2,414 matches
-
vara sunt mai leneș, voi scrie o piesă de teatru, nu voi dezvălui încă despre ce este vorba. A.B.Să ne întoarcem cu câțiva ani în urmă, în perioada 1954-1956, când erați redactor la "Scânteia Tineretului" și colaborator la "Amfiteatru" și "Luceafărul". Comparați, vă rog, munca gazetărească de atunci cu cea de astăzi. Astăzi nu mai sunt gazetar, sunt director, redactor-șef la "Literatorul"; atunci eram doar un începător și un trepăduș. Nu este același lucru să fii începător și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
zgomotos. "Poate că nu sunt decât un om confuz, vorba Domnului Cehov"... lui Radu G. Țeposu Nu știu cam câți ani aveam, să fie vreo 17. Profesorul meu de limba română ne adusese la școală (liceul pedagogic) două reviste literare: Amfiteatru și Convorbiri literare. Ajungeau greu revistele la noi, nici nu se găseau. Trebuia să rogi pe cineva care pleca la București să îți facă rost de ele. Era bucuria noastră, a elevilor, să primim periodic câte o revistă, citeam poezii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ce băteau la porțile afirmării. Mi-am făcut și eu curaj să trimit câteva poezii. Scriam de prin clasa a V-a, dar nu îndrăznisem să arăt nimănui poeziile mele. Am pregătit două plicuri cu texte pentru poșta redacției din Amfiteatru și Convorbiri Literare. Firește ca aveam emoții, îmi aduc aminte că prima scrisoare i-am adresat-o redactorului șef de la Amfiteatru, Domnului Radu G. Țeposu și cealaltă Domnului Mircea Iorgulescu. Acela a fost pasul hotărâtor... câți ani au trecut de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
a, dar nu îndrăznisem să arăt nimănui poeziile mele. Am pregătit două plicuri cu texte pentru poșta redacției din Amfiteatru și Convorbiri Literare. Firește ca aveam emoții, îmi aduc aminte că prima scrisoare i-am adresat-o redactorului șef de la Amfiteatru, Domnului Radu G. Țeposu și cealaltă Domnului Mircea Iorgulescu. Acela a fost pasul hotărâtor... câți ani au trecut de atunci? 27 de ani. Nu am mai povestit niciodată această întâmplare. Iată cum ne aducem aminte de oameni frumoși, viețile și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Deschid celalalt plic. De la București. Un scris de mână frumos, aproape școlăresc, cald. O scrisoare de jumătate de pagină în care sunt încurajată să scriu, să mai trimit poezii și, cine știe, poate trec pe la redacție (pe vremea aceea redacția Amfiteatru era pe o străduță aproape de gara bucureșteană). Și, spre finalul scrisorii, sunt atenționată să fiu mai atentă când trimit scrisorile cu poșta, să nu mai încurc numele și adresele. Îmi venea să și plâng, dar să și râd în același
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Și îmi amintesc mereu de Doamna Alba, fusese în tinerețe dactilografă. Spre sfârșitul anului am debutat literar, îmi apăruse primul grupaj de poezii și o prezentare semnată Radu G. Țeposu. Nu eram doar la "poșta redacției", ci... debutasem în revista Amfiteatru. Așa a început călătoria mea, deloc ușoară. Când l-am cunoscut pentru prima dată, m-am dus în redacție să iau revista, îmi amintesc că m-a însoțit mama și prima întrebare a lui fusese: "Ai venit cu mama? Are
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ce au loc În interiorul său. Agricultura e bogat reprezentată. Se poate studia toată evoluția agriculturii, Începând cu viața zbuciumată a pionerilor, terminând cu activitatea stațiunilor experimentale În lupta lor pentru dominarea naturii. Într-o parte a expoziției e alcătuit un amfiteatru și are loc o reprezentație În aer liber, a luptelor pionierilor cu pieile roșii. Carele cu coviltire, trase de 4 boi, Înaintează Încet, cu greu. Seara fac cerc, roată, femeile și copiii În jurul focului la mijloc, vitele așijiderea la mijloc
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
regret ! Deci n-aș da niciuna din taberele mele de muncă de atunci sau din scandalul pe care-l făceam la Izvoru Mureșului, unde turnam votcă SĂniuța în sticlele de Pepsi pe jumă‑ tate băute și din partea de sus a amfiteatrului, Ăla de îndoctrinare, dădeam de-a dura sticlele, le rulam zgomo‑ tos în timp ce vorbeau tovarășii de la partid. Nu pot să vă spun ce scandal și ce anchete erau : „Cum vă purtați ? Ăsta-i comportament antisocial !“ ș.a.m.d. Mi-aduc
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
LXXIII" 1. La 14 februarie 1976, Michel Meslin, titular al catedrei de istoria religiilor, îi înmânează lui Eliade titlul de doctor honoris causa al Sorbonei, distincție pe care, dintre români, doar Nicolae Iorga o mai primise. „Foarte emoționantă ceremonia din amfiteatrul Richelieu. Corul și orchestra de studenți, în stânga estradei, în mijlocul căreia se afla rectorul Alphonse Dupront, înconjurat de noi, cei cinci proaspeți doctori honoris causa și cei cinci profesori care ne prezentau. Printre cei cinci «onorați», Menuhin și Heath, fostul premier
