4,800 matches
-
sine, (nu ezită când Nae o intreabă: „Vrei să te lase Pampon?”, ea răspunde repede: „Ba nu”), nu are manifestări de sentimentalism, nu-și declară amorul și nici gelozia. Didina, conturată din caracteristici puține, dar expresive, nu are nimic din ambiguitatea Miței. Farmecul ei este simțit de reprezentanții cei mai de vază ai mahalalei, de Pampon și de Nae. Ea este întruchiparea feminității definită de Pampon „ochi alunecoși, inimă zburdalnică”. Urmărirea detectivistă din bal strânge firele comediei spre răfuiala femeilor. În
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
fiind legată de realizarea frumosului și devine un scop în sine. În concepția anticilor, frumusețea era în același timp o problemă filosofică si morală. Vulgarizând doctrina platoniciană, vom vorbi despre unitatea triadică a Frumosului, Adevărului și Binelui. Platonicianismul ridică problema ambiguității și a “insubordonării” frumosului. Filosoful grec atribuie îndeletnicirii cu frumosul demnitatea supremă care ține de posibilitatea de a accede către lumea suprasensibilă, căci contemplarea frumosului contingent provoacă amintirea Frumosului și Adevărului transcendent pierdut. Pe de altă parte, ambiguitatea frumosului, “defectul
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
ridică problema ambiguității și a “insubordonării” frumosului. Filosoful grec atribuie îndeletnicirii cu frumosul demnitatea supremă care ține de posibilitatea de a accede către lumea suprasensibilă, căci contemplarea frumosului contingent provoacă amintirea Frumosului și Adevărului transcendent pierdut. Pe de altă parte, ambiguitatea frumosului, “defectul” său, vine din aceea că receptarea frumosului se poate concretiza și în simpla plăcere produsă de aparența sensibilă nu oricine gustă Frumosul va fi automat transpus în lumea ideală a perfecțiunii transcendente. Imitația (mimesis) artistică nu poate reda
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
principală a umanistului Erasmus din Rotterdam, Elogiul nebuniei - 1511. Asociată cu regretul vârstei de aur, tema nebuniei și a “lumii pe dos” constituie o altă indicație asupra pesimismului Renașterii. “Spre sfârșitul Evului Mediu, nebunul și nebunia devin personaje majore în ambiguitatea lor. În literatura savantă (ca și în obiceiurile populare), nebunia acționează chiar în inima rațiunii și a adevărului; (...) începând cu secolul XV, chipul nebuniei a obsedat imaginația omului occidental”, nota Michel Foucault în Histoire de la folie à l’âge classique
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
de a mai fi sigură; artiștii trăiesc sentimentul incapacității de a mai viețui în acestă lume metamorfozată, devenită străină, ostilă uneori, lipsită de principii ordonatoare sau de semnificații. Salvador Dali „Timpul ireversibil” “Valorile ghid” se relativizează într-o “morală a ambiguității” ce deturnează totul în deriziune și grotesc - un grotesc care nu rezidă din frica de moarte (cum credea Ruskin), ci din “teama de viață” (Kayser). Categoriile care se aplicau lumii noastre vizibile devin inaplicabile, se abolesc legile staticii, “naturalul” este
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
dacă ți-ar fi cerut lămuriri tot n-ai fi avut de unde să-i dai, dar uite că drumul ăsta nu mai are de gând să intre În curtea morii (sau a Întreprinderii de industrie; până și asta te neliniștește, ambiguitatea asta: ori e moară, ori e industrie locală, ori o casă mai Încoace, ori două) și nici vreo lumină nu se zărește În capătul lui. Te oprești o secundă pentru a nu mai tulbura liniștea cu plescăitul noroiului sub pantofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pui totul deoparte. Nu întrebi, nu plătești, nimic. Între 10 și 11 sunt la Centrală. Oricine întreabă, sunt la ședință. Numai dacă mă caută tov. Pastramă, anunți la numărul notat aici.“ Ziua de lucru, adaptarea la necesitate, turmentarea, umilirea și ambiguitatea. Ambiguitatea veselă și pocită, să poți înghiți rahatul și să uiți cine îți supraveghează digestia și masca fericită... și să uiți de Titi și de Gică și de Gina. Tolea ieșise din baie, zăcea pe canapea cu un volum în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
totul deoparte. Nu întrebi, nu plătești, nimic. Între 10 și 11 sunt la Centrală. Oricine întreabă, sunt la ședință. Numai dacă mă caută tov. Pastramă, anunți la numărul notat aici.“ Ziua de lucru, adaptarea la necesitate, turmentarea, umilirea și ambiguitatea. Ambiguitatea veselă și pocită, să poți înghiți rahatul și să uiți cine îți supraveghează digestia și masca fericită... și să uiți de Titi și de Gică și de Gina. Tolea ieșise din baie, zăcea pe canapea cu un volum în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
