1,982,238 matches
-
Medicină și Farmacie din București. Iată ce părere are editorialista despre repunerea în drepturi a lui Mircea Beuran: “Multe sînt cu putință în România. Puține mîrșăvii de genul spălării de păcate a dr. Beuran sînt însă atît de periculoase. În acest caz tipic de sfidare și batjocorire a adevărului, a probității etice și științifice se regăsesc toate ingredientele crimei morale. Asta pentru că, reabilitîndu-l pe Beuran, nu reabilităm un hoț oarecare, ci un cadru didactic universitar. Spălăm de păcate un individ care, prin
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]
-
cezarică”), induc deja accentele gnostice pe care le asamblează și le argumentează atent autorul. Paradigma gnostică este cea mai bună cale de acces spre literatura fantastică a lui M. Eliade dacă se menține dozajul atent și sensibil al proporțiilor. În caz contrar, soluția își pierde din utilitate și are o evoluție asimptotică. Spre exemplu, dacă în privința beletristicii paradigma gnostică este cea mai pertinentă cheie de lectură, în dreptul operei științifice am unele rezerve (cu toate că argumente ar fi și de o parte și
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
lucruri și acum le reia în Memorii unde chiar la început vorbește despre lipsa de sens a jurnalului, atunci când un scriitor are capacitatea, are forța de a încorpora biograficul în opera lui „ficțională”. El nu ar mai avea, în acest caz, de ce să recurgă la jurnal: „cel ce-și poate «deversa» biograficul în opera ficțională nu mai are nevoie de jurnal”. Îndată îi apare însă în minte exemplul lui Tolstoi, care îi contrazice teza. „Da, dar nu total”, îi răspunde Breban
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
îi răspunde Breban cititorului grăbit. Și încă: „Tolstoi «o face» ca o formă de real, personal și radical dialog cu sine, simțindu-se «amenințat» de «bolile morale și pulsiunile» ce-i asaltau raționalitatea sau echilibrul moral”. Și chiar și în cazul lui Tolstoi, „creator absolut”, „sinceritatea profundă, reală” nu în jurnal ar fi mai întâi de găsit, crede N. Breban, ci tot în „operă”, adică în romane, în povestiri, în teatru. Ajungem astfel la celălalt argument brebanian care pledează în favoarea „creației
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
crede N. Breban, ci tot în „operă”, adică în romane, în povestiri, în teatru. Ajungem astfel la celălalt argument brebanian care pledează în favoarea „creației”, a operei de ficțiune, și anume gradul mai mare al acesteia de sinceritate. Nu doar în cazul lui Tolstoi, dar în toate cazurile, opera de ficțiune este „mai sinceră”, mai adevărată, socotește Breban, decât poate fi un jurnal sau o „autobiografie”, limitative prin natura lor, sufocate până la urmă „de banal și de generalitățile previzibile”: „Nu, oricât de
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
operă”, adică în romane, în povestiri, în teatru. Ajungem astfel la celălalt argument brebanian care pledează în favoarea „creației”, a operei de ficțiune, și anume gradul mai mare al acesteia de sinceritate. Nu doar în cazul lui Tolstoi, dar în toate cazurile, opera de ficțiune este „mai sinceră”, mai adevărată, socotește Breban, decât poate fi un jurnal sau o „autobiografie”, limitative prin natura lor, sufocate până la urmă „de banal și de generalitățile previzibile”: „Nu, oricât de ciudat, de paradoxal ar părea unor
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
de la acest scriitor posedat de obsesiile lui literare, urmărit de personajele lui, de conflictele, de situațiile pe care le-a imaginat în romane. Am putea spune că, de fapt, altă viață decât literatura nici nu a avut. Acolo, în orice caz, trebuie căutat omul Breban, în proza lui de ficțiune, în romane, și mai puțin în aceste pagini unde îl aflăm întâi de toate, dacă nu exclusiv, pe scriitor. Aceasta dacă este să-l raportăm pe Breban la propria-i teorie
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
din basm), marcînd neimplicarea în poziția și în argumentele citate ironic și profund neconvingător: „cei care sunt împotriva experimentelor pe animale, din tot felul de considerente, nu știu ce, încât ajung să fie o piedică-n calea științei” (CORV 74). Ca în cazul oricăror clișee, există tendințe individuale: nu toți le folosim în egală măsură, nu toți avem aceleași automatisme. Oricum, cred că nu știu ce trece mai ușor neobservat tocmai prin perfecta lui absență de „sens propriu”: supărătoare și comice sînt mai ales clișeele
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
său specializat în diversiuni (i-am uitat numele) și prim-ministrul țării (și lui i-am uitat numele) e cât se poate de probabil. Presa a scris în mai multe rânduri despre aservirea canalului „Realitatea TV” președintelui pesedist. În acest caz, ar urma ca subordonații premierului — în speță, Ministerul Culturii și Cultelor — să intre pe rol, spre a-și exercita îndatoririle constituționale. Sunt slabe șanse că acest lucru se va produce. Rămân la ideea că în sferele înalte ale puterii s-
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
Cioculescu, vă asigur că „dacă nu jurați excesiv” și doar pe producțiile culturale ale „trecutului deceniu, ce și-a trecut, de altminteri posteriorul în deceniul nostru, veți trăi” citîindu-l pe autor „osebite ceasuri fie de instruire, fie de relaxare, după caz”. Fie că alegeți „lecturi de vară”, fie că preferați „lecturi de iarnă”. Barbu Cioculescu, Lecturi de vară, lecturi de iarnă, Editura Vremea, București, 2003, 240 pag.
