1,905 matches
-
secolele al XII-lea-al XV-lea; celebrarea puterii monarhiei franceze, a unui „spațiu privilegiat” (A. Chastel) și reprezentarea sacrului au făcut parte din temele predilecte ale unei arte, în principal, comandate de puterea politică sau religioasă. Renașterea și dezvoltarea clasicismului în secolul al XVII-lea și, apoi, a neoclasicismului în secolul al XVIII-lea sunt atât expresia unei căutări a ordinii, cât și a aparatului de influențe antice și italiene; tot în epoca modernă apar figuri individuale de artiști, cum
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
o pledoarie pentru impunerea limbii franceze în locul latinei în toate domeniile culturii scrise. În același timp, regalitatea caută să înlocuiască latina în administrație și în justiție, impunând franceza în aceste domenii prin Ordonanța de la Villers-Cotterêts (1539). Secolele XVII (cel al clasicismului) și XVIII (Epoca Luminilor) sunt perioada francezei clasice și de trecere la franceza modernă. În secolul al XVII-lea, limba literară este standardizată în contextul mai general al autoritarismului ce caracterizează regimul, normele impunând un lexic „purificat”, relativ sărac, dar
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
ce urmează conform scării diatonice, iar mărimea intervalului dintre acestea depinde de armură. În muzica modernă, trilul este în general indicat de literele "tr" (sau se notează doar cu "t") puse deasupra trilului. Uneori, mai ales în notațiile din perioadele clasicismului și barocului, este urmat de o linie ondulată. Mordent () este un ornament muzical ce implică interpretarea unei note foarte rapid împreună cu cea de deasupra ei (mordent superior) sau cu cea de sub ea (mordent inferior). În general, se notează cu o
Melismă () [Corola-website/Science/317098_a_318427]
-
Profetul postmodernității" a fost arhitectul și criticul american Charles Jencks, în al cărui studiu au fost definite trăsăturile esențiale ale curentului. Arhitecții postmoderni au căutat un punct de conjuncție între tehnologia secolului XX și stilurile tradiționale din trecut, în special clasicismul. Ca reacție la austeritatea mișcării moderniste, arhitecții s-au întors la surse regionale și tradiționale, introducând ornamente, culori, și sculpturi, adesea într-o manieră neașteptată, hibridă, sau chiar jucăușă. Exemplul arhetipal de arhitectură post-modernă este Portland Public Services Building în
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
care-l separă decît prin acelea care-l integrează în problematică și în obesesiile acesteia. Sculptor cu o foarte bună priză la materie și cu un la fel de puternic instinct al formei, el a rămas oarecum într-un gen particular de clasicism, cu o puternică tentă morală, interesîndu-se mai puțin de experimentele de limbaj, de integrarea unor noi materiale și tehnici, de redefinirea dialogului cu spațiul. De toposurile clasicității îl leagă, mai întîi, fascinația pentru corpul uman, în jurul căruia se naște o
Darie Dup () [Corola-website/Science/317218_a_318547]
-
cele ale lui Geber. În lucrarea "Kitab-al-Asrar", se ocupă cu preparea substanțelor chimice și utilizarea acestora. Pentru a extrage diverse uleiuri, Avicenna utilizează metoda distilării. Civilizația arabo-musulmană a jucat un rol important în istoria matematicii prin păstrarea și aprofundarea moștenirii clasicismului antic. Exemple: traducerea lucrărilor lui Euclid, preluarea cifrelor indiene, cunoscute ulterior ca "cifre arabe". Punctul de plecare al matematicii islamice îl constituie știința greacă și indiană. Cel mai cunoscut savant islamic din domeniu matematicii este Al-Horezmi, care poate fi considerat
Epoca de aur a islamului () [Corola-website/Science/317215_a_318544]
-
prin versuri de o muzicalitate deosebită. Pentru activitatea sa, a primit "Ordinul Italian de Merit" ("Ordine al merito della Repubblica Italiana"). Cardarelli a fost unul din întemeietorii revistei și grupării literare "La Ronda", prin care a pledat pentru întoarcerea la clasicism și a impus ca model lirica lui Leopardi.
