1,931 matches
-
șase volume în 1596. Inspirația nu vine din Antichitate ci de la legenda regelui Artur. Omagiile erau adresate reginei Elisabeta I a Angliei (în epopeea fiind regina ilelelor, Gloriana) care a dat nume epocii Renașterii engleze, epoca elisabetană. Epopeea este o alegorie fantastică a Angliei, a reginei și a Casei Tudor, și o celebrare a moralei creștine, a nașionalismului protestant, unde papiștii și necredincioșii sunt personajele negative, regele Artur eroul și puritatea căsniciei cel mai înaltă virtute. Epopeea combină alegoria Evului Mediu
Literatura Renașterii () [Corola-website/Science/317919_a_319248]
-
este o alegorie fantastică a Angliei, a reginei și a Casei Tudor, și o celebrare a moralei creștine, a nașionalismului protestant, unde papiștii și necredincioșii sunt personajele negative, regele Artur eroul și puritatea căsniciei cel mai înaltă virtute. Epopeea combină alegoria Evului Mediu cu eposul romantic italian. Cu toate că Edmund Spenser este considerat ca fiind unul dintre cei mai de seamă poeți englezi, Sir Thomas Wyatt (1503-1542) și Henry Howard (1517-1547) au fost cei care au deschis calea poeziei moderne după marele
Literatura Renașterii () [Corola-website/Science/317919_a_319248]
-
scriitori care au continuat conceptul, în special scriitorul portughez de limbă spaniolă Jorge de Montemayor (1520-1561), care a scris romanul pastoral "Diana" (1559) despre dragostea dintre păstorul Sireno și păstorița Diana. În loc să copieze viața pastorală din Antichitate, lucrarea este o alegorie a regulilor de dragoste complicate ale nobilimii contemporane. Scriitorul însuși se pare că a fost omorât datorită unei intrigi amoroase după puțin timp. În Anglia, Philip Sidney a scris "Arcadia" (1590), a cărei acțiuni se petrece în Arcadia, spre deosebire de lucrările
Literatura Renașterii () [Corola-website/Science/317919_a_319248]
-
reformele regelui Motiak. "The Guardian" consideră seria „una dintre cele mai reușite ale lui Card”, argumentând că „scriitorul imaginează un viitor care îi aduce provocări nenumărate cititorului”. "Kirkus" vede în ea „mai mult decât o parabolă și nu chiar o alegorie”, apreciind că „reușește cu succes să fie, în același timp, un divertisment plăcut, de necontestat și edificatoare”.
Întoarcerea acasă () [Corola-website/Science/323439_a_324768]
-
Mielului (lui Hristos i se mai spune și "Soarele Dreptății") locul unde "noapte nu va mai fi" etc... ... deci zi de zi pe parcursul a 360 (rază cercului) și ceva de zile toate vor fi pline de Lumină Să. Este o alegorie interesantă pe care Sf. Ioan o realizează. La fel si semnul Tatălui este de fapt Sfântă Cruce în viziunea ei primară (identică cu cea din realitate - cine citește... să înțeleagă..) sub forma literei Ț (tău în greacă). Numărul 1000 reprezintă
144000 (număr) () [Corola-website/Science/322924_a_324253]
-
a transmis posterității metoda și conținutul gândirii socratice. În opera sa, Platon dezvoltă și propriile sale învățături, astfel încât uneori este greu de deosebit între ceea ce îi datorează maestrului său și ceea ce îi aparține lui însuși. Teoria ideilor lui Platon, cu alegoria cavernei în care se găsesc oamenii, într-o umbră considerată viața reală, înainte de cunoașterea adevărului, este concepția sa filosofică cea mai cunoscută. Ideile sunt prezente de totdeauna în spatele aparenței, ele existență independente într-o sferă superioară, sunt eterne și singure
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
tu de omor / Să nu le spui lor") și să le ofere drept pretext al dispariției sale, căsătoria sa cu o fată de crai (Să le spui curat / Că m-am însurat / C-o mândră crăiasă, / A lumii mireasă") - tema "alegoria nuntă-moarte". La baza cântecului mioritic (versiunea colind) stă un "ritual de inițiere a tinerilor", ritual specific societății arhaice. Raportul dintre personaje (tema marilor vs. tema micului), corvoada muncilor la care e supus "cel mic și străinic", soborul păstorilor și simulacrul
