4,177 matches
-
Horațiu spunea că urmele Înspăimîntă (vestigia terrent). În deceniile de totalitarism am avut „teroare oriunde, rezistență pe alocuri” (Andi Mihalache). Trecutul este detonatorul prezentului, iar istoricii, cînd tac, se fac vinovați de complicitate la nefericirea colectivă (Ovidiu Pecican). Daniel Nazare Aurora LIICEANU, Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, Editura Polirom, Iași, 2003, 168 p. Despre rezistența anticomunistă s-a putut vorbi În România abia după 1990. Nevoia de transparență, precum și dorința de a vorbi au produs o cantitate impresionantă de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
s-a putut vorbi În România abia după 1990. Nevoia de transparență, precum și dorința de a vorbi au produs o cantitate impresionantă de lucrări care s-au concentrat În special pe memorialistică și pe publicarea unor documente de arhivă. Cartea Aurorei Liiceanu, Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, intenționează să abordeze fenomenul rezistenței dintr-o perspectiva nouă pentru istoriografia românească, și anume din punctul de vedere al psihologiei sociale. Aceasta presupune că autoarea este interesată să reconstituie nu atît firul
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
reformei militare din anii ’46-1947: colonelul Arsenescu și căpitanul Toma Arnăuțoiu. După 1990, Nucșoara este descoperită (În special prin intermediul serialului de televiziune „Memorialul durerii” realizat de Lucia Hossu-Longin) ca un simbol al rezistenței anticomuniste. Dar, așa cum corect remarcă autoarea cărții, Aurora Liiceanu, „comuna Nucșoara și-a făcut treptat o imagine publică fără a se constitui, mai Întîi, Într-un obiect de cercetare care să răspundă la o Întrebare simplă: cum a fost posibil ca Într-o comună de munte, Ministerul de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
la o Întrebare simplă: cum a fost posibil ca Într-o comună de munte, Ministerul de Interne să trimită În perioada 1949-1958 cel mai mare număr de securiști pe cap de locuitor” (p. 12). Este o Întrebare la care cartea Aurorei Liiceanu Își propune să răspundă. Lucrarea este structurată În trei capitole care abordează fenomenul rezistenței și consecințele acestuia pornind de la un caz particular, Nucșoara (În primele două capitole), pentru ca În ultimul capitol să analizeze politica oficială a partidului comunist În
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
pe reconstituirea raporturilor dintre membrii acestui grup și a relațiilor acestora cu lumea satului În perioada 1949-1958 (primul an corespunde momentului constituirii grupului, iar cel de-al doilea, momentului arestării ultimilor supraviețuitori). Așa cum Își arăta intenția Încă din primul capitol, Aurora Liiceanu dorește să „găsească” prin această carte „indivizii” (p. 24). Urmăriți În condiții-limită, ei ne oferă prilejul unui veritabil experiment psihologic. Autoarea alege cinci dintre ei cu profiluri psihologice diferite: colonelul Arsenescu (liderul), Toma Arnăuțoiu (democratul), Maria Plop (femeia), Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
indivizii” (p. 24). Urmăriți În condiții-limită, ei ne oferă prilejul unui veritabil experiment psihologic. Autoarea alege cinci dintre ei cu profiluri psihologice diferite: colonelul Arsenescu (liderul), Toma Arnăuțoiu (democratul), Maria Plop (femeia), Ion Chirca (nonconformistul), Ion Marinescu (violentul). Prin ei, Aurora Liiceanu intenționează să reconstituie tipurile de socializare, precum și raporturile de putere și prestigiu din cadrul grupului. Profilurile psihologice sînt refăcute după declarațiile de la anchetă, după mărturiile celor care le-au fost alături În munți, precum și ale celor care i-au Întîlnit
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
