14,936 matches
-
fratele mai mare al lui Niña Carmen, Alejandro, se prăbușise, cu pieptul străpuns de un pumnal, Într-un duel stupid, iar unchiul Juan căzuse În mîinile unor tîlhari. Și mai era și faptul că se spunea răspicat că, dinspre partea bunicii materne, Carmen de Ibarra - Niña Carmen pentru cunoscuți - avea În vine ceva mai mult de cîteva picături de sînge din stirpea lui Atahualpa, iar o ramură a familiei Ibarra se Înrudea cu o altă ramură a familiei Pizarro. Rezultatul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
totul deasupra tuturor. Era vicleană Excelența-sa, dar nici ceilalți nu erau niște naivi. Așa că s-a văzut scos din cursă încă înainte de vreme, în locul său fiind numit domnul Buzdugan, nici prinț, nici doritor să fie. Un judecător, ai cărui bunici umblau ca toată lumea, pe jos, în opinci. După această înfrângere, Basarab Cantacuzino și-a revenit neașteptat de repede, sau poate că înfrîngerea n-a fost înfrângere decît pentru cei care priveau, și a luat-o pe altă cale, ținta fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un câine pe nume Skip și umbla desculț toată vara, mergând mereu la pescuit, sau construindu-și o căsuță în copac. Privindu-l, îmi vine în minte imaginea unei după-amieze în care el face un om de zăpadă perfect, în vreme ce bunica lui îl urmărește de la fereastra bucătăriei. Zic: — Danny? Și el începe să râdă. În aceeași săptămână îi propun unui director de ziar să fac un material despre el. Despre cum l-am regăsit pe micul Kenny Wilcox, actorul copil care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
fiecare zi, țineai minte fiecare replică doar până treceai hopul. Căsuța drăguță din Iowa era doar o fațadă falsă. În spatele ferestrelor, îndărătul perdelelor de dantelă, era doar o podea murdară presărată cu mucuri de țigări. Actrița care-o interpreta pe bunica lui Danny, dacă erai în același cadru cu ea, te împroșca cu scuipat la fiecare cuvânt. Scuipatul ei steriliza totul: era mai mult gin decât salivă. Sorbind din vinul roșu, Ken Wilcox spune că viața lui de acum e mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Uneori, Sora Justițiară bate cu degetul în cadomnișoaranul ceasului ei negru, zicând: — Trei ore, șaptesprezece minute și treizeci de secunde până la stingere... Pentru Sora Justișiară, stafia e un erou cu jumătate din față surpată înăuntru. Pentru domnișoara Hapciu, stafia e bunica ei. De aici de sus, spune Pețitorul, vezi tavanul ca pe o frontieră pustie pe unde n-a călcat nimeni nicodată. Tot așa cum - atunci când erai mic și stăteai pe canapea cu capul în jos, cu picioarele sprijinite pe pernele spătarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
grădină și pe toate gardurile de pe stradă. Să alerge, inepuizabilă, de dimineață până seara, să joace fotbal, să cânte și să danseze în fața oglinzii. Nimic nu-i era interzis. Locuia într-o casă mare, cu mai multe încăperi. În tinerețe, bunica, femeie văduvă cu trei copii, se retrăsese într-o singură cameră iar pe celelalte le închiriase, pentru a câștiga un ban în plus pe lângă salariul mic de funcționară. Cu timpul, pe măsură ce fetele s-au măritat, casa a fost împărțită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
au îmbunătățit locuința cu o cameră de baie și o bucătărie. Numai curtea a rămas comună și locul de joacă al copiilor, care au început să apară unul după altul. Se crease o familie mare, numeroasă, a cărei inimă era bunica. Bica. Cea mai dragă, mai bună și mai sfântă femeie de pe pământ! Întotdeauna, după o zi de joacă, femeia scundă, zâmbitoare, cu părul acoperit veșnic de câte un batic înflorat, îi aduna la un loc și îi fericea cu biscuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care fetița nu știa cum s-o interpreteze. Se ferea s-o întâlnească, intuind foarte bine că ființa aceea bună și potolită era capabilă de grele și reale reproșuri. Copil fiind, Luana nu putea realiza gravitatea momentelor când își supăra bunica, durerea pe care i-o aducea în suflet când n-o asculta, sau efortul fizic istovitor la care o obliga atunci când îi stătea dinainte să-i asigure confortul, dar citea clar în ochii ei tot ceea ce nu putea reda în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
când n-o asculta, sau efortul fizic istovitor la care o obliga atunci când îi stătea dinainte să-i asigure confortul, dar citea clar în ochii ei tot ceea ce nu putea reda în cuvinte nepriceperea vârstei sale fragede. O iubea pe bunica. Simțea pentru ea, în adâncul sufletului, o trăire puternică dar, uneori, ceva anume, nu știa ce, o determina să exagereze, să insiste în a se pune de-a curmezișul dorințelor bunicii și atunci, ca mânată de o forță întunecată, făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în cuvinte nepriceperea vârstei sale fragede. O iubea pe bunica. Simțea pentru ea, în adâncul sufletului, o trăire puternică dar, uneori, ceva anume, nu știa ce, o determina să exagereze, să insiste în a se pune de-a curmezișul dorințelor bunicii și atunci, ca mânată de o forță întunecată, făcea tot felul de obrăznicii. Nu se gândise, vreodată, s-o jignească, dar s-a întâmplat asta într-o zi în care, de dimineață, fusese îngrozitor de neascultătoare. Știa că greșește dar acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
gâfâind, hotărâtă și cu o privire de foc. Luana, când arunca ocheade înapoi și tremura din tot trupul de groaza ochilor aprinși, când privea gardul mult prea înalt pentru statura ei măruntă. Nu și-a dat seama când a ajuns bunica lângă ea. A simțit doar, peste chiloțeii subțiri, arsura cruntă a nuielei buclucașe. O singură lovitură și Bica se întoarse la treburile ei. Luana rămase agățată de gard, cu ochii în lacrimi. Durerea era cumplită. Nu mai fusese niciodată bătută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
gură, plânse în voie până când se întoarse mama acasă. În momentul în care aceasta o luă în brațe și-o copleși cu mângâieri, fetița constată, uimită, că nu simțea nici un resentiment față de femeia care o lovise. Dimpotrivă. O admira pe bunica. Cum fugise ea, cu toată bătrânețea, s-o ajungă din urmă, cu ce hotărâre o lovise și cu ce inimă de piatră o lăsase să urle de durere pe zidul suferinței! Greșise și primise ceea ce căutase pe tot parcursul zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
piatră o lăsase să urle de durere pe zidul suferinței! Greșise și primise ceea ce căutase pe tot parcursul zilei. Hotărât lucru, cu Bica nu trebuia să te pui. Aflată la adăpostul pieptului mamei simți că o doare inima de mila bunicii. I se umplu sufletul de o iubire puternică față de ființa darnică și bună care nu-i mai făcuse rău, nu ridicase nici măcar o dată tonul deși numai Dumnezeu știa câte motive avusese să o facă. Se desprinse din strânsoare, se repezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
umplu sufletul de o iubire puternică față de ființa darnică și bună care nu-i mai făcuse rău, nu ridicase nici măcar o dată tonul deși numai Dumnezeu știa câte motive avusese să o facă. Se desprinse din strânsoare, se repezi în casa bunicii, îi sări în brațe și ceru iertare iar din ziua aceea avu mare grijă să n-o mai jignească, nu doar de frica ramurii năzdrăvane de copac. În inima Luanei se cuibărise un sentiment aparte și ea purtă această profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care se loveau la fiecare pas. Nici Bica nu era bogată dar Luana vedea poștașul aducându-i pensia și grămăjoara de bani pe care acesta i-o înmâna i se părea destul de consistentă. Inspirată și perseverentă, fetița apelă la ajutorul bunicii în "afacerea bicicleta". Întotdeauna găsea la ea rezerva necesară. Ca și altă dată, pe bătrână n-o lăsă inima s-o refuze. Întinse Luanei pumnul de bani și aceasta alergă fericită să ducă mamei averea. În ziua următoare, se trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în fața ferestrei, amenințând că începe distracția fără ei. Învățați să mănânce bine și numai "bunătățuri", ritualul din timpul mesei le lua nepermis de mult. Luana nu avea vreme să aștepte. Ea înfuleca în timp ce se îmbrăca sau din mers, strigând la bunica dacă, eventual, mai dorea o felie de pâine. Cana ei cu ceai rămânea, mereu, plină pe jumătate. Nu avea timp de pierdut cu lucruri mărunte, lipsite de importanță. Nu reușea să înțeleagă cum puteau să stea verii ei la masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Se chinui până îi dădură lacrimile. Păcat că nu ai și tu un tătic care să te ajute! spuse deodată Ema. Luana încremeni. Avu, pentru o secundă, în fața ochilor chipul frumos al bărbatului din poza pe care i-o arătase bunica. "Ăsta e tatăl tău", îi spusese și Luana se înroșise de mândrie. Nu văzuse nimic mai atrăgător. Avea ochii mari și negri