până la capăt. Acum, când a devenit mai echivoc și sleit. O întruchipare! Slujește unei instructive contemplații. Pot urmări mai bine amploarea degenerării, când am un obiectiv știut în detalii. Dispun de o întruchipare imediată, accesibilă. Și ambiguă, mai ales. În ambiguitatea care ne și face complici, ne întinde mereu oglinda și capcana? Să ne dovedească precaritatea? Să ne umilească? Livrându-ne, o, Doamne, culpei și disperării și slăbiciunilor prea multe, pierzându-ne pierzându-ne... Vezi, professore, despre frică și suspiciune semenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din jur, functiona statutul special? Pepiniera-model a subteranei, pregătită a-și desăvârși, treptat, organizarea sectară, potențialul de intervenție? Fotografului Octavian i s-ar fi potrivit, desigur. Dar celorlalți? Cum primesc și cum înțeleg comenzile-tip? Viata amputată păstrează resurse de ambiguitate? Executanți exemplari, concentrați doar spre obiectivul imediat, reduși la minimul operațional? Blindați în propria lor izolare, în care nu există devierea, ocolul, amânarea, nici glumele ștrengărești, nici bârfe și controverse, nici ezitările și dilemele? Doar bruschețea comenzii, actul elementar? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în istorie ca un războinic. El era un artist. Asta fusese, asta voia să redevină!... Era nerăbdător să se retragă din viața politică.“ Artist, conu’ Adolf? Deloc, deloc! Zero! Artist era popa Djugașvili, nu pictorul Adolf. Georgianul a înțeles forța ambiguității. Forța ei nelimitată, nelimitată. Și a stimulat omul să fie pe măsura ei. Să devină orice, orice. Fără limitare de rasă, sex, credință sau alte prostii. A înțeles că victima poate deveni călău, dacă nu chiar dorește asta și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
poate ai aflat. Dacă o fi chiar adevărul... Dacă este, înseamnă că nu era numai aiurit, era și... mă rog, asta-i situația. Autoritatea, Statul impun decență, domnule. E conservatoare Autoritatea, ne ferește de multe. Ba, permite și o oarecare ambiguitate. Da, avem decență, domnule! Oamenii trebuie ținuți în frâu. Dacă le dai drumul, e vai de capul lor... Uită-te ce se întâmplă pe țărmul celălalt, la pompoasa firmă concurentă, Libertatea. La noi e decență, zău așa, nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ținuți în frâu. Dacă le dai drumul, e vai de capul lor... Uită-te ce se întâmplă pe țărmul celălalt, la pompoasa firmă concurentă, Libertatea. La noi e decență, zău așa, nu trebuie să uităm. Se îngăduie chiar și destulă ambiguitate. Dacă știi s-o descoperi, s-o cucerești, s-o aliezi... — L-am întâlnit acum un an. Tot așa, din întâmplare, pe stradă. Nu mă așteptam să mă recunoască aiuritul profesoraș. Ei bine, știa totul despre mine! Declara chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dar elegant. Guibert își opri calul în dreptul ei. ― Și... chiar pleci? Medicul avea un colț de zâmbet șugubăț. ― Da, dragul meu Guibert. E mai bine așa. Sper să te convingi și tu de asta... peste o vreme. O undă de ambiguitate veselă trecu prin privirile lor, ca între doi parteneri care dețin o taină doar de ei cunoscută. ― Além va suferi. Și mai știu cel puțin doi oameni care vor suferi din greu după plecarea ta. ― Știu, Guibert, dar sunt tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să revină în Franța. Nu îl iscodise nici unde avea de gând să meargă. Era o întrebare lucidă, ca între vechi prieteni conștienți de sfârșitul relației lor. Zâmbi, privindu-l din coada unicului ochi, și îi șopti cu o caldă ambiguitate. ― Dacă o fi și-o fi... oricând, mon petit-gris! Prin transparența perdeluței de la fereastra trăsurii, prințul vedea totul în culorile doliului. Frisonă. Pândea, mai ales, intrarea cabanei. Undeva, în spatele acelei uși, se afla marele Napoleon. Dante Negro fusese chemat printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
La un pat, și la mine În acel pat, Scuzați-mă, Vina a fost a mea, dacă aș fi bărbat și aș fi auzit cuvintele pe care vi le-am spus eu dumneavoastră, cu siguranță aș fi gândit același lucru, ambiguitatea se plătește, Mulțumesc pentru franchețe. Femeia făcu câțiva pași și spuse, Hai să mergem, Unde, Întrebă violoncelistul, Eu, la hotelul unde sunt cazată, dumneavoastră, presupun că acasă, N-o să vă mai văd, V-a trecut neliniștea, N-am fost niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
el, pe care-l Însoți cu un pahar de vin. Iritarea Îi trecuse În cea mai mare parte, dar sentimentul care Îi lua locul Încet Încet nu era mai liniștitor. Își amintea fraze pe care le spusese femeia, aluzia la ambiguitățile care Întotdeauna se plătesc și descoperea că toate vorbele pe care le rostise ea, deși pertinente În context, păreau să conțină un alt sens, ceva ce nu se lăsa prins, ceva care inducea supliciul lui tantal, ca apa care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Piatră. Orice ar fi Graalul, pentru templieri simbolizează obiectul sau sfârșitul planului”. „Scuzați-mă”, am spus, „logica documentului ar cere ca la a șasea Întâlnire cavalerii să se afle lângă sau deasupra unei pietre, nu să găsească o piatră.” „Altă ambiguitate subtilă, altă analogie mistică luminoasă. Desigur că a șasea Întâlnire e pe o piatră, și o să vedem unde, dar pe piatra aceea, după ce vor fi Împlinit transmiterea planului și deschiderea celor șase sigilii, cavalerii vor ști unde să găsească Piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
