KorAP: Find »[drukola/base=barbară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...89 >

2,205 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

agrava situația. Eu nu pot să-ți spun ce să faci. Dar trebuie să te interesezi de olanzapina asta cât de atent... Am făcut asta, izbucni Karin. Iar tipul care m-a lăsat cu chestia asta pe cap a plecat. Barbara! Te rog... Nu pot să dau sfaturi. Nu am pregătirea necesară. Dac-aș putea să iau hotărârea asta în locul tău, aș face-o. Karin, care visase la un moment dat să devină prietena, chiar confidenta acestei femei, închise telefonul simțind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
lucru, energizat de forțele care se desfășurau împotriva lor. Șansele mici de reușită îl făceau mai atrăgător decât fusese săptămâni întregi. Chiar în spatele echipei studențești de filmare, pe un scaun tras în mod deliberat ca să nu apară în cadru, stătea Barbara Gillespie. La vederea ei, Karin se neliniști - lumi incompatibile. —Aia e Barbara, îi spuse ea lui Daniel. Barbara a lui Mark. Ce părere ai? — Ah! Daniel tresări. —Nu ți se pare că are ceva? Un fel de aură? Stai liniștit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
reușită îl făceau mai atrăgător decât fusese săptămâni întregi. Chiar în spatele echipei studențești de filmare, pe un scaun tras în mod deliberat ca să nu apară în cadru, stătea Barbara Gillespie. La vederea ei, Karin se neliniști - lumi incompatibile. —Aia e Barbara, îi spuse ea lui Daniel. Barbara a lui Mark. Ce părere ai? — Ah! Daniel tresări. —Nu ți se pare că are ceva? Un fel de aură? Stai liniștit; fii sincer. — Pare foarte... stăpână pe ea. Temându-se să se uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
fusese săptămâni întregi. Chiar în spatele echipei studențești de filmare, pe un scaun tras în mod deliberat ca să nu apară în cadru, stătea Barbara Gillespie. La vederea ei, Karin se neliniști - lumi incompatibile. —Aia e Barbara, îi spuse ea lui Daniel. Barbara a lui Mark. Ce părere ai? — Ah! Daniel tresări. —Nu ți se pare că are ceva? Un fel de aură? Stai liniștit; fii sincer. — Pare foarte... stăpână pe ea. Temându-se să se uite, dându-i dreptate. Echipa de la Platteland

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
în altă parte. După un minut, mai aruncă o privire furișă. Dacă într-adevăr Karsh o observase, momentul trecuse. Era îngropat până la brâu în materiale de prezentare, arta de a fi o persoană importantă. Amețită, Karin se uită iar la Barbara, care-și ridică o palmă într-un gest de salut mascat. Pericol, spunea salutul acela fulgerător. Sunt oameni peste tot. Dezbaterea începu. Primarul se adresă consiliului și stabili procedurile. O purtătoare de cuvânt din partea grupului întreprinzătorilor urcă pe podium, făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ceru iertare într-o șoaptă fierbinte. Îmi pare rău. N-am nici o scuză. Au fost câteva ore bolnave. Ea făcu un pas în față, ca să-l silească să tacă. Simți o mână pe umăr. Se întoarse și o văzu pe Barbara Gillespie. —Tu erai! Ce cauți aici? Sprânceana aia arcuită o singură dată, în stilul Gillespie. —Sunt un cetățean model. Chiar trăiesc aici! Nevoită, Karin făcu prezentările. —Vreau să ți-l prezint pe prietenul meu, Daniel. Daniel, ea e Barbara... femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
pe Barbara Gillespie. —Tu erai! Ce cauți aici? Sprânceana aia arcuită o singură dată, în stilul Gillespie. —Sunt un cetățean model. Chiar trăiesc aici! Nevoită, Karin făcu prezentările. —Vreau să ți-l prezint pe prietenul meu, Daniel. Daniel, ea e Barbara... femeia despre care ți-am vorbit. Riegel se întoarse spre ea, un Pinocchio țeapăn, rânjit. Nici măcar să se bâlbâie nu era în stare. Karin îl surprinse pe Karsh care tocmai ieșea din sală, holbându-se la Barbara. Mi-a plăcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Daniel, ea e Barbara... femeia despre care ți-am vorbit. Riegel se întoarse spre ea, un Pinocchio țeapăn, rânjit. Nici măcar să se bâlbâie nu era în stare. Karin îl surprinse pe Karsh care tocmai ieșea din sală, holbându-se la Barbara. Mi-a plăcut ce ai spus, îi zise Barbara lui Daniel. Dar zi-mi o chestie. Ce crezi că vor să facă oamenii ăștia cu complexul în cele cinci șesimi din an când nu e picior de cocor pe-aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
