2,109 matches
-
zilele noastre se mai păstrează sentimentul nelămurit al unei solidarități mistice cu Pământul natal. Este vorba de experiența religioasă a autohtoniei, care ne face să ne simțim localnici, iar acest sentiment de sorginte cosmică depășește cu mult solidaritatea familială și ancestrală. După moarte, dorința noastră este să fim îngropați în ținutul natal, spre a ne întoarce în Pămîntul-Mamă. "Tîrăște-te spre mama ta, Pămîntul!" se spune în Rig Veda (X, xviii, 10). Pe tine, care ești țărână, am să te pun în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pe pământul gol, apoi ridicat în brațe de către tată (de terra tollere), în semn de recunoștință. În vechea Chină, "muribundul, ca și nou-născutul, sânt puși pe pământ... Pentru naștere sau pentru moarte, pentru intrarea în familia vie ori în familia ancestrală (și pentru ieșirea din una și din cealaltă), există un prag comun, Pământul natal... Când un nou-născut ori un muribund este pus pe Pământ, acesta trebuie să hotărască dacă nașterea ori moartea este împlinită, dacă trebuie luate ca fapte recunoscute
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
closete și în China, și în Bulgaria, și în Germania, și în Egipt, și în Basarabia. Nu cred că mari deosebiri vor fi fiind și prin alte părți. Se poate filosofa, desigur, pe o astfel de temă. Se pot invoca ancestralul simț al naturii, libertatea interioară, străfunduri de subconștient etc. etc. Toate vor fi fiind, dar ele se răsfrâng în mii și mii de fațete care ne întunecă viața. (Chiar la câțiva pași de masa la care scriu, într-o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și mie să-mi fac nevoile în lanul de porumb din grădină decât în privata din fundul curții. Îți dă un sentiment stenic de libertate, de contopire cu natura, de fiu slobod al naturii. Probabil unul dintre multele (puținele?) sentimente ancestrale rămase în noi, una dintre amintirile - în acest banal deșertat în natură - ale Raiului pierdut. Îmi plăcea să merg pe acea cărăruie de la margine de șantier și din comoditate - scurtam traseul spre stația de autobuz cu câteva bune sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mereu prezent, e cu tine zilnic și peste tot... Pentru prima dată mă bucur de „indolența” proverbială a poporului din care fac parte : n-o fi dracu’ așa de negru, merge și așa !... Ce liniștitor ! Dar dacă și această înțelepciune ancestrală este pe punctul să cedeze în fața asaltului experților în cultura fricii ? De curînd, o tînără cît se poate de așezată m-a privit ca pe un criminal de drept comun și era cît p aci să-mi răstoarne farfuria în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Istoricul răspunde imediat și firesc : „Nu, e doar istorie”. În propoziția următoare revine însă într-un mod cu totul inexplicabil pentru un istoric : „Dar poate că înseamnă același lucru”. Iar peste cîteva pagini se întreabă : „Să fi fost un reflex ancestral ?”. Istoria ca blestem și/sau ca „reflex ancestral” ? Nimic din ceea ce stă scris mai apoi în carte nu justifică această interpretare, dar cutia Pandorei a fost deschisă, subminînd astfel statutul și menirea istoriei înseși și permițînd publicului să citească totul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
istorie”. În propoziția următoare revine însă într-un mod cu totul inexplicabil pentru un istoric : „Dar poate că înseamnă același lucru”. Iar peste cîteva pagini se întreabă : „Să fi fost un reflex ancestral ?”. Istoria ca blestem și/sau ca „reflex ancestral” ? Nimic din ceea ce stă scris mai apoi în carte nu justifică această interpretare, dar cutia Pandorei a fost deschisă, subminînd astfel statutul și menirea istoriei înseși și permițînd publicului să citească totul în cheia voiosului fatalism cu care s-a
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Competiția liberă a valorilor este mecanismul care ar putea schimba fața lumii. Multe descoperiri senzaționale au țâșnit din sfânta inconștiență juvenilă. Orice morală visează la solidaritatea umană. Insomnia poate contribui la însănătoșirea spirituală a lumii. Desenul din covor - o filozofie ancestrală esențializată la maximum. Cu dorințele inaccesibile nu ești sărac decât în aparență. Marca celor buni este uimirea. Nu există probabil inimi care să nu se decongeleze puțin la impactul cu o floare. Esența oricărei democrații depinde de selecția selecționerilor. Gândurile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