ca ai ei, trupul zvelt, elegant în hainele impecabile. Realiză, pentru prima oară, cât de mult îi lipsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Cu ochii umezi, împinse bicicleta spre grădină. Acolo terenul era denivelat și forma un delușor destul de abrupt. Cocoță bicicleta în vârful colinei, încălecă și își dădu drumul la vale. Copiii începură să țipe. Ema, albă de spaimă, alergă spre cămăruța bunicii. Luana ajunse la poalele dealului cu inima cât un purice. Nu știa cum de avusese curajul să facă un așa gest nebunesc, cum de aterizase vie și nevătămată, era conștientă, doar, că nu avea cine s-o ajute iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu avea cine s-o ajute iar ea trebuia să învețe să meargă. Împinse, iarăși, "bolidul" de fier la deal. Se opintea la fiecare mișcare dar nimic n-ar fi putut s-o oprească din drum. Ema se întoarse cu bunica de mână. Luana tocmai aluneca la vale. Bica o privi cu seriozitate. Ai grijă, îi spuse. Ia-o ușurel. Acordul bunicii îi dădu și mai mult curaj. Văzând că metoda dă roade, Luana perseveră. Și în timp ce copiii își făceau cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
opintea la fiecare mișcare dar nimic n-ar fi putut s-o oprească din drum. Ema se întoarse cu bunica de mână. Luana tocmai aluneca la vale. Bica o privi cu seriozitate. Ai grijă, îi spuse. Ia-o ușurel. Acordul bunicii îi dădu și mai mult curaj. Văzând că metoda dă roade, Luana perseveră. Și în timp ce copiii își făceau cruce și se rugau pentru ea la "Doamne Doamne", până în seară, învăță să meargă pe bicicletă. Dan și Ema ajunseseră s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pustiu. Nu mai avea cine să strige, să te surzească, să te sâcâie cu vocea stridentă veșnic prezentă. Nu mai alerga nimeni cu o viteză amețitoare, încontinuu, zăpăcitor, luând înainte frunzele, bulgării de pământ, spre jalea Bicii, florile din straturi. Bunica, senină, cosea făcându-și în gând rozariul pe băncuța din fața casei. Nimeni nu o mai deranja de la treburile ei. În câteva zile întinerise. Nu avea motive să mai strige, să se supere, să se agite. Luana, mereu pe străzi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
oglindă pe care erau împrăștiate sticluțe minuscule, rujuri sau pudriere, într-un amalgam de culori și lumini ce-i luau ochii. În această încăpere era interzis să intri. Luana pândi, într-o zi, plecarea mătușii după care, profitând de neatenția bunicii, intră tiptil în casă și se furișă hoțește în dormitor. În comparație cu mobila modestă din locuința mamei, camera în care intrase întruchipa budoarul unei prințese. Privi avidă, cu ochi măriți, lucrurile extraordinare din jur. Se aruncă pe pat și acesta abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Luana, nici un sacrificiu nu era suficient pentru a o îmbrăca mai elegant ca nimeni alta. Ar fi fost în stare să-i așeze coroniță pe cap și s-o scoată astfel la plimbare. Pierdută în amintiri, fetița nu simți aproprierea bunicii. Îi auzi doar glasul, plin de reproș: Ce cauți aici? Fugi afară și te joacă! Își găsi verii, împreună cu doi vecini, pregătiți pentru "Ascunsa". Soarta ingrată a celui să mijească se abătu asupra lui Dan. El își rezemă fruntea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
obosească. Bica făcuse clătite umplute cu dulceață și înfometați copiii dădură buzna la farfuria îmbietoare. Femeia sesiză absența Luanei. Unde-i zvârluga? A intrat în casă, minți Dan cu nasul în clătită, ca nu cumva să fie trimis după ea. Bunica puse deoparte câteva rulouri. Astea sunt pentru Luana. Am să i le duc mai târziu. În vreme ce copiii se înfruptau din bunătățile aburinde, inima micuței curajoase își grăbea ritmul iar răbdarea îi era pusă la grea încercare. Amorțise dar nu îndrăznea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Luana începu să râdă, din toată inima, cu toată gura, așa cum îi era felul. Data viitoare?! Data viitoare să te ascunzi tu acolo... Cele mai îngrozitoare zile erau acelea în care Ema și Dan plecau împreună cu părinții la țară, la bunici. Se trezeau devreme, se găteau cu haine frumoase și ieșeau în curte să-i privească pe cei mari cum pregătesc automobilele pentru drum. Femeile scuturau covorașele și husele, bărbații ștergeau parbrizele, făceau curat în portbagaje. Copiii se hârjoneau, așteptând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]