1,979 matches
-
gheață, bodogănind. Ce spune? Ce spune? Dar șoptește atât de încet și nedeslușit încât nu se poate înțelege. Mai face un pas și galoșii crănțăne trecând prin pojghița subțire de gheață ce acoperă câmpul de zăpadă. Și picioarele i se afundă în zăpadă, se afundă și parcă n-are fund, stratul de zăpadă. Și? Și? Și gata. Părinte, cred că bărbatu-meu a murit, spune femeia. Părintele Ieronim nu zice nimic. ─ Azi e săptămâna de când n-a mai dat pe-acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Ce spune? Dar șoptește atât de încet și nedeslușit încât nu se poate înțelege. Mai face un pas și galoșii crănțăne trecând prin pojghița subțire de gheață ce acoperă câmpul de zăpadă. Și picioarele i se afundă în zăpadă, se afundă și parcă n-are fund, stratul de zăpadă. Și? Și? Și gata. Părinte, cred că bărbatu-meu a murit, spune femeia. Părintele Ieronim nu zice nimic. ─ Azi e săptămâna de când n-a mai dat pe-acasă și ieri seară cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Înainte lăsă cosașul Într-unul din canalele dintre ierburi. Un păstrăv se repezi și Nick Îl agăță. Ținând undița la distanță, În direcția copacului răsturnat, și retrăgându-se fâșâind prin apă Împotriva curentului, Nick trăgea păstrăvul, cu lanseta care se afunda, se Îndoia, ținută departe de tufele periculoase. Se zbătea, dar era tras Întruna, undița se Încurca În ierburi În timp ce el se mai smucea sub apă, dar era tras Întruna. Apoi Nick se-ndreptă spre pește, dus ușor de apă. Ridicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Noapte bună, Nickie. Nick merse-n picioarele goale pe cărarea care străbătea pajiștea ce se-ntindea mai jos de hambar. Cărarea era lină și roua Îi răcorea tălpile goale. Sări gardul de la marginea pajiștii și apoi o luă prin vâlcea, afundându-și În noroi picioarele ude, apoi urcă prin pădurea de fagi până văzu luminile căsuței. Sări gardul și ocoli casa până la veranda din față. Uitându-se pe fereastră, Îl văzu pe taică-su, care stătea la masă și citea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
am prins din nou cheia de mâner, m-am uitat prin lupă, am lovit În hublou, și am tot lovit până s-a desprins cheia și am văzut limpede cum a alunecat de-a lungul vasului și apoi s-a afundat În bancul de nisip. Acum nu mai puteam face nimic. Cheia se dusese și pierdusem și cârligul, așa că m-am Întors pe vasul meu. Eram prea obosit să mai urc schiful la bord și se lăsa seara. Păsările au Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
aveau de unde să știe că au dat peste nispuri mișcătoare, așa că probabil căpitanul a ordonat să se deschidă rezervoarele cu balast pentru ca vasul să se așeze bine. Da’ cum dăduseră peste nisipuri mișcătoare, imediat ce au eliberat balastul vasul s-a afundat cu partea din față și apoi s-au afundat și grinzile. Pe vas erau patru sute cincizeci de pasageri, plus echipajul, și probabil că erau Încă toți la bord când l-am găsit. Probabil că așa a fost, au deschis rezervoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mișcătoare, așa că probabil căpitanul a ordonat să se deschidă rezervoarele cu balast pentru ca vasul să se așeze bine. Da’ cum dăduseră peste nisipuri mișcătoare, imediat ce au eliberat balastul vasul s-a afundat cu partea din față și apoi s-au afundat și grinzile. Pe vas erau patru sute cincizeci de pasageri, plus echipajul, și probabil că erau Încă toți la bord când l-am găsit. Probabil că așa a fost, au deschis rezervoarele la impact și apoi nisipurile l-au Înghițit imediat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
