3,362 matches
-
câțiva pari mucezi și fără rost, care se înfigeau în cerul decolorat. Nu mă durea însă nimic și dacă voiam, nici n avea să-mi pese deloc. Altfel, soarele ardea mult prea tare, așa că mi-am ridicat berjera, lăsând sub bărbie panglica largă, ca să nu mă mai apuce iarăși greața. — ...într-o lume în care toți trișează, trebuie și tu, dacă nu să măsluiești, cel puțin să tragi cu ochiul... îmi spusese asta într-o clipă de euforie, în timp ce eu stăteam
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și vulgare lucruri i-a fost dat să îndure ! Și tot atât de neplăcut este și că pielea ei fără încetare transpiră. Deși se lasă seara, broboane mici de transpirație tot îi mai încolțesc pe frunte, la rădăcina părului blond, în adâncitura bărbiei ; pe furiș, apărată de evantai, ea se tamponează cu batistuța. Iată, însă, ce am vrut să-ți spun și mai devreme, sperând că ai să mă înțelegi. Totul a fost dat peste cap de un incident foarte simplu, anume că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
întotdeauna... — Gata, strigă doctorul, înaintând spre tine cu un cuțit ieftin de alpaca. încerci să cobori de pe scaunul înalt, dar picioarele abia îți trec de marginea lui, ce mică ești ! Ți-au pus trei pernițe sub popou ca să ajungi cu bărbia la masă, ah, Niki, dacă ar veni Niki acum ! în penumbra hall ului, cu liseuza pe umeri, Muti își duce palmele la urechi, ca să nu te audă cum țipi. — De ce țipi dacă nu te doare ? Te doare ceva, spune ? întreabă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
geam, freamătul lor e vizibil, printre pasagerii autohtoni. Mircea, un tip pe care Îl știai din vedere, Îl mai Întîlniseși Într-o discotecă populară În Craiova, și cu care ți-ai petrecut călătoria, se Întoarce, face un gest scurt cu bărbia spre geam și zîmbește. Da, clar, ce belea, unde am ajuns! Nu-ți vine să crezi! În centru vă așteaptă omologa cehă a ghidului vostru, vă vorbește Într-o germană fluentă, știe și cîteva cuvinte românești și vă Îndrumă spre
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
la locul de fumat, Împart fructe celor patru sau cinci băieți. Vorbim iar despre blugii Levi’s ai lui Bogdan, despre berea mea neagră cehoslovacă, despre perciunii lui Midge Ure și despre alte chestii mișto. Vlad Îmi face semn cu bărbia. SÎntem cinci, În ultima vreme sîntem foarte des cinci. Al cincilea e un tip Îndesat din Timișoara, se numește Cojescu, ne bate la cap cu poveștile lui despre cantonamentele de judo, o temă care iese din registrul nostru. Dar asta
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nostru. Dar asta nu e singura lui problemă. Uneori rîde, deși nu sînt convins că știe prea bine despre ce vorbim. Alteori el provoacă discuțiile. Mă uit la Vlad, care la un moment dat Îmi face un gest scurt din bărbie: fii atent la ăsta! Cred că Înțeleg ce vrea să spună, e un provocator, e omul cu urechile ca niște ventuze, stă atîrnat de ele de pereți și aude la un kilometru. E turnătorul. Îmi vine greu să cred că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
urechile, dar ție s-ar putea să ți le fac franjuri. Lobul inutil și caraghios al urechii i se clatină cînd Îl ating În glumă cu foarfeca. — Urechile le vreau tot pierdut, zice el solemn, fără să tresară, stînd cu bărbia În piept, pe o valiză, În mijlocul dormitorului În care parcă nici lumina nu mai e cum era acum cîteva zile, e mai neagră. Țac-țac. — Dacă te Întreabă cineva cine te-a tuns, Îi spui că zebrele sînt de sezon. Aha
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
din camion locotenentul Cornea, sîntem chiar pe aleea din fața infirmeriei, becurile albastre Încă pîlpîie În regim de alarmă. După ce reușesc să mă dau jos, Îmi pune o mînă În piept și, ridicîndu-și privirea și cercetîndu-mi chipul, Îmi șterge sîngele de pe bărbie cu o batistă. Un gest plin de compasiune care mi-l face simpatic, pieptul Îmi tresare de cîteva ori de recunoștință. În infirmerie cineva Îmi spune să mă Întind. E unul dintre infirmieri, e tot craiovean, un tip prietenos care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lume există doar pentru tine. Deschid ochii gîfÎind, mă străbate o senzație de ușurare, văzînd pe geam cîmpul Întunecat derulîndu-și conturul incert și puzderia de stele. E frig și dimineața se simte În mirosul puternic, amărui, putregăios. Ovidiu doarme cu bărbia În piept, firul de salivă Îi strălucește scurt, de cîteva ori, cînd trecem prin șirul de lumini al unui canton. — Ovi, Ovidel, Ovidanie... mă, Ovidescule... mă, nu vrei să mai tragi două fumuri dintr-o țigară? — Cum? Nu fumez. De ce
