2,305 matches
-
pe marginea balustradei subțiri de fier. Ca și cum destinul i s-ar fi inversat cu cel al locatarei de la balcon, Vladimir nu ținu seamă de tămbălăul pe care-l stârni poziția lui de echilibrist în adâncul beznei, simțindu-se, în consecință, azvârlit de la înălțimea unui subțire minaret, până într-o prăpastie fără fund. Visă, încă o dată, episodul biblic cu zborul vulturilor, care coborau trâmbițând țipete răgușite, apropiindu-se și încercând să-i mănânce merindea din coșurile cu carne pe care el le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Caftoi. Marius își pregătește grenada în fața unei uși închise. O lovitură violentă cu talpa piciorului drept, un gest scurt cu mâna și proiectilul zboară înăuntru. Marginea de lemn a ușii nu ajunge să lovească peretele când explozia înfundată a grenadei azvârle afară un deget de fum și flăcări galben-roșiatice. Marius tușește, cu cerul gurii zgâriat de varul mărunțit. Mai mult pe pipăite, înaintează de-a lungul holului. Se împiedică de echipamentul abandonat și împrăștiat peste tot. Cade greoi. Simte o durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ofițer care arată mai potrivit unui film propagandistic, gesticulează către cei din jurul lui. Nu vede cum bucata de metal scăpată din mâna celui împușcat se rostogolește înspre el. Explozia îl frânge în două și bucăți însângerate din trupul lui sunt azvârlite peste cei din jur. Nemții se retrag în fugă. Unii mai trag, dezordonat și imprecis. Un snop de gloanțe trece peste capul lui Marius. Unul dintre ele îi lovește puternic casca. Simte cum capul se zguduie sub șocul loviturii. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu le au - iar poporul este privit și tratat ca o turma. Există, spunea, și cîțiva idealiști Între ei, de bună seamă, - foarte puțini - dar prinși În chingile unei puteri de fier, devin neputincioși, dacă Între timp n-au fost azvîrliți pe bordură și striviți. - Are dreptate... cu ce se ocupă, acum? - Terturian la vremea lui a fost om de afaceri, avea studii de comerț. Deși nu speculase, nu deranjase pe nimeni a devenit În regimul de azi portar la Uzina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cadre goale, în care au intrat tot gunoiul societății, au creat guvern reprezentativ pentru ca să-l împle oameni ce abia știu a îndruga două cuvinte, au făcut ca clasa de mijloc, în loc de a căuta să muncească și să înflorească, să se azvârle toată asupra puterii statului, ca să domnească. Răul esențial au fost că se-mulțeau trebuințele fără a se înmulți producția sau fără a se urca în mod considerabil valoarea ei; inegalitatea claselor și nelibertatea, apoi neparticiparea la guvernul țării erau rele cu
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
în loc de a sta cuminte și a căuta să tragă folos dintr-o situație pacinică garantată de toate puterile, își iese din minți și sfâșie ea însăși tractatul ce-i asigură acea situație. Trist este când acea nație, săracă de bani, azvârle nebunește pe apa Dunării milioane pentru aventuri războinice; trist este când acea nație, săracă de brațe muncitoare și bogată, prea bogată, de guri flămânde, de speculanți și gheșeftari, își trimite zece mii de muncitori peste graniță să moară în țară străină
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ca să poată figura în primele București ale ziarului d-voastră. Și pentru că ocaziunea-mi este dată, adaug că ar fi bine să se piarză în presa română obiceiul d-a se arunca unul la altul acuzări nefundate, căci dezmințirea lor azvârlă discre[di]tul asupra acelora care le-au scormonit. Vă rog, domnule, să binevoiți a publica această scrisoare în coloanele ziarului d-voastră și să primiți salutările mele. Frederic Dame 48. Calea Victoriei Toate acestea sânt bune și frumoase, păcat numai
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
gheata lui Ripley și porniră în sus pe picior. Femeia înlătură încă o dată monstrul: contactul cu pielea vâscoasă o îngrețoșă. Creatura era dotată cu o forță ieșită din comun. Atunci când sărise pe ea, de pe sfera chirurgicală, Ripley izbutise s-o azvârle departe până să-și asigure priza. Acum, se ținea strâns de femeia care încerca să o prindă pentru a o împiedica să înainteze spre față. Căci acesta era țelul înaintării sale. Newt urlă și se dădu înapoi până se pomeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
