KorAP: Find »[drukola/base=ciudat & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...328 >

8,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

că mă aflam. Dar nu. Nu pot avea liniște nici măcar aici, lângă colegii mei de moarte, se pare. Ce mult mi-aș fi dorit să dispar în tăcere... cât de mult m-ar fi bucurat să-mi încredințez sufletul acesta ciudat cine știe cui mă va fi așteptând acolo, dincolo, într-o liniște perfectă, netulburată, demnă de-un asemenea moment întunecat, dar văd că nu se poate... Nu-i nimic. Am să-ncerc să dispar și-așa... Sufletele celorlalți bolnavi din încăperea veșnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
după frumoasa arcuire a liniilor spatelui său, după dezinvoltura cu care s-a ridicat dintre maimuțe și își cere dreptul la cunoștințe. Și totuși... oare e posibil, nu cumva mă-nșel? Chiar să fi ajuns el aici, în acest tablou ciudat de început de gânduri, deși prezența lui pe Pământ n-a fost vreodată dovedită? Da, fără de dubiu, sunt convins acum. E chiar el, nici nu încape îndoială! Forța incredibilă și hotărârea pe care le emană prin toată ființa lui nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

ce căutăm în parchet? se arătă mirat Vasilică. Încercăm să aflăm ce a făcut înainte de a pleca încoace. Nu uita că am declanșat deja o anchetă și trebuie să procedăm după cum scrie la regulament. Ai să rămâi uimit cât de ciudat se comportă oamenii puși în situații limită și ce decizii absurde iau în acele momente! Pohoață nu se arătă de loc mulțumit de explicația dată de Cristian: Și totuși... Bine agent, îl întrerupse Toma, să ne imaginăm că lucrurile s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
nu se simte. Nu, nu vreau să mă înțelegeți greșit, îmi place cum sună. Însă e puțin mai neobișnuit, știți ce vreau să spun, consoanele moi au un farmec deosebit. Să știți că și pentru mine accentul ardelenesc pare puțin ciudat, deși aici în zonă parcă nu-i așa pregnant. Chiar voiam să vă întreb, de ce tot pomeniți de Ardeal? Aici nu suntem în Ardeal. Nu mai spuneți! Dar unde? întrebă Cristi amuzat. Mai degrabă în Țara Hațegului. Și, care-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
al tău de a vorbi. Nu mai stau lângă tine pentru că văd că se ia! Nu ești în stare să vorbești românește? Dar eu vorbesc românește, se apără Vasilică. Ce, credeți că mie nu mi se pare că dumneavoastră vorbiți ciudat? Cristi dădu a lehamite din mână, ignorându-l. Nu avea rost să pornească o polemică cu olteanul. Îl înțelegea foarte bine, așa era el obișnuit să vorbească, dar verbele la perfectul simplu îl zgâriau la ureche. În situația aceasta, adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ar fi coborât pe același traseu, ar fi ajuns oricum la acesta, chiar dacă nu în același loc de unde plecase. Regreta nespus că venise singur pe munte. Ce bine i-ar fi prins acum să mai aibă pe cineva cu el. Ciudat cum îi ieșise complet din minte dorința de a explora poteca pe care o văzuse mai devreme. Acum nu se gândea decât cum să scape de acolo cât mai repede. Însă, pentru aceasta, trebuia să treacă iarăși prin pădure. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
decât să-l lași să se ducă. Știi că nu ai voie să vii împreună cu străinii aici. Nu pricepi că a mai fost? Singur, și zeii l-au cruțat! În ciuda faptului că Ileana vorbea calm, ochii ei aruncau fulgere, sclipind ciudat. Nu se poate una ca asta! Ți se pare că are mințile rătăcite? Nici prea sănătos nu pare. Din moment ce spui că vrea să se întoarcă sub stâncă, înseamnă că nu i-s toți boii acasă. Hei! îi făcu Cristian atenți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
acolo, își va aduce el aminte ce anume, mai târziu. Pe gât, sub urechea la care îi șoptise Ileana, încă mai simțea atingerea tinerei. Oare i se păruse sau chiar îl sărutase înainte de a pleca? De ce ar fi făcut asta? Ciudat ce întrebări îl frământau acum! Pașii îl purtau mai departe fără să-și dea seama. Mergea din reflex, urcând panta domoală spre vârf. Se afla la mijlocul pajiștii alpine. Se miră și el cât de departe ajunsese, ajunsese lângă pârâul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Dacă el este cu adevărat, cât timp crezi că îmi va lua să-l învăț? Nu cât timp îți va lua, întrebarea este dacă mai ai timp s-o faci. Cei doi vorbeau ca și cum Cristian nu era acolo lângă ei. Ciudat era faptul că inspectorul nici nu se arăta mirat de acest fapt. Îi auzea ca prin vată și nu reacționa de loc. Deși era ca într-un fel de transă, undeva în mintea lui, înregistra conversația și înțelegea că este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
