3,180 matches
-
baricadat într-un spațiu care nu-i aparține, în care din multe părți ar putea fi asaltat de necunoscuți deloc binevoitori. Iar nesiguranța aceasta nu a zilei de mâine, ci chiar a clipei prezente poate fi cu greu egalată în apăsare de vreo altă stare. Începea să aibă un sentiment de frică, el, care voise întotdeauna să treacă până și în propriii ochi un om plin de curaj. Începea chiar să creadă că există un destin, un fel de date nescrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
revistă. Câteva însemnări semănând cu un fel de schiță pentru o carte și un început, nu mai mare de trei sferturi de pagină. După care s-a oprit. Gândul îi zbura în permanență la altceva, spațiul gol al casei devenea apăsare, i se părea ostil până și ticăitul rar al ceasului electric. Și-a zis că e inutil să insiste și că multă vreme, chiar și după ce se va fi rezolvat într-un fel oarecare problema casei, încă nu va putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Înu se preciza cât), altfel se va face apel la miliție să mă evacueze. Știu că nici un milițian n-ar interveni în cazul ăsta fără o hotărâre judecătorească, dar poți să știi ce se va întâmpla? Poți să trăiești cu apăsarea asta pe cap? „Desigur, poți, poți“, zicea Ioana Sandi. „Nu te mai gândi la asta acum. Recunosc: e neplăcut, e groaznic, e cum vrei tu să fie mai rău. Dar, te rog, nu te mai gândi. Uite, în seara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în inele de cornalină și imitații de pietre prețioase și argint învechit. Vorbind nu pentru a-i spune ce se întâmplă, întrucât presupunea că le știe sau le intuiește măcar, ci pentru ea însăși, să se elibereze și să arunce apăsarea strânsă în străfundurile ei, știind bine că nimeni nu poate schimba un mers al lucrurilor care nu depinde de nimeni. Andrei Vlădescu a lăsat-o să vorbească. Se gândea că el venise să-i spună și despre el și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din care nu-mi amintesc nimic. Și după aceea Andrei Vlădescu era lângă mine și mi-a zis că s-a făcut târziu și ar fi bine să mergem. Nu știu ce oră se făcuse. Afară erau aceeași lumină slabă și aceeași apăsare a cerului peste orașul troienit. Gerul care se întețise ne-a izbit din nou în față, dar ne-am obișnuit repede. M-am trezit imediat, mergeam în urma lui Andrei, care călca cu greutate pe cărăruia bătătorită. Nu mai fâșâia nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
District, la numai cincisprezece kilometri de fermă, George a oprit mașina la marginea drumului și a stat puțin în fața porții, privind dincolo de mlaștini. Era destul de treaz, nu era nici măcar mahmur (în ultimul timp nu mai era mahmur), dar simțea o apăsare ciudată, parcă avea o presimițire rea. Ca de obicei, revederea cu soția lui îl înspăimânta; și mai grav era că îi aveau ca oaspeți pe nesuferiții veri Thomas și Henry în seara următoare, plus doi directori de la Nutrilite, furnizorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
zice s-o luăm de la capăt, de data asta cu o băutură? Se apropiaseră de o cîrciumă de la marginea cartierului Soho. Ea clătină din cap iar, refuzîndu-l. — Nu pot. El Îi atinse brațul. — Nici măcar douăzeci de minute? Ea Îi simți apăsarea degetelor, Încetini mersul și privirile li se Întîlniră. Arăta iar tînăr și serios. Nu pot. Îmi pare rău. Am ceva de făcut. — Nu putem face asta Împreună? — Aș prefera să nu vii. — Ei bine, aș putea aștepta. Probabil că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
trebuit să fie foarte apropiați. Îl ura pentru că i-l lua tocmai cînd abia se obișnuise cu el. Poate că el citi toate astea pe chipul ei. O trase lîngă el, să o mai sărute o dată. Dar cînd Îi simți apăsarea, se trase Înapoi, amintindu-și ceva. — Așteaptă, zise el, descheindu-și clapa buzunarului. Am un cadou pentru tine. Uite. Era o cutie din carton subțire cu agrafe de păr. CÎnd se văzuseră ultima oară, se plînsese că i s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
erau străini pentru ei... Ideea i se păru, brusc, minunată. Reggie se coborî deasupra ei și ea Își desfăcu picioarele, cedînd greutății lui, dar mișcîndu-și În continuare coapsele. Uită de taică-său, de frate-său, și de război; simți cum apăsarea o făcea să-și iasă din sine, ușurată. Așteptatul, se gîndi Kay, era partea cea mai neplăcută; nu se obișnuise deloc cu asta. CÎnd se dădea Alarma, la cîteva minute după ora zece, se simțea mai bine. Se Întinse În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