spună. Din tavanul de sticlă, Vocea Patru îl întrerupse cu răceală: - Vei primi imediat exact tratamentul pe care-l meriți. În situația gravă în care ne aflăm, suntem îndreptățiți să fim cât se poate de suspicioși când, după ce am fost azvârliți într-o zonă necunoscută a spațiului, găsim acolo o capsulă în care te afli tu. Și faptul că, atunci când te-am trezit, ai intrat imediat în legătură cu un îndepărtat alter-ego, face să fii într-adevăr foarte suspect. Prin urmare... Tăcere. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
realitatea, o realitate minoră în universul oamenilor pentru care somnul era o activitate curentă. Apoi deschise ochii, se răsuci și-și aruncă ochii în cealaltă parte a patului - și se smuci în sus, încruntându-se. Băiatul nu era acolo. Își azvârli picioarele peste marginea patului și se apucă să se încalțe cu ciorapii de cauciuc care-i serviseră drept pantofi, în tot acest timp simțindu-se cam năuc. Dar aceasta era - observă el - o reacție talamică. Văzu că pantofii erau curați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
pe care noi l-am cunoscut ca domnul X. Și computerul în care erau înmagazinate datele științifice a fost deteriorat. Oricum, celălalt bărbat a părăsit nava cu cele două femei pentru că, după ce ei au ieșit din navă, aceasta a fost azvârlită de computerul ei deteriorat în altă zonă de pe Pământ. X și-a revenit suficient cât să poată intra periodic, în mica navă și să revină la starea de existență latentă pentru sute, chiar mii de ani o dată." Povestirea alter-ago-ului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
receptorul, aveam sentimentul că intru într-un univers populat cu organisme stranii, în forme microbiene și stadiu larvar, pe care le zgândăream cu vocea mea hotărâtă. Intram decis să le curm suferința, smulgând una câte una celulele lor parazite și azvârlindu-le în neant, departe de lumea vie în care vroiam să trăiesc și în care nu-și găseau locul. Înarmat cu un pumn de fise de 25 de bani, începeam curățenia. Aveam de unde alege. Nume discrete, temperate de-un diminutiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
acționam cu un capsator asupra coperții. Prin găurile strâmbe turnam spirt. Mirosea a cerneluri arse și-a carton spart. Fiecare volum trebuia pedepsit, torturat, trecut prin chinuri lungi și complicate. Literele mincinoase erau sufocate cu bucăți mari de vată, tiparul azvârlit de pe-o pagină pe alta, desenul scăldat în bălți de-acid. Cotorul tremura, ca o ceapă despicată. Așteptam să se usuce sculele, apoi închideam cartea la loc în seif; alta urma la rând. Într-o noapte, puțin plictisiți, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un elefant cu zece trompe... Dacă nu se înțelege foarte clar, bucureștenii lui Ceaușescu nu-mi plăceau. Oamenii ăștia întruchipau tot ce nu eram eu: niște brute proletare, idioate, adormite, adunate de prin toată țara și pe care Statul le-azvârlise în pușcăria proaspătă a orașului. Îi observam așa cum observi un gândac de bucătărie: detașat, impersonal, indispus. Îmi invadaseră strada și privirea. Părinții mei, profesori amândoi, trebuiseră să împartă trei ani camerele cu un specimen ales: maistrul Ion Costea. Sau Costea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scurt, retezat la nivelul cefei. Șuvițele cădeau drept și imprecis, ca toată ființa ei, buclate după ureche. Felicia avea gambele lungi, puțin prea lungi chiar, și niște genunchi proeminenți, de fată cuminte. Când urca pe scaun, începea să se foiască, azvârlindu-și picioarele înspre toate punctele cardinale, ca niște suliți. Era frumușică, deșteaptă, neîndemânatică, mai ales când scria poezii la interminabilul curs de dialectologie. Despre sânii ei, nu pot să zic foarte multe: nu cred că i-am atins de două-trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-o camionetă între Bârlad și Huși. Unii ziceau că sunt basarabeni, nu ucraineni; erau la fel de fioroși. Prindeau câte-un TIR pe deal, în urcare, și-l încadrau între mașini. Băieții săreau de pe capotă pe camion, îi tăiau prelatele și-azvârleau baxurile din mers; camioneta aștepta lângă șanț, pe-un drum de țară. Încărcau marfa și-o luau înapoi la vale, cu 100 la oră. Șoferul TIR-ului zicea mersi c-a ajuns până pe vârful dealului; se mai găsiseră viteji care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nevrotic, mulat într-un pulover negru, cu degetele sprijinite de catedră. Era suficient. În locul catedrei, ar fi putut fi spatele meu. Am dorit-o din primul moment. Aș fi oprit imediat seminarul, i-aș fi scos pe studenți din sală, azvârlind cu-Arghezi și Barbu după recalcitranți (mergea și Blaga: ediția Gană ieșise puternic cartonată, în două volume). Aș fi proptit un scaun în ușă, cu spătarul sub clanță. Apoi aș fi împins-o pe catedră, desfăcându-i picioarele și apucând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