vorbit. Riegel se întoarse spre ea, un Pinocchio țeapăn, rânjit. Nici măcar să se bâlbâie nu era în stare. Karin îl surprinse pe Karsh care tocmai ieșea din sală, holbându-se la Barbara. Mi-a plăcut ce ai spus, îi zise Barbara lui Daniel. Dar zi-mi o chestie. Ce crezi că vor să facă oamenii ăștia cu complexul în cele cinci șesimi din an când nu e picior de cocor pe-aici? Daniel rămase cu gura căscată la eșecul comun al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
oamenii ăștia cu complexul în cele cinci șesimi din an când nu e picior de cocor pe-aici? Daniel rămase cu gura căscată la eșecul comun al ecologiștilor de a ridica această problemă în timpul dezbaterii. Poate niște săli de conferință? Barbara reflectă. —E posibil. De ce nu? Apoi, cu o viteză care o ameți pe Karin, adăugă: Ei, mă bucur că te-am văzut, draga mea! Și mă bucur de cunoștință, Daniel. Daniel dădu din cap, moale. Vă țin pumnii la chestia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
E posibil. De ce nu? Apoi, cu o viteză care o ameți pe Karin, adăugă: Ei, mă bucur că te-am văzut, draga mea! Și mă bucur de cunoștință, Daniel. Daniel dădu din cap, moale. Vă țin pumnii la chestia asta! Barbara se retrase cu un zâmbet strâmb și un gest de salut împietrit, ca de regina balului de la liceu, apoi ieși din sală prin mulțimea tot mai împuținată. Pe undeva, Karin îi blestemă ieșirea. Daniel suferea. — Îmi pare rău. Nu mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
zis că-mi pare rău. A fost de neiertat. Altceva nu știu ce să spun. Ăsta era adevărul: o luase razna. O doborâse eșecul de a avea grijă de cineva. Dă-o încolo. Nu-i nimic. M-am țicnit. Ce spuneai despre Barbara? Am senzația asta ciudată că-i știu vocea. Se ridică și traversă camera, gol, până la fereastră. Trase perdeaua și privi în curtea întunecoasă. Îmi sună cunoscut. Iarna în Long Island. De ce insistau să rămână aici? Cu siguranță nu pentru cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
vorbit. Dar vorbitul era pedeapsa lui. Merge pe cincizeci, spuse el, mințind cu un deceniu. O minciună fără sens - nu se putea spune că la patruzeci de ani s-ar fi inclus în categoria femeilor mai tinere - după adevărul dur. Barbara era mai tânără. Dar tinerețea era nerelevantă. Îți aduce aminte de cineva? Și atunci își dădu seama. — Da. Aura că fugise de viață. Cu un pas în afară și deasupra ei. Același fals aer angelic ca la autorul acestor trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
când venea vorba de a fugi de la locul faptei. Îi spusese lui Sylvie de fiecare dată, dar după ce faptul se consumase, bagatelizând întotdeauna posibila catastrofă. Nimic nu rămăsese în arhiva permanentă. Când apăru următorul slide, înțelese adevărul: o voia pe Barbara Gillespie. Dar de ce? Numărul pe care-l făcea ea nu se lega. Pe undeva, viața ei o luase la fel de prost ca a lui. Ea trăise deja vidul în care el de-abia intra. Ceva imens, ascuns. Ea știa ceva de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
o muncă de umplutură. Își autoprescrisese trei sute cincizeci de grame de ciocolată, ca să-și ia doza de feniletilamină. În ultima vreme, asta-l ajutase să scape de mantia serilor de iarnă. Ciudățenia era că nu simțea aproape deloc dorință față de Barbara Gillespie. Poate că o găsea atrăgătoare, la modul abstract. Dar nici măcar acum, schimburile sale imaginare nu treceau niciodată dincolo de îmbrățișări inofensive. Parcă era... ce? Nici rudă, nici prietenă; cu siguranță nu o simplă amantă. O legătură care nu se inventase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Nebraska. Toată povestea - o incursiune într-un gen amestecat, experimental, o poveste cu morală care poza în jurnalism. Nu se putea bizui pe nici o amintire despre ce s-a întâmplat acolo. Nu putea reconstitui cu exactitate nici măcar una dintre particularitățile Barbarei Gillespie, iar trăsăturile cu atât mai puțin. Și totuși nu se putea abține să nu invoce amintiri recuperate cu ea, toateatât de detaliate încât ar fi putut jura că erau date documentate. Ce știa despre viața propriei lui soții? Cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
de mult o impresionase prestația lui Daniel. Explicația îl liniști pe Mark. Numai Daniel se îndoia. —Eu ar trebui să plec, spuse el, nervos. Nu mi-am dat seama că așteptai musafiri. —Barbie? Barbie nu e musafir. Nu fugi, spuse Barbara. E doar o vizită de curtoazie. Dar ceva din Daniel era deja pe fugă. În drum spre ușă, îi spuse lui Mark: —Întreab-o pe ea. Lucrează în sănătate. —Ce s-o întreb? spuse Mark. Da, reluă Barbara. Ce să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Nu fugi, spuse Barbara. E doar o vizită de curtoazie. Dar ceva din Daniel era deja pe fugă. În drum spre ușă, îi spuse lui Mark: —Întreab-o pe ea. Lucrează în sănătate. —Ce s-o întreb? spuse Mark. Da, reluă Barbara. Ce să mă întrebe? —Olanzapina. Mark se strâmbă. — Se pare că ea crede că decizia îmi aparține în totalitate. În timp ce Daniel se strecura pe ușă, Mark strigă în urma lui: Hei! Să mai vii! Abia când se întoarse în apartamentul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Daniel se strecura pe ușă, Mark strigă în urma lui: Hei! Să mai vii! Abia când se întoarse în apartamentul lui și-și verifică robotul telefonic își aminti Daniel Riegel, pândar de o viață întreagă, unde o auzise prima oară pe Barbara Gillespie. La mijlocul lui februarie, păsările se întoarseră. Sylvie și Gerald Weber văzură la știrile de noapte un reportaj cu cocorii, în timp ce stăteau împreună în pat, în casa lor acoperită de zăpadă din Setauket, Chickadee Way. În timp ce camera de filmat plana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
s-o țină lângă el, căpătase realitate. Nici măcar nu mai era o chestiune de muncă valoroasă, de autoîmplinire. Chiar dacă, spusă cu voce tare, ar fi sunat a autoamăgire, acum era sigură: apa voia ceva de la ea. Disperată, o sună pe Barbara și îi ceru ajutorul pentru supraveghere. —E o chestie de doar câteva zile, până când acționează medicamentul și-și revine din pasa asta. Obiectivele tratamentului se schimbaseră. Nu mai simțea nevoia ca Mark s-o recunoască. Voia doar ca el să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
E o chestie de doar câteva zile, până când acționează medicamentul și-și revine din pasa asta. Obiectivele tratamentului se schimbaseră. Nu mai simțea nevoia ca Mark s-o recunoască. Voia doar ca el să se convingă că trăia. — Bineînțeles, spuse Barbara. Fac orice. Atâta timp cât o să aibă nevoie. Bunăvoința femeii o duru. —E o perioadă nebună la Adăpost, se justifică ea. Se îngroașă gluma cu... — Bineînțeles, spuse Barbara. Probabil că cineva ar trebui să rămână noaptea acolo. În momentul ăsta, probabil că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
s-o recunoască. Voia doar ca el să se convingă că trăia. — Bineînțeles, spuse Barbara. Fac orice. Atâta timp cât o să aibă nevoie. Bunăvoința femeii o duru. —E o perioadă nebună la Adăpost, se justifică ea. Se îngroașă gluma cu... — Bineînțeles, spuse Barbara. Probabil că cineva ar trebui să rămână noaptea acolo. În momentul ăsta, probabil că îi e greu noptea. Vocea ei sugera disponibilitatea de a merge chiar și până acolo. Dar Karin refuză să-i ceară atât de mult. Dacă tura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
greu noptea. Vocea ei sugera disponibilitatea de a merge chiar și până acolo. Dar Karin refuză să-i ceară atât de mult. Dacă tura de noapte n-avea cum să-i revină lui Karin, atunci n-o să-i revină nici Barbarei. Karin o sună pe Bonnie, singura soluție reală. Dădu de mesajul molipsitor de pe robot - Mi-ar fi făcut plăcere să vă răspund personal - în falsetul ăla vesel, care suna ca un claxon de Ford Focus tratat cu antidepresive. Karin mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Stai așa. Tu despre cine vorbești? Dacă nu despre Karsh. La cine te-ai referit când ai spus „prietenii tăi“? — Știi tu la cine mă refer. Își pierduse orice urmă de răbdare. Detectivul lor particular. Informatorul lor plătit. Prietena ta, Barbara. Capul ei țâșnește pe spate. Trebuie să aibă vreo leziune, vreo boală mai gravă decât a lui Mark. Mâini reci o ating. —Daniel? O să fugă din casă și o să cheme ajutoare. —Trăgea de mine la dezbatere, ca să vadă cam până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
fosta infirmieră a lui Mark. Lucrează la clinica de... —Pe cât? Pe trei dolari ora? O femeie care vorbește așa? O femeie care se poartă așa? Mă faci să vomit, spune el, în sfârșit uman. Un nod de spaime. Ce înseamnă Barbara pentru el? Își imaginează o explicație veche, tainică, ceva la care ea n-are acces. Dar cealaltă spaimă e și mai mare. Cu o expresie încolțită, se retrage spre ușa apartamentului. El îi vede deruta și ezită. —Să nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]