KorAP: Find »[drukola/base=azil & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...576 >

14,396 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

să fie înșelați eventualii curioși care s-ar fi putut strecura în bălării să asiste la înhumarea lui pe care o vroia desfășurată în cea mai strictă discreție. Planul mi se părea bun. Într-o noapte, m-am strecurat din azil, m-am dus în bălării și am făcut întocmai. Am săpat o groapă mare, am umplut-o cu frunze și am astupat-o. Apoi am revenit în azil, m-am spălat, am băut un ceai cald și m-am culcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Planul mi se părea bun. Într-o noapte, m-am strecurat din azil, m-am dus în bălării și am făcut întocmai. Am săpat o groapă mare, am umplut-o cu frunze și am astupat-o. Apoi am revenit în azil, m-am spălat, am băut un ceai cald și m-am culcat. Dimineața, le-am spus bătrânilor ce se întâmplase. Ca să previn eventualele îndoieli, i-am luat „pe Domnul Andrei, pe Dominic și pe Călugărul să le arăt mormântul: „Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
le arăt mormântul: „Să nu vă închipuiți cumva că mint”. Când ne-am întors, ei au confirmat spusele mele. Crezusem că odată cu moartea Bătrânului totul se va lămuri. Dar în aceeași zi am început să mă dumiresc că mă înșelasem. Azilul arăta ca un stup speriat, cuprins de panică. O îngrijorare ciudată, apăsătoare, coborî ca o ceață pe coridoare, în camere, pe figurile bătrânilor și îngrijitorilor. Prima oară nu mă crezuseră, dar acum exista o dovadă, un mormânt! Nici măcar o eclipsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
provocat atâta spaimă, atâta alarmă. Am înțeles atunci că moartea unei legende poate fi chiar mai gravă decât moartea unui om. Totul fusese clădit acolo pe fantoma Bătrânului, pe mitul lui; surpându-se acest stâlp de susținere, întreaga construcție a azilului se clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întâmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
din senin în accese de tuse care erau, bănuiesc, hohote stăpânite, alții păreau înfricoșați. Se uitau cu teamă spre baltă, spre cătun, convinși că pescarii, ținuți până atunci la respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu să-și lanseze în fiecare noapte, de pe țărm, semnalele lugubre. Abia spre dimineață, când întunericul se subția și marea ieșea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să vină pericolul, dinspre bălării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să vină pericolul, dinspre bălării? sau dinspre cătun? Nu mai aveau încredere decât în mare, de aceea o priveau cu o dragoste pe care n-o simțiseră niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
decât teama de un blestem. Despărțindu-mă de Dinu, am pornit spre sala cu oglinzi. Se făcuse seară și n-aveam nici un chef să mai ascult avertismentele bufniței. Preferam să uit, sub lumina scânteietoare a candelabrului, atmosfera de panică din azil. Pe deasupra, trebuia să mă deprind cu noua situație, să-mi capăt curajul de a mă așeza într-o noapte, cu orice risc, pe fotoliul Bătrânului, fiindcă nu mai exista drum înapoi. Francisc m-a invitat să mă spăl, ca de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-și dinții îngălbeniți. Pe mine nu mă observase. Nu avea ochi decât pentru el. Ce grandoare pentru un asemenea neisprăvit ros de ambiții ascunse să se vadă în atâtea oglinzi, m-am gândit. Nu cumva visa să ajungă el stăpânul azilului? Mama lui de porc. Asta ar fi însemnat o adevărată nenorocire. Sfârșitul. Nu mi-ar fi rămas decât să mă arunc și eu în mare să mă înec. Eram cu atât mai tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
lăuda cu această cinste, și, cine știe, aș fi procedat poate ca eschimoșii, ți-aș fi oferit-o în noaptea aceea și pe Moașa. Da, scumpul meu Dinu, n-ai avut noroc să ajungi și tu cineva alături de mine în azil. Păcat. Îmi pare foarte rău, crede-mă. Planurile mele au dat greș. Și știi cum se întâmplă în asemenea situații. Riscul de mărire implică și riscul de a fi micșorat cu un cap. În loc să dorm în cortul de tuareg, voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
avea să devină în curând impracticabilă, înăbușită de alge, de stuf și de mâl. Probabil, mi-am zis, pescarii nu mai vroiau s-o curețe. Nu-i interesa. Pește nu exista acolo, iar ca să întrețină un drum pentru cei din azil nici atât. Când am ajuns la mal, am pornit-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dezgustat de cele auzite, de liniștea Martei și de mine. Ar fi trebuit în mod normal să urlu. În loc de asta am murmurat: „Dumnezeu să-l ierte”. Atât. Pe urmă am vrut să plec. Dar unde să mă duc? Nu, la azil nu mă grăbeam să ajung. Mai mult ca să fac ceva, i-am cerut Martei să-mi dea ceva de băut. Beția e ca un laxativ pentru durere, îmi spusese cândva Emilia. Dar Marta nu s-a ridicat să-mi aducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
atât - cum, asta era tot? - da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul prieten la azil. Acum zăcea, poate din pricina mea, în fundul mlaștinei. Tot ce atingeam murdăream așadar și transformam în pustiu. Nu mai exista nimeni care să-mi fie aproape, nu mă mai lega nimic de alții, făcusem tot ce depinsese de mine ca pustiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