deja. Am tras pe-o dischetă fișierul, discheta a zburat în rucsac. Pe-asta o să mi-o amintesc întotdeauna: verde-închis, ca lămâile turcești. O culoare stupidă, capitalistă. Brutus a scos un mieunat, presupun că protesta pe limba lui împotriva dischetelor azvârlite-n capul motanilor, nici mie nu mi-ar fi plăcut ideea. L-am ignorat, cum se cuvine. Am închis computerul și, cu rucsacul pe jumătate viu în spate, am părăsit apartamentul. Treptele patru câte patru, ca-n copilărie, o formalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când totul ar fi putut să se întâmple dincolo de stratul stabil al privirii, mi-a venit o idee. Văzusem acum un an la Mihnea, cu toată echipa, un film SF. Băieții erau morți după ele, Andrei oprea muzica și-și azvârlea căștile de pe cap, Cezar se-oprea din bâlbâială, iar Mihnea îl lăsa pe Brutus în bucătărie, să cotrobăie prin frigider. Până și Cătălin renunța la șurubelniță, împachetând-o într-o batistă și punând-o deoparte pe noptieră. Filmul se chema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
al gândurilor. La fel ca haznaua din curtea blocului, lumea care intra și ieșea zilnic din mintea mea era mânjită cu jeg. Puteai să aduci 30 de vidanje; tot n-o curățai. O țară întreagă se scufunda în cuvele memoriei, azvârlind la întâmplare dejecții galbene și trâmbe de fum violet. Pereții cerebrali rămâneau avariați, spoiți cu resturi de fraze și mutre, cu iubiri bătrânicioase și prietenii inutile, cu imaginea șosetelor verzi de plastic din metrou mărindu-se exponențial, până îi ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
necesită aprobare de stat pentru uz și manipulare. Din 1918 până în 1947, nu se cunoaște nici un caz în care statul român să fi dat vreo asemenea autorizare; nici unul. Iar Garoafe albe și roșii e pictat în țară. În 1943.“ Am azvârlit pe gât păhărelul de țuică. Alcoolul nu împrăștia aproape nici un gust, dacă făceai abstracție de saramura din pahar. Parcă turnaseră din Marea Neagră în sticlă. Prozele lui Poe nu mă dădeau pe spate, le citisem când eram mic și-acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spontan, proiectând cărțoaiele direct la țintă. Treaba a mers așa ani buni, el cu aruncatul, eu cu feritul; intervenea și maică-mea, cu-o vorbă bună sau un pansament. După un timp, am început să citesc cărămizile cu care se-azvârlea în mine. Erau pasionante, erudite, pline de minciuni patentate. Probabil că așa mi-a venit gustul să mă fac profesor, să pot și eu peste ani să inventez povești și să dau cu ele după loaze, să le bag mințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
intenții, dar nici asupra performanțelor), începeai să te bucuri de norocul care îi ocolise pe toți ceilalți, pentru a da tocmai peste tine. Maria intrase în viața mea, cu istoriile ei tulburi sau puțin prea clare, cu familia ruptă și azvârlită pe două continente, cu galeria de la „Hanul cu Tei“ mirosind a trabuc și lemn vechi, cu o jumătate de cartier care ar fi sărit s-o apere și la patru dimineața, și, mai ales, cu un „dom’ profesor“ numai al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
strivită între-o bancă și-un building de corporație. Odată cu desfacerea celor două cartiere în sute de bucăți, se terminaseră și senzațiile inocente de studenție și libertate. Nu puteai escroca pe nimeni, marfa expirată, cu conexiunile arse sau întrerupte, era azvârlită la coș, ca un drog fără amfetamină. În clipele de răgaz, îmi imaginasem zeci de feluri în care Bucureștiul putea fi retușat. Degeaba: din supraimprimarea turnată peste noi de Nicolae Ceaușescu, nu mai țâșnea decât schița unui dement. Stăteam serile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din ea reper de viață și subiect de roman epistolar, ei bine, aici frizam scandalul și premiera absolută. Nici securistul de serviciu, altfel atât de drastic și riguros, nu remarcase impostura. De nervi, mi-am scos hanoracul și l-am azvârlit pe fotoliul decanului. Să-ți arunci haina pe scaunul șefului părea o realizare, chiar o performanță. Sfidai tot sistemul, laș, fără complexe. Și, mai ales, fără urmări. Cu starea asta de spirit, m-am apucat de-a patra scrisoare. Scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]