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ai să vezi vreodată altă expresie decît jovialitate. — A naibii potriveală, Îmi spune el cînd dăm mîna. — Aha, zic, dar cam care să fie oare prilejurile cu care s-a produs o asemenea potriveală? zic, și-i fac semn cu bărbia spre placa de sticlă de deasupra ușii spre secția de Neurologie. RÎde sonor. RÎdem sonor. — Păi... numai aici mai era liber. La Sinaia e ocupat integral. Și am rîs toată seara, topind aproape un pachet Întreg de Assos, sub castanii
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de neocomunism. Nu ai cum să nu simți suflul. Nu poți să nu simți acea Însuflețire care străbate mulțimea. Îl găsesc pe Rică În salon, citindu-le camarazilor de suferință din Contele de Monte Cristo. Deasupra păturilor trase pînă sub bărbie, capetele rotunde, Împrăștiate În salonul mare (luminat slab, ca o cameră de copil la ora culcării), prezintă semnele unei ațipiri iminente (mai mult decît ațipirea provocată de tratament). Îi fac semn să iasă la o țigară. — Te-a luat flama
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
acest film e următorul (filmat de mînă, probabil cel mai lung din istoria cinematografiei, durează 6 mi nute). Locotenentul ăsta major de aviație, căruia abia Îi Încap pulpele grăsane În pantalonii albaștri de tergal, stă pe un scaun, proptit cu bărbia Într-o bîtă de baseball artizanală pe care e scrijelit Democrație originală, se uită la clipul lui Roxette, Joy Ride, și face comentarii grețoase despre o posibilă Întîlnire cu anatomia cîntăreței. Toată scena se Întîmplă pe prispa micuței clădiri a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu bunăvoință, arborând un aer de atenție vicleană. Părintele Bernard era un bărbat înalt, frumos, deși cu o înfățișare ciudată. Părul negru, lins, îi era despărțit de o cărare la mijloc, și-i cădea în două plete drepte până la nivelul bărbiei. Avea un nas puternic, cu nări proeminente și ochi căprui strălucitori sau, mai curând, luminoși, a căror privire directă, pătrunzătoare, exprima (poate) grijă duioasă sau (poate) o blândă impertinență. Era slab și avea mâini subțiri, nobile. Purta întotdeauna o sutană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înalți și, când aflai de originea lui rusă, îți dădeai seama că era de tip slav. Avea un nas mare, puternic, acvilin și o gură mare, cu buze moi, umede, senzuale, iar buza de jos i se răsfrângea până peste bărbie. Se îmbrăca neglijent iar femeile, dintre care unele îl socoteau atrăgător, iar altele respingător, preziceau că va ajunge o epavă. Ușa se deschise și Rozanov se găsi față-n față cu discipolul său. Nici unul dintre ei nu pretinse că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
strânge inima. Capul lui mare, înfundat în gulerul larg al hainei, îi dădea aproape un aspect de cocoșat. Îi văzu pielea feței, îngroșată, cu pori mari, nasul puternic de pasăre de pradă și buza cărnoasă, umedă, care-i cădea peste bărbie. Simți impulsul de a întinde mâna și a atinge, nu genunchiul lui, ci materialul lustruit, murdar, al pantalonului. — Doamnă McCaffrey... — Aș dori să-mi spui Alex. Ne cunoaștem doar de atâta vreme. — Într-adevăr. Aș dori să-ți cer ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
funcțiune). Hattie purta uniforma pentru masa de seară, o bluză de mătase cafeniu deschis, cu guler brodat, și o fustă-salopetă cafenie, dintr-o catifea reiată, foarte fină. Își scosese pantofii și își înconjurase cu brațele un genunchi înălțat până aproape de bărbie, îmbrăcat într-un ciorap maro. Fetele nu aveau voie să poarte ciorapi-pantalon colanți, socotiți dăunători pentru sănătate. Hattie era „fetița neglijată“ la care ne-am mai referit, nepoata lui John Robert Rozanov. Avea șaptesprezece ani. Școala la care urma era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o gâză, invizibilă ca un punctuleț, care se plimba pe dosul palmei lui, o strivi cu un vârf de deget, apoi aruncă o privire îngrijorată, vinovată, în direcția lui Adam. Își ridică din nou ochii și fixă un punct între bărbia lui William Eastcote și gura Antheei. Începu iar să-și spună: „Dumnezeule, Tom ar putea-o avea pe fata asta în orice moment! N-ar trebui