le - au lăsat. În formula chimică a unui artist intră și câteva procente de disperare. Fiecare generație ia dintr-o capodoperă felia care crede că i se potrivește. Clasicizarea operei înseamnă îmblânzirea asperităților șocante. Inspirația este o exorcizare a sedimentelor ancestrale. Există atâta tensiune în adâncul nostru, încât operele pe care le realizăm sunt ca niște ocnași evadați. Tot minciună e și literatura. Dar dintre acelea cu titluri de noblețe. S - au dus pe apa Sâmbetei romanele fluvii, acești dinozauri de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
artă, contează și mărimea aripilor, dar, mai ales, dinamica lor. Artistul - această țărână celestă. Arta poate porni de la un furtunos dialog cu ... nimicul. Patronul sensibil la artă face și în bordel cenaclu literar. Arta actuală s - a întors la esențele ancestrale ale zulușilor. O operă de artă este rezultatul unui cumul de dezordini interioare. Receptează intens arta firile posedate de frumos, nu cele călduțe. Muzica - o consolare pentru tot zgomotul universal care ne înconjoară. Unii creatori de artă se străduiesc să
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
la marginea pădurii, se simțea în largul ei. Și la mătușa Domnica, mamă cu inimă bună, care a crescut-o până aproape de cinci ani, laolaltă, fără deosebire, cu verii ei, s-a simțit în largul ei, dar sufletul... îi era ancestral atras de pădure. Acum trăia fericită alături de Pârvu, paznic de nădejde și tovarăș de joacă, și cu bunicul ei, bătrânul Toma, tatăl lui Anton, care o îngrijea în lipsa lui, și care-i ticsea capul de povești și întâmplări din pădure
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ți sfâșiau sufletul. Iar se lăsă o tăcere grea, mai apăsătoare și mai înfricoșătoare... Stăteau neclintiți, ca ciopliți în piatră, fără să clipească măcar, nici când vântul le spulbera în ochi zăpada. Dar prădătorii nu se grăbeau... urlau, urlau chemări ancestrale, numai de ei știute. În viața fiarelor se cunosc strategii și tactici, pe care animalul le folosește cu inteligența aproape rațională în lupta pentru supraviețuire. De multe ori animalul în înfruntarea cu omul, iese învingător, și aceasta datorită vicleniei. Omul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
inteligent. ...De la o vreme, Suru, așa îi rămase numele, dispărea de acasă, la început câte o după-amiază, și-până la câte o zi... ori o zi și o noapte... Anuca îl căuta disperată... Pentru el, din adâncurile codrului răsuna o chemare ancestrală... o chemare pe care o auzea numai el, și, ori de câte ori auzea această chemare tainică, tulburătoare și irezistibilă, se simțea silit să părăsească bătătura ocinei pădurarului, și pe Anuca... și să se afunde în codru, departe, apoi, tot mai departe, fără
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
el se supunea acestor porunci transmise din timpuri străbune, așa cum i-a poruncit Dumnezeu. ...Și, deodată, Suru își aduse aminte de Anuca și de Toma, dar și de Pârvu, prietenii lui, dar mai ales de Anuca... și, cu toată chemarea ancestrală pe care o simțea, porni agale spre casă... Când ajunse în marginea lizierei se opri. Se așeză pe labele dinapoi, ridică botul spre cer și începu să urle. Era un urlet de jale, tânguitor, de dor. Fumul de pe hogeag se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
legende, nimeni nu pomenise de o asemenea stea care se întorcea urmând un drum identic noapte de noapte, și căreia i se alăturară în anii următori multe altele, până ajunseră să formeze o adevărată haită gonind, ce venea să tulbure ancestrala pace a cerurilor. Ce semnificație aveau, n-a putut să afle niciodată. Nici el, nici bătrânul Suilem, tatăl a aproape tuturor sclavilor săi, foarte bătrân - bunicul lui îl cumpărase în Senegal pe când era deja om în toată firea: — Niciodată n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu-i explicase atunci că aceste legi includ posibilitatea de a asasina oamenii în somn cu sânge rece. „Morala este o chestiune de obiceiuri și niciodată nu trebuie să judecăm după propriile noastre criterii faptele celor care, datorită obiceiurilor lor ancestrale, au o viziune și un punct de vedere diferit asupra vieții...“ își amintea, de parcă n-ar fi trecut anii cuvintele „Marelui Bătrân“ așezat în fotoliu în spatele biroului său enorm, cu mâinile și mânecile sacoului închis la culoare albe de cretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lui. — Un dinar și treizeci de parale. E ultimul meu cuvânt, excelența voastră. Mi-aș face meseria de rușine dacă aș accepta mai puțin. Mirosul de pâine stătută și vin acru nu-l mai deranja pe Myatt - era mirosul pieței ancestrale. Aceasta era poezia pură a afacerilor: câștigul sau pierderea nu prea intrau la socoteală Într-o tranzacție care se ducea În parale, care nu valorau nici una mai mult de-un pârț. El intră puțin În compartiment, dar nu se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