de pe fața pământului în ultima vreme aici, la Baia de Sus, spuse Calistrat către Cristian, fără să-l privească. Vorbea încet, ca și cum și-ar fi căutat cuvintele. Stătea așezat, sprijinindu-se cu amândouă mâinile în toiag. Inspectorului i se păru ciudat faptul că bătrânul era la curent cu aceste cazuri pe care poliția încerca să le țină în cel mai desăvârșit secret. Deveni dintr-o dată atent și îl întrebă plin de curiozitate: Știi ceva despre aceste dispariții? Destule! răspunse moșul. No

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
lăsase deplin. În lumina scăzută a amurgului Toma zări o pâclă subțire la gura minei. La început, crezu că este numai o părere, pentru că lucrurile ce se aflau în spatele ei se vedeau încă bine. Apoi, ceața deveni repede mai consistentă. Ciudat, pentru că nu se întindea mai aproape de ei, ci rămânea numai acolo unde o văzuse la început. Calistrat observase și el negura din față, pentru că îl simți încordându-se lângă el. Ridicase toiagul și îl ținea ca o pavăză înaintea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
întrebe? Moșul avea dreptate. I se păruse mai devreme că bătrânul știe mai multe lucruri pe care nu vrea să i le spună și lui ori, încă nu vrea să o facă. Pe urmă, renunțase la aceste gânduri. Calistrat era ciudat și, dacă într-adevăr nu-l mințise în privința vârstei, atunci totul era de înțeles. Trebuia să se împace cu felul lui de a fi și să-l accepte ca atare. Nu reușise să schimbe nici o vorbă cu Ileana. Nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
pulsa rar, părând că-i așteaptă. Bătrânul se destinse brusc, în sfârșit o găsiseră. Ai văzut-o? îi șopti el lui Cristian. Cum naiba să n-o văd? Ce face acolo? Ne pândește. Mie mi se pare că se comportă ciudat. Ai observat că mai devreme, pe drum, nu a mai așteptat să prindă un prilej ca să ne atace, ci dimpotrivă, a luat-o la fugă, ca și cum s-ar fi ferit de noi. Nu știu, poate ai dreptate. Cei doi vorbeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ca asta. Ei, uite că a făcut-o. Chiar eu am fost la fața locului și am anchetat cazul. S-o fi săturat de viață și și-a luat zilele. Dumnezeu să-l ierte, dar toată viața a fost un ciudat. Rămân la părerea mea că nu se poate. Calistrat iubea viața și nu s-ar fi sinucis pentru nimic în lume. Dacă te interesează părerea mea, niciodată n-am știut din ce trăia bătrânul. Nu lucra nicăieri și nici n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
e pe aici pe undeva, printr-un sertar. Mirat, Toma tresări auzind acest lucru. Ce-i cu tine? întrebă Pop. Nu te așteptai? Sincer să fiu, nici eu. Cunoscându-l pe Calistrat și eu am fost surprins, dar moșul era ciudat rău, ca să nu zic că unii îl considerau de-a dreptul nebun. Cristian clătină din cap tăcut. Bătrânul nu era nebun deloc, dimpotrivă, mulți dintre cei considerați sănătoși la minte erau mai plecați de acasă decât el. Pur și simplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
iarba pălită, acolo unde groparii puseseră pământul scos din groapă. Nici o coroană ori jerbă de flori nu era depusă pe mormânt. Cine să le pună? Calistrat nu mai avea pe nimeni și lumea din Baia de Sus îl considera un ciudat. Stând în picioare lângă mormânt, Cristian își promise să îndrepte lucrurile. Imediat ce avea să termine ce avea de făcut, se va îngriji să-i facă un monument funerar decent. Deocamdată, așa cum se prezentau lucrurile, ceea ce avea el de gând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
prindă în capca nă. Se întoarse cu spatele, recunoscător lui Calistrat care, așa cum era el, se străduise să-l inițieze în tainele muntelui acela blestemat. Zâmbi amar și își strivi o lacrimă între pleoape, îi era dor de Moș Calistrat. Ciudat, în tot acest timp, nu simțise nici o dorință să se întoarcă, iar pe bătrân nu-l mai văzuse de când plecase din Baia de Sus, cu trei ani în urmă. Până la telefonul primit alaltăieri, nici măcar nu mai vorbise cu bătrânul paznic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
