2,402 matches
-
de-un exotism penibil, lăsându-i pe colegi și pe vechii prieteni prizonieri ai unui „aer”... (voiam să scriu „irespirabil”, dar, În fapt, acest „aer” devenea din nou „respirabil”, așa cum trebuie să fie aerul infernuluiă, creând acea apatie și „veselie cinică”, de parcă oamenii, știind că sunt părăsți de toți și de toate și că trebuie, vrând-nevrând, să trăiască, copiii ignorau cele ce se petreceau și cele ce-i așteptau, se pregăteau pur și simplu „de-o nouă viață”. Acea „nouă viață
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
formă de capcane, comparabile doar, Într-un anume fel, cu cele ale unuia dintre maeștrii săi indiscutabili, alături de moraliștii francezi - cu Nietzsche. Și la acesta, o anume limpiditate de gheață a stilului - la Cioran, corolarul stilistic ar fi paradoxul fals cinic! - induce pe mulți, foarte mulți, În eroarea unei „Înțelegeri iuți, spontane”. Dacă la filozoful parizian, paradoxul, metafora „teribilistă”, „ideea anarhistă” se mișcă la nivelul frazei sau al paragrafului, la Nietzsche, toate aceste „unelte” ale stilului și ale psihologiei textului plutesc
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
candizi și resemnați și cu adolescente frumoase și visătoare, să se ivească rara avis! câte un intelectual de rasă, o specie pe cale de dispariție, un spirit ales, dedat cititului (o ocupație să recunoaștem! din ce în ce mai nefolositoare în această lume pragmatică și cinică în care trăim), care sparge canoanele și habitudinile locului. Intelectualul nostru, în loc să meargă la crâșmă și să facă politică, în loc să înființeze un S.R.L. și să adune banii cu lopata, sau cu lingurița, după caz, frecventează bibliotecile (desuetă ocupație!), scrie cărți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
căci, în definitiv, fiecare om are "filosofia" lui, darămite un mare iubitor și cunoscător de filozofie ca autorul Scrisorii pierdute. E un fapt de istorie literară arhicunoscut cum cei doi mari prieteni au avut și momente de "rivalitate", cu tentative "cinice" din partea dramaturgului și cu vorbe grele din partea poetului. Accident biografic. Căci soarta poetului (nebunia, moartea, genialitatea) va avea efect decisiv asupra gândirii și operei lui Caragiale, orientându-le mai pregnant sensurile de profunzime, abisale. Au contribuit, desigur, la această modificare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
s-au dedat inamicii ireductibili ai poetului și prefigurează războiul psihologic în care a fost antrenat cu răutate și ură. Nu au lipsit epitetele minimalizatoare și denigratoare; "patriot de ocazie" este încă o sintagmă blândă prin comparație cu un enunț cinic de genul: "Nu merită Vieru, cu toate meritele anterioare, să fie decapitat!" (p. 175). Luptătorul este construit dintr-o fibră specială și ține în mână o armă redutabilă, cuvântul, mai exact limba română. Iluminarea nu este ușor de explicat: Cred
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a fost "finalizată", fie (pe termen scurt) de lovitura violentă dată poetului în timpul internării la "Caritatea" de către un nebun, fie (pe termen lung) de intoxicația cu mercur. Din acest moment avea să înceapă a doua violență sacrificială, cel puțin la fel de cinică (nu kynică!) prin escamotarea adevărului, prin durata și prin lipsa de respect, demarată prin debutul și reanimarea continuă a "galaxiei Grama"... "Bucovina literară", nr. 1-2, ianuarie-februarie 2005 MIHAIL DIACONESCU. FENOMENOLOGIA EPICĂ A ISTORIEI ROMÂNEȘTI, BUCUREȘTI, EDITURA AGER ECONOMISTUL, 2005 Aureliu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
putem afla cauza, necum efectul (efectele). Cu atât mai puțin reflectarea lor în creația artistică/literară. Deodată, (redescoperim că, din tripleta clasică corp-suflet-spirit (trup-suflet-energie) abia dacă mai avem loc în primul, pe care am ajuns să-l exploram cu adorație cinică. S-ar cuveni să facem, în sfârșit, pasul spre cel de-al doilea și să vizăm (vizam) treapta celui de-al treilea. O deschidere a însemnat psihanaliza și influența ei asupra (studiului) literaturii/artelor. Undeva în zona unor asemenea deschideri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
decolare, invitând la un dialog generalizat. Marea rivalitate privește "sofistica în jurul postmodernității" (p. 9) și, desigur, fulminanta carieră a conceptului. Theodor Codreanu se războiește, cheltuind muniție (argumente) din belșug, cu suporterii acestui "termen sofistic", refuzând net "dieta compusă din postmodernismul cinic" (Camille Paglia). Dar "trece" prin Deleuze, Rorty, Foucautt, prin ceea ce numește "postmodernismul înalt" (în frunte cu Vattimo, Lyotard, cel care cerea "rescrierea modernității"), pentru a nota că problema-cheie este transcendența. Nu ignoră nici semnalele autohtone, fișând conștiincios revoluția poetică optzecistă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în ultimii ani de tot mai mulți