2,050 matches
-
de tipul celui elaborat de Easton. Partea centrală a disciplinei rămîne explicarea comportamentului statului în materie de politică externă. Dar variabilele cauzale semnificative au fost extinse la nivel internațional, guvernamental și transnațional. Postulînd o dilemă a securității în contextul unei anarhii internaționale, gînditorii realiști timpurii credeau că cunoașterea distribuției internaționale a puterii este suficientă pentru a explica comportamentul statului (pentru aceasta și pentru ceea ce urmează, vezi capitolul 3). Domeniul internațional a fost ulterior caracterizat ca o societate anarhică sau ca diferite
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
problemă secundară esențială este natura puterii" = problematica centrală condițiile unei comunități globale inegalitate/ exploatare Actorii principali și/sau unitățile de analiză Comportamentul diploma-tic-militar al statelor rețeaua interacțiunilor care transgresează granițele clase/grupuri sociale Imaginea despre lume/ sistem/ societate de state anarhie societate mondială într-o economie globală centru- periferie Destul de curios este că, atunci cînd a introdus primul criteriu, anume problematica centrală, el a făcut-o în termenii unei singure paradigme, anume tradiția clasică (Holsti este apropiat acestei tradiții). Aceasta a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
fost lăudat ca riguros, dar și disprețuit ca fiind simplist, eu cred că, în esență, textul este în cel mai bun caz cu multiple fețe, dacă nu ambivalent. Waltz nu rezolvă nici una din tensiunile conceptelor realiste centrale, cum ar fi anarhia, puterea sau balanța puterii. Teoria sa se bazează pe o serie de dihotomii, reminiscență a disputei realism-idealism, pe care nu le probează în întregime. Într-adevăr, problema cu lucrarea lui Waltz, decretată imediat după apariție drept text paradigmatic al neorealismului
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
la baza lor nu urmează a fi judecate în funcție de apropierea lor de adevărul empiric, ci în funcție de utilitatea lor pentru predicții. Ele sînt axiome cu ajutorul cărora putem conferi lumii un sens, nimic mai mult. El nu trebuie să spună că există anarhie, ci doar că o teorie bazată pe asumpția anarhiei ne poate ajuta să explicăm "un mic număr de lucruri mari și importante" (Waltz 1986: 329). De altfel, Waltz (1979: 123) acceptă unele din dificultățile de bază ale teoriilor explicative, cum
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
apropierea lor de adevărul empiric, ci în funcție de utilitatea lor pentru predicții. Ele sînt axiome cu ajutorul cărora putem conferi lumii un sens, nimic mai mult. El nu trebuie să spună că există anarhie, ci doar că o teorie bazată pe asumpția anarhiei ne poate ajuta să explicăm "un mic număr de lucruri mari și importante" (Waltz 1986: 329). De altfel, Waltz (1979: 123) acceptă unele din dificultățile de bază ale teoriilor explicative, cum ar fi dependența faptelor de teorii, adică înțelegerea a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
neoclasică permite, și chiar are nevoie, de o dublă cauzalitate: la nivel individual și la nivelul pieței. Ashley și Wendt, la rîndul lor, susțin, pe bună dreptate, că explicația structuralistă presupune existența și constanța preferințelor actorilor. Într-adevăr, constrîngerile pieței (anarhiei) pot fi înțelese numai dacă presupunem în prealabil acel homo economicus (unitățile asemenea ale lui Kenneth Waltz), care vrea să supraviețuiască (preferință fundamentală) și reușește să facă aceasta prin calculul rațional al costurilor și beneficiilor acțiunilor între care trebuie să
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
sistemică a teoriei neoclasice ar putea fi numită structuralistă, deși structura mai degrabă li-mitează acțiunile posibile decît cauzează în mod direct comportamentul. Totuși, dinamica acestei structuri este rezultatul neintenționat al acțiunilor individuale, și nu al regulilor sistemice. Pînă la urmă, anarhie înseamnă, în accepțiunea lui Waltz, exact faptul că nu există nimic deasupra actorilor (statelor). "Teoria balanței puterii este o microteorie exact în accepțiunea pe care i-o dau economiștii. Sistemul, ca și piața în economie, este constituit de acțiunile și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
behavioralismul fiind definit în mod surprinzător ca "explicație în termeni de unități care au un anumit comportament" (Waltz 1979: 64).2 Așa cum voi argumenta în continuare, Waltz este forțat de propria sa logică să-și relaxeze și asumpțiile sistemice asupra anarhiei. În reconstrucția care urmează a argumentării lui Waltz, ținta sa reală nu pare a fi reducționismul ca atare, ci o teorie care să nu fie guvernată de factori legați în mod strict de materialismul puterii. După părerea lui Waltz, teoria
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