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
în orice rînd scris intră cu necesitate un accent muzical. În ceea ce privește expresia, critica are, iarăși, posibilitățile oricărui alt gen: talentul individual dă, singur, măsura originalității cu observația că, spre deosebire de poet, criticul operează cu simboluri intelectuale, aduse la înțelegerea cititorului prin alegorii spirituale, disocieri, comparații edificatoare ușor de prins. Cu aceste convingeri, critica lui E. Lovinescu va porni nu numai dintr-o conștiință ideologică și estetică, ci din necesitatea de a elibera, sub forma expresiei critice, un fond de neliniști spirituale și
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
cum reprezentările constând în personificări feminine alegorice ale libertății, justiției sau republicii au jucat un rol esențial în trecerea de la vechiul regim la societatea modernă. Una dintre explicații poate fi următoarea: </spân><spân lang="ro-RO">”</spân><spân lang="ro-RO">Proliferarea alegoriei feminine a fost posibilă, de fapt, prin excluderea femeilor din afacerile publice. Femeile puteau reprezenta calități abstracte și idealuri colective pentru că femeile nu puteau vota sau guverna.”( Hunt apud Landes, 74) O altă explicație, conexa: </spân><spân lang="ro-RO">”</spân
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (1) () [Corola-website/Science/296104_a_297433]
-
și realismul reprezentării. (Murray, 49) Acest realism al reprezentării, în care figură feminină centrală nu este una complet idealizata, este prezent atât în cazul lucrării lui Rosenthal, cât și în cel al tabloului semnat de Ciucurencu. </p> Fără să agreeze alegoria, pe care o consideră ”structural aparținătoare artei decadente burgheze” (Bogdan, X), realismul socialist exalta totuși exemplaritatea eroilor și eroinelor din revoluții, lucru vizibil de altfel în iconografia vremii. Și cum se traduce această exemplaritate în imagini dacă nu tocmai prin
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (1) () [Corola-website/Science/296104_a_297433]
-
nu ”pozează”, ci acționează, fiind stăpâna propriilor acțiuni.</p> Erotismul este însă doar o componentă subtilă, aflată în subordinea elementului idealizant care se concretizează, credem, în special prin clasicizarea trăsăturilor personajului. Joan Landes arată cum, în Franța secolului al optsprezecelea, alegoriile feminine ale justiției, libertății sau republicii erau clasicizate din dorința de resacralizare a spațiului public. (Landes, 76) În tabloul lui Rosenthal, apelul la idealul estetic clasic poate fi considerat, pe de o parte, o instaurare a distanței, o limitare a
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (2) () [Corola-website/Science/296117_a_297446]
-
în față de tătarilor nomazi. Nuvela "Hanu Ancuței", descrisă de George Călinescu ca fiind „capodopera idilicului jovial și a subtilității barbare”, și de Z. Ornea ca prima dovadă a „noii ere” a lui Sadoveanu, este o povestire în ramă de genul alegoriilor medievale precum "Decameronul" lui Giovanni Boccaccio și "Povestirile din Canterbury ale lui Geoffrey Chaucer. Ea spune povestea unor drumeți care se întâlneau în hanul cu același nume. O mare parte din poveste se concentrează în jurul gusturilor culinare și a rețetelor
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