Vincenzo Cardarelli () [Corola-website/Science/317244_a_318573]
-
cu George Frideric Handel pe care Telemann îl cunoștea personal. Muzica lui Telemann incorporează câteva stiluri naționale (francez și italian) și uneori este inspirată din muzica folclorică poloneză. Astăzi Telemann este considerat un important compozitor de tranziție de la baroc la clasicism. Telemann s-a născut în Magdeburg, capitala Ducatului de Magdeburg, Brandenburg-Prusia într-o familie din clasa mijlocie superioară. Părinții săi au fost Heinrich Telemann, diacon la Biserica Sfântului Duh ("Heilige-Geist-Kirche") din Madgeburg, și Maria Haltmeier, fiica unui cler din Regensburg
Georg Philipp Telemann () [Corola-website/Science/317538_a_318867]
-
cu ediția critică Bärenreiter din anii 1950. Astăzi fiecare lucrare a lui Telemann are un număr TWV care corespunde "Telemann-Werke-Verzeichnis" ("Catalogul lucrărilor lui Telemann"). Muzica lui Telemann a fost una dintre cele mai importante elemente de tranziție de la baroc la clasicism. Începând cu anii 1710 a devenit unul din creatorii și cei mai mare reprezentanți al așa numitului stil german mixt, un amalgam de stiluri germane, franceze, italiene și poloneze. De-a lungul anilor muzica s-a schimbat gradual și a
Georg Philipp Telemann () [Corola-website/Science/317538_a_318867]
-
domeniul său de vânătoare, este un mic paradis al păsărilor și al animalelor, cu un parc natural clasat (, ZICO), dar și sit arheologic. Perioada in care s-a construit castelul este în jurul anilor 1850, deci neoclasicism, respectând fidel regulile de clasicism impuse de care a construit între 1762-1768 Petit Trianon în parcul de la Versailles și puțin mai târziu, în 1779 a construit , pentru Contele d'Artois, în parcul Bois de Boulogne. Acesta reia aceleași reguli de armonie și de simplicitate. Ca
Château de la Huardière () [Corola-website/Science/317772_a_319101]
-
Sf. Gheorghe”- Mitropolia Veche prezintă trăsături arhitecturale comune cu cele ale mai multor biserici zidite în aceeași perioadă: Biserica „Sf. Teodori”, Biserica Curelari ș.a. Edificiul are o bogată ornamentație în relief în care se îmbină barocul constantinopolitan cu influențe din clasicismul rus. Edificiul era compus inițial din exonartex, pronaos, naos și altar. La începutul secolului al XIX-lea s-au efectuat unele modificări în urma cărora au dispărut bolțile și turlele. Atunci au fost adăugate frontonul dinspre vest și cele de deasupra
Biserica Sfântul Gheorghe - Mitropolia Veche din Iași () [Corola-website/Science/318067_a_319396]
-
lui Boethius (pe care Alfred o numea "The Lays of Boethius"- „Elegiile lui Boethius”). Toate titlurile de mai sus sunt de o dată mai recentă, deoarece poeții anglo-saxoni nu foloseau titluri. Multe poezii anglo-saxone sunt reproduceri a unor texte filosofice ale clasicismului târziu. Cea mai lungă este o traducere a lucrării lui Boethius "De Consolatione Philosophie", care s-a păstrat în „Biblioteca Cotton”. O alta este "The Phoenix" („Fenixul”) din „Cartea Exeter”, o alegorie a lucrării lui Lactantius "De ave phoenice". Alte
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
XXII, no. 1, 1984 Vasile Popescu - un criteriu, în Artă, nr. 12, 1984 Tonitza și “lumea celor umili”, în Memoriile Secției de stiinte filologice, literatura și arta, 1986, vol. VIII Paciurea și limitele criticii, în Artă, nr. 3, 1987 Noul clasicism al anilor '20 sau echivocul sincronismului, în Studii și cercetări de istoria artei, tom 34, 1987 Cornel Medrea. Prezenta sculpturii, în Artă, no. 3, 1988 Brâncuși et l’avant-garde roumaine dans leș revues tchèques de l’entre-deux-guerres, în Revue Roumaine
Ioana Vlasiu () [Corola-website/Science/319600_a_320929]
-
literar-artistic al Scânteii tineretului", "Magazin", "Contrapunct", "Litere", "Viața Basarabiei", "Literatura și arta" (Chișinău), "Climate literare" (Târgoviște), "Armonia" (Târgoviște), "Agero" (Stuttgart) și altele. A colaborat, de asemenea, în perioada 2004-2010, la Radio România Cultural, în cadrul rubricii "ZĂRI ȘI ETAPE. Orizonturi ale clasicismului/ realismului românesc". Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990), al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (din 2006) și al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (din 2008). Poezie: Roman: Critică literară, eseu, publicistică: Ediții: Cornel Regman, "Viața românească", nr. 2, februarie
Tudor Cristea () [Corola-website/Science/319353_a_320682]
-