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
putea obliga să scrie ceva), banii și privilegiile, naivitatea și buna credința, vanitatea, invidia scriitorilor tineri și a celor ignorați față de cei ce ocupaseră deja locurile de onoare ale ierarhiei literare (vezi pp. 19-20). Cu siguranță, explicații se găsesc, de la caz la caz, dar mirarea nu poate fi ștearsă. Probabil, la acest nivel, informațiile din cartea lui Eugen Negrici ar trebui completate cu cele din jurnalul ținut de Nina Cassian între 1948 și 1953, care aduce un neprețuit testimoniu din interior
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
să scrie ceva), banii și privilegiile, naivitatea și buna credința, vanitatea, invidia scriitorilor tineri și a celor ignorați față de cei ce ocupaseră deja locurile de onoare ale ierarhiei literare (vezi pp. 19-20). Cu siguranță, explicații se găsesc, de la caz la caz, dar mirarea nu poate fi ștearsă. Probabil, la acest nivel, informațiile din cartea lui Eugen Negrici ar trebui completate cu cele din jurnalul ținut de Nina Cassian între 1948 și 1953, care aduce un neprețuit testimoniu din interior al fenomenului
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
nou, pe Marius Vernescu - învingătorul din anul 2002 al exigentei competiții pianistice de la Montreux. La 30 de ani, Vernescu începe să-și decanteze impulsurile juvenile și să-și subordoneze tehnica briantă unei concepții muzicale mature. Totul spre încântarea spectatorilor (în cazul de față, a celor care l-au aplaudat la Porgy&Bess). Generația ce a purtat greul muzicii noastre de jazz în ultimele decenii de totalitarism a fost și ea reprezentată - la cel mai înalt nivel - prin recitalul Cvartetului Marius Popp
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
ale primului, care interpreta o partitură din Bach. Ce îi apropie, ca prezențe ale romanului, este o relație de afinitate morală, faptul că fiecare întruchipează, ca personaje, o ipostază a inocenței, a idealismului naiv, a candorii dezarmate, rănite grav în cazul lui Strava, cum încă nu i s-a întâmplat lui Tin, dar s-ar putea să i se întâmple. Acesta este cercul care pe amândoi îi cuprinde, „țarcul” în care se găsesc închiși, cum sugerează și titlul simbolic al cărții
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
autorealizeze, asupra rolului capital al relației personale între maestru și discipol. Constatau, totodată, că filosofia poate fi nu numai o disciplină oarecare academică, un pur exercițiu intelectual, ci - poate în primul rând - un mod de viață. Ca pe vremuri, în cazul lui Platon, Epicur sau Aristotel... Cartea a avut un succes considerabil și recenzii serioase. N.M. - Revenind la atașamentul dvs. față de România... I.K. - Aș spune că în urmă cu exact patruzeci de ani am avut prilejul, la Sinaia, în Castelul Pelișor
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
din “glimbocani” niște preistorici luminați, umblînd cu matraca într-o mînă și farul marxism-leninismului în cealaltă, iar din cartea lui Monciu-Sudinski o enciclopedie pasionantă a imbecilizării comuniste. În plus, metafizica de poiată și hambar a eroilor produce, în cele mai multe dintre cazuri, mostre savuroase de gîndire tîmpă sau naivă; indispuși sau pur și simplu nedumeriți, “glimbocanii” lasă, fără voia lor, să se înțeleagă că ceva (totul?) nu merge bine în mecanica proletar-rurală a comunei. Emițător al unor panseuri entuziaste de filosofie zootehnică
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
dar numai la nervi!) și pasionat de mud-wrestling (în timpul liber dintre două bătălii) face din Mihai Viteazul mai puțin un patriot iluminat și mai degrabă un mercenar coleric, devotat strict bătăilor pe care avea certitudinea că le poate cîștiga (în cazul celorlalte, aflat în inferioritate, preferînd soluția, mai lașă, dar viabilă, a ascunsului “în popor”). La nivel auctorial, simularea diferitelor registre stilistice sau paliere socio-lexicale (ca și simularea confuziei dintre ele) e completată de reproducerea sau parafrazarea clișeelor ideologice ale epocii
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