s-ar putea numai să ni se pară că iubim? Dacă pot exista asemenea confuzii, atunci care criterii ne pot lămuri? - Nu știu. E o complexitate... Oricum, simpla lege a atracției e nesemnificativă. Cu cît căutăm deslușiri, cu atît ne afundăm Într-o imposibilitate a definirii, totul se lămurește În metafizic, dar nu sîntem Înzestrați cu puterea unei asemenea aventuri. Ea mă privi ca dintr-o capcană din care-și cerea izbăvirea, iar eu, neînțelegînd, o Întrebai la ce gîndește. - La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Dădu pinteni calului și își reluă drumul prin pădurea aceea unde avea să-i întâlnească pe Julius Civilis și pe Velunda. Când ajunse la o ridicătură, se opri, fiindcă Lurr stătea nemișcat, cu părul zbârlit, adulmecând. Valerius coborî de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de trunchi, căzând și rostogolindu-se până la trunchiul în spatele căruia era ascuns Valerius. Barbarii scoaseră un urlet sălbatic. Strigăte și hohote de râs umplură văzduhul. Pe trupurile lor aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aplecă să-și clătească gura; lichidul i se prelinse pe bărbie și pe piept. Mestecă îndelung, ridicând ochii spre cer și mulțumind zeilor că-i scoseseră în cale un asemenea bucătar. — Gustă - Vitellius împinse tava spre Valens. E sublim. Își afundă degetele în sos, căutând bucata cea mai mare. Flavius Valens clătină din cap și sorbi vin din cupa pe care o ținea în mână. Își ținea spatele drept și îl fixa pe Listarius cu ochii săi reci, verzui. O privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
comandat de Antonius Primus se pregătea să iasă din castru prin Porta Decumana, unde se aflau locuințele trupelor. Prin fața inspectorilor trecură cele opt care cerute de tribunul Antonius Primus. Doar un ochi foarte atent ar fi observat că roțile se afundau prea tare în noroi - prin urmare, carele nu erau goale, așa cum ar fi trebuit. Cu un aer nepăsător, inspectorii lăsară carele să treacă - distracție care de data asta nu-l irită pe Antonius; în urma carelor mărșăluiau cele două centurii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de piatră. Titus arătă spre rariștea din fața lor. — Acolo au cultivat legume... Și uită-te la terenul acela de lângă copaci... De aici se aprovizionează legiunile. Dar - Titus se uită mai bine - carele mi se par prea încărcate. Vezi cum se afundă în noroi? În ele nu sunt doar câteva unelte și coșuri... — Și dacă quazii îi atacă acum? O să fie un masacru. Din câte știu eu, ei atacă numai când sunt siguri că dușmanul nu e în stare să riposteze. Vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
picioare și strângea în mână o sabie scurtă. Celălalt stătea în genunchi în fața lui. Mulțimea tăcu dintr-odată; în liniștea aceea funebră, învinsul apucă mâna învingătorului, care ținea spada, și îndreptă lama spre gât. Învingătorul o împinse și lama se afundă tot mai jos, făcând să țâșnească un jet de sânge. Mulțimea izbucni în urlete sălbatice, care păreau că vor face să se prăbușească cerul. Soarele se ivi printre norii pe care vântul îi împrăștie repede. Nici unul din bărbații aceia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l țină deocamdată departe și abia mai târziu să-l omoare. Căută rapid o cale de ieșire, în timp ce ducea la gură prăjitura cu miere și susan. O mestecă - era foarte amară. Încercă să înghită - gâtul îl durea acolo unde se afundaseră degetele ucigașe ale lui Valerius. — Antonius Primus, înțelegi că nu-l putem ierta pe fratele tău... Nu-l putem lăsa liber. Chiar dacă admitem că Vitellius este guvernator, și nu imperator, atacatorul trebuie pedepsit. E vinovat. Cel care vorbise era bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
însă în furtuna de zăpadă cu care se lupta și armata lui Antonius Primus, în încercarea de a trece peste Appenninus. Erau primele zile ale lui decembrie, și iarna se anunța foarte grea. Armata flavienilor își croi drum prin furtună, afundându-se în zăpadă la fiecare pas. Mulți soldați pieriră în avalanșe; alții, având mâinile și picioarele înghețate, se aruncau în propriile săbii, nefiind în stare să îndure gerul. Antonius Primus, neobosit, mergea înainte și înapoi de-a lungul coloanei soldaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
legătura cu lumea magică a naturii, spiritelor și tărâmului de dincolo. Nu ucid, repetă. Zâmbi, vârând amuleta sub veșminte. — Valerius, spuse Marcus dezolat. Dacă te gândești că nu vei ucide, vei fi mai vulnerabil. Lama pumnalului tău nu se va afunda în trupul adversarului, încercând să-l ucidă. Skorpius va învinge. Dacă învinge Skorpius, o să mor. Valerius respiră adânc. Simți aerul pătrunzându-i în plămâni de parcă s-ar fi născut în clipa aceea. „Viața...“, se gândi, închizând ochii. Iubea cu pasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din ț inut ul Bârladului, el moștenește dragostea de glia pe care pări ntel e său o iubea atât și de unde, odată cu hrana, a sorbit întreaga întruchipare a sufletului său. Colindând dea luri și văi, rătăcind pe marginea apelor sau afundându-se în adâncul codrilor, stăpânind, cu privirea văile ce se desprind din vârful dealurilor sau strângând la piept fl orile ce-i răsăreau la tot pasul în cale, harnicul școlar al lice ului «Codreanu» din Bârlad își făurește un suflet
