25,860 matches
-
talmeș-balmeș cu ață albă groasă, de băcănie. Mie personal mi se părea că arată ca naiba. Însă era normal ca eu să am atitudinea asta, dată fiind experiența mea de viață. Scrisese titlul de mînă pe fiecare exemplar, cu cariocă albastră și litere mari, de tipar : SALVAREA PLANETEI. Povestea Începe pe planeta Pămînt, la aproximativ o sută de ani de la uriașul război termonuclear dintre „ultimele imperii”, SUA și URSS, care a distrus complet civilizația umană. În afară de faptul că a distrus cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
despre jazz, despre improvizație, despre cum să cînți schimbînd din mers registrele și alte asemenea lucruri, și mai tîrziu am Încorporat toate aceste noi cunoștințe În propriile mele compoziții. Uneori cîntam În timp ce Jerry vorbea. Purtam o cămașă albă cu dungi albastre și o jartieră pe mînecă, exact așa cum are și Hoagy Carmichael În A avea și a nu avea, și cîntam un soi de variație muzicală temperată În fundal, așa cum face și el În film, În vreme ce Jerry Își sorbea vinul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
făcut semnul adio fermoar, și am văzut că a priceput. A rîs, Însă rîsul ei nu semăna cu al tău. Era Încă frumoasă, deși vedeam limpede că timpul sau tristețea Îi Îngreunaseră ușor bărbia și-i Încrețiseră colțurile ochilor. Erau albaștri. M-am dus la fereastră. Afară era beznă. A venit lîngă mine și a rămas În spatele meu. O simțeam cum mă privește. Îi simțeam rochia neagră ca un nor În spatele meu. M-am simțit Înalt. M-am uitat În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
spuse ea. Neofiții sînt bineveniți, cu condiția să nu-și manifeste ostilitatea. — O, nicidecum, nicidecum! o liniști Hilfe. Legănîndu-se ca o statuie vie, doamna Bellairs porni Înaintea lor și-i conduse Într-un salonaș plin de perdele portocalii și perne albastre, În mijlocul unor mobile, la modă În anii ’30. Din pricina camuflajului tot În albastru, odaia era Întunecoasă ca o cafenea orientală. Pe măsuțe și printre tăvile așezate ici-colo se Îngrămădeau o sumedenie de miniaturi din lemn de Benares - de felul acelora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
zboare, ca niște ciudate păsări de lemn, deasupra Canalului MÎnecii. O asemenea priveliște ar fi fost pentru ea la fel de greu de conceput ca și gîndul că băiețelul ei - piciul acela cu fața palidă și serioasă, În pantalonași cafenii și jerseu albastru, care-l privea ca un străin din pozele Îngălbenite ale albumului de familie - va ajunge un criminal. Întins pe spate, Rowe prinsese firele visului și le strîngea bine; alungase În umbra pinului imaginea soției vicarului, și continua să stea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cîteva ore În stradă: erau acolo o sumedenie de fețe pașnice, familiare: farmacistul cu nevasta lui, fata institutorului, directorul băncii locale, dentistul cu bărbia vînătă și cu mutra lui de om trecut prin multe... Sala era Împodobită cu serpentine colorate - albastre, verzi și roșii - mica orchestră locală cînta cu foc, și totul Împrăștia o senzație de viață Îndestulată, liniștită și trainică, tulburată doar de ghimpii unui dulce neastîmpăr, ai unei nerăbdătoare pasiuni tinerești, datorită căreia, Însă, amintirea acestei seri avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În Apărarea Civilă“. Se așteptase la asta. Totuși, șovăi Înainte de a apăsa pe butonul soneriei. 3 PÎnă să sune el, Însă, ușa se deschise, și În pragul ei apăru Henry. Un Henry cam schimbat: nebărbierit și Îmbrăcat Într-o salopetă albastră destul de murdară, deși de obicei era foarte Îngrijit - nevastă-sa avea totdeauna grijă de ținuta lui. Henry trecu pe lîngă Rowe cu aerul că nu l-a observat, și, aplecîndu-se peste balustradă, spuse: Încă n-au sosit! O femeie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
desfășori? Îl Întrebă Rowe pe picolo, gîfÎind sub povara valizei, pe care acesta nu se oferise să i-o poarte, dar simțindu-se neobișnuit de lucid, cum se spune că ar fi muribunzi. Nu primi, Însă, nici un răspuns, iar pantalonii albaștri, ce lăsau să se vadă, sub tunica scurtă, fesele băiatului, Își urmară drumul. Rowe avea sentimentul că Într-un astfel de labirint te puteai pierde de-a binelea: doar recepționerul putea să cunoască poziția exactă a locatarilor, deși era Îndoielnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
