biologice între elemente, și deci materie. Și nu e nimic inaccesibil rațiunii. Și, formulat sau nu în cuvinte, totul e Rațiune. Deschid ochii. Mi se oferă absolutul. Pot să trăiesc și fără. Indiferent ce aleg, ce spun, ce fac, totul e o Inspirație de Moment. Clipesc și imaginea mi se limpezește. Cerul are o nuanță înspăimântătoare. Norii albi se îngrămădesc într-o zi însorită în forme aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu mai țin minte, trist. Nu există o a doua șansă, căci ceea ce ai făcut rămâne făcut, durerea nu poate fi alinată nicicum. Suntem în India, unde mereu te reîncarnezi, pentru a-ți plăti păcatele, până când vei reuși să atingi absolutul, pur. Iar eu nu vreau. Totul din mine se luptă pentru conservare, experiența e strâns legată de suflet. Și atunci, poate mi s-a dat șansa de a rămâne așa, într-un anume moment, fără să trebuiască s-o iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de ce frică?! ). Pericolul pentru un om nenăscut hindus ar fi ca , prin meditație, în loc să descopere intuitiv legăturile între elemente, astfel renunțarea la sine pentru o înțelegere superioară, să se descopere pe sine nedizolvabil în Natură . și, deci, în loc să te descopere absolutul, renunțând implicit la ființă, se va descoperi o ființă cu un instinct de conservare ce nu va exclude respectul pentru Univers, dar nici nu se va mai putea abandona metafizic; poate, doar, acceptând sacrificiul prin iubire, dar care va ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]