căii ferate, așteptau - cine știe de când și până când - “izbăvirea”... Țăranii, tolăniți în coșul căruței, priveau abraș pe sub zagaraua pălăriei către cantonierul care își făcea de lucru cu te miri ce în jurul cantonului, numai bariera nu o ridica. Puțin mai încolo, ancestralul tramvai își lăsa pasagerii taman în mocirla din jurul rondului și, clămpănind din clopot, lua cale întoarsă... Ei, dar gândul că pe aici or fi pășind cândva și cei doi mari și nedespărțiți prieteni - Eminescu și Creangă - în drumul lor către
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
va fi să te pot ajuta, asta e foarte, foarte important. Bine? — Da, am spus. Sigur, am spus. Nici o problemă. 2 Arheologie în bucătărie și al doilea mesaj În întunericul profund, în apele negre, cu mii de reflexii, ale memoriei ancestrale și-ale subconștientului instinctiv, unde vechii zei și reacțiile primitive plutesc invizibile și uriașe, ceva se mișcă. Praful se lasă pe fundul oceanului, depus de cel puțin un milion de ani, se ridică și se învârtejește la trezirea sa s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de un realism literar uimitor, de parcă ieșiseră dintre paginile unei cărți, de parcă erau Într-adevăr o generație nouă și pustiită, pe care oamenii n-o mai văzuseră pe fața pămîntului - o generație aspră, stearpă și bolnavă, din care măruntaiele umane ancestrale alcătuite din milă, durere și bucurie Înălțătoare fuseseră Înlăturate ca fiind depășite și fals sentimentale pentru astfel de făpturi aride și inteligente care respirau, dintr-o plăcere sumbră, o atmosferă Încărcată de ură și amărăciune și care Îmbrățișau cu patimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
porni iarăși mașina... acum mergea atent la șosea însă opri după scurt timp contrariat și își spuse cu voce tare, - E imposibil de mers mai departe! Și simți cum toată atenția străinului se mută ca un sfredel asupra ei! Spaima ancestrală iarăși se întorsese; era beznă în plină zi. Se ruga să nu pățească ceva... dacă tânărului îi trece prin minte să profite de ea se poate opune? Nu își dădea seama, era înalt sau scund? Îi bănuia puterea iar ochii
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
vecine unde găsim forme ale bâzâitului nostru străvechi până în ziua de astăzi. Dar de aici și p-nă la machiavelicele manipulări de care se face vorbire,calea e lungă. Că s-a tras ? Da ! S-a tras cu sete, cu forță ancestrală, cu aceleași mâini care au ținut poate sapa, plugul și condeiul dar,. . . și aici rog să se consemneze, se pare că și reprezentanții celorlalte fracțiuni au făcut bătături bâzâind alături de noi Sperând în reconciliere, PROPUN CA BÂZA Să INTRE îN
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
străinătate, recunoștință, curcani, prime de Crăciun, ilustrate. Desigur, cu toții ne gîndim la bani, mai ales acum cînd vedem cît de ușor Îi fac unii, cum umblă prin toate părțile trăgîndu-și vilele după ei cu Peugeot-uri toute terrain, este o tortură ancestrală de necontestat, un dezastru, contează Însă și gradul de fierbere al acestui gînd. Mă refer la legea Boyle-Marriotte. Fără Îndoială că am suferit și eu aceeași aplatizare spirituală și, după ce pentru singura dată În viața mea m-am angajat Întinzînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ni bucurăm din tăt sufletu’ - a consimțit tata Toader. Spunând acestea, s-a apropiat de Gruia. cu brațele deschise a așteptare... ― Apâi sî trăiești dragu’ tatii șî sî nu ni faci di rușâni... „Uite cum și-a exprimat acea rugăminte ancestrală adresată de țărani copiilor lor când pleacă În lume: <Să nu ne faci de rușineă! Cât de cuprinzătoare și profundă este această simplă rugăminte a țăranului! El, acolo În lumea lui, dintr-un fund de sat, prin tot ce face
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fără sînge și culoare. Fac să gliseze ușa-vitraliu. E blocată, dar, încet-încet, încep să se miște spre dreapta și masca-față de delir nocturn, și roțile de car ca niște toteme, și spinările despădurite de dealuri. În fapt, satul Dorobanț. Izvorul ancestral din care s-a tras ceea ce critica de artă avea să numească Imperiul Rusalin Pop. Am nevoie acum de cealaltă jumătate a vitraliului, rămasă multă vreme acoperită. De ce? Pentru că nu vreau s-o trezesc pe adolescenta care-am fost. Orbită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]