2,130 matches
-
nr. 14 A, sector 1, București 3. Muzeul Memorial „C.I. și C.C. Nottara” Adresa: B-dul Dacia, nr. 105, sector 1, București 4. Muzeul de artă „Frederic și Cecilia-Cutescu Storck” Adresa: Str.Vasile Alecsandri nr. 16, sector 1, București 5. Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” Adresa: B-dul Lascăr Catargiu nr. 21, sector 1, București 6. Colecția de artă „Ligia și Pompiliu Macovei” Adresa: Str. 11 iunie 36-38, sector 4, București 7. Muzeul „Theodor Aman” Adresa: Str C.A.Rosetti, nr. 8, București
Muzeul Municipiului București () [Corola-website/Science/322221_a_323550]
-
publicată în 1786, dar nu a găsit finanțare pentru proiect. În 1822, Charles Babbage a propus o astfel de mașină într-o adresă trimisă Royal Astronomical Society la 14 iunie, adresă intitulată „Notă privind aplicarea unor mașini în calculul tabelelor astronomice și matematice”. Această mașină utiliza sistemul de numerație zecimal și era acționată printr-o manivelă. Guvernul britanic a finanțat la început proiectul, dar a sistat finanțarea când a început să se vadă că mașina avea să coste mult mai mult
Mașină diferențială () [Corola-website/Science/322260_a_323589]
-
este un observator astronomic deținut și exploatat de "Observatorul astrofizic al Smithsonian Institution" (sau SAO), fiind cea mai mare facilitate aflată în afara bazei institutului din localitatea Cambridge, statul . Observatorul are două locații, ambele în apropiere de Amado, statul , centrul de vizitare și observatorul propriu-zis
Observatorul astronomic Fred Lawrence Whipple () [Corola-website/Science/322265_a_323594]
-
propriu-zis. Aflat la 56 de km sud de centrul universitar Tucson, centrul de vizitare, care este și locația inferioară a observatorului, are un anumit număr de instrumente, găsindu-se la baza Muntelui Hopkins. Baza superioară, care are cele mai multe dintre instrumentele astronomice ale observatorului, se găsește pe panțele din jurul vârfului muntelui Hopkins. Muntele Hopkins, la cei 2.617 metri ai săi, este cel de-al doilea vârf că înălțime a lanțului montan Santa Rita, care la rândul sau face parte din grupul
Observatorul astronomic Fred Lawrence Whipple () [Corola-website/Science/322265_a_323594]
-
fost redenumit în 1981 pentru a-l onora pe Fred Lawrence Whipple, un cunoscut expert planetar, pionier al științelor spațiale și director emerit al "SAO", care a demarat lucrările pentru realizarea observatorului din statul Arizona. Observatorul Whipple găzduiește și observatorul astronomic MMT Observatory (MMTO), care este folosit în comun de către "SAO" și University of Arizona. Telescopul principal al MMTO are 6,5 metri diametru. Alături de acesta există și două reflectoare de 1,2 și 1,5 metri, respectiv un reflector de
Observatorul astronomic Fred Lawrence Whipple () [Corola-website/Science/322265_a_323594]
-
american. În timp ce lucra la United States Naval Observatory, la 22 iunie 1978, el a descoperit că Pluton are un satelit natural, pe care l-a botezat la scurt timp "Charon". Numele a rămas neoficial până când a fost adoptat de Uniunea Astronomică Internațională în 1986. Descoperirea a fost realizată prin analizarea atentă a unei fotografii mărite a lui Pluton, observând că ea prezintă o foarte mică excrescență într-o parte. Aceasta și alte plăci fotografice au fost considerate „slabe” deoarece imaginea alungită
James W. Christy () [Corola-website/Science/322288_a_323617]
-
în întreaga Europă. Galileo Galilei (1564 - 1642) reușește să construiască cea mai bună lunetă existentă până atunci, capabilă să mărească imaginile de peste 30 de ori. Utilizând acest instrument, căruia i-a atribuit astfel o valoare inestimabilă, marele savant realizează descoperiri astronomice fără precedent, cum ar fi: studiul craterelor și munților lunari, observarea Căii Lactee, descoperirea celor patru sateliți ai lui Jupiter. Galilei descrie și o metodă de determinare experimentală a vitezei luminii. Chiar dacă modalitatea aleasă s-ar solda cu un eșec (dat
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
situat în Parcul National Toubkal, la o altitudine de de metri, în apropiere de localitatea Oukaimeden. Telescopul de tip Newton are o oglindă primară de 500 mm, cu deschidere la f/3. A fost inaugurat la 5 octombrie 2011. Uniunea Astronomica Internațională i-a dedicat Claudinei Rinner asteroidul 23999 Rinner.