la lumina zilei. Un fior rece i se strecură pe șira spinării, în timp ce încerca să înțeleagă ce se întâmplă. Strânse toiagul cu putere în mâini, așteptându-se să-l simtă vibrând ușor, așa cum făcea ori de câte ori vâlva se pregătea de atac. Ciudat, lumina căpătase nuanțe portocalii bătând spre roșu, de parcă soarele s-ar fi aflat la asfințit. Se opri locului și își aruncă privirile în sus. Deși senin, cerul era plumburiu. Cu capul în continuare ridicat, se învârti pe loc, încercând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
nopți la rând. Desigur că nu era de fier, dar nici nu putea să creadă că leșinase numai de la atât. Altceva se întâmplase, ceva legat de locul acela. Își aminti că, de fiecare când venise acolo, i se întâmplase ceva ciudat. Poate că Ileana avea dreptate, poate că pe stânca aceea chiar își aveau sălașul niște ființe supranaturale, zei ori cine știe ce altceva. Se întoarse și ridică privirea spre steiul uriaș de piatră sub care se afla. Ce a vrut să însemne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
N-am nici un argument. Pur și simplu, instinctul meu de polițist îmi spune că ceva este în neregulă. Ceva totuși ți-a atras atenția, nu se poate să fi ajuns la concluzia aceasta fără nici un motiv. Oamenii ăștia se comportă ciudat. La început, preluarea firmei nici nu s-a observat. N-au făcut concedieri, ba chiar au mai angajat ceva personal și totul părea a fi în ordine. Eu, cel puțin, deși nu am nimic de a face cu exploatarea forestieră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
și nici Vișinescu nu m-a putut lămuri. Reduceri de personal, ori cine mai știe de ce? Are vreo importanță? Crezi că patronul trebuie să justifice în vreun fel pe cine angajează ori dă afară? Nu, dar mi se pare destul de ciudat să îți concediezi contabilul șef ori directorul economic, cum s-o mai fi numind, așa, pe nepusă masă. Trebuie să mai știi ceva: omul era la pensie demult. Lucra numai ca să-și mai rotunjească veniturile. Aha, deci nu a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
văzut nimeni. Pe el cine l-a dat dispărut? Nimeni, ridică din nou din umeri bătrânul polițist. Era singur, n-avea familie. Atunci, de unde știi că a dispărut? Au reclamat cei de la firmă? Câtuși de puțin. Ce ți se pare ciudat? întrebă Pop, văzând că Toma ridică mirat din sprâncene. E treaba mea să știu ce se întâmplă în orașul meu. Am fost la Pinforest și am pus câteva între bări. Mi s-a spus că omul nu s-a mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
de lumină pe iarba de pe platou. Timid, ciripitul păsăretului de pădure începea să se facă auzit. O căldură plăcută prinse să îi străbătea corpul lui Boris. În jur, totul revenea la viață și, de acum nu se mai întâmpla nimic ciudat în fața sa. Bătrânul mergea ca toți oamenii, picioarele lui erau afundate în iarbă, așa cum ar fi trebuit să se întâmple în mod normal, ba chiar putea să vadă roua dimineții pe pantalonii strâmți ai acestuia. Deși venise cu alte gânduri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mărunte. Galeria prin care mergeau acum fusese cândva umplu tă cu apă. Roca netezită a pereților nu făcea decât să întărească acest lucru. Un șuvoi subteran cursese pe acolo, poate chiar pârâul prin care trecuseră mai devreme. Se întâmpla ceva ciudat, la început, simțise numai o furnică tură ușoară, aproape insesizabilă în palma mâinii în care ținea toiagul. Apoi, ori de câte ori Pop dispărea dincolo de un cot și întu nericul devenea deplin, o lumină verzuie părea să plutească în jur. Cristian zâmbi, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Le făcu semn cu mâna să urce la loc. Se întoarse apoi spre peștera de unde tocmai ieșise. Nu reușea să străbată cu privirea nici măcar o palmă dincolo de prag. Fumul acela pe care îl văzuse mai devreme, se afla acum acolo. Ciudat era că nu vedea nimic ieșind afară. O barieră invizibilă părea că îl ține blocat înăuntru. Chiar dacă acum nu mai era înfricoșat, ura aceea covârșitoare o simțea în continuare, rostogo lindu-se în valuri spre el. Copleșit, făcu un pas involuntar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]