întâmplare, risipind apoi totul dintr-o prostie. Ce mai urmează? Să cerșești bunăvoința Arhivarului? Să-i faci bustul lui Aristide? Să-ți scurmi cu unghiile un mormânt ca să te ierte Mopsul? Asta vrei? Nu, nu vroiam asta. Nu venisem la azil ca să fiu tot un oarecare. Peste antipatia celor care nu mă înghițeau puteam să trec; ea semăna din multe puncte de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine ultimele rămășițe de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le remarcasem prima oară când sosisem la azil, aceleași dosare pline de praf și aceeași lumină care pătrundea prin fereastra largă, aurind mobila vopsită grosolan. Numai că până și amintirile despre această încăpere se decoloraseră parcă, arătau ca niște fotografii uitate, găsite întâmplător într-un sertar, despre care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
că Arhivarul, când mă lăsase singur, spusese ceva despre mine, deoarece și Aristide, care zorea spre ieșire, m-a anunțat fără nici o altă explicație că renunțase la bustul pe care mă rugase să i-l fac. Altădată, îmi închipuisem că azilul s-ar fi dărâmat ca zidurile Ierihonului fără mine. Acum descopeream că uitasem de vanitățile și interesele celorlalți. Ca să-mi ridic moralul, m-am hotărât să mă duc în sala cu oglinzi unde nu mai fusesem de la moartea lui Dinu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai puteam rămâne în cameră. Am ieșit pe țărm. Ceața dispăruse, iar marea ardea orbitoare în lumină. Cred că intenția mea a fost doar să-mi descarc nervii când am luat de jos o piatră și am azvârlit-o spre azil. Piatra a nimerit însă într-un geam, făcându-l țăndări și imediat la ferestre au apărut câteva capete. Arhivarul, portarul și Mopsul, întâmplarea a vrut ca ei să fie cei mai curioși și să dea cu ochii de mine. „Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o hotărâre? M-am încordat să ascult zgomotul valurilor, parcă de asta depindea răspunsul, după care mi-am zis: „Îi voi face voia lui Vecu. Vroia ca Judecata de Apoi să aibă loc în timpul vieții noastre? Foarte bine. Voi purifica azilul de toate păcatele, scutindu-l de un purgatoriu prea lung. Va dura numai o noapte. După aceea va începe paradisul. Un paradis de cenușă, dar Arhivarul și Mopsul nu merită altul mai bun. Va fi un paradis pe măsura lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sculptor, dacă vrei să scapi cu viață. Grăbește-te. Așadar, își permitea să fie și generos. În ultima clipă mă umilea. Mi-a venit să-l îmbrâncesc, să-l lovesc, dar mi se făcuse frică și am ieșit de-acolo. Azilul ardea ca un putregai uriaș. Mă surprindea însă că nu vedeam pe nimeni. Coridoarele erau pustii, iar camerele goale. Un praf gros, care nu era totuși funingine, acoperea ușile, mobilele, cimentul coridoarelor, de parcă nu locuise nimeni acolo de foarte multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ruginite, din pricina curentului produs de foc. Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și funinginea îmbolnăveau acea dimineață luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul ce mistuia azilul. Un geam s-a spart, pocnind probabil din pricina căldurii. Apoi fumul s-a îngroșat și aproape nu mă mai puteam orienta. Mergând la întâmplare pe coridoarele întunecate de fum, m-am pomenit din nou în pragul sălii cu oglinzi. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Înfricoșătoare. Parcă lumea se năruie pentru a se naște din nou. O, fii binecuvântată noapte care naști! Da, domnule, destinul n-are decât să behăie acum ca o capră. Nu mai am chef să-l acuz. Nici pe el, nici azilul. Dealtfel, azilul n-a făcut decât să dezvăluie ceea ce exista în mine. Îl purtam în mine, fără să știu, ca pe un virus. Sunt totuși un om norocos! E jalnic să-ți irosești viața și să n-ai curaj să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
lumea se năruie pentru a se naște din nou. O, fii binecuvântată noapte care naști! Da, domnule, destinul n-are decât să behăie acum ca o capră. Nu mai am chef să-l acuz. Nici pe el, nici azilul. Dealtfel, azilul n-a făcut decât să dezvăluie ceea ce exista în mine. Îl purtam în mine, fără să știu, ca pe un virus. Sunt totuși un om norocos! E jalnic să-ți irosești viața și să n-ai curaj să te înalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
iar tu n-ai fost în stare nici măcar să-ți aduci niște lemne... „Stai că stârnești câinii din cartier!”, na că a și început unul să latre. Probabil, bătrâna vrea să știe dacă mai plec sau nu la mare, la azilul unde am fost chemat, și ce să facă cu lucrurile mele în cazul că, Doamne ferește, simte apropiindu-i-se ceasul înainte de a mă întoarce eu... Sau visez încă? Dar atunci cine bate? FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\ Un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

Chiriașii, poate de cincisprezece de ani locuia acolo, Încep să se plîngă. Proprietara spune ăștia noi manageri, ei pot să și bată la noi. Plătești sau pleci. Jumătate din oameni, toți oamenii bătrîni, a plecat. Unii are familie, alții la azil. Tu spune ce io să fac. Wakefield este indignat. — Nu mai trăim pe vremea vechilor gangsteri. Te duci la un avocat, dai femeia În judecată, trăim În America, doar. Taximetristul zîmbește trist. — Din ce Americă vii tu? Astea sînt vremurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Întîmpla după focul de start? Oare această gamă se va Îngusta, pervers, lăsîndu-l să aleagă nu Între femei asemenea lui Maggie și Susan, ci cu opțiuni ca, de exemplu, munca perpetuă Într-un abator sau servitul micului dejun Într-un azil de boli mintale? Fără femei, fără restaurante de lux, fără orașe strălucitoare, fără minunate lanuri de porumb... doar curu’ lui În eterna morișcă a trudei. Diavolul are un alt fel de simț al umorului. Noi rîdem de orice, chiar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]