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
pe tavă cîte o țară de sfîșiat". Majoritatea celor din lotul Marii Finanțe vor fi exterminați în închisori, doar Nistor Chioreanu moare după 1990. El și Nicolae Mărgineanu vor lăsa mărturii despre caznele suferite în Gulagul românesc, prin volumele, primul, Amfiteatre și închisori, al doilea în Morminte vii. Emblematică pentru ținuta și demnitatea, inclusiv creștină, a elitei românești, distruse în lagărele regimului comunist, este rugămintea filosofului Mircea Vulcănescu, înainte de a muri, salvînd de la îngheț cu propriul trup pe un alt deținut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
declara echidistantă! Ea punea În centrul raporturilor cu celelalte partide și state comuniste principiul independenței și al neamestecului. A fost spectaculos și părea promițător. Eram pe atunci student la Facultatea de Istorie din București. Am fost adunați Într-un mare amfiteatru, unde ni s-a vorbit despre noua orientare. Despre pretențiile abuzive ale sovieticilor, despre o tradiție românească ce trebuia recuperată, despre raporturile noastre cu cultura occidentală... Apropierea de Occident Însemna Într-o primă etapă Parisul. Pe de o parte, ținând
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
deplasarea și remunerarea ta aici, mă gândesc. Interiorul pavilionului este dominat de o compoziție sculpturală intitulată Fals-Sanctuar - statui din lemn, făcute de sculptorul Aurel Vlas. „Personajele” sunt foarte reușite, dar, din nou, se pierd cumva pe scările înalte ale unui amfiteatru de lemn. Câțiva vizitatori se fotografiază lângă aceste statui... Un trio maramureșean, muzicanți bătrâni, decupați parcă dintr-o ilustrată de epocă, interpretează muzică, sonorități germane. O dovadă că a existat în România, cândva, o importantă minoritate germană. Pavilionul mai cuprinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
singur, rebobinând mental «documentarul» aflării voastre împreună.” VASILE GÂRNEȚ: Cu siguranță, nu hazardul poruncea în aceste locuri, oricât de dezmoștenite îmi păruseră la sosire. Regăsim vaporul în același loc, ghidați mai degrabă de instinct decât de memoria traseului parcurs până la amfiteatrul cu happening-uri. Pofta de mâncare revine, nestăvilită, după trei ore petrecute în vânt, pe faleză. Berea însă s-a terminat (o fisură organizatorică!). Dacă mai vrei, plătești la bar. Lumea se înghesuie în spațiul strâmt cu tacâmurile. Orchestra se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
snacks and beer (ultimii doi termeni s-au internaționalizat de mult, însemnând peste tot același lucru - „aperitive” și „bere”), cântece populare interpretate de formații renumite, scene teatralizate din literatura clasică estonă, show-uri interactive, concursuri cu public. Locul reprezintă un amfiteatru natural, avându-și baza situată mult sub nivelul străzii, încât îți dă o senzație de vertij, dar mai ales de surpriză, pentru că nu ai fi bănuit un asemenea „buzunar” de vid căscându-se la picioarele tale. Lumea noastră se adună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
reproșurile-acuză” ce mi s-au adus și chiar de decan, profesor de marxism, evident, „acel marxism pervertit de stalinism” al epocii, a fost că „am auzit, tovarășe Breban, că dumneata îl lauzi în gura mare pe Platon, în seminarii, în amfiteatru, în discuții intime, peste tot, ce mai! Nu îți dai oare seama că filozofia lui e falsă, idealistă, reacționară, că Platon nu avea dreptate?”. Într-adevăr, umblam la mine cu cele două volume ale lui Cezar Papacostea și, „obraznic”, în loc să
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pe Ion Bănuță, ilegalist, directorul monstrului editorial numit ESPLA, pe Nicolae Dragoș, șeful celei de a doua publicații a partidului, Scânteia tineretului, și pe Ion Băieșu, redactorul-șef al inimoasei și extrem de vii reviste a studenților și a tinerilor scriitori Amfiteatru, convocând apoi în biroul său uriaș de la etajul II al c.c. pe redactorii-șefi ai publicațiilor literare și unde, din prudență, de frică, Geo m-a trimis pe mine să dau față cu „monstrul”. A fost o ședință penibilă, nu numai
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
schimb, traversează secolele cu o siluetă nealterată, iar aici ele sunt la ele acasă. Capitala Galileei este primul oraș creștin și cea mai veche cetate arabă din Israel. Arabii creștini aproape o treime din populație locuiesc alături de musulmani la poalele amfiteatrului unde se înghesuie casele, mici cuburi ocru deschis cu acoperiș roșu aprins. Colinele sunt populate de imigranți evrei, veniți din Rusia, în cea mai mare parte a lor, și vizibil mai înstăriți. Acolo este Nazaret Illit, industrial și modern, care
