3,529 matches
-
nouă, abia terminată, fără nici o mobilă, cu pereții albi, goi, cu pete de var încă pe geamuri și pe jos. Mai multe camere și în fiecare cameră câte un bărbat. Zidari? Zugravi? Ucigași travestiți? Tăceau și tăcerea lor avea ceva amenințător. Cuprins de presimțiri rele, am început să mă retrag spre ieșire, fără să mă grăbesc, ca să nu-mi trădez panica. Și eram gata să reușesc când unul dintre acei indivizi spelbi mi-a sărit în spate și m-a strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-mă, îmi bate lumina în ochi”, și începea teroarea din fiecare noapte. Din pricina lui cunosc toate felurile de zgomote pe care le face marea lovindu-se de țărm, rare, sacadate, mângâioase, aproape șoptite, tandre, lenevoase, ori, dimpotrivă, surde, furioase, anxioase, amenințătoare. Nopți întregi n-am făcut decât asta, să le studiez. Încercam să ascult marea, ca să-mi strunesc nervii gata să explodeze. În mod excepțional, i se aducea totdeauna mâncarea în cameră. Și avea tabieturi. De fiecare dată împingea în silă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în moartea canarului: „Lasă să vadă și el cum e când rămâne cineva fără animalul pe care l-a crescut. El câți câini a omorât?” Dar nu l-a aprobat nimeni. După o vreme, Hingherul a fost auzit bolborosind fraze amenințătoare, iar Domnul Andrei s-a întors din bălării cu o noutate care ne-a pus pe gânduri. Hingherul se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Avea pantalonii suflecați, își arăta pulpele umflate și învinețite de varice, iar lângă el, cu botul ridicat în vânt, se afla un buldog uriaș, urât și furios; era de ajuns să-i vezi botul turtit și falca de jos, proeminentă, amenințătoare, ca să te treacă sudori reci. O adevărată bestie pregătită să omoare. Pentru că se înțepase când își înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard metalic începuse să îndoaie și să roadă fierul. Am vrut să mă apropii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zorile într-un ochi de geam zăbrelit, acoperit cu pânze de păianjen pe care nu le puteam îndepărta, căci nu ajungeam până acolo. După aceea mi-a venit în minte râsul nervos al unui doctor înghesuit de pacienți cu figuri amenințătoare, la spital. Și, din nou, fata care servea în restaurantul murdar de lângă gară, mergând printre mese și strângând paharele cu mișcări mecanice. M-am acoperit mai bine cu pătura ca să mă încălzesc, mirat că individul cu mers de pisică lipsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
legănarea apelor pustii pentru a mă relaxa. În clipa aceea am auzit un tunet puternic. M-am repezit să închid fereastra și, uitându-mă afară, am înțeles că nu era noapte. Deasupra mării învinețite de frig coborâse un cer negru, amenințător, de furtună. Am vrut să mă întorc în pat, când am zărit-o pe Laura stând singură pe țărm, cu halatul pe umeri, fără să-i pese de ploaia care se apropia sau poate chiar așteptând-o. O vedeam destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
muri”. Și avea glasul uscat și obosit. „Dar nu mai știu unde am rămas”, am zis eu și așteptam de la el să mă lămurească. „De ce nu vrei să-mi amintești?” am strigat, văzând că tace, deoarece liana continua să trosnească amenințător și deodată am înțeles că necunoscutul era surd, nu mă auzea. Prin urmare în zadar povestisem, nu mă asculta nimeni, vorbeam în gol. „Povestește, insistă necunoscutul, de data aceasta ca o rugăminte și ca o poruncă. N-are importanță că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
șansă. Vocea i se înăspri. Era și mai răgușită acum.) Dar puțin îmi pasă ce crezi, domnule sculptor. Dacă va fi nevoie, te voi sili să semeni cât de cât viermilor de mătase, să înveți ceva de la ei. (Tonul devenise amenințător.) Căci un artist trebuie silit să devină vierme de mătase dacă nu vrea. El trebuie constrâns să fie modest cu viața lui ca să fie grandios în opera lui. Și acum te las să vezi la lucru viermii de mătase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