familii respectate și iubite În localitatea din munți. Astfel, În raporturile cu ceilalți membri ai grupului prevalează fie prestigiul militar al lui Arsenescu, fie autoritatea morală a lui Toma Arnăuțoiu. Maria Plop este o prezență inedită printre personajele evocate de Aurora Liiceanu. Experiența (poate povestea) ei este aceea a unei femei care, În condițiile dificile ale muntelui, trăiește experiența maternității. Ion Chirca și Ion Marinescu sînt personalități extreme, aflate În imposibilitatea de a coabita cu ceilalți membri ai grupului. Ambii au
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
imposibilitatea de a coabita cu ceilalți membri ai grupului. Ambii au un sfîrșit violent, fiind Împușcați de „ai lor”, În Încercarea acestora de a stabili un relativ echilibru. Util de analizat pentru Înțelegerea fenomenului rezistenței anticomuniste, așa cum și-a propus Aurora Liiceanu, este și relația dintre membrii grupării de rezistență din munți cu lumea satului nucșorean. Aceasta este analizată În ultimul subcapitol: „Lumea satului”. Autoarea apreciază că această legătură a fost determinantă În supraviețuirea grupului. Acea solidaritate s-a bazat, În
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
s-a bazat, În special, pe relațiile de rudenie, de vecinătate sau, pur și simplu, pe conștiința unui trecut comun. Totuși, motivația susținerii grupului de rezistență a avut la bază și o serie de așteptări de ordin material (la Întrebarea Aurorei Liiceanu adresată Marinicăi Chirca, țărancă din Nucșoara, importantă susținătoare a grupului, „Ce s-ar fi Întîmplat dacă mișcarea de rezistență din Nucșoara ar fi fost o reușită?”, răspunsul acesteia a fost „Eh! Eram cineva. Eram mari!” (p. 100)). Ultimul capitol
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
este deosebit de dinamică. Prezența citatelor extrase din interviurile de istorie orală (realizate de un grup de studenți și cercetători aflați sub conducerea Alinei Mungiu-Pippidi, În cadrul unui proiect de cercetare al Institutului Român de Istorie Recentă) oferă autenticitate și culoare. Lucrarea Aurorei Liiceanu reușește să ne ofere atît o Înțelegere a fenomenului rezistenței anticomuniste din România, cît și o interesantă privire asupra psihologiei țărănești și a lumii satului, În general. Adelina Ștefan Alina MUNGIU-PIPPIDI, Gerard ALTHABE, Secera și buldozerul. Scornicești și Nucșoara
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
appréciable: 30.000 individus environ, au total, pour certaines des dernieres années (1922), mais 10 à 11.000 seulement en 1924” (Ibidem). Dr. N. Lupu, op.cit., p. 159. Ibidem, p. 315. Vezi articolul „Ramas bun”, America, 18 noiembrie 1922, și Aurora, București, 7 decembrie 1922. Radu Toma, op.cit., p. 83. Ibidem, p. 81. Ibidem, pp. 81-82. Aureliu Ion Popescu, op.cit., p. 625. Radu Toma, „Contributions...”, loc.cit., p. 33. Idem, Înapoi În viitor, ed.cit., p. 102. Ibidem, p. 84. Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Blaj (1847-1848, 1850-1851). În timpul revoluției a fost închis la Alba Iulia. Din 1838 M. este unul dintre cei mai activi colaboratori la publicațiile lui Timotei Cipariu și G. Barițiu, cu care era și bun prieten. Debutase însă în foaia manuscrisă „Aurora”. Articolele pe teme educative sau politice și încercările literare sunt fie semnate cu numele său (uneori scris Many), fie cu pseudonimul Aurelie Ardeleanu, fie cu diverse abrevieri ale numelui sau pseudonimului. A publicat îndeosebi la „Foaie pentru minte, inimă și
MANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287981_a_289310]
-
Marcus, croitor. Marius Mircu și Solomon Marcus sunt frații săi. Urmează clasele primare la Bacău (1921-1924), apoi Școala Superioară de Comerț din același oraș (1925-1931) și doi ani la Academia de Înalte Studii Comerciale din București (1932-1934). Contabil la moara Aurora din Bacău (1936-1945), va pleca la București, unde va lucra ca bibliotecar la Comunitatea Evreiască (1946-1949), ca funcționar la Uniunea Scriitorilor (până la pensionare, în 1973) și ca secretar al Biroului Uniunii Scriitorilor (1950-1969). Colaborează la „Națiunea”, „Flacăra”, „Viața românească”, „Gazeta
MARCIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288003_a_289332]
-
textelor marilor cronicari, iar cea rusească, într-un manuscris masiv, semnalat și descris de Gheorghe Bogaci. S-a presupus că pentru perioada 1741-1769 a folosit o scriere a lui Ioan Canta, dar în ediția din 1987 a acestei scurte istorii Aurora Ilieș demonstrează că M. este autorul cronicii, concluzie întărită cu argumente lingvistice-stilistice de N.A. Ursu. În acest caz, meritele lui M. ar fi cu mult mai mari, el alăturându-se, deși cu o realizare mai modestă, unui ilustru șir de
MAZAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288070_a_289399]
-
Măzăreanu, București, 1911; Ciobanu, Ist. lit. (1989), 418-422; Lăudat, Ist. lit., III, 106-114; Dicț. lit. 1900, 558-559; Gabriel Ștrempel, [„Letopisețul” lui Vartolomei Măzăreanu], în Ion Neculce, Opere, București, 1982, 136-140; Gheorghe Bogaci, Alte pagini de istoriografie literară, Chișinău, 1984, 33-50; Aurora Ilieș, Introducere la Pseudo-Enache Kogălniceanu, Letopisețul Țării Moldovei; Aurora Ilieș, [„Letopisețul” lui Vartolomei Măzăreanu], în Ioan Canta, Letopisețul Țării Moldovei, îngr. Aurora Ilieș și Ioana Zmeu, București, 1987, XLI-LXX, LXXVII-LXXXIII; Păcurariu, Dicț. teolog., 255-256; Dicț. scriit. rom., III, 164-165; Ursu
MAZAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288070_a_289399]
-
Ist. lit., III, 106-114; Dicț. lit. 1900, 558-559; Gabriel Ștrempel, [„Letopisețul” lui Vartolomei Măzăreanu], în Ion Neculce, Opere, București, 1982, 136-140; Gheorghe Bogaci, Alte pagini de istoriografie literară, Chișinău, 1984, 33-50; Aurora Ilieș, Introducere la Pseudo-Enache Kogălniceanu, Letopisețul Țării Moldovei; Aurora Ilieș, [„Letopisețul” lui Vartolomei Măzăreanu], în Ioan Canta, Letopisețul Țării Moldovei, îngr. Aurora Ilieș și Ioana Zmeu, București, 1987, XLI-LXX, LXXVII-LXXXIII; Păcurariu, Dicț. teolog., 255-256; Dicț. scriit. rom., III, 164-165; Ursu, Contribuții, 76-132. C.T.
MAZAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288070_a_289399]
-
Măzăreanu], în Ion Neculce, Opere, București, 1982, 136-140; Gheorghe Bogaci, Alte pagini de istoriografie literară, Chișinău, 1984, 33-50; Aurora Ilieș, Introducere la Pseudo-Enache Kogălniceanu, Letopisețul Țării Moldovei; Aurora Ilieș, [„Letopisețul” lui Vartolomei Măzăreanu], în Ioan Canta, Letopisețul Țării Moldovei, îngr. Aurora Ilieș și Ioana Zmeu, București, 1987, XLI-LXX, LXXVII-LXXXIII; Păcurariu, Dicț. teolog., 255-256; Dicț. scriit. rom., III, 164-165; Ursu, Contribuții, 76-132. C.T.
MAZAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288070_a_289399]
-
fii stea, București, 1969; Ochii și ploile, București, 1972; Pe sub arcada porții negre, București, 1972; Euridice, București, 1976; Am lăsat graurii să zboare, București, 1976; Fluierul lui Pan, Deva, 1978; Albastrul flamingo, București, 1979; Întoarcerea la Nausicaa, București, 1979; Eterna auroră, București, 1981; Spre Delphi, București, 1986; Eupalinos, München, 1996; Avatar, Timișoara, 1998; Interviu liric, București, 1998. Traduceri: Rabindranath Tagore, Grădinarul, București, 1961; Cinghiz Aitmatov, Primul învățător, București, 1964; Fr. De la Motte-Fouqué, Undine, București, 1968; Pasărea fericirii. Basme populare din China
MARTINOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288048_a_289377]
-
Iorgulescu, „Ochii și ploile”, LCF, 1973, 8; Piru, Poezia, I, 390-391; Mihai Doru Lesovici, „Euridice”, CRC, 1977, 14; Al. Covaci, „Întoarcerea la Nausicaa”, F, 1980, 1; Ion Arieșanu, Poet al erosului și al extincției, O, 1981, 43; Valentin Tașcu, „Eterna auroră”, TR, 1982, 5; Regman, Noi explorări, 154-160; Ion Arieșanu, Axul existențial, O, 1987, 44; Regman, Nu numai, 266-267; Dicț. scriit. rom., III, 118-120. C.Pp.
MARTINOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288048_a_289377]
-
etnograf. Lucrările sale istorice și filologice au fost însuflețite de ideea latinității limbii și poporului român. A debutat cu versuri în „Amicul poporului” (1848). Prin colaborările foarte numeroase la „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, „Telegraful român”, „Amicul școalei”, „Concordia”, „Aurora română” ( Pesta ), „Albina”, „Transilvania”, „Familia” ș.a., el a dobândit o largă audiență printre contemporani. A scris despre cucerirea Daciei de către romani, despre Aurelian și retragerea romanilor, despre formarea limbii române, despre migrațiile hunilor. După un manual de istorie alcătuit de
MARIENESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288026_a_289355]
-
depășesc încă aria regională. Publică acum balade, snoave și legende (în „Columna lui Traian”), plugușoare și colinde (în „Foaia societății «Românismul»”), doine, hore, anecdote și păcălituri din Bucovina (în „Convorbiri literare”), datini și credințe (în „Albina Carpaților”), cântece epice (în „Aurora română”), descântece și vrăji (în „Traian”), proverbe, zicători și cimilituri (în „Cărțile săteanului român”), mitologie populară (în „Amicul familiei”) ș.a. Credincios principiilor însușite de la B. P. Hasdeu, scoate colecția Poezii poporale române (I-II, 1873-1875), care marchează un moment important
MARIAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288024_a_289353]
-
1966, 87; Constantin Amăriuței, „Journal d’un paysan du Danube”, „La Nation Roumaine”, 1966, 237; A. A. [Virgil Ierunca], „Journal d’un paysan du Danube”, „Ființa românească”, 1966, 5; Horia Stamatu, Schimbarea poreclei în renume, „Revista scriitorilor români”, 1966, 5; Aurora Cornu, „Une Femme pour l’Apocalypse”, „România”, 1968, 100; Radu Enescu, Vintilă Horia sau Jurnalul unui dac, „Destin”, 1968, 16; Radu Enescu, Apocalips sau revelația lui Vintilă Horia, „Destin”, 1969, 19-20; Miron Kiropol, Întâlnire cu Vintilă Horia, „Buna Vestire” (Roma
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
CRC, 1991, 26; Florin Manolescu, Arhetipul exilului, LCF, 1991, 33; Ovidiu Pecican, O alternativă tradiționalistă, CNT, 1991, 36; Ion Vlad, Simbolurile cunoașterii și ale existenței, TR, 1992, 3; Cornel Ungureanu, Vintilă Horia în imperiul libertății, O, 1992, 9; Ovidiu Pecican, Auroră și amurg, ST, 1992, 2; Alex. Ștefănescu, Gândea în limba română, RL, 1992, 14; Cicerone Poghirc, Vintilă Horia, „Lupta”, 1992, 181; Andrei Ionescu, „Deznodământul fericit”. La moartea lui Vintilă Horia, VR, 1992, 3-4; Paul Alexandru Georgescu, Împreună cu Vintilă Horia, L
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
București, 1962; Corespondență, îngr. și pref. Horia Oprescu, București, 1969; Opere, I-IV, îngr. Ion Roman, București, 1970-1981; D. Anghel și St. O. Iosif, Scrieri, I-II, îngr. și pref. Ion Roman, București, 1982; Poezii, îngr. I. Roman, repere istorico-literare Aurora Slobodeanu, București, 1983. Traduceri: Al. Petöfi, Apostolul și alte poezii, București, 1896, Poezii alese, Craiova, 1897; Heinrich Heine, Romanțe și cântece, București, 1901; Paul Verlaine, Traduceri din..., București, [1903] (în colaborare cu D. Anghel); Henric Ibsen, Poezii, București, 1906 (în
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
IVĂNESCU, Emil (8.VIII.1921, București - 4.VI.1943, Brașov), dramaturg și prozator. Este fiul Aurorei (n. Popârlan) și al lui Adam Ivănescu, inginer agronom, și fratele poetului Mircea Ivănescu. A absolvit Liceul „Spiru Haret” din București, unde a fost coleg de clasă cu Dinu Pillat și Alexandru Vona. A urmat în București doi ani de
IVANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287649_a_288978]