8,708 matches
-
funcție juridică nu doar spirituală. De aceea, scriitorul nu trebuie privit doar ca o figură din istoria monahismului, unde oricum a ocupat o poziție importantă, ci și ca reprezentant al unui nou tip de monahism din perioada de trecere de la Antichitate la Evul Mediu creștin. El pornește de la constatarea că viața creștină, așa cum era practicată în vremea sa, se degradase și, într-o primă fază, el remediază acest lucru prin practicarea vieții anahoretice și a izolării în pustietate; ulterior, întărit prin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu siguranță autentice; acestea au fost publicate în 1652 de Th. Raynaud. Aceste cicluri de omilii de diverse proveniențe, opera unor predicatori anonimi, atribuite unor personaje faimoase pentru că în acest mod li se asigura circulația ulterioară, sunt foarte frecvente în Antichitatea creștină târzie; cu un conținut lipsit de profunzime, în general, repetitive și banale, încă și mai puțin interesante sub aspect literar, sunt însă utile ca document istoric pentru cunoașterea unui creștinism mai accesibil, care, cum era logic, a existat în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se găsesc în deja citata monografie a lui L. Obertello) 2. Ennodius Ennodius, maestru de retorică, poet și prozator, literat care a cultivat cu egală măiestrie genurile cele mai variate, constituie continuarea, în epoca lui Teodoric, a activității retorilor din Antichitatea târzie, pentru care grija superficială pentru cuvânt și expresie este mai importantă, în esență, decât conținuturile. El reprezintă, în orice caz, o dovadă a răspândirii culturii și a faptului că școala și retorica se mențineau încă la un nivel calitativ
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sa, ci de către primul editor al lui Ennodius, un iezuit din secolul al șaptesprezecelea, J. Sirmondi. Subiectele sunt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea târzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a polemizat Ambrozie (pp. 384 sq.), a fost considerat ulterior ca un model pentru acest gen din cauza multitudinii de subiecte și de tonuri, chiar dacă, în urma examen atent, se poate vedea că textul păcătuiește
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vremea sa, adică până în 547, folosindu-se de diferite izvoare profane precum Florus, Marcellinus Comes, Eutropius și alții. În viziunea lui Iordanes, istoria romanilor stă alături de cea a goților, în sensul că acestea au fost popoarele cele mai importante din Antichitate: Iordanes, așadar, acordă și el mare atenție popoarelor barbare, atitudine pe care am întâlnit-o deja la Cassiodor. În ciuda conținutului în aparență „tehnic” al operei sale, Iordanes lucrează pe baza unor criterii de interpretare globală a istoriei vremurilor trecute și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
77, mai sunt editate B. Krusch, Studien zur christlichmittelalterlichen Chronologie, Leipzig 1880, care a demosntrat că nu sunt autentice. f) Omilii De obicei, editorii definesc drept Omilii diverse (pentru a nu fi confundate cu „Omiliile Pascale”) omiliile lui Chiril. În Antichitate circulau nenumărate și erau admirate foarte mult și învățate pe dinafară de către episcopi, însă s-au păstrat doar câteva, în parte în culegerile de documente privitoare la conciliul din Efes; Angelo Mai și, într-o măsură mai mică, Philip Edward
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe mariologie: e vorba de numerele 1, 2, 4 (pronunțată între 23 și 27 iunie 431 cu ocazia aderării la conciliul chirilian a șapte episcopi care anterior fuseseră partizanii lui Nestorios, a devenit una din cele mai vestite omilii din Antichitate dedicate Fecioarei Maria; autenticitatea acesteia a fost însă contestată de E. Schwartz), 5, 6 (contra lui Ioan de Antiohia), 7 (pronunțată înaintea arestării lui Chiril), 8 (fragment, păstrat în latină în documentele de la Efes). Omilia numărul 3 dedicată întrupării a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
evanghelistului Ioan, exilat în insula Patmos (conform tradiției creștine, bazate pe primul capitol al Apocalipsei): scrisoarea îi prezice eliberarea iminentă și întoarcerea în ținuturile Asiei. Deși autenticitatea corpusului a fost contestată de Hipațiu în 532 și de alții în perioada Antichității târzii, operele lui Dionisie au fost aproape în mod unanim considerate autentice și au exercitat o mare influență asupra teologilor și a misticilor din Orient și mai ales din Occident. Aici, acestea au fost cunoscute mai ales începând din 827
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ignorarea sau chiar cu sacrificarea voluntară a prosperității populației, conduce la o societate incapabilă să se dezvolte. Nu avem studii care să confirme universalitatea acestei relații reflexive dintre prosperitate și dezvoltare economico-socială. Cunoștințele noastre despre istoria economică și socială a Antichității și Evului Mediu se modifică rapid, dar, deși există indicii că, în perioadele în care reprezenta cea mai dezvoltată societate a sistemului mondial, Egiptul antic era capabil să asigure o prosperitate superioară populației sale, sau altele de acest tip, nu