păreau asemenea insectelor negre, tîrÎtoare, În Întuneric, cu trupuri lucitoare și fragile și ochi mijind, infernali. Și trotuarele erau aproape golite, iar Julia mergea repede pentru că-i era frig. Helen simțea - de parcă Îi apăruseră simțuri noi În noapte - greutatea și apăsarea brațului și mîinii ei, apropierea feței, umărului, șoldului, coapsei, mișcarea și ritmul pasului ei. În punctul care părea a fi intersecția cu Clerkenwell Road, o luară la stînga. După o vreme, cînd Julia o făcu s-o cotească din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la o anumită Înălțime deasupra lui, de un pod aproape invizibil, era cumplit de descurajantă. Helen și Julia nu se mai țineau de braț pentru a se putea apleca și privi; acum Însă, se apropiară din nou. CÎnd Helen simți apăsarea umărului Juliei, Își aminti cu o prospețime neînchipuită, cum stătuse pe podețul acela bizar din Hampstead Heath, cu Kay, acum cîteva ore. — La naiba, zise ea Încet. — Ce s-a Întîmplat? o Întrebă Julia. Dar și ea vorbea Încet, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
priviră intens, tăcute, apoi se apropiară și se sărutară. Helen Încă nu se obișnuise cu diferența dintre săruturile Juliei și ale lui Kay - cu ciudățenia relativă a gurii Juliei, cu moliciunea ei și atingerea bruscă și seacă a rujului, cu apăsările repetate și tatonările limbii. Dar ciudățenia asta era excitantă. Sărutul fiind imprecis, deveni repede umed. Se apropiară și mai mult. Julia Își puse degetele pe sînul gol al lui Helen - Îl atinse, și apoi Își retrase degetele; Îl atinse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În Helen, vîrÎte pînă la burice, dar degetul mare era În afară și-i freca Încet carnea umflată. Helen Își ridica și cobora șoldurile pentru a-i da voie să o pătrundă. Simțea asprimea păturilor pe spate și, pe lîngă apăsarea dintre picioare, coapsa uscată a Juliei, Îmbrăcată În pantaloni, peste a ei, goală și umedă; era conștientă de două locuri distincte, inconfortabile - felul În care cureaua Juliei se freca de ea, nasturii bluzei și cureaua ceasului... Își Întinse mîinile deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
rezolvă incidentul se va înlocui încărcătorul cu cel de rezervă. m) Dacă închizătorul rămâne deschis înainte de introducerea cartușului în camera sa, atunci cauza ar putea fi un defect la pragul pârghiei-zăvor sau un cartuș așezat strâmb. Remedierea se face prin apăsare cu mâna pe pârghia de înzăvorire și se reașează cartușele în încărcător. n) În timpul executării focului poate apare o tragere automată, involuntară, incident ce poate fi cauzat de uzura unor piese sau ruperea lor, motive pentru care pistolul se trimite
Îndrumatul societăților specializate în pază și protecție by Ioan CIOCHINĂ-BARBU, Dorian Marian () [Corola-publishinghouse/Administrative/1224_a_2366]
-
din trusa medicală a automobilistului, care este format dintr-un tub gofrat, bloc de supape și o piesă de gură. b) Metodele interne de respirație artificială au la bază compresiunea normală a victimei, a cutiei toracice care se realizează prin apăsarea energică a bazei toracelui în timp ce victima se află culcată la orizontală. Micșorarea pupilelor în cursul manevrelor de reanimare este semnul unei evoluții favorabile, dilatarea lor trebuie considerată ca un semn de evoluție gravă. În majoritatea cazurilor, sincopa respiratorie este urmată
Îndrumatul societăților specializate în pază și protecție by Ioan CIOCHINĂ-BARBU, Dorian Marian () [Corola-publishinghouse/Administrative/1224_a_2366]
-
lovi masa de pe balcon, ciocnind-o de scaune. FÎșia de piele căzu, iar mîinile omului mă apucară de gît. Puternice, dar precise, controlau cantitatea de aer pe care puteam s-o Înghit În scurtele momente În care degetele Își slăbeau apăsarea. Îmi căutau mușchii și vasele de sînge ale gîtului, parcă interpretau o melodie În mijlocul morții mele. Abia respirînd, m-am apucat de balustradă, În vreme ce semnalul luminos al farului pălea, iar cercul nopții se Închidea În mintea mea. 8 Parfumul morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
frate mai mic. Plăcerea ei personală era o emoție pe care o observa de la distanță, de parcă eram doi străini care consimțiseră să se antreneze o oră Împreună. Și totuși, pe cînd mă Întindeam Între picioarele ei și ejaculam simțindu-le apăsarea pe umeri, privirea ei era, pentru prima dată de cînd o cunoșteam, cu adevărat caldă. Mă trase În Îmbrățișarea ei și mă ținu strîns; mîinile ei căutară o vreme oasele lui Frank, dar apoi am simțit că se bucura să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