de Charles Garnier (1825-1898), un arhitect de 35 ani, pe atunci necunoscut. El va continua să activeze în acest domeniu prin construcția de Monte-Carlo în Monaco. Materiale: Fațada din marmură, coloanele și traversele din fontă. Dimensiuni: Decor Sculptori: Jean-Baptiste Carpeaux (alegoria dansului), Louis-Félix Chabaud, Paul Dubois, Ursin-Jules Vatinelle, Jean-Claude Petit, Louis-Ernest Barrias, Jean-Baptiste Jules Klagmann, Charles-Alphonse Gumery, Jouffroy, Eugène Guillaume, Aizelin, Chapu, Falguière, J. J. Perraud, Évrard, Gruyère, Henri Jacquemart, Mathurin Moreau, François Truphème, Pierre-Louis Rouillard, Hyacinthe-Philéas Sobre, Eugène Louis Lequesne
Opéra Garnier () [Corola-website/Science/296919_a_298248]
-
pețitori pentru a uni familiile în devenire. Unde nu e folosit un pețitor, tradiția cere ca părinții soțului să ceară mâna fetei de la părinții acesteia. Pețitorul folosește o poezie specială, cunoscută de folcloriști sub denumirea de orație de nuntă, o alegorie în care un tînăr vânător pleacă sa vâneze o caprioară. Familia mirelui trece apoi din casă în casă cu sticle de țuică sau vin pentru a invita pe locuitorii satului la nunta feciorului lor. Toți iau parte la închinare, pentru că
Tradiții românești () [Corola-website/Science/296922_a_298251]
-
civilizației, viitorul libertății spirituale și retroacțiunea progresului asupra omului. Renumele său literar provine totuși, în cea mai mare măsură, din opera sa poetică, în care - sub influența lui Stéphane Mallarmé - predomină măestria formală și mai puțin sensul inspirației artistice, folosind alegoria în exprimarea conflictului permanent dintre intelect și simțământ. Valéry dezvoltă teoria semnificației multiple a poeziei: ""Versurile mele au sensul care li se dă în momentul lecturii. Ar fi o mare greșală - care ar contrazice esența poeziei - să se afirme că
Paul Valéry () [Corola-website/Science/298297_a_299626]
-
de însușirea concepției umaniste și a culturii laice cu ocazia călătoriilor sale în Italia. În "Parlamentul păsărilor" (""The Parlament of Foules"", 1377-1382), scris cu prilejul nunții unor persoane de la curtea regală, Chaucer se folosește de cadrul formal al visului, al alegoriei și al temei tradiționale pentru literatura de curte, tema dragostei. "Casa Faimei" (""The House of Fame"", 1372-1380), poem rămas neterminat, relatează într-o formă plină de humor călătoria imaginară a poetului, purtat de un vultur de aur al lui Jupiter
Geoffrey Chaucer () [Corola-website/Science/298321_a_299650]
-
celorlalți. În Prolog și povestiri (peste 18.000 de versuri), Chaucer prezintă un tablou al vieții sociale din Anglia secolului al XIV-lea, în același timp înmănuchează toate genurile literaturii medievale: romanul cavaleresc, legendele bisericești, "fabliaux"-urile, bestiariile, predicile moralizatoare, alegoria. a contribuit în mare măsură în dezvoltarea limbii engleze la rangul unei limbi literare. O dată cu acest "pelerinaj" spre Canterbury începe calea glorioasă a literaturii engleze. În perioada așa zisei Renașteri engleze, Edmund Spenser îl recunoaște drept propriul său maestru, multe
Geoffrey Chaucer () [Corola-website/Science/298321_a_299650]
-
afla în contacte permanente, de o potrivă în arta fildeșului și în cea a metalelor prețioase. În același timp, în arta picturii murale, a mozaicului, a manuscrisului, era vie tradiția modelelor paleocreștine. De asemenea erau prezente elemente ale realismului roman, alegorii, costume, fonduri de arhitecturi clasice. De reținut este faptul că renașterea artelor, deși a stat sub bagheta politică și religioasă, a reușit să fie totuși mai originală și mai puțin dependentă de aportul străin, sau de cel al trecutului. Artiștii
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