decât să încerce, să întindă mâna, și ar avea-o la dispoziție pe fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-mi faci o vizită. Să te aducă Tom. A, bună, Gabriel. Ți-o prezint pe nora mea, Gabriel. Ce s-a întâmplat? Gabriel, răvășită toată, cu fața asprită de vânt încadrată, fără grație, de un batic de pânză înnodat sub bărbie, găsise un pretext să se ridice de la masă, ca să-și caute indianul. Își spusese că pierduse prea ușor speranța. Poate că omul nu plecase încă din Institut. Poate că se dusese să înoate. — Da, îl cunosc pe domnul Taylor, bună ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prin eroziunea apelor. Pe fruntea la marginea căreia părul creț, cărunt, nu începuse să se rărească, pielea se aduna, roză și moale, ca niște cârnăciori plați, între, zbârciturile adânci. O umbră de barbă țepoasă, de un cenușiu murdar, îi întuneca bărbia și gâtul scofâlcit, ca de reptilă. Singură, bărbia părea ceva mai puțin voluntară, mai puțin formidabil de poruncitoare. George își dădu seama, cu un ușor șoc, de explicația acestui fapt. John Robert își scosese dantura falsă, care putea fi văzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
părul creț, cărunt, nu începuse să se rărească, pielea se aduna, roză și moale, ca niște cârnăciori plați, între, zbârciturile adânci. O umbră de barbă țepoasă, de un cenușiu murdar, îi întuneca bărbia și gâtul scofâlcit, ca de reptilă. Singură, bărbia părea ceva mai puțin voluntară, mai puțin formidabil de poruncitoare. George își dădu seama, cu un ușor șoc, de explicația acestui fapt. John Robert își scosese dantura falsă, care putea fi văzută, scânteind, într-o ceașcă joasă, albă, de pe noptieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o jachetă lungă de lână gri, cu mânecile suflecate. În picioare purta papuci de casă brodați și niște șosete albe, foarte scurte. Arăta ca o școlăriță, mlădioasă, plăpândă, și totuși avea o ținută demnă, șocată și combativă, așa cum stătea cu bărbia în sus. Tenul ei lăptos era ușor bronzat, dar foarte palid, iar buzele i se țuguiaseră cu o furie care răspundea provocării din privirea de pisică a lui George. Expresia aceasta mânioasă i-l evocă brusc lui George pe bunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și-i spuse: — O, Tom, ce minunat din partea ta că ai venit! își încolăci brațele în jurul gâtului lui și își îngropă fața în pardesiul lui Greg. Tom îi înconjură umerii cu brațul, strângând-o la pieptul lui și plimbându-și bărbia în masa de păr casțaniu-auriu, plăcut parfumat. Privi peste umărul ei, și-i simți inima bătând la fel de puternic ca și a lui. În hol apăru doctorul Roach, care exclamă: Ah, Tom, drăguțule, ești aici, asta-i bine, e bine! Doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aprinși și pătați de dârele lacrimilor, întocmai ca fața unui copil. Nu-și împletise părul, nici măcar nu și-l pieptănase, și îl încâlcise tot, învârtindu-și, în timpul discuției, șuvițele în jurul degetelor. Rochia îi era strâmb încheiată. Ii tremurau buzele și bărbia, mâinile îi erau nesigure, respira sacadat. Ochii albaștri lăptoși îi străluceau de lacrimi și de furie. John Robert, afundat în fotoliul adânc, arăta ca o gigantică broască țestoasă, pe jumătate ascunsă în carapace; se opinti din greu să se ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dezbrăcă haina. Zâmbetul radios i se preschimbase într-un rânjet care putea fi luat drept o expresie de extremă durere. Își suflecă mânecile cămășii. Filozoful respira foarte încet, cu un ușor horcăit. De astă-dată își păstrase dantura între gingii, astfel încât bărbia și gura nu-i mai erau prăbușite. Fața adormită i se părea lui George uriașă și nesimțitoare, un morman de hălci fleșcăite, zbârcite, spongioase și poroase, bătrâne, ca resturile de piei și de zgârciuri ce nu pot fi gătite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
singură piesă, tricotat din lână angora, alb-strălucitor, rotunjit ca un butoiaș, din care îi ieșeau brațele și picioarele goale, subțiri ca niște bețe. Pe cap purta o tichiuță, tot de lână angora, pufoasă, lăsată mult pe frunte și legată pe sub bărbie cu o panglică albă. Doamna Chivu îl trase spre ea apucându-l cu o mână pe după ceafă și cu o mișcare fermă îi trecu peste buze bețigașul de ruj. "Fulg-de-Nea" făcu o grimasă de silă și de panică, iar ochii
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]