mare distanță între a spune că riscul războiului, adică al violenței între colectivitățile umane, a fost tot timpul prezent în istorie, și a spune că acesta este singurul lucru care caracterizează politica internațională atîta vreme cît nu ne ridicăm de la anarhie la ierarhie, adică atîta vreme cît nu există un imperiu sau un guvern mondial. În al doilea rînd, Waltz ar putea să replice că argumentul anterior asupra definiției politicii constituie o analogie nepermisă cu treburile interne, adică un transfer al
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cu neorealismul, în măsura în care și ea se bazează pe o singură relație cauzală, în care distribuția puterii este variabila independentă de bază. Dar ea este, pe de altă parte, o teorie mult mai largă decît neorealismul lui Waltz, pentru că nu înțelege anarhia internațională ca simplă absență a unui guvern, ci aplică idei din domeniul managementului economiei naționale la sistemul internațional. Concepția exponenților acestei teorii asupra ordinii internaționale este una în mai mare măsură ierarhică. Acest capitol va discuta mai întîi asumpțiile, tezele
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Susținînd efectele benefice ale asimetriei puterii și ale rolului de lider al SUA, Kindleberger reia un argument anterior, prezentat de un realist britanic grotian, în sprijinul efectelor similare ale unei ordini guvernate de Marea Britanie. Martin Wight scria: "Am văzut că anarhia internațională este restrînsă și, într-un fel, ordonată în practică de către două tipuri opuse de interes comun, care acționează pe rînd. Primul este interesul comun al tuturor puterilor pentru propria libertate, de care statele sînt puțin conștiente pe timp de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
teoria stabilității hegemonice se bazează pe o analogie internă. Sistemul liberal internațional este înțeles ca analog unei ordini economice liberale naționale. Din moment ce o astfel de ordine presupune un ordonator politic, teoria stabilității hegemonice, deși nu atacă în mod deschis asumpția anarhiei, introduce elemente de ierarhie în înțelegerea sistemului internațional. Piețele libere pot funcționa doar pe baza drepturilor proprietății private, a legii contractelor și a unui mecanism central de sancționare. Folosind o astfel de analogie, cercetătorii din cea de-a doua școală
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
decurge două consecințe. Ea ar putea însemna că realiștii au supraestimat natura conflictuală a relațiilor internaționale, adică au construit o imagine mai sumbră a lumii decît e cazul în realitate. Astfel se reia critica lui Bull asupra înțelegerii hob-besiene a anarhiei (vezi capitolul 3). Dar Keohane ar fi putut urmări și asumpția naturii conflictuale a relațiilor interna-ționale, pentru ca apoi să arate că aceasta nu poate fi dedusă dintr-un model al acțiunii raționale egoiste, în condiții anarhice. Aceasta ar fi o
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cu trăsături ierarhice. Într-adevăr, deși respectă al treilea aspect al definiției dată de Waltz structurii, adică relația cauzală generală dintre distribuția puterii și consecințele internaționale, această teorie atacă implicit definițiile circulare ale primelor două clauze. În concepția lui Waltz, anarhia presupune imposibilitatea diferențierii funcționale. Teoria stabilității hegemonice este construită pe ideea că statul hegemonic, într-un mod nu foarte diferit de guvernele interne din epoca statului liberal "paznic de noapte" este diferențiat din punct de vedere funcțional de alți actori
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
mod nu foarte diferit de guvernele interne din epoca statului liberal "paznic de noapte" este diferențiat din punct de vedere funcțional de alți actori și garantează ordinea economiei politice globale liberale. În consecință, prima clauză, așa-numita structură profundă a anarhiei, apare din ce în ce mai mult ca un înveliș fără conținut. Ea nu exclude nici conducerea fără guvern, nici formele de ierarhie. Această reconsiderare a clauzei a doua a lui Waltz a fost folosită și pentru a critica neorealismul, arătîndu-i incapacitatea de a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de a îmbina asumpția realistă că orice politică este politică a puterii cu pretenția ca politica internațională să fie calitativ distinctă de celelalte forme de politică; trebuie să se arate că transformarea mediului social al politicii - de la suveranitatea internă la anarhia internațională - realizează o diferență calitativă. Critica acestei tensiuni interne a amenințat totuși, în repetate rînduri, transformarea cunoștințelor practice ale culturii diplomatice europene, într-o știință. Traversînd Atlanticul, realismul a devenit expus unei culturi politice care accepta în mult mai mică
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
al realismului, incomod tovarăș de drum al științei empirice, a fost înlăturat, o dată cu stabilirea dilemei securității ca principal punct de plecare. În noua formulare, violența nu provenea din natura umană, ci din contextul acțiunii umane în domeniul internațional, adică din anarhie. Analiștii realiști nu derivau comportamentul din înclinația umană inerentă spre putere, ci mai degrabă din presiunea, cu efect de socializare, a sferei internaționale. Corelațiile empirice înlocuiau psihicul uman ca temelii ale teoriei realiste. Însă transformarea realismului într-o știință empirică