La Început Îl auzi numai: niște mîrÎituri furioase, ca ale unui cîine care visează. Digby coborî povîrnișul ce ducea spre apa neagră a iazului și se pomeni drept În fața maiorului Stone, care-i spuse, țintuindu-l militărește cu ochii lui albaștri și limpezi: — Ordinul trebuie executat! MÎinile Îi erau pline de noroi, ca și costumul de tweed: maiorul aruncase cîțiva bolovani În iaz și tocmai se chinuia să tîrască o scîndură, găsită probabil În magazia de unelte a grădinarului. — E curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se poată ține de cuvînt. MÎnat de o milă puternică, se simțea În stare să comită și-o crimă pentru a-l scăpa de chinuri pe nenorocitul acela. Îl vedea bălăcindu-se În apa mîloasă a iazului, cu ochii lui albaștri senini, cu mustața-i țepoasă de militar și cu expresia aceea de adîncă Îngrijorare și simț al răspunderii. Un lucru este limpede: nebunii Își păstrau personalitatea chiar și În acest loc. Nici o nebunie nu putea stinge În sufletul lui Stone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mintea-i răvășită, i-ar fi dat puteri. PARTEA A TREIA CIOBURI ȘI CRÎMPEIE CAPITOLUL I MOARTEA ROMANĂ „O treabă ca asta nu prea putea să fie plăcută.“ Micul duce 1 Rowe urcă scările de piatră Împreună cu omul În uniformă albastră, care-l duse apoi pe un coridor cu o mulțime de uși. Unele dintre ele erau deschise, lăsînd să se vadă niște odăi de același format, mici ca niște chilii și mobilate cu cîte o masă și trei scaune tari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Totul Îi vorbea despre realitatea vieții pe care-o cunoscuse. Chioșcurile de pe peron fuseseră Închise. De pe peron era imposibil să-i deosebești pe călătorii din tren: fiecare compartiment Își păstra taina. Chiar dacă storurile n-ar fi fost trase, lumina becurilor albastre era prea slabă pentru a dezvălui identitatea călătorilor. Rowe era Încredințat că Hilfe Își luase un bilet de clasa I: ca refugiat, trăia din Împrumuturi; și apoi, era prietenul și confidentul lui lady Dunwoody, așa că trebuia să călătorească „În stil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-și ia rămas-bun de la viață și de la bucuriile contemporanilor săi: nu-i era frică, regreta numai. Nu izbutise să bată recordul În materie de distrugeri. Numai cinci morți - un fleac pe lîngă ce făceau aviatorii! Hilfe ședea aici sub becul albastru, dar de fapt era departe: oriunde se ucidea, sufletul lui era prezent, printr-o obscură comuniune. — Dă-mi-l! spuse Rowe surprins de jovialitatea lui Hilfe. Ai fi zis că nu-și pierduse speranța - În ce anume? Într-o eventuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
despicătură, sexualitatea neatinsă a acelei femei inteligente, prezidau tragicele evenimente ale acelei seri. Capitolul 3 În următoarele trei săptămâni, cât am zăcut în salonul gol al spitalului de urgență de lângă Aeroportul Londra, în minte mi s-au învârtit nemiloasele lumini albastre ale mașinilor de poliție. Acolo, în zona aceea liniștită ocupată de târguri de mașini uzate, rezervoare de apă și centre de arest preventiv, înconjurată de sisteme de autostrăzi ce deservesc Aeroportul Londra, mi-am început recuperarea de pe urma accidentului. Două saloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
al curții asfaltate se afla un camion a cărui cabină fusese zdrobită cu totul, de parcă dimensiunile spațiului s-ar fi contractat brusc în jurul corpului șoferului. Descurajat de aceste deformații, am trecut de la o mașină la alta. Primul vehicul, un taxi albastru, fusese lovit în zona farului din stânga - pe-o parte, caroseria era intactă, pe cealaltă - roata din față fusese împinsă în compartimentul pasagerului. Alături de ea era o berlină albă care fusese călcată de un vehicul enorm. Urmele de cauciucuri gigantice îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
lateral. Mi-am apăsat buzele de fildeșul dezgolit și nepătat al dinților ei de sus, fascinat de mișcarea degetelor sale pe cromul neted al stâlpului ferestrei. De-a lungul suprafeței acestuia se întindea, pe muchia externă, o dâră de vopsea albastră lăsată de vreun muncitor nemulțumit de pe linia de montaj. Unghia arătătorului ei zgârie această dungă, ce urca pe diagonală de la baza geamului urmând același unghi al bordurii de ciment al canalului de irigație aflat la trei metri de mașină. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
o oră la simularea rănilor. Actrița, imobilă în scaunul șoferului, aștepta ca ultimele tușe de pensulă să completeze broderia complicată a sângelui care-i curgea de la frunte ca o mantilă roșie. Mâinile ei mici și antebrațele erau străbătute de umbrele albastre ale vânătăilor simulate. Aceasta deja adopta poziția unei victime de accident: degetele atingând ușor dârele de rășină roșu-carmin de pe genunchi, coapsele delicat ridicate de pe husa de plastic a scaunului ca într-o înfiorare născută din atingerea unei membrane mucilaginoase sângerânde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
umed al pantalonilor; firele minuscule de praf pe care le scotea din nasul ascuțit și le ștergea pe vinilinul crestat al panoului portierei; ulcerația de pe arătătorul drept când îmi dădea bricheta; sfârcurile dure frecându-se de butonul claxonului prin cămașa albastră zdrențuită; unghia ruptă zgâriind petele de spermă de pe scaunul dintre noi. - E circumcis? întrebă Catherine. Îți imaginezi cum îi arată anusul? Descrie-mi-l. Am continuat descrierea lui Vaughan, mai mult în folosul ei decât într-al meu. Își apăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
rănile celor pe care-i văzuserăm murind pe marginea drumului, rănile și pozițiile imaginare ale milioanelor care mai trebuiau încă să moară. Capitolul 22 Peste parbrizul mânjit de ulei, trepidând pe sticlă, fojgăiau muște. Lanțul corpurilor lor forma un văl albastru între mine și traficul ce se mișca de-a lungul autostrăzii. Am pornit ștergătoarele, însă lamele trecură printre muște fără să le deranjeze. Vaughan stătea pe spate în scaunul de lângă mine, cu pantalonii desfăcuți în jurul genunchilor. Muștele i se târau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Se topesc, se mișcă încet, vorbesc aiurea, clipesc rar, au gurile uscate și poartă pălărioare imbecile. Și, desigur, vara, în București, se întâmplă destul de des ca termometrul să atingă o asemenea temperatură. Atunci, oamenii se ascund pe terase sub umbrele albastre, beau cola și bere și stau de vorbă, își fac cu ochiul, se uită sub fustele femeilor. Povestea chiar începe într-o asemenea zi toropitoare, în piața Buzești. La McDonalds-ul de vizavi de clinica Polizu, băieți și fete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
când fu interpelat de un individ care îl privise de o bună bucată de vreme așezat pe o treaptă de bloc. Bărbatul părea să aibă în jur de cincizeci de ani și purta o pereche de pantaloni cafenii, o cămașă albastră cu mânecă scurtă și pete de sudoare la subraț și niște șlapi Adidas în picioare. Avea o față stranie: trăsăturile păreau să fi fost șterse cu guma și apoi redesenate aiurea cu un creion chimic și două carioca, astfel încât tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
penisul meu și începe să se miște, de parcă ar călări un căluț electric, în care bagi o monedă ca să pornească. Un căluț mare cât un miel sau un dog german, de plastic, vopsit în roșu, cu hamuri aurii și șea albastră. Vopseaua este scorojită pe alocuri. Cum spre deosebire de mine Delia pare să știe ce face, mă las în voia ei. Nu am cuvinte să descriu senzația pe care o am și, oricum, ar fi indiscret să o împărtășesc aici. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
urechi cam mari, fără cercei. M-am întrebat cât sânge mai am în mine, dar ce conta? Am tras un fum din țigară. - Cu ce ești îmbrăcată? am întrebat. - Oh, am... am un tricou alb și o fustă de jeans albastră, până sub genunchi. - Și dedesubt? - Dedesubt? - Da, lenjeria de corp, înțelegi, nu? - Aha, zise. Păi... am un sutien negru și chiloți tot negri. „Chiloți negri am și eu“, m-am gândit, bucuros că fata intrase în joc. - Annie? am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
că cinevaul care mi-l dăduse era chiar gagica după care mă întorsesem. Arăta trăsnet, purta o fustă scurtă și avea o pereche de picioare rar întâlnite în emisfera noastră. Și în rest era mișto, corp, față. Blondă cu ochii albaștri, cum altfel. - Așa vă trebuie, a zis râzând. - Da, așa îmi trebuie, am râs și eu. Sunt cam împrăștiat. Nu bem o cafea împreună? - De ce nu? a acceptat ea. Dar să ne prezentăm mai întâi: eu sunt țarina Ecaterina Teodoroiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
-mi faceți? Îmi zgâriați mașina cu o cheie? Îmi băgați căcat în cutia poștală? - Groh, a făcut maestrul turbând. Ce îți facem? Nici nu îți poți imagina ce îți vom face! Planetele nu iartă! Marea cunoaștere este răzbunătoare! Galaxia fantomelor albastre te pândește la colț! Înțelepciunea universală... - Domne, am zis, lasă glumele și orăcăiala asta banală, zi care-i treaba: îmi accepți demisia au ba? Să știu și eu un lucru, că încep să cred că-mi bat gura degeaba cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]