Claudine Rinner () [Corola-website/Science/329702_a_331031]
-
M. Shoemaker, David Levy și Philippe Bendjoya. Cu puțin timp înainte de a fi capturată de orbita lui Jupiter, cometa a fost reperată în noaptea de 24 martie 1993, pe o fotografie luată cu telescopul Schmidt de 40 cm al Observatorului Astronomic de pe Muntele Palomar din California. Este prima cometă observată pe orbita din jurul unei planete și fusese probabil capturată de aceasta prin anii 1920. Calculele au arătat că forma fragmentară neobișnuită acestei comete este legată de o precedentă apropiere de Jupiter
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
Jupiter mai degrabă decât al Soarelui, contrar tuturor celorlalte comete cunoscute în această perioadă. Orbita sa era foarte slab legată de Jupiter, având o perioadă de vreo doi ani și o distanță maximă față de Jupiter de 0,33 de unități astronomice. Orbita sa eliptică în jurul planetei era foarte excentrică (e = 0,9986). Calculul mișcării orbitale a cometei scoate în evidență că ea se afla pe orbită în jurul lui Jupiter de un oarecare timp. Ea a fost capturată, foarte probabil, pornind de la
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
Studiile sugerează de asemenea că seria de fragmente trebuie să intre în atmosfera lui Jupiter într-o perioadă de circa cinci zile. Descoperirea unei comete susceptibile să intre în coliziune cu Jupiter au suscitat o mare agitație în rândul comunității astronomice și mai ales, întrucât astronomii n-au mai văzut niciodată până atunci două corpuri importante ale Sistemului solar să intre în coliziune. Numeroase studii ale cometei au fost întreprinse, iar atunci când orbita a fost precizată, posibilitatea unei coliziuni a devenit
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
Spectroscopia astronomică este unul din principalele mijloace folosite de astrofizicieni la studierea Universului. În 1835, filosoful francez Auguste Comte spunea în "Cours de philosophie positive" (în ) că printre lucrurile care vor rămâne pentru „totdeauna” înafara cunoașterii umane ar figura compoziția chimică a
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
Soarelui. N-a trăit destul timp să-i vadă, în 1865, pe cei doi savanți germani, Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff analizând, pentru prima dată, lumina Soarelui, care să le permită determinarea compoziției chimice a acestuia. De la această dată, spectroscopia astronomică n-a încetat să progreseze, iar spectroscoapele fac parte integrantă din toate observatoarele astronomice din lume. Analiza unui spectru ne aduce o mare cantitate de informații despre sursa care a emis lumina, dar și despre materia care se află între
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
savanți germani, Robert Bunsen și Gustav Kirchhoff analizând, pentru prima dată, lumina Soarelui, care să le permită determinarea compoziției chimice a acestuia. De la această dată, spectroscopia astronomică n-a încetat să progreseze, iar spectroscoapele fac parte integrantă din toate observatoarele astronomice din lume. Analiza unui spectru ne aduce o mare cantitate de informații despre sursa care a emis lumina, dar și despre materia care se află între acea sursă și noi. Din toate timpurile, oamenii au observat curcubeele. A trebuit, totuși
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
ani mai devreme, făcând astfel legătura dintre spectre și compoziția chimică a obiectelor observate. De aici, ei a dedus legea eponimă, "„un corp nu poate absorbi decât radiațiile pe care le poate emite”", care va avea consecințe revoluționare pe plan astronomic, în pofida afirmațiilor lui A. Comte din 1842. Era și epoca în care Dimitri Mendeleev și-a dezvoltat celebrul Tabel periodic al elementelor care avea încă numeroase căsuțe libere. Chimiștii s-au lansat atunci în căutarea elementelor necunoscute studiind liniile necunoscute
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
corp central foarte cald, responsabil de fondul continuu al spectrului, înconjurat de o „atmosferă” ale cărei straturi exterioare mai puțin calde și mai puțin dense sunt responsabile de liniile de absorbție, linii întunecate pe fond continuu strălucitor" - vor avea repercusiuni astronomice considerabile. Într-adevăr, aplicată la stele de către Huggins (1864, în Anglia) și de către Secchi la Roma, pe un mare număr de stele, spectroscopia stelară scoate în evidență similitudini spectrale cu spectrul astrului zilei: un fond continuu brăzdat de linii sau
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
interrelația orbitelor lor. În general, se crede că membrii unui aceluiași grup sunt fragmentele unei aceleiași comete, care s-a dislocat de pe orbita precedentă. Grupurile recunoscute sunt următoarele: Alte două grupuri sunt propuse, însă nu sunt încă recunoscute de Uniunea Astronomică Internațională, numărul de membri (între 3 și 5 pentru fiecare din ele, față de aproape 100 pentru grupele lui Marsden și Meyer) fiind foarte mic:
Cometă razantă () [Corola-website/Science/329775_a_331104]