Roma republicană dictatura era o magistratură extraordinară, dar constituțională. În situații de criză gravă Senatul alegea un dictator care era înzestrat cu puteri depline pentru rezolvarea ei; dictatura era limitată în timp: ea înceta odată cu rezolvarea crizei și în nici un caz nu putea depăși șase luni; pentru a salva măcar în aparență principiul colegialității, una din caractersticile fudamentale ale sistemului roman, dictatorului i-a fost asociat un “magister equitum” (comandant al cavaleriei) care, spre deosebire de magistraturile normale, era într-o poziție inferioară
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]
-
Ca să nu mai vorbim de versurile celor doi: în cantitate impresionantă, la A.P., versurile de laudă a comunismului sau a lui Ceaușescu și a familiei sale, aproape neglijabile poeziile prin care N.S. și-a adus obolul „la ridicarea lumii comuniste”. Cazul Pacepa, sabia lui Ștefan și gripa găinilor Într-o conferință de presă reprodusă de majoritatea ziarelor centrale, Regele Mihai a dat o replică tuturor acelora care l-au acuzat că s-a afișat, în ultima vreme, cu reprezentanții puterii actuale
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
cît și presei americane, care au atras atenția că Pacepa e ținut în continuare la index, deși țara noastră vrea să intre în NATO. Cu toate astea, într-un interviu TV, președintelele Iliescu a declarat că nu e problema lui cazul generalului Pacepa. Un interviu în care ultima întrebare a fost dacă sabia lui Ștefan cel Mare va fi adusă în România, în anul comemorării voievodului. O întrebare care i-a făcut să frisoneze, fără îndoială, pe concetățenii noștri, deoarece asta
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
e inteligent (și nu prea este o dovadă de cultură) să-ți îndepărtezi auditoriul, excedat de discursul tău sclipitor, devenit orbitor. În fine, politețea excesivă este obositoare și chiar enervantă. Firește, ar trebui mai întîi să definim ce înseamnă, de la caz la caz, “excesiv”. Este dificil, dar, din fericire, inutil. Cred că, în această privință, ne putem raporta liniștiți la bunul simț, la percepția colectivă, la regulile nescrise și acceptate (chiar dacă nu neapărat respectate!) de majoritatea membrilor unei comunități (căci, prin
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
și nu prea este o dovadă de cultură) să-ți îndepărtezi auditoriul, excedat de discursul tău sclipitor, devenit orbitor. În fine, politețea excesivă este obositoare și chiar enervantă. Firește, ar trebui mai întîi să definim ce înseamnă, de la caz la caz, “excesiv”. Este dificil, dar, din fericire, inutil. Cred că, în această privință, ne putem raporta liniștiți la bunul simț, la percepția colectivă, la regulile nescrise și acceptate (chiar dacă nu neapărat respectate!) de majoritatea membrilor unei comunități (căci, prin excelență relative
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
ci de subcultură, dacă nu cumva de sub-uman”, ar fi fost util să aflăm care ar fi criteriile după care un text este plasat de o parte sau de cealaltă a barierei. După părerea mea, distincția nu are în nici un caz legătură cu subiectul. Nu cred că există subiecte interzise sau măcar imorale. Despre orice se poate scrie bine și, în același timp, fără a șoca neapărat, fără a forța în vreu fel nota. Romanul Ai toată viața înainte, al lui
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
calitate: tensiune, nervi, frică. În al treilea rînd, este vorba, evident, de talent. Într-o carte precum Nesimțitul, de Cornel George Popa, expresiile licențioase sînt de-acolo, se integrează (îndrăznesc să spun “armonios”) subiectului și relatării acestuia - în vreme ce în alte cazuri se simte că “prostioarele” sînt plasate cu intenția expresă de a șoca și, în consecință, par petice jegoase pe o haină mai mult sau mai puțin prezentabilă. În fine, nu putem neglija cantitatea, mai bine zis procentul de licențiozități. Una
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
sau mai puțin prezentabilă. În fine, nu putem neglija cantitatea, mai bine zis procentul de licențiozități. Una este să întîlnești o înjurătură grea la fiecare zece pagini, și alta - din două în două rînduri. Am certitudinea că, în al doilea caz, nu este vorba niciodată de o pornire irepresibilă, de un limbaj impus de subiect, ci de o substituire a fondului prin formă. Simțind că nu poate să impresioneze prin ceea ce are de spus, autorul încearcă s-o facă, disperat, prin
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]