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
locșor feeric, pierzându-vă în vreo fundătură. În acest mușuroi uriaș, nu veți găsi niciunul din acele accesorii de scenă cu care vă farmecă, în jurul Mediteranei, orașele-teatre din lumea bună. Odeoane, lacuri acoperite cu nuferi, peristiluri, statui ecvestre, obeliscuri, colonade, amfiteatre, palate, forumuri luați-vă gândul de la astfel de titluri de noblețe! Nici cavea, nici marmuri. Nici sarcofage, nici porfir (doar, câte ceva, la muzeul Rockefeller, numit odinioară "al Palestinei", din Ierusalimul de Răsărit, în sălile cu puțini vizitatori, și care, în ciuda
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Pereea replici up to date ale acestor orchestra, vomitoria și cavea care-i fascinaseră atât de mult în metropolă. Era la fel de greu să stai la Tyr, la Sephoris sau la Gerasa fără să mergi să te așezi pe gradenele unui amfiteatru, cum ar fi să vizitezi în zilele noastre New-York-ul fără să te duci să vezi un musical pe Brodway sau un blockbuster proiectat pe un ecran uriaș, delectându-te cu pop-corn. Chiar dacă versiunea cenzurată a vieții lui Mesia nu putea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
flori și ramuri cu frunze aurite de stejar, cu portretul lui Stalin și bustul lui Lenin, o impozantă grupare de academicieni și președinți de academii a țărilor care și-au trimis delegați. Cele cinci rânduri de loji, galeriile, parterul și amfiteatrul complet ocupate de spectatori. S-a deschis ședința (Komarov președinte). S-au citit rapoarte foarte aplaudate; au fost proclamați membri ai Academiei Stalin, Kalinin, Molotov și alții; s-a cântat simfonia "1812" de Ceaikovski. La ora 7, banchet la Hotel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
considerând că măcar acolo putea fi sigur că era ascultat de adevărații reprezentanți ai clasei muncitoare din România. Eram destul de aproape de prezidiul "mitingului", lângă ușa pe care intrasem în sală, de unde puteam vedea și fizionomia lui Gorbaciov, și auditoriul din amfiteatrul care era arhiplin cu persoane din structura organizatorică a respectivei vizite. Pe mulți dintre ei îi recunoșteam ca oameni abonați la toate activitățile publice ale lui Nicolae Ceaușescu. Primul secretar al Comitetului de partid al Sectorului trei din municipiul București
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
rolului Tribunului Axente Sever În Revoluția din 1848, problemă care m-a frământat toată viața. În ziua de 17 ianuarie 1946, la ora 1530 am participat la prima prelegere a profesorului Bazil Munteanu, șeful catedrei∗ de limba și literatura franceză. Amfiteatrul era arhiplin. Conferențiarii și asistenții așteptau cu nerăbdare intrarea profesorului. La sosirea acestuia, studenții sau despărțit În două rânduri pentru a permite celui așteptat să-și ia locul la catedră. Exprimându-și mulțumirile pentru onoarea ce i se acordă printr-
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
din Învățământul superior, care include un grup de discipline, coordonate de un cadru didactic “șef de catedră”. Pe parcursul lucrării se vor Întâlni ambele sensuri. Mă văd plecând la Universitate, cu 4-5 ore Înainte, pentru a-mi ocupa un loc În amfiteatru la prelegerile inimitabile ale prof. G. Călinescu sau la discuțiile pline de conținut și farmec de la seminariile lui. Îmi răsună și astăzi În minte muzicalitatea cuceritoare a prelegerilor prof. Tudor Vianu. După ani, În ianuarie 1963, l-am cunoscut și
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
toată osteologia. Treceam spre locuință prin Grădina Cișmigiu. Deși Îmi era puțin cunoscută și iarna, grădina era destul de atrăgătoare pentru un tânăr visător nu vedeam decât oase și particularitățile lor. Am uitat și de colegele care Îmi rezervau locul În amfiteatre la Facultatea de Litere și de lumea minunată a prelegerilor și a seminariilor. Am coborât din sferele Înalte ale fantasticului, la preocupările muritorilor de pe pământ. Totul se desfășura Într-un ritm diabolic. Anatomia ne ocupa majoritatea timpului. În ultima decadă
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
la disciplina de Patologie generală și Anatomie patologică etc., etc. Profesorul Gheorghe Nichita completa triunghiul “VlădescuGhețieNichita”, peste care cine trecea Își putea comanda parafa de “doctor veterinar”. Prelegerile aveau loc În fiecare miercuri Între orele 14 și 16, În același amfiteatru “I. Atanasiu”, sub lumina orbitoare a unui bec de 500w. La intrarea În amfiteatru, laborantul etala un șir de planșe cu problematica prelegerii și profesorul cu o voce lipsită de cea mai mică variație a intonației și cu un baston
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]