-
dar în situația în care privitorul se află pe Pământ, acesta vede Luna pe cer, iar orientarea Est-Vest este complet inversată. Atunci când se utilizează coordonatele lunare, trebuie, din acest motiv, menționat sistemul folosit: Coordonate geografice (mai precis selenografice) sau coordonate astronomice. Orientarea Lunii, așa cum este văzută pe cer, sau la orizont, depinde de latitudinea observării pe Pământ. Câteva cazuri particulare pot fi luate în considerație: Fața ascunsă a Lunii este explorată începând de la 10 octombrie 1959, când cosmonava sovietică Luna 3
Fața vizibilă a Lunii () [Corola-website/Science/329832_a_331161]
-
este o „ramură a astronomiei care studiază Luna sub aspectul elementelor naturale, al structurii, al proceselor fizice etc.” știința care se ocupă cu studiul suprafeței și reliefului Lunii. Cuvântul românesc "selenografie" este împrumutat din ; acesta este un împrumut din latina astronomică modernă "selenographia", care, la rândul său este format din cuvintele grecești "Selene", zeiță a lunii, și "graphein": „a scrie”. Din punct de vedere istoric, principala ocupație a selenografilor era cartografierea feței vizibile a Lunii și denumirea « mărilor » (în latină: "maria
Selenografie () [Corola-website/Science/329839_a_331168]
-
Democrit credea că pe Lună se aflau „munți înalți și văi adânci”. Însă doar la sfârșitul secolului al XV-lea a început studierea serioasă a selenografiei, apoi în secolul al XVII-lea desenele au devenit mai precise, odată cu inventarea lunetei astronomice. Pe la anul 1603, William Gilbert a făcut primul desen al Lunii bazat pe observațiile făcute cu ochiul liber, numind masele întunecate "regio" și "continens". În 1609, Thomas Harriot a realizat primul desen al Lunii văzute printr-o lunetă care mărea
Selenografie () [Corola-website/Science/329839_a_331168]
-
lumea astronomiei. Primele imagini erau de calitate mediocră, dar așa cum s-a întâmplat și cu telescopul cu două secole mai înainte, calitatea fotografiilor s-a îmbunătățit rapid. În 1890, astrofotografia, și îndeosebi fotografia lunară, devenise o ramură recunoscută a cercetării astronomice. Secolul al XX-lea a trăit noi progrese ale studiului Lunii. În 1959, misiunea sovietică Luna 3 a trimis primele fotografii ale feței ascunse a Lunii, dând lumii o primă vedere de ansamblu al părții necunoscute, până atunci, a satelitului
Selenografie () [Corola-website/Science/329839_a_331168]
-
astronomiei. În 1784 el a plătit 31 de Reichstaleri (aproximativ 600 de euro în prezent), pentru un telescop reflector al lui Herschel, cu o distanță focală de 122 cm și 12 cm deschidere. A cucerit o faimă sigură în mediul astronomic mulțumită rapoartelor sale de observații pe care le-a publicat în diverse reviste, însă Schröter nu era satisfăcut de rezultate și în 1786, el a cheltuit 600 de Reichstaleri pentru un refractor cu distanța focală de 214 cm și deschiderea
Johann Hieronymus Schröter () [Corola-website/Science/329844_a_331173]
-
anomalia fazelor planetei Venus, astăzi cunoscute ca efectul Schröter, în care faza apare mai concavă decât cea prezisă geometric. Împreună cu Franz Xaver von Zach și Heinrich Wilhelm Olbers, a fondat în 1800, la Lilienthal, "Die Astronomische Gesellschaft" (în română: „Societatea Astronomică”). Obiectivul principal al Societății Astronomice îl constituia observarea și studiul corpurilor cerești încă necunoscute, mai ales acele presupuse planete mici (de fapt asteroizi) existente între Marte și Jupiter. O altă sarcină a Societății Astronomice era promovarea și difuzarea de cunoștințe
Johann Hieronymus Schröter () [Corola-website/Science/329844_a_331173]
-
cunoscute ca efectul Schröter, în care faza apare mai concavă decât cea prezisă geometric. Împreună cu Franz Xaver von Zach și Heinrich Wilhelm Olbers, a fondat în 1800, la Lilienthal, "Die Astronomische Gesellschaft" (în română: „Societatea Astronomică”). Obiectivul principal al Societății Astronomice îl constituia observarea și studiul corpurilor cerești încă necunoscute, mai ales acele presupuse planete mici (de fapt asteroizi) existente între Marte și Jupiter. O altă sarcină a Societății Astronomice era promovarea și difuzarea de cunoștințe și informații privitoare la descoperirile
Johann Hieronymus Schröter () [Corola-website/Science/329844_a_331173]
-
Die Astronomische Gesellschaft" (în română: „Societatea Astronomică”). Obiectivul principal al Societății Astronomice îl constituia observarea și studiul corpurilor cerești încă necunoscute, mai ales acele presupuse planete mici (de fapt asteroizi) existente între Marte și Jupiter. O altă sarcină a Societății Astronomice era promovarea și difuzarea de cunoștințe și informații privitoare la descoperirile astronomice efecuate. Primul președinte al Societății Astronomice a fost . În 1813, Johann Hieronymus Schröter a fost victima distrugerilor din timpul Războaielor Napoleoniene, ofițerul francez Dominique Vandamme distrugându-i toate
Johann Hieronymus Schröter () [Corola-website/Science/329844_a_331173]