era adorat doctorul Wagner, eliminase negrurile, lucra pe structuri albe, unde contrastele erau date numai de reliefurile trasajului pe o hârtie Fabriano poroasă, În așa fel Încât tablourile, explica el, să reveleze profiluri diferite, În funcție de incidența luminii. Se intitulau Elogiul ambiguității, În pieziș, Ça, Bergstrasse și Refuz 15. În seara aceea, abia ce intraserăm În noua galerie, am Înțeles că poetica lui Riccardo suferise o profundă evoluție. Expoziția se intitula Megale Apophasis. Riccardo trecuse la figurativ, cu o paletă strălucitoare. Pendula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
asemenea, fenomenul expresiei lingvistice în complexitatea sa, devenind obiect al analiticii, dă naștere analiticii limbajului. Și în acest caz este vorba despre supunerea limbajului unei considerații ce separă în acest fenomen esențialul structurii sale logice, univoce, riguroase, de echivocurile și ambiguitățile limbajului comun, încărcat de motivații pragmatice sau ale limbajului mitic în care este exprimat ceea ce, din punct de vedere științific, nu este corect. Analitica limbajului prezintă o gamă de poziții ce pleacă de la «Cercul din Viena» și ajunge până la «Școala
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
reînnoire, ca o rigoare mai mult decât carteziană, pură și total deschisă la captarea fenomenului în manifestarea sa cea mai autentică, ce se lasă observată doar după parcurgerea exercițiului reductiv. Cercetarea fenomenologică, în ciuda metodei sale riguroase, nu scapă de o ambiguitate, după părerea noastră, salutară: pe de o parte este baza neutră a analiticii, pe de alta oferă o complexitate de date care cer să fie interpretate. Hermeneutica, filosofia interpretării, este o cale ulterioară a gândirii contemporane, o cale care, într-
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
unui sens transcendent al acțiunilor individuale, și pe psihanaliștii interesați să afle ceea ce este ascuns sub configurarea gesturilor și a viselor, sau pe analiștii limbajului care caută să-i înțeleagă direcțiile semantice subînțelese în diferitele sale articulații, ca și propriile ambiguități. Cercetările analitice, metoda fenomenologică, ipotezele hermeneutice în complexitatea lor, desemnează cadrul și modalitățile în care, și după care, se mișcă gândirea contemporană, în continuitate cu descoperirile filosofiei clasice în domeniul structurilor principale care stau la baza gândirii omului, dar și
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
au fost eliberate de orice fundament. Nu mai este vorba, așadar, de căutarea fundamentului, ci de o raționalitate lucidă în vederea unor clare alegeri operaționale. Mirarea din care își trage originea filosofia pare să reapară sub două fațete ce reies din ambiguitatea raportului fenomenologic, pe cât de ambiguu pe atât de liber de orice fundament și abandonat faptului pur de a fi prezent, și care cere să fie interpretat. Prin această instanță hermeneutică, filosofia, în sensul tare, va putea probabil să se reîntoarcă
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
este criteriul pentru care se consideră oportună evaluarea raportului ei efectiv cu puterea politică. Filosoful nu are mijloacele, nici tehnicile puterii, cu toate acestea poate alege să devină consilierul celui puternic. Filosoful caută brațul secular. În această căutare, nelipsită de ambiguitate, se inserează instrumentalizarea. Instrumentalizarea este reciprocă: principele este instrumentalizat de către filosof, iar filosoful de către principe. Deoarece, pe plan operativ, principele este, de departe, mai expert decât filosoful, în general acesta din urmă este mai mult supus instrumentalizării. Cine se dedică
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
mult dacă în locul principelui, monarh sau tiran, punem principele ca partid, tendențial și efectiv, hegemon. Un caz limită este cel ilustrat de Sartre în Mâinile murdare: intelectualul care găsește în partid, sau gândește că va găsi în el, răscumpărarea de ambiguitatea sa burgheză, și care, după experiența concretă și dramatică de militant, își redobândește libertatea pentru ca în final să fie eliminat ca «irecuperabil» pentru logica partidului. La celălalt pol al discursului se află intelectualul organic care găsește în partid posibilitatea unei
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]