care i-au purtat semnătura , și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi regăsibile în operele sale științifice. În ceea ce privește opera literară, drama "Iphigenia" a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Codreanu . Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre
Mircea Eliade () [Corola-website/Science/297106_a_298435]
-
sens restrâns reprezintă specia genului epic în versuri sau în proză în care sunt povestite diferite întâmplări puse pe seama animalelor, a păsărilor, a plantelor sau ale unor obiecte personificate. Acestea sunt imaginate în situații omenești, iar faptele narate constituie o alegorie. Fiind o operă epică, în fabulă, sentimentele și atitudinea scriitorului sunt exprimate indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor.Ca orice fabulă se întâlnește o primă parte narativă alegorică, în care sunt relatate întâmplările, dar, narațiunii, ca mod de expunere predominant
Fabulă () [Corola-website/Science/297137_a_298466]
-
se deosebește de aceasta prin dinamica desfășurării acțiunii, ceea ce duce la o mai mare concentrare, și printr-o versificație mai îngrijită. Balada cultă modernă renunța în mare măsură la epic, din care păstrează o schemă generală, preferând simbolurile lirice, metafora, alegoria. Balada a intrat în atenția „gândiriștilor“, îndeosebi a lui Nichifor Crainic și a lui Radu Gyr, încă dintre anii 1927 și 1930, deoarece în această specie s-au conservat mituri fundamentale dacoromânești: în «Meșterul Manole» - mitul jertfei zidirii și în
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
Mallarmé. Mai mulți artiști ai secolului al XX-lea și al secolului al XXI-lea au creat ilustrații bazate pe poem, inclusiv Edmund Dulac, István Orosz și Ryan Price. Poe a scris poemul ca o povestire, fără să creeze o alegorie sau să cadă în didacticism. Tema principală este cea a devotamentului veșnic. Naratorul este prins între dorința de a uita și cea de a-și aminti, părând că simte plăcere să se concentreze pe pierderea suferită. Naratorul presupune că „Nevermore
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
și sculptura din Venezuela a fost influențată de experiența istorică și procesul politic în urma căruia țara și-a câștigat independența. Multe picturi și sculpturi ale secolului XIX-lea sunt reprezentări ale unor momente cheie din istoria Venezuelei, fapte eroice și alegoria națiunii. Printre pictorii care au reprezentat momente istorice în imagini se numără: Juan Lovera, Arturo Michelena, Martin y Tovar Tovar, Tito Salas, etc. Pictura romantică a atins apogeul datorită operelor de artă a lui Cristobal Rojas, picturile căruia au cu
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
lui Socrate, că realitatea nu este disponibilă celor ce folosesc simțurile, a creat divergențe cu locuitorii Atenei și cu simțul comun. Socrate credea că cel care vede cu ochii este orb, și această idee este cel mai des amintită în legătură cu alegoria peșterii. Alegoria peșterii ("Republica" 7. 514a) este o asemănare paradoxală prin care Socrate argumentează că lumea invizibilă este cea mai inteligibilă („noeton”) și că lumea vizibilă („(h)oraton”) este cel mai puțin posibilă pentru cunoaștere, și cea mai obscură. Teoria
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
că realitatea nu este disponibilă celor ce folosesc simțurile, a creat divergențe cu locuitorii Atenei și cu simțul comun. Socrate credea că cel care vede cu ochii este orb, și această idee este cel mai des amintită în legătură cu alegoria peșterii. Alegoria peșterii ("Republica" 7. 514a) este o asemănare paradoxală prin care Socrate argumentează că lumea invizibilă este cea mai inteligibilă („noeton”) și că lumea vizibilă („(h)oraton”) este cel mai puțin posibilă pentru cunoaștere, și cea mai obscură. Teoria ideilor reprezintă
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]