cu rigiditatea Bisericii Catolice. S-a format o elită culturală și artistică, în care artistul plastic a evadat din anonimatul ghildei, devenind o personalitate cu un nume și cu un stil propriu de exprimare. Gotica cleziastică central-europeană a cedat locul clasicismului greco-roman, nudului, perspectivei și antropocentrismului. Artiști ca Michelozzo di Bartolomeo Michelozzi zis Michelozzo (Florența, 1396 - 1472 - sculptor și arhitect), Masolino da Panicale (Panicale în Valdarno-Arezzo, 1383 - 1440) și Tommaso di Cristoforo Fini, pictori florentini au avut un rol fundamental în
Lorenzo Ghiberti () [Corola-website/Science/316553_a_317882]
-
du Bocage (n. 15 septembrie 1765, Setúbal - d. 21 decembrie 1805, Lisabona) este un poet și unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai neoclasicismului portughez, cunoscut și sub numele de Arcadia Lusitană (sau Ulissiponense), curent literar care face trecerea între clasicism și romantism. S-a născut la Setúbal la data de 15 septembrie 1765. Tatăl său, José Luís Soares Barbosa, era avocat iar mama sa, de origine franceză pe linia paternă (tatăl ei era viceamiral in marina portugheză, pe numele de
Manuel Maria Barbosa du Bocage () [Corola-website/Science/316609_a_317938]
-
clasică. Dar contextul istorico-social al acelei perioade a fost marcat mai ales de frământarile sociale ale acelei perioade, care au culminat cu Revoluția franceză. Cel mai însemnat promotor al neoclasicismului a fost pictorul francez Jacques Louis David (1748-1825). Influențat de clasicismul ce caracterizează opera lui Poussin, în perioada petrecută la Roma, David își formează un stil sobru în concordanță cu idealurile Revoluției franceze. Astfel, lucrări ca "Jurământul Horaților" (1784 - 1785, Luvru) insuflă patriotism sau altele ca "Moartea lui Socrate" (1787, Metropolitan
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
platina încrustată cu diamante cu aur și un număr mai mic de pietre prețioase. Modelele devin mai simple și sunt inspirate din natură. Bulgari se îndepărtează astfel de regulile stricte ale școlii franceze și creează un stil unic inspirat de clasicismul greco-roman, de renașterea italiană și de școala romană de producție a bijuteriilor din secolul al XIX-lea.. Boom-ul economic postbelic a permis revenirea creațiilor din metal alb încrustat cu pietre prețioase și mai ales cu diamante. La sfârșitul anilor
BVLGARI () [Corola-website/Science/316018_a_317347]
-
și Pruncul cu Sf. Gerome" din 1506. Totuși în portretele sale și mai ales in lucrarea "Alegoria viciului și a virtuții" din 1505 se poate remarcă stilul naturalist al lui Giorgione. Pe masura maturizării, stilul lui Lotto a evoluat de la clasicismul lui Giorgione la dramatismul vibrant al lui Correggio. Prima informație mai exactă despre artist se referă la anul 1503 când artistul lucra la Treviso, un oraș prosper aflat pe teritoriul Republicii Venețiene. Aici își dobândește celebritatea prin portretele și tablourile
Lorenzo Lotto () [Corola-website/Science/320650_a_321979]
-
ai rendez-vous avec vous, Brave Margot, Le Gorille, Îl n'y a pas d'amour heureux". Personalitatea Brassens are deja caracteristicile sale definitorii: atitudinea stranie, pipa și mustață, cuvantul liber, plin de culoare și ireverențios, dar strâns în chingile unui clasicism și o metrica scrupuloasa, gustul de vechi, prieteni culți și nevoia de singurătate, o cultură literară și muzicală ascuțită, un fond liberal vechi, fără nici o doctrină stabilită, dar sprijinită de un individualism puternic, un antimilitarism visceral, un anticlericism adânc și
Georges Brassens () [Corola-website/Science/321482_a_322811]
-
diferite stadii de expansiune. Structura sa, urmărește tipul de arhitectură occidentală de fier cu căptușeală din căramidă, care stabilește și decorează fațada în stiluri artistice, de la arta noua, în cele mai vechi corpuri ale lor (clădirea de joasă presiune), până la clasicism mai contemporan (clădirea de înaltă presiune). Odată cu extinderea centralei, au fost achiziționate de-alungul anilor terenuri și clădiri adiacente la propria centrală, ceea ce face azi un mare complex industrial cu o varietate de scopuri, fiind mereu fundalul fluviului Tejo care i-
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]
-
masculine în scenele de viață cotidiană, manifestându-și predilecția pentru imaginea unui banchet și pentru palestre, ceea ce permitea punerea în valoare a frumuseții efebilor. În stilul liber, s-au renunțat la ultimele convenții arhaice, în ce privește desenarea ochilor, remarcându-se în clasicism. Pictură pe frescă manifestată de Polygnotos din Tasos emite un simt al spațiului, care îngăduie etajarea personajelor și efortului de a reprezenta suferință prin gest sau privire. Pictorii s-au bucurat de corelația între fondul negru și figurile roșii și
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
a păstrat nici Atena Promachos din bronz, înalta de 9 metri, nici statuile din aur și fildeