4,934 matches
-
dat publicității o declarație conform căreia urechea suplimentară poate fi considerată „o formă de viață parțială - parțial construită și parțial crescută“. Urechea încape în palma unei mâini. Anul trecut, același laborator MIT a produs bucăți de carne din țesut de broască, crescute pe plasă de polimeri. Totodată, ei au crescut bucăți de carne din celulele unui miel nenăscut. Și au creat ceea ce au numit „piele animală fără victime“. E vorba de o piele care fusese cultivată artificial în laborator și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
maroniu. În care pluteau niște chestii mici. Brad voia să urineze, dar nu avea de gând să calce în lichidul ăla, ce naiba o fi fost el. Nici măcar nu voia să se gândească ce putea fi. O cheie se învârti în broască, în spatele lui. Se ridică. Ușa se deschise. — Gordon? Să mergem. — Ce este? Ți-a venit avocatul. Polițistul îl împinse pe Brad pe un hol și apoi într-o cămăruță. La masă stătea un bărbat în vârstă, într-un costum cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
începea să mănânce din el, în timp ce picioarele sale se mai mișcau încă. Și toate acestea în sunetul oaselor zdrobite. Oasele capului. Mark Sanger nu se așteptase să vadă ceva atât de oribil. Venise pe plaja de la Tortuguero ca să vadă cum broaștele țestoase uriașe ieșeau din ocean, ca să își depună ouăle în nisip. Ca biolog, știa că era vorba de o migrațiune uriașă, la care planeta asista din vremuri imemoriale. Țestoasele femele erau angajate într-una dintre cele mai mari demonstrații de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
din Cleveland. — Vrei o surpriză pentru soția ta, Barton? zise Richard Bond. Cred că am exact ce îți trebuie. Încovoiat peste masă, Williams ridică privirea, nu prea interesat. Barton Williams avea șaptezeci și cinci de ani și semăna foarte mult cu o broască râioasă. Avea o față fălcoasă, cu pori mari, un nas lat și plat și ochi mici. Obiceiul lui de a-și întinde brațele pe masă și de a-și sprijini bărbia pe degete îl făcea să semene și mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o față fălcoasă, cu pori mari, un nas lat și plat și ochi mici. Obiceiul lui de a-și întinde brațele pe masă și de a-și sprijini bărbia pe degete îl făcea să semene și mai mult cu o broască. De fapt, el își odihnea gâtul atacat de artrită, deoarece nu-i plăcea să poarte guler susținător. I se părea că îl făcea să arate bătrân. Din punctul de părere al lui Richard Bond, Barton Wiliams ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
atotputernica mater familia. — Ce se va alege de acest mielușel nevinovat? a Întrebat unchiul Dikran cu glas scăzut. Înainte ca cineva să poată răspunde, la ușa dinspre stradă s-a auzit un zornăit, apoi un sunet de cheie răsucită În broască și aceasta s-a deschis. Barsam a intrat În living cu o față palidă, aruncând priviri Îngrijorate din spatele ochelarilor cu ramă metalică. — Ah, ia te uită cine a venit! a spus unchiul Dikran. Domnul meu, fiica ta e pe cale să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
din viață cărînd bazooka În spate, dar nici nu țineam să fiu transformat Într-un bolnav catatonic. Izbutisem să mi-l pun În cap pe singurul eventual aliat din clădirea aceea ale cărei culoare dădeau spre uși cu cîte trei broaște Închise de două ori cu cheia. Noaptea se auzeau urlete care mă Înfricoșau și mă făceau să plîng. Mă informasem asupra cauzelor și provenienței acelor țipete. Mi se răspunsese: „SÎnt cei puși În cămașă de forță, vrei să li te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Încuietoarea și balamalele erau din alamă. Încrustată în capac era o emblemă de alamă în forma unui vultur. Încercă cheia pe care i-a dat-o Zoia și pe care aceasta o găsise asupra lui Boria. Intră cu ușurintă în broască și cutia se deschise. Înăuntru dădu peste o coală de hîrtie ivorie atent împăturită. Porfiri duse hârtia la nas fără să o desfacă și simți o aromă pe care o recunoscu. O despături și citi un bilet scris de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
chei din buzunar și căută cheia la camera lui Govorov. Clinchetul cheilor potoli discuția din interior. Dar Tolkachenko se mișcă repede, și băgând cheia în ușă, o încuie. Apoi o scoase de pe inelul cu chei și o puse înapoi în broască, întorcând cheia în ușă astfel încât aceasta să nu poată fi împinsă de dinăutru. Auzi pașii grăbindu-se înspre el. Ușa se zgudui în toc. ă Ce-i asta? veni strigătul injurios al lui Govorov. ă Criminalule! strigă Tolkachenko înapoi. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Întrebă David curios. — „Pariază totul pe dragoste, dacă ești un om adevărat“. — Cum ți-a răspuns la Întrebare? Întrebă Diane. Ce spunea? — Nu te rușina... o Îndemnă Paul. — Spunea, răspunse Kitty timid, ei bine, spunea ceva de genul ăsta. Unei broaște care nu și-a părăsit niciodată iazul, oceanul i se pare un pariu riscant. Asta Înseamnă să renunțe la siguranța, la cunoștințele asupra lumii sale, la recunoașterea de care se bucură acolo! Broasca din ocean doar clatină din cap. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
bine, spunea ceva de genul ăsta. Unei broaște care nu și-a părăsit niciodată iazul, oceanul i se pare un pariu riscant. Asta Înseamnă să renunțe la siguranța, la cunoștințele asupra lumii sale, la recunoașterea de care se bucură acolo! Broasca din ocean doar clatină din cap. Nu Îi poate spune cum e, dar Într-o zi o va duce acolo. Kitty Îi lămuri apoi care era răspunsul pe care Îl căuta: eu eram broasca ce trebuia să-și părăsească iazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
recunoașterea de care se bucură acolo! Broasca din ocean doar clatină din cap. Nu Îi poate spune cum e, dar Într-o zi o va duce acolo. Kitty Îi lămuri apoi care era răspunsul pe care Îl căuta: eu eram broasca ce trebuia să-și părăsească iazul, căsnicia mea adică, și să se Încumete să pornească În acea călătorie primejdioasă spre ocean, spre necunoscut, oricât de greu i-ar fi fost. Și, din fericire, asta am și făcut. — Ce poveste frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
început să-ți revii”. Cum aveam un oarecare talent la desen, m-am apucat să le fac portretele, iar atunci le-am devenit de-a dreptul simpatic. Am avut un singur hop de trecut. Unul dintre doctori, cu ochi de broască și mustața scurtă, care se ocupa mai îndeaproape de mine, m-a luat peste picior. „Băiete, tu ar trebui să ajungi la Belle Arte”. Și a râs. N-a lipsit mult să-i arunc cu creionul și cartonul în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
destul de sigure, și am luat una dintre ele. Vâsleam eu. Dinu se uita la stufărișul care amenința să cotropească într-o zi toată balta și se juca vârându-și degetul în apa neagră, putredă, acoperită pe mari porțiuni de mătasea broaștei. Soarele îi bătea în față. Privindu-l, m-am întrebat de ce tresărisem prima oară, când îl cunoscusem. Din pricina numelui, care îmi amintise de fratele meu? Numele era totuși destul de frecvent. Mai frapantă era poate coincidența ținând de ceea ce se numește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
știe cât adevăr poate îndura un om, în ce doză care să nu fie mortală. Numai zeii și brutele sunt mașini fiziologice desăvârșite pe care nici un adevăr nu le poate deregla. Din acest motiv, cred, arhiva fusese înzestrată cu o broască solidă, iar Arhivarul avea ordine stricte, să nu permită nimănui accesul, acolo, în lipsa lui. Dacă la început arhivei nu i se dăduse, poate, prea mare importanță, cu vremea devenise o veritabilă magazie cu dinamită. Unii, îndeosebi Domnul Andrei și Siminel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dar cei mai mulți, auzind asta, zâmbeau: „Basme”. În orice caz, pentru acest ipotetic secret fuseseră întreprinse, cu ani în urmă, singurele tentative de forțare a arhivei. „Odată, când Arhivarul zăcea bolnav - mi-a povestit Domnul Andrei - Mopsul a reușit să desfacă broasca și a încercat să se strecoare înlăuntru. A împins ușa, dar ce spaimă a tras! În încăpere, ce credeți, fusese lăsat de pază un câine uriaș care a făcut un salt furios spre ușă, să-l omoare nu alta. Spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a trimis în celulă. M-am trântit pe patul îngust și tare, muncindu-mi creierii. În zadar. Nu-mi venea nici o idee. Și nici n-a trecut o oră că am auzit pași în fața ușii. Apoi cheia răsucindu-se în broască. Era gardianul, un om cumsecade, care neavând cu cine să-și lase acasă fetița o aducea uneori cu el la închisoare. O ținea și acum de mână. Era o fetiță slabă, cu ochi foarte triști. — Gata, mi-a zis gardianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-o de mână. „Unde fugi?” Nu mi-a răspuns. Se citea în ochii ei o abia stăpânită surescitare. Nu s-a opus când am tras-o de mână în camera mea. N-a protestat nici când am răsucit cheia în broască, nici când am strâns-o în brațe. A lăsat cearceaful ud să cadă de pe ea și a rămas goală. Ne-am iubit la lumina incendiului care se prelingea până în dreptul ferestrei mele, în timp ce agitația și panica de pe coridoare creșteau. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-ai urmărit, domnule?” l-am întrebat. El s-a îndreptat spre ușă și, înainte de a ieși, a ridicat din umeri: „Nu știu”. Dar umbra lui a rămas în cameră; ba chiar am văzut-o târându-se încet ca o broască țestoasă spre patul meu. M-am retras spre perete, dar ea înainta mereu, vroia să se urce în pat și atunci am aruncat cu o carte groasă. Umbra s-a sfărâmat în bucăți, însă toate cioburile de umbră continuau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gata să-i spun, „Nu fii proastă, Laura” pentru a o sili să-și trădeze emoția în ochii oblici și păcătoși, umeziți de lacrimi. Barca abia înainta. Lin, ca în somn. Am privit în adâncul apei și am tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind. După care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca în somn. Am privit în adâncul apei și am tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noaptea în casă. Am bătut insistent, până ce am auzit dinlăuntru un zgomot ușor și o respirație. Dar nici un răspuns nu veni. „Marta, sunt eu, Daniel”, am zis ca s-o liniștesc. După câteva clipe am auzit cheia răsucindu-se în broască, un zăvor care se dădea la o parte și ușa se deschise scârțâind din balamalele ruginite și neunse. „Tu ești?” întrebă Marta. Părea surprinsă, și nu foarte plăcut de apariția mea în plină noapte. „Da, Marta, eu, mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gura cui nimerești. Oricum pute”. „Lasă prostiile și nu mai bea”, încearcă doctorul Dinu să-ți ia sticla din mână. Dar tu te înfierbânți: „Ascultă. Dacă ești deștept, trăiești fără să te mai gândești la nimic. Ca păduchii. Sau ca broaștele. Atunci nu ți se mai întoarce stomacul pe dos”. Îți aduci aminte ceva și te umflă râsul: „Am auzit că Aristide de câte ori se îmbată rău, înainte de a cădea cu capul pe masă, bombăne aceleași cuvinte: «Și-acum la treabă!» După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zi m-am hotărât să-l caut în cătun. Eram convins că se ascundea acolo; dacă nu cumva făcuse o criză de astm. În timp ce vâsleam, examinam balta. Abia atunci am observat că apa devenise parcă mai neagră și sporise mătasea broaștei. Barca târa după ea adevărate zdrențe verzi. Pâlcurile de stuf sporiseră și ele. Dacă nu era curățată, balta avea să devină în curând impracticabilă, înăbușită de alge, de stuf și de mâl. Probabil, mi-am zis, pescarii nu mai vroiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]