Noul capitalism românesc by Vladimir Pasti () [Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
Annaeus Seneca. Viața, timpul și opera morală, București, 1944; Publius Vergilius Maro, București, 1970. Ediții: Marcus Tullius Cicero, Opere alese, I-III, pref. edit., București, 1973. Traduceri: Lucius Annaeus Seneca, Scrisori către Lucilius, introd. Isac Davidsohn, București, 1967; Arte poetice. Antichitatea, îngr. D.M. Pippidi, București, 1970 (în colaborare); Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, introd. Maria Holban, comentariu istoric Nicolae Stoicescu, București, 1973; Iuvenal, Satire, pref. trad., București, 1986; Cornelius Tacitus, Anale, introd. trad., București, 1995. Referințe critice: Edgar Papu, O monografie Vergilius
GUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287394_a_288723]
-
perpetuu, Între Septentrion și Hellada sau Roma, implacabilă și eternă vorbesc de la sine. Aflat în fața ruinelor grecești, estetul trăiește cu maximă intensitate plăcerea privirii care alunecă peste „calcarul marin căruia Pausanias îi spunea poros”, asumându-și statuile, templele și gândirea Antichității ca pe propriul trecut, într-un efort anamnetic de regăsire a sinelui. Limbajul descriptiv devine inevitabil unul intens metaforic, a cărui strălucire este dată de îmbinarea dintre concizia expresiei și deschiderea teoretică pe care o provoacă neologismul savant; iată, de
HAULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
Italia. Piesele lui H., scrise poate și ca o ilustrare a teoriilor despre teatru susținute de el și de I.M. Rașcu și dezbătute în cercul de la „Versuri și proză”, nu sunt lipsite de interes. „Tragedia legendară” Ariana, cu subiect din Antichitatea greacă, este o parabolă având drept punct de plecare raporturile dintre putere (Ilion, regele Naxosului) și învățații care o slujesc (vraciul și filosoful Numidias). Drama Miros de iarbă îi oferă prilejul unei prefețe, adevărat manifest de teatru modern, inovator, în
HEFTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287424_a_288753]
-
înțelepciunea lui Democrite, care în învățăturile sale zice: «stăpânii noroadelor și povățuitorii lor trebuie să aibă în toți timpii îngrijirea către vrăjmașii țărei, iar către supușii lor, iubitori și blânzi»”) se adună covârșitor, mereu fortificate de temeiurile furnizate de înțelepții Antichității, întru definirea virtuții, ce are ca formă de concretizare - în disertația aristotelică susținută de G. - fapta cea bună. Apoftegmatica îi este familiară. Pentru definirea patriotismului și a loialității i se par potrivite concluziile unui „istornic grecescu”, pe care îl citează
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
românesc, condus de Marcel Fontaine, la Radio Paris, posibilitățile de subzistență i s-au diminuat considerabil, iar sfârșitul a venit ca o eliberare dintr-o precară situație materială și o profundă deziluzie morală. H. a fost un eminent specialist în Antichitatea greco-latină, întreaga lui activitate în acest domeniu constituindu-se într-o pledoarie pentru clasicism, desfășurată atât în țară, cât și în străinătate, în perioada exilului. În calitate de autor al studiilor Catullo (1943) sau La Poésie latine. Étude des structures phonétiques (1960
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
Catullo (1943) sau La Poésie latine. Étude des structures phonétiques (1960), ca și al valoroaselor instrumente de lucru Bibliografia clasică în România (1928-1939) (1943, în colaborare) și Bibliographie de la littérature latine (1943), el se adresează mai cu seamă specialiștilor, cunoscătorilor Antichității. În schimb, în calitate de director al publicațiilor „Favonius” și „Revista clasică” sau de fondator al Institutului Român de Studii Latine, ca autor de manuale, traducător din lirica și teatrul latin sau ca autor al volumelor de eseuri Milliarium (I-II, 1936-1941
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
Maia” (Florența), „Revista clasică”, „Studi ovidiani” (Roma), „Studii literare”, „Transilvania”, „Țara nouă”, semnând și cu pseudonimele N. Beniceanul și N. N. Romanul. A fost membru în Société des Études Latines din Paris. Alcătuiește manuale, crestomații și culegeri de texte din scrierile Antichității, traduce din poeți și istorici greci și latini (Ovidiu, Tibul, Horațiu, Herodot, Strabo, Plutarh ș.a.). În Cum trăiau romanii (1965), L. reconstituie viața latinilor urmărită în evoluția ei, oprindu-se atât asupra civilizației materiale, cât și asupra detaliilor existenței cotidiene
LASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287750_a_289079]
-
totodată accesibile publicului larg în compendiul Ovidiu, poetul exilat la Tomis (1973). L. analizează personalitatea clasicului latin, creația sa, dar și atitudinea posterității europene, inclusiv a celei românești față de acela pe care îl consideră cel mai senin poet din întreaga Antichitate. Autorul încearcă să descifreze mesajul profund uman al unei opere-efigie pentru noua sensibilitate născută în Roma secolului I d.Hr. și îl invită pe cititor să participe la lectura poeziei lui Ovidiu. Confirmând interesul pentru cunoașterea și buna receptare a elegiacului
LASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287750_a_289079]
-
ca semn al apartenenței la spațiul istoric și cultural al Romei. SCRIERI: Cum trăiau romanii, București, 1965; Ovidiu. Omul și poetul, Cluj, 1971; Ovidiu, poetul exilat la Tomis, Constanța, 1973; Clasicii antici în România, Cluj-Napoca, 1974; Călători și exploratori în Antichitate, București, 1986. Antologii: Lui Ovidiu, Cluj-Napoca, 1977. Traduceri: Roberto Paribeni, Traian, preabunul împărat, Sibiu, 1943; Tacit, Opere, vol. II: Istorii, introd. trad., București, 1963; Raymond Bloch, Etruscii, București, 1966; Salustiu, Opere, introd. trad., București, 1969. Repere bibliografice: Hadrian Daicoviciu, „Cum
LASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287750_a_289079]
-
exegezei. Procedee și intenții similare vor configura volumul Galileo Galilei. Dialog cu planetele (1982). Istoricul literar tinde spre cuprinderi globale, care să circumscrie procesual fenomenele de cultură. Astfel, în Storia della civiltà italiana (1977) înfățișează etapele principale ale civilizației italiene - Antichitatea, Evul Mediu, Renașterea, Barocul, Risorgimento și contemporaneitatea -, opțiunea autorului îndreptându-se spre ideile, fenomenele și personalitățile mai însemnate, care întruchipează ipostaze specifice și valori proprii acestei arii de cultură. Acoperind contribuția științelor pozitive și domeniile umaniste, comentariul îmbină analiza cu
LAZARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287760_a_289089]
-
întreprins explorări ale textelor literare, biblice și ale altor documente pentru a deduce formele trecute de organizare a comunităților umane, în particular a familiei. Astfel, J. Bachofen, în lucrarea intitulată Matriarhatul. Studiu asupra naturii religioase și juridice a ginecocrației în Antichitate (1861), expune rezultatele analizelor sale asupra textelor biblice, a unor mituri și a altor producții literare din Antichitate. Plecând de la concepția că anumite instituții sociale se transpun în lumea mitului, că lumea se conservă și după dispariția lor din viața
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
comunităților umane, în particular a familiei. Astfel, J. Bachofen, în lucrarea intitulată Matriarhatul. Studiu asupra naturii religioase și juridice a ginecocrației în Antichitate (1861), expune rezultatele analizelor sale asupra textelor biblice, a unor mituri și a altor producții literare din Antichitate. Plecând de la concepția că anumite instituții sociale se transpun în lumea mitului, că lumea se conservă și după dispariția lor din viața socială reală, Bachofen crede că este posibilă reconstituirea respectivelor instituții prin examinarea și interpretarea documentelor în care se
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
sașilor din Transilvania. Aurel Ciato (sub semnătura Alco) traduce din poezia lui Lenau, în timp ce Ion Gorun transpune Primul monolog din Faust de Goethe (2/1906), iar Teodor Murășanu tălmăcește Cântece triste de Goethe (5/1912) și din Lenau. Din literatura Antichității sunt selectate versiuni realizate de Ion Al. George (Odă la Afrodita de Safo) și de G. Coșbuc (cântul XXIII din Odiseea de Homer). M.Ș.
REVISTA POLITICA SI LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289249_a_290578]
-
curmă brusc, lăsând în urmă profilul unui condeier confuz, care nu și-a găsit un drum al său. Singura scriere literară a lui R. care provoacă o reacție critică mai consistentă este poemul Thaïs (1915), cu un subiect plasat în Antichitate. Protagonista, iubita lui Alexandru Macedon, îl incită pe acesta să incendieze cetatea Persepolis. Printre prizonierii de război se află și Lakmi, iubita lui Darius, care îl imploră pe marele comandant să nu dea curs ambiției nejustificate a lui Thaïs. Dar
ROVINE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289392_a_290721]
-
continuitatea prin vreme a unor reminiscențe arhaice), Fenomenul istoric (considerații de filosofie a istoriei), Kant și metafizica, Organism și societate (cu trasarea deosebirilor). Tot el face publice amintiri despre Mahatma Gandhi sau realizează o privire de sinteză asupra istoriografiei, din Antichitate până în epoca modernă. La rândul său, Constantin Noica, sub titlul Nou înțeles pentru gândirea filosofica, dezbate problema raportului dintre om și lume, după cum altcândva, plecând de la Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, exprimă opinia că „există momente filosofice
SAECULUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289428_a_290757]
-
în anii ’20 ai secolului al XIX-lea se va defini printr-o asemenea adeziune simultană la poetica romantică și la aceea a clasicismului. Mai toți reprezentanții acestei generații învățaseră la școli unde educația stătea sub semnul respectului față de valorile Antichității, erau la curent și cu mișcarea de idei din Occidentul contemporan. De pildă, Costache Negruzzi (cu un an mai vârstnic decât Cârlova) traducea cu același entuziasm din Victor Hugo, Byron, Alexandre Dumas, Thomas Moore sau Jukovski, ca și din Voltaire
ROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]