3,105 matches
-
un tribunal o încadrase drept "tulburare a ordinii publice". Înalta Curte revine la încadrarea de origine, cea de tentativă de lovitură de stat, și aplică cea mai mică pedeapsă prevăzută pentru această infracțiune, 16 ani închisoare. Cozma adună iarăși o ceată de mineri pentru a invada Bucureștii, dar este arestat în drum și marșul minerilor încetează brusc, punând capăt astfel și carierei politice a "Luceafărului huilei", și rolului ortacilor lui în subminarea democrației. O clipă, acest episod a revenit pe prima
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
citat al lui Ion I. Ionică. El este mai curînd un cîntec de secetă. Acesta mi se pare rostul gîlcevei dintre cele două alegorii mitice, Sora Soarelui și Sora Vîntului (Boarelui), chiar dacă, de regulă, în multe zone se cînta, în ceată, imediat după strîngerea ultimului snop de pe cîmp. Derutează, probabil, primele două versuri: „Dealul Mohului,/Umbra snopului...”. Pasajul următor actualizează un motiv de lungă tradiție, răspîndit atît la noi cît și în alte culturi populare: Cine se umbrea Și se sfătuia
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
venit-au de față. În alt pasaj din același text ovidian aflăm că, la cîntarea lui Orfeu, păsările și fiarele pădurii s-au alăturat arborilor constituind o unitate însuflețită: Astfel de arbori a strîns cîntărețul în jur și-n mijlocul Cetei de fiare și multelor păsări ședea. Încercîndu-și Coardele lirei de-ajuns cu degetul mare, el simte Că, deși felurit, se îmbină frumos al lor sunet. Spectacolul în sine constituie însuși punctul de formare al orfismului. Păsările, fiarele și arborii se
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Două șabloane mioritice sunt de reținut în colindul Sfintei Fecioare. Primul evocă peregrinarea prin lume: “Umblă Maica după Fiu,/Raza soarelui,/Tot umblînd și întrebînd...“. Sau: Mai pe lîngă mare, Mai pe drumul mare, Dai Domnului, Doamne, Mergu-mi-ș mai mergu, Cete-mi de feciori, Mari colindători. Înainte le ieșeà-re, Le ieșea Sfînta Marie, C-un colac de grîù, C-o ploscă de vinu. Din colac tăià-re, Cu plosca-nchina-re, Din gură-ntrebà-re... Semn distinctiv: Maica îi întîmpină pe cetași cu daruri, potrivit momentului
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
lîngă cale, Ciată de voinici Cu cai pogonici. 'Nainte le iasă Cea Sfîntă Mărie C-un colac de grîu, C-o ploscă de vin. Din colac tăià-re, Din ploscă-nchinà-re, Din gură-ntrebà-re... De observat și aici: colindătorii au luat locul unei cete de călăreți, probabil oșteni aflați în campanie ori în pribegie. În acest punct, colinda amintește de un anume tip de baladă de curte feudală, despre care va fi vorba în curînd; și totodată, de variante ale Mioriței. Al doilea element
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
lui Mihnea-vodă, ca să-i împace pe cei doi fii ai săi: “O dalbă călugăriță,/Albă, albă la peliță,/neagră, neagră la cosiță”. Schema portretului cunoaște mutații conjuncturale în retorica baladei. Dar și în colind. De pildă: Mergu-mi și mai mergu, Cete-mi de feciori, Mici colindători. Da-n cale le iasă Prea Sfînta Mărie, Cu rochia deschisă, Calea le-o cuprinsă. În textele mioritice propriu-zise, schița de portret prin vestimentație este obligatorie. În exemplul anterior se rezumă la un singur vers
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
știuți sub un singur nume: seimeni. Erau destoinici în meșteșugul armelor, dar fără urmă de omenie. Mai toți turciți, umblau făloși în dulame roșii. Și, uite așa, în postul mare, când toaca bătea pentru denie, s-a dezlănțuit prăpădul. În cete, cu iataganele goale sau cu flintele încărcate, opreau caleștile și trecătorii, omorând fără alegere ca să curețe țara de boieri. A doua zi, în urma lor, prostimea umpluse ulițele. Grija că altul ar putea jefui mai mult pusese în mișcare o gloată
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a vărsa. Mulțimea amuțită se dădea înapoi, căci nu se mai pomenise nicicând așa ceva; se lăsă o tăcere grea. Zloata și spaima înfioraseră toți privitorii. Din depărtare se auzeau vaietele orașului pustiit. Un bărbat ieși din casă și aruncă spre ceata bandiților două pungi cu galbeni. Gloata, privind spre stâlpul cerdacului și spre zidul mânjit de sânge, ieșea cu spatele din ogradă. Porțile s-au închis. S-au înhămat caii rămași nefurați. Boierul Preda dădea porunci plângând încetișor. Pe Papa l-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
clocotul mocnit al nemulțumirilor celor stăpâniți de otomani. Acum, în fața icoanei, nu-și putea spune rugăciunea. Mai veche de cinci sute de ani, alb-aurie ca cerul unei dimineți de vară, icoana îi povestea despre neputința lui. Sus, într-un colț, ceata îngerilor în haine de lumină, și în altul Sfinția Sa Mântuitorul. De la Mântuitor se lăsa până în colțul opus de jos scara cea cu treizeci de trepte a Sfântului Ioan Scărarul pe care urcau oameni, monahi în haine pământii. Sus, aproape de Iisus
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Turcii care se apropiau încetiniră trapul. Tobele răpăiau ritmat iar bidiviii, ridicând grațios copitele din față, se încadrau perfect în bătaia lor. Dulamele roșii ale seimenilor păreau și mai colorate în lumina soarelui de prânz. Când distanța dintre cele două cete de călăreți a fost cam de douăzeci de lungimi de cal, seimenii s-au oprit și s-au întors pe loc, așteptând ca delegația turcă să se încadreze între cele două ziduri vii. Drumul lăsa libertate de mers pentru cinci
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Eh, Doamne, cum am uitat? Sunt călușarii! Repede terminați răvașele, îngrijiți-vă să plece repede. Apoi, către slugi: Să-mi pună un tron spre cortul domniei sale marelui spătar. În cortul nostru să aștepte zece dorobanți odihniți. Se lasă de pe dealuri cetele de călușari. Ia! Auziți? Vodă vorbise românește și Selin nu înțelesese nimic, așa că făcu un semn a nedumerire spre Ștefan, care cu mâna îi arată că trebuie să aștepte puțin. Când prima ceată de bărbați îmbrăcați în cămăși și ițari
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
zece dorobanți odihniți. Se lasă de pe dealuri cetele de călușari. Ia! Auziți? Vodă vorbise românește și Selin nu înțelesese nimic, așa că făcu un semn a nedumerire spre Ștefan, care cu mâna îi arată că trebuie să aștepte puțin. Când prima ceată de bărbați îmbrăcați în cămăși și ițari albi apăru pe drumeagul ce ieșea din pădure, pregătirile erau terminate. Constantin Brâncoveanu, având cuca domnească pe cap, îmbrăcat bogat cu caftan de serasir de culoarea lemnului de trandafir, brodat cu flori de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
săriră drept în picioare, urlând neomenește: — Hălălăi șa! De pe dealuri le răspunseră ca niște ecouri aceleași hăulituri. Cei unsprezece, tot nemișcați, cu picioarele depărtate, cu bățul tot orizontal priveau spre domn. — Iartă-ne, măria ta, s-a întâmplat că vătaful cetei de pe la Biala Slatină să fi fost ast-toamnă mușcat de un șarpe și trebuie să se aleagă un nou vătaf că vin Rusaliile... Ne-ar plăcea s-o facem aci la măria ta. — Multă cinstire îmi aduce gândul domniei tale
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Ne-ar plăcea s-o facem aci la măria ta. — Multă cinstire îmi aduce gândul domniei tale, mare vătaf de călușari, și primim cu plăcere, dar cum ați aflat că vom poposi aci? — Iscoade, măria ta, avem iscoade. Să cheme cetele, măria ta? — Cheamă-le! Un semn și cei unsprezece, fără să-și ia nici un avânt, se desprinseră de pământ, făcând un salt mai înalt de un metru, ca apoi revenind la sol în aceeași poziție să hăulească de trei ori
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de se închinau la domn, el se închina lui Selin, și tot așa, în aparență contradictoriu, sublinia armonia dansului și a acrobațiilor. Nu se întunecase când au amuțit lăutarii, ca să lase să se audă ceilalți lăutari ce aduceau încă trei cete de călușari. De ce vorbesc românește? îl întrebă mirat Selin pe Toma Cantacuzino. — Așa vorbesc ei, sunt aromâni sau chiar români curați. — Sunt mulți pe aici? Or fi, cine-i numără? — Beiul știa că sunt români prin părțile astea? — Ei cum
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
soarelui, dar e ceasul rugăciunii. Nu este dans ce-ai privit, este o poveste despre cai sau poate despre centauri... Ce ne-am face Selin aga fără cai? Bărbații aceștia își jură să fie caști cât timp fac parte din ceată și, în joacă, cred că se transformă în cai, dansând ca să îmbuneze un zeu al cailor, devin un fel de călugări credincioși acestui zeu. Eh, Selin aga, ce ne-am face fără cai? — Măria ta, zise Kuciuk Selin și se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
face fără cai? — Măria ta, zise Kuciuk Selin și se închină în fața domnitorului, care curtenitor îi răspunse cu un zâmbet sincer, rugându-l pe Ștefan să-l însoțească pe imbrohor până la cortul lui. În picioare, în locul prințului, stătu vătaful primei cete. Dansul celei de a doua cete începu, lumina deveni blândă, vestind venirea întunericului. O să aprindem torțe, n-ai grijă, o să se vadă bine, spuse vodă în românește. — N-am grija luminii, măria ta, am grija beizadelei Ștefan, spuse vătaful privind
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Kuciuk Selin și se închină în fața domnitorului, care curtenitor îi răspunse cu un zâmbet sincer, rugându-l pe Ștefan să-l însoțească pe imbrohor până la cortul lui. În picioare, în locul prințului, stătu vătaful primei cete. Dansul celei de a doua cete începu, lumina deveni blândă, vestind venirea întunericului. O să aprindem torțe, n-ai grijă, o să se vadă bine, spuse vodă în românește. — N-am grija luminii, măria ta, am grija beizadelei Ștefan, spuse vătaful privind nemișcat spre dansatori. — Ștefan? Ce-i
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rost să se taie între ei. — Să așteptăm să vedem și minunea asta. — Minunile trebuie ajutate, măria ta. Vătaful vorbea într-un fel repezit mâncând de multe ori vocalele și cum discuția lor se făcea în șoaptă în timp ce flăcăii din ceata cealaltă dansau stăpâniți de ritmul lăutarilor, vodă își încorda toată luarea aminte ca să priceapă tot. N-am știut că ești vătaf de călușari. — Eh, ce nu face omul ca să poată să colinde timp de o lună toate coclaurile pe unde
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o lună toate coclaurile pe unde trăiesc rumânii! La noapte intrăm în codri, să se facă nașterea călușului și apoi, până ajunge iar lună nouă, ține-te frate! Și vătaful îi cedă locul lui Ștefan care se întorsese. Intră în ceata lui de pe margine, se sfătui cu cei unsprezece și, sărind în sus de pe loc, intră în jocul celorlalți. Se apropie de vătaful lor, își făcură niște semne neînțelese pentru privitori și, la un gest brusc, toți călușarii ridicară cu amândouă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
celorlalți. Se apropie de vătaful lor, își făcură niște semne neînțelese pentru privitori și, la un gest brusc, toți călușarii ridicară cu amândouă mâinile bețele deasupra capetelor și hăuliră: — Hălăi șa, hălăi șa, hălălăi șa! Se aruncară toate cele patru cete în joc. Torțele începură să se aprindă. Ritmurile se schimbau, alternând cele repezi cu cele lente. — Hălăi șa! Prima ceată se desprinse din iureșul dansului și, aruncându-se cu un salt în sus, toți treisprezece căzură în genunchi și strigară
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ridicară cu amândouă mâinile bețele deasupra capetelor și hăuliră: — Hălăi șa, hălăi șa, hălălăi șa! Se aruncară toate cele patru cete în joc. Torțele începură să se aprindă. Ritmurile se schimbau, alternând cele repezi cu cele lente. — Hălăi șa! Prima ceată se desprinse din iureșul dansului și, aruncându-se cu un salt în sus, toți treisprezece căzură în genunchi și strigară într-un glas: — Să trăiești, măria ta! Se ridicară și porniră spre munte, imitând galopul cailor în ritmul lăutarilor. Pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din iureșul dansului și, aruncându-se cu un salt în sus, toți treisprezece căzură în genunchi și strigară într-un glas: — Să trăiești, măria ta! Se ridicară și porniră spre munte, imitând galopul cailor în ritmul lăutarilor. Pe rând, fiecare ceată își luă rămas bun de la domnitor, pierzându-se în noapte și în codru. Erau românii de peste Dunăre, care la liturghie pomeneau numele voievodului lor. A doua zi, când să încalece, prințul Ștefan s-a împiedicat, a căzut și și-a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a încruntat imperceptibil, apoi a exclamat exuberant, lucru rar întâlnit la Brâncoveanu: — Arnăutchioi? O să-mi poarte noroc, e un nume bun pentru neamul nostru. Moșul nostru, Matei Vodă, pe când încă nu era domn, a scăpat cu viață fiind urmărit de cete de seimeni, schimbându-și hainele și calul cu un arnăut din oamenii lui. Seimenii l-au prins pe arnăut și abia după ce l-au omorât și-au dat seama că fusese altcineva. Matei Vodă a fugit peste munte cu oștenii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
la bucurie, din stricăciune întru nestricăciune, din orașul lacrimilor la locul veseliei, din tulburarea vieții la adăpostirea cea lină a mântuirii, din patimile Egiptului în pământul cel fericit al făgăduinței, din robia lumii la mântuirea cerului, din petrecania omenească, în ceata fericiților îngeri. Și ce altă norocire este mai mare decât aceasta? Ce altă adormire mai dorită, decât adormirea morții? Și noi, dacă nu vărsăm lacrimi niciodată, când ruda sau prietenul doarme, ci mai vârtos liniștim, tăcem și ne nevoim ca să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]