motor. Pilotul înjură groaznic văzând că aparatul pierdea din viteză și din înălțime, în ciuda faptului că el se chinuia din toate puterile să-l redreseze. Între timp se făcuse noapte. Toți priveam îngroziți cum pata neagră de jos se apropia amenințător. Așteptam din moment în moment să ne zdrobim de ceva. Câteva hurducături violente ne-au anunțat că aparatul atinsese pământul. Aripile s-au frânt ca un vreasc, dar avionul s-a oprit fără să ia foc. Pilotul stătea nemișcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decât pe furiș. Mă străduiam din răsputeri să pierd și, ca să-i fac plăcere, mă acuzam că joc prost, că numai norocul mă salva. Enervat, el juca și mai rău, încât, cu toate gafele mele voite se apropia o victorie amenințătoare... Până la urmă am trișat ca să-mi obțin înfrângerea. Atunci, Bătrânul deveni radios. — Sunteți un jucător irezistibil, i-am zis și m-am pregătit să mă retrag. Să mai facem una, hotărî el. Era ceva între rugăminte și poruncă. Între dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrâncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede de-acolo, urmărit de tăcerea tainică și amenințătoare a pescarilor. Îmi rămânea, noaptea, sala cu oglinzi. Acolo uitam de toate și mă visam răzbunat de toate. Poate datorită ei m-am hotărât în cele din urmă să fac un efort pentru a ieși din impas, să-mi recâștig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cărți. Dacă vei câștiga, renunț la orice pretenție în legătură cu cimitirul. Dacă vrei, las și un testament în sensul acesta, că întreaga glorie ți se cuvine. Dar dacă pierzi, să nu mai îndrăznești niciodată să vorbești ca acum. Glasul îi devenise amenințător. Mi-a aruncat o privire tăioasă și a zâmbit strâmb. Un zâmbet care îi schimonosea figura. — Vrei? Accepți? Am fost pe punctul să mă ridic și să zic „nu”. Dar am intuit că n-aveam să mai ajung în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Moașa. Era acolo și Arhivarul care nota tot. — Și? — M-au întrebat dacă știam... Dacă știai ce? m-am enervat, căci mă călca pe nervi uneori cu ezitările lui. Dacă știam despre combinațiile urzite de tine. Lucrurile luaseră o întorsătură amenințătoare. Mopsul săvârșise totuși sacrilegiul de a deschide mormântul Bătrânului și găsise maldărul de frunze. Venise și povestise totul Moașei, acuzându-mă că măsluisem acel mormânt ca să ascund adevăratul mormânt al Bătrânului. Fiindcă, adăugase Mopsul, îl omorâsem cu siguranță pe Bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mână cu degete puternice mi s-a înfipt în umăr, trăgându-mă îndărăt. Bruta m-a privit cu ochi de gheață, neînduplecați, de parcă nu mă văzuse niciodată. Am vrut să-i explic ceva prin semne, dar Francisc s-a încruntat amenințător și am priceput că n-avea rost să insist. Umilit, am pornit înapoi pe coridor, rugându-mă să nu mai întâlnesc pe nimeni. De aici amintirile mele se încurcă. Am înghițit două somnifere care, în loc să mă doboare, mi-au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Cine, eu? a râs înfricoșător Bătrânul. De abia acuma am câștigat. — Nu, ai pierdut, am zis din nou, cu ochii la fumul care pătrundea prin ușă. Și ai pierdut chiar ultima partidă. S-a uitat și el la fumul negru, amenințător, și a priceput. În sfârșit, aveam să-l văd afară, la soare. Va orbi când va da cu ochii de soare, m-am gândit. — O, nu, domnule sculptor, eu voi rămâne aici, murmură el. Voi muri în mijlocul oglinzilor, cum mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dinții Îmi clănțăne groaznic, În timp ce o paloare de moarte mi-acoperă fața de ceară cu flăcări verzui. Cum de-am ajuns aici eu, care par Însăși icoana răzbunării? Duhurile infernului vor râde cu dispreț de lacrimile celui a cărui voce amenințătoare le-a făcut să tremure de-atâtea ori, chiar În sânul abisului lor de foc. Ia te uită, o torță. Câte trepte am coborât oare Înainte să pătrundă În vizuina asta? Șapte? Treizeci și șase? Nu-i piatră pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ordinului lor pentru a-l intimida pe cel neștiutor. Noi suntem mereu altceva decât credeți voi, fii ai lui Belial (zice acum acest seducător de suverani). Dar tu, Saint-Germain... — De unde știi că sunt eu cu-adevărat? Îl Întreb tulburat. Surâde amenințător: — M-ai cunoscut În alte timpuri, când ai Încercat să mă alungi de la căpătâiul lui Postel, pe când eu, sub numele de Abatele d’Herblay, te-am făcut să-ți Închei una dintre incarnările tale În inima Bastiliei (oh, cum mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