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
comportament ale sferei internaționale nu pot fi reduse la politica de stat, după cum spune el, trebuie să existe un determinism internațional, pe care îl numește structural. Waltz îl combină cu o perspectivă acceptabilă economic și științific, bazată pe conceptul de anarhie și pe analogia cu piața. Totuși, așa cum s-au grăbit să sublinieze neoinstitu-ționaliștii, anarhia singură nu confirmă în mod necesar materialismul lui Waltz: anarhia nu hotărăște dacă va surveni cooperarea sau conflictul (Axelrod și Keohane 1986; Milner 1992). Asumîndu-și aceleași
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
el, trebuie să existe un determinism internațional, pe care îl numește structural. Waltz îl combină cu o perspectivă acceptabilă economic și științific, bazată pe conceptul de anarhie și pe analogia cu piața. Totuși, așa cum s-au grăbit să sublinieze neoinstitu-ționaliștii, anarhia singură nu confirmă în mod necesar materialismul lui Waltz: anarhia nu hotărăște dacă va surveni cooperarea sau conflictul (Axelrod și Keohane 1986; Milner 1992). Asumîndu-și aceleași premise teoretice ca și Waltz, ei conchid că așteptările neorealiste nu sînt nici corecte
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
numește structural. Waltz îl combină cu o perspectivă acceptabilă economic și științific, bazată pe conceptul de anarhie și pe analogia cu piața. Totuși, așa cum s-au grăbit să sublinieze neoinstitu-ționaliștii, anarhia singură nu confirmă în mod necesar materialismul lui Waltz: anarhia nu hotărăște dacă va surveni cooperarea sau conflictul (Axelrod și Keohane 1986; Milner 1992). Asumîndu-și aceleași premise teoretice ca și Waltz, ei conchid că așteptările neorealiste nu sînt nici corecte, nici eronate: ele sînt un caz particular, un fragment dintr-
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
acestea două sînt doar două momente - și două niveluri distincte de analiză - ale aceleiași abordări individualiste în cele din urmă. Și într-adevăr, aplicînd analogia firmă-piață la disciplina relațiilor internaționale, ea determină o explicație behavioralistă, unde, într-o lume a anarhiei (structura de piață), distribuția capacităților statelor (firmelor) va defini sistemul specific, cum ar fi bipolaritatea (duopolul), care, în schimb, determină comportamentul actorului - dar nu și, așa cum s-ar întîmpla într-o abordare cu adevărat holistică, constituția elementelor structurale însele (Wendt
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
neorealismul a fost din ce în ce mai mult prins în dezbateri care nu reflectau decît o palidă umbră a fostei sale identități. În versiunea sa cea mai restrînsă, principala contribuție neorealistă la dezbatere era acum rezervată pentru susținerea ideii că, în condiții de anarhie, statele nu urmăresc cîștiguri absolute, ci relative, ca de exemplu îmbunătățirea poziției lor relațive de putere în comparație cu ceilalți actori (Grieco 1988, 1993). Keohane (1993), oponentul neoinstituțio-nalist, ține cu cea mai bogată tradiție realistă (vezi capitolele 3 și 8), ca și
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de a fi dezvoltat fundamentele conceptuale ale lui Ruggie (1986 [1983]), pentru a reintegra studiul schimbării într-o teorie realistă sistemică a disciplinei relațiilor internaționale. Schimbarea sistemică, în sensul ei strict, este valabilă doar ca o trecere oarecum ireală de la anarhie la ierarhie, ca în primul strat al structurii din viziunea lui Waltz. Totuși, schimbările din cadrul sistemului, mai ales cele importante din punct de vedere calitativ, nu se reduc la modificările din cadrul balanței (militare) a puterii. Ele pot proveni din schimbări
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de bază. Atunci cînd există o capacitate redusă de interacțiune, s-ar putea să nu existe deloc sistem internațional și cu siguranță nu mai sînt valabile presiunile pentru socializare și competiție, pe care Waltz le descrie ca fiind efecte ale anarhiei. De asemenea, dacă această capacitate de interacțiune trece de un anumit prag, sistemul internațional se transformă în societate internațională, și din nou trăsăturile waltziene nu mai sînt neapărat valabile; diferențierea funcțională survine mai ușor. Prin urmare, cele trei niveluri - structura
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
235). Aceasta ar fi o descriere conștiincioasă a prince-palelor programe de cercetare inspirate de poststructuralism sau constructivism, fie cu privire la analiza practicii și discursului politicii externe (Campbell 1992, 1993), fie la analiza termenilor centrali din teoria relațiilor internaționale, cum ar fi anarhia (Wendt 1992), puterea (Ashley 1989, Guzzini 1993, 1994b) sau suveranitatea (Walker 1993a; Bartelson 1995). Nu este prea clar, totuși, cum se împacă acestea cu realismul sau, și mai neclar, cu prima parte a cărții. Cînd Jones îl critică pe Waltz
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]