resentimentari"). Exegeza lui Theodor Codreanu trebuie înțeleasă ca un act de conștiință națională lezată, ce se pronunță fără menajamente și mai ales fără complexe, în legătură cu o carte nu atât canonică cât mai ales cinică, în esența ei, de evaluarea istoriei noastre literare: "Neizbânda criticului o pun pe seama a două cauze: pe de o parte, el a căzut în mrejele unei ideologii transnaționale, cu rădăcini în perioada kominternisto-sovietică, mreje pe care le-a acceptat din pricina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a pregăti o nouă generație de oportuniști care să apere sistemul corupt din România". Dintre polemicile de mare forță și expresivitate trebuie menționată cea intitulată simplu Cazul Patapievici, mai ales că respectivul combatant este cel care a afișat public negativismul cinic: "încontinuu îmi e rușine că sunt român". Iată și motivul pentru care nu poți decât să te întrebi, asemenea lui Theodor Codreanu, "de ce aceste odrasle ale unor foști kominterniști preferă, totuși, să rămână într-o țară atât de execrabilă", adică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un geniu care ineluctabil, după cum ne arată autorul cărții, a găsit "calea luminării". "Pe de altă parte, afirmă criticul literar în opul său, deosebit de grăitor e faptul că Eminescu respinge nihilismul modernilor, ceea ce atestă că filozofia sa ultimă nu este cinică, ci kynică. Peter Sloterdijk vede în această distincție ruptura esențială dintre cinismul modern și kynism, ultimul nerupând niciodată legătură cu adevărul." De făcut, în acest context, următoarea remarcă: filozoful german, considerat un demn urmaș al lui Heidegger, numește kynism rezistența
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vreme: cine citește scrierile filosofului știe că formula "Dumnezeu a murit" era la origine un reproș la adresa epocii, nu o exprimare "cu satisfacție a filosofului german" (p. 90). Nietzsche era un filosof cu cea mai largă respirație, nu un speculant cinic al împrejurărilor. În sfârșit, să nu mai vorbim de gratuitatea ce constă în a-i imputa lui Ioan Petru Culianu o "involuție de la creștinism la iudaism" (p. 33). Formula nu se mai folosește deja de la declarația de la Seelisberg (1947) a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Champagne și Brie și anexează Lyon-ul și comitatul Bigorre. Războinic vestit, care nu pregeta să plătească într-o bătălie cu prețul propriei sale persoane, ultimul mare capețian "direct" rămîne încă și astăzi un personaj destul de enigmatic, autoritar, desigur, și cinic, dar preocupat și el de a face ordine și de a aduce pace în regatul său. În timpul domniei sale, mai mult decît în timpul celei a lui Ludovic cel Sfînt, monarhia franceză tinde să joace în Europa rolul principal, înlocuind, în acest
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
chiar axiologice pe care le avea în acel moment la îndemână actorul social, actantul acelor vremuri. Nu este o manieră "blândă" de a trata subiectul radiografiat și nici pe povestitor, deoarece partenerul de dialog este de multe ori un intervievator cinic și critic, cum nu se întâmplă, de regulă, în asemenea situații metodologice. Avem mai degrabă un fals tratat de istorie orală deoarece aici autorii reușesc un lucru genial: subiectul acestui demers este unul colectiv - individul care povestește nu se individualizează
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
nu-s chiar atît de nătărău. Mă supăr dacă crezi că... Zău, nu cred nimic, parol, pe onorul meu... Mă fac niznai și torn cuminte pălincă. Eram student în anul patru și eram virgin... Ei, să lăsăm lucrurile intime, spun cinic, crăpînd de curiozitate. Se face că nu aude și continuă monoton. Aveam o prietenă, studentă în anul doi. Eram prieteni de un an, ne iubeam foarte mult și am convenit ca, în sfîrșit "s-o facem". Ce? Ei, pricepi tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de viață era un test. O asemenea situație este, evident, profund anormală: omul nu trebuie pus la încercare în acest fel. O țară, un sistem politic, o ideologie care impun individului condiția unui eroism de fiecare clipă păcătuiesc printr-o cinică aroganță. A te îngriji de demnitatea omului e a face în așa fel încât el să nu fie obligat să-și probeze, în permanență, demnitatea. Aceasta este deosebirea între statul totalitar și statul de drept: statul totalitar constrânge la o
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
niciodată cu adevărat îndrăgostit. Faptul că i-ai auzit și pe alții vorbind la fel nu te demobilizează. Cu tine și cu amorul tău e altceva. Ceva profund, neconvențional, ireductibil. Într-o a doua instanță, urmează dez-vrăjirea, momentul lucidității, masivitatea cinică a bunului-simț. Vertiginosul afect originar se adumbrește, „se așază“, își pierde palpitul. „Veșnicia“ devine negociabilă. Pur și simplu nu se confirmă. Ajuns în papuci, domesticit prin rutină, erosul cunoaște calmul amărui al relativității. Ideea unei întâlniri „destinale“, pregătită laborios in