se spunea spată. Poetul reia. Nu este nici fum, nici fulcrum, ci fourme d’ambert. E o parte componentă din Sfeclă la Cuptor și Fasole Salomée. Cine și-ar fi Închipuit? Sub amenințarea reluării da capo a recitării, Paulee privește amenințător spre Sherrill. Din nou, toată lumea rîde. Este o adunare de veterani. Au trecut Împreună prin mai multe recitări de meniuri decît fanii concursurilor de poezie; ca să parafrazăm, au auzit cele mai bune ingrediente ale generației lor fierte la ceaun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
iar Mariana n-a ezitat să i-o spună atunci cînd Wakefield a sunat acasă. În mod ciudat, Wakefield a simțit o oarecare recunoștință. — E acum acolo? a Întrebat el. — Să nu te porți urît cu el, a spus Mariana amenințător. — De loc. Vreau doar să-i pun o Întrebare. Ea i l-a dat pe Anton la telefon. — Ai reușit să deschizi cutia aia? a Întrebat Wakefield. — Nu, omule. Ori sînt prost, ori pur și simplu nu se poate deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și de a-și găsi o partidă bună. — Fă-ți rost de un soț mai întâi. Ești de un romantism naiv când e vorba de copii. Stai până îi uscăm părul și atunci o să vezi cum stă treaba. Se îndreptă amenințător spre Lottie, care zbieră când văzu foehnul de parcă ar fi fost Fecioara de Fier din Nürnberg. Fran o o strânse și mai drăgăstos, izbită deodată de o idee inovatoare. Crezi că trebuie să am un bărbat? Vreau să spun, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cele mai recente succese horror, în timp ce Jack avea o pasiune pentru filmele franțuzești alb-negru despre dragoste și deziluzie. În cele din urmă alese Nosferatu - versiunea originală, cu imagine tremurândă, în alb și negru, a filmului cu vampiri. Pentru Jack, atmosfera amenințătoare pe care o transmitea era un etalon pentru cum ar fi trebuit să fie un film de groază. Dar, pentru că un film alb-negru mut, subtitrat era oarecum un subtrefugiu, ar trebui să aleagă ceva mai modern ca alternativă. Ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că maică-sa exagera. Totuși fu cuprinsă de o ușoară neliniște. Capitolul 4 Secția pentru tratarea infertilității din Woodbury nu era deloc cum se așteptase Fran. Fără să vrea, își închipuise un loc sumbru, deprimant, cu un aer oficial, ușor amenințător. Poate chiar cu o umbră din acel sentiment de vinovăție dintr-o clinică de boli venerice, unde nimeni nu prea vrea să recunoască motivul pentru care se află acolo. Muzica pop care o întâmpină la recepție îi risipi imediat găndurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
exasperată, prietena, numai de făcut copii nu. — Corectează-mă dacă greșesc, mamă, zise Sophie cu multă răbdare, dar nu asta era ideea întregii afaceri? — Mda, mă rog. Fran începea să se simtă stânjenită la culme de toate astea. — Sophie, șuieră amenințător maică-sa, dispari. Fără îndoială trebuie să fie la televizor ceva nerecomandat minorilor la care să te uiți. Sophie o șterse, trăgând-o după ea pe Lottie îmbrăcată în juponul de dantelă. — Distracție plăcută, mătușică Fran. — Da, aprobă Lottie, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
bot, se repeziră jos, țipând. Wild Rover lătră în semn de recunoștință. — Al naibii câine. A mâncat pâinea cu usturoi. — Cel puțin ne-a lăsat castronul cu spaghete. — Asta numai pentru că n-aveau parmezan, se încruntă Jack, cu un aer amenințător. Deși se simțea puțin vinovată de viteza cu care păreau să sară peste rând, Fran îi era totodată profund recunoscătoare lui Laurence pentru că obținuse atât de prompt un control pentru tatăl ei. Se ținuse de cuvânt și le făcuse rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]