lipsită de orice apărare, întinsă pe spate, goală și supusă. Nu părea nimic mai ușor decât să pătrundă în ea, până în adâncuri, să o posede cu totul, să câștige acest rămășag cu sine însuși și să se elibereze de imensa apăsare bolovănoasă dinlăuntrul său. Dar nu se putea clinti din loc. Rămase la țărm, contemplând neputincios trupul gol al mării. „Nu sunt bun să fiu un personaj exemplar, e clar“, își spuse, clă tinând din cap. „îmi lipsește ceva... Mai mult
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu mișcări de brațe și picioare, înspre larg. Spre surprinderea lui, nu simți nici o tresărire de alarmă, nici din partea lui, nici din partea mării, atunci când se scufundă cu totul în apă. Dimpotrivă. Parcă s-ar fi descotorosit, în fine, de imensa apăsare bolovănoasă dinlăuntrul său. Auzi ca prin vis un glas de departe, parcă de pe un alt tărâm. Un glas de fată. Eduard întoarse capul, mirat. Pentru o clipă i se păruse că aude glasul Clarei. Zări la țărm o fată blondă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
copacilor o loveau înțepător, le simțea împunsătura ascuțită în tot corpul. Pășea din ce în ce mai anevoios și mai nesigur. Urca simțind cum aerul se rarefiază în jurul ei. Răsufla din ce în ce mai adânc, inspirând cu nesaț. Ce rul era jos și apăsător. Clara îi simțea apăsarea pe umeri, insuportabilă. La un moment dat, silueta se opri lângă o buturugă, apoi dispăru printre copaci. Clara încercă să strige, dar nu avea glas. Se opri și ea și se așeză, ostenită, pe buturugă, observând abia atunci o carte
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
afacere. După ce ani și ani de zile lucrase site-uri de internet, Florin se Întorcea la materie, făcea tâmplărie. Ideea lui era să producă uși de toaletă pentru igieniști, pentru cei obsedați de microbi, uși care să se deschidă prin apăsarea unei clape cu talpa piciorului. Florin Îmi vorbise mai demult de senzația de scârbă pe care o Încerca, la toaleta de la Joy’s de pildă, atunci când, după ce se pișa și se spăla pe mâini, trebuia să iasă din budă deschizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
controlând, organizând, vorbind cu fiecare soldat în parte, încurajând sau făcând câte un spirit de glumă. Odată pregătirile terminate, nu-i mai rămăsese acum decât să aștepte. Cu toate acestea, nu se simte deloc în apele lui. Ceva ca o apăsare în stomac și o neliniște ce nu și-o poate explica nu-i dau pace. Nu din cauza atacului, oricum acesta se va declanșa indiferent de cât de mult s-ar fi gândit la el. Nu, este cu totul altceva. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
scrie că da, a semnat cu ei dar numai pentru a-și salva tatăl. Măcar de ar fi putut să o facă, dar acesta se odihnea cine știe pe unde, într-un mormânt anonim. Cum va trăi mai departe sub apăsarea continuă a unui șantaj de care știa că niciodată nu va scăpa? Silit să își toarne colegii, prietenii, camarazii, ca apoi să le privească familiile îndurerate în ochi și să le spună vorbe consolatoare. Gândul inutilității lui ca om, despărțirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de drum, dacă nu mi-e somn să-mi pregătească de culcare. - Nu, Îți mulțumesc, Îi răspunsei. Am vrut să mai spun ceva, dar ea se sprijini În momentul acela de umărul meu, În dezechilibru, plecă apoi spre antreu, Însă apăsarea mîinii i-o simții Încă multă vreme după miezul nopții, cînd mă culcai, ca mîngîiere a vechii case. Și Lung povestea, povestea... A doua zi mă sculai prea dimineață și Însoțit de Lung străbătui cele cîteva uliți În amintirea preumblărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de peste 20-30 de minute, cu publicul în picioare! Acesta este bilanțul fermecat al lui Nicolae Herlea, pe scurt. Iar noi, românii, nu am fost în stare până astăzi, să-i publicăm nici măcar o singură schiță monografică... În acestă clipă de apăsare supremă, nu pot să-mi închei evocarea celui mai bun și prețios prieten, fără a rosti măcar o vorbă despre omul Herlea. “Trăiesc cu mulțumirea de a fi avut o carieră lungă - obișnuia să- mi spună, în lungile noastre seri
Nicolae Herlea. Un g?nd de desp?r?ire by Viorel COSMA () [Corola-journal/Journalistic/83462_a_84787]