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ideologii. Meritul e descurajat de o găunoasă retorică egalitaristă, când nu e pur și simplu amendat ca o subversiune. Câștigul e minim, piața - anemică. „A avea“ își pierde prestigiul și prețul. Răspunderile se anonimizează, lipsa perspectivelor induce indiferentism, pasivitate, bășcălie cinică. „Calitatea“ devine o deșertăciune. Tradițiile de tot soiul sunt culpabilizate ca niște poveri fără sens. Succesul se plătește cu acomodă ri degradante sau capătă un luciu suspect, de clandestinitate. Sunt încurajate eschiva morală, obediența, minciuna. Decenii întregi se trăiește duplicitar
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cineva, e, de fapt, opusul gândirii), nu vreau să încurajez inconștiența tonică, naivitatea vulnerabilă, nerealismul cronic. Pentru a reuși e nevoie, mai curând, de opusul acestor „calități“. E nevoie de simțul conjuncturilor (fără excese de „acomodare“), de pragmatism (fără abuzuri cinice), de încredere (fără credulitate), de răbdare (fără pasivități obediente), de ambiție (fără egolatrie), de orgoliu (fără vanitate), de tenacitate (fără încăpățânare și îndârjire), de curaj (fără temerități prostești), de concentrare asupra țintei (fără îndârjire). Nu zic că e simplu. Dar
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
acela care promite știe - te rog să reții - de ce resurse dispune. - Să Înțeleg că inegalitatea dintre resurse și aspirații, mai precis resurse tot mai puține față de o dorință tot mai mare, și o spun chiar dacă miroase a malthusianism și devine cinic, a generat, de la o vreme, politica? Cu tot cortegiul ei de panglicari, căpușe pe porția - tot mai mică - de resurse a amărâtului alegător? - M’ai depășit, Cristi. În cinism. Recunoaște Însă că și politica are - chiar ca servitute a stării
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
În intenția mea, nutrește pretenția de a deveni material refolosibil Întru Înălțarea pe mai departe a unui zid drept. Pretenție deșartă, după cum nici acei dinozauri n’au devenit strămoși pentru mamifere, acelea care le erau deja contemporane... Să fiu și cinic, dar obligat de aceeași bază, aceea a istoriei naturale. Evoluția, indiferent unde se petrece, lasă În urmă victime, Întotdeauna nevinovate dar utile. Dar acestea, generate de eroarea care e un motor al evoluției, ajungând doar dărâmături, sprijină baza zidului care
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
spre a se autosesiza Împotriva NATO, pentru crime de război, dacă nu i-ar fi vândut. Lipsa de scrupule a NATO atinge paroxismul. Americanii provoacă, bombardând orașe, refugierea, și nici coloanele de refugiați nu sunt scutite de asta, prezentând apoi cinic realitatea unei drame umanitare pentru a justifica o alta, continuarea unui pogrom antisârb. Bine gândit. Căci cine fuge dintr’o țară aflată În nevoie? Doar străinii, adică acolo albanezii, deveniți unelte ale politicii americane. Să vedem și partea bună: adică
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
a fost necropsiat la IML numai după intervenția lui Adrian Păunescu pe lângă ministrul sănătății! Dacă și pentru un astfel de serviciu e nevoie de pile... Pour la bonne bouche, directorul Muzeului Literaturii a refuzat depunerea răposatului în incinta instituției, motivând cinic că "Muzeul nu-i capelă". Dar cele mai flagrante sunt culpele medicale. Față de ceea ce se știa până acum, documentarul alcătuit de Clara vine cu informații noi, profund acuzatoare. Pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale cu anestezie generală fără a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de vipere", "Primus inter pares", "Necazurile tovarășilor", "Eroul națiunii". E-o cercetare serioasă, care izbutește să limpezească necunoscute ale ascensiunii unui personaj "viclean, ranchiunos, introvertit, mohorât și suspicios", într-un context în care "nu principiile îi animau pe acești demnitari cinici, ci dorința de a perpetua la infinit dominația nomenclaturii". Cum bine se observă în Prefață, "nu psihopatologia liderului explică aberațiile sistemului, ci invers" dar nici nu poate fi trecută cu vederea, zicem noi, paranoia lui Ceaușescu, pe care Maurer declară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
conjunctură, imposibil de refuzat (Stalin), total inacceptabili impuși prin forța violului (Iagoda ș.a.). Oricum, aproape toți marii șefi ai URSS ajungeau să-și împletească obligatoriu destinele în două împrejurări: plenarele PCUS și buduarul Davâdovei. Stalin își motiva excesele sexuale citând cinic din Lermontov: "Dacă nu vei fi tu, va fi altul, prietene, așa că e mai bine să fii primul, decât al doilea." În 1976, Davâdova, retrasă la Tbilisi, a interpretat cu strălucire rolul titular din "Carmen". Împlinise 70 de ani! Marea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]