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
29. "Vino!" I-a zis Isus. Petru s-a coborît din corabie, și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. 30. Dar, cînd a văzut că vîntul era tare, s-a temut; și fiindcă începea să se afunde, a strigat: "Doamne, scapă-mă!" 31. Îndată, Isus a întins mîna, l-a apucat și i-a zis: "Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?" 32. Și după ce au intrat în corabie, a stat vîntul. 33. Cei ce erau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
oameni pe care nu-i suporți. Realitatea e ceva cu care ești silit să te Împaci,” scrie Brian Glanville În Kissing America. În vreme ce Adrian Dumitru Își descrie În România liberă bucuria produsă de dărîmarea simbolurilor comuniștilor, Într-un articol ce afundă cititorul În cel mai ezoteric titlu al săptămînii: „Se sparg rozetele comuniștilor”. Mai rău este că pe comuniști Îi doare sau le face chiar plăcere exact acolo. Oricum, substantivul „rozetă” mă trimite-n viteză la revista Cazier, unde citesc Înfiorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
umedă și amețitoare. Voiam să dau viață acestor locuri înecate în feregi și liane, cu oamenii lor atât de crunți și inocenți. Vroiam să le descopăr estetica și morala, și culegeam zilnic anecdote, luam fotografii, schițam genealogii. Cu cât mă afundam mai mult în sălbăticie, cu atât creștea în mine o neștiută demnitate și un nebănuit orgoliu. Eram bun și drept în junglă, mai corect și mai calm ca în orașe. Dar ploile... Ce nopți de luptă cu neurastenia, ascultând ritmul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
altul, ca și cum s-ar fi hotărât să sape o groapă în care să încapă câteva trupuri, și tot atunci auzi șuieratul ascuțit al avioanelor de vânătoare germane zburând foarte jos, iar în spatele lui, dincolo de lanurile de porumb în care se afundaseră în zori, poate chiar din șoseaua pe care se retrăsese compania întreagă cu o noapte mai înainte, auzi pocnetele scurte, surde, înfundate, ale brandurilor rusești. - ... Evident, continuă desfăcând un nou pachet de țigări, atunci mi-am dat seama că visez
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu moară... Se întrerupse brusc, dîndu-și seama că lăsase cărarea și umbla acum, călcând anevoie, printre porumbi. Întoarse capul și-l zări pe Zamfira la câțiva pași în urmă. - Mă băieți, spuse, da voi știți unde mergem? Pe-aici ne afundăm în porumbiște... - Pe-aici e drumul, domnule elev, spuse Zamfira apropiindu-se. Că dacă am umbla pe cărare, poate dă peste noi vreo patrulă rusească. O ținem tot pe-aici, prin porumb, până către miezul nopții, și numai după aceea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
noaptea asta, reluă Iliescu. Porumb. Păcat că e cam trecut și nu putem face jăratic să-l coacem, dar e bun și așa. Ține de foame. Darie se hotărî să-și vâre batista în buzunar, tocmai când bocancul i se afundă într-o groapă. Era gata să cadă, cu ranița alunecîndu-i brusc pe ceafă, când îl prinse de braț Zamfira. - Doamne-ajută! că dacă vă scrânteați piciorul tocmai acum, nu era bine. - Când aluneci într-o groapă și nu cazi, se spune
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
capul înspre mine și-i dădui țigarea. Lixandru scormonea sub piatră. - Poate ne-o ajuta Dumnezeu și Maica Domnului, șopti una din femei, făcîndu-și cruce. - Binecuvîntează-ne, părinte, spuse Lixandru fără să ridice capul. Spune o rugăciune, să nu se mai afunde în pământ. - Să nu ne mai scape printre degete, cum ne-a scăpat de Sfântă Mărie, vorbi una din femei. Iar de-o fi fermecată... - Nu e fermecată, o întrerupse dascălul. Lixandru se înălță din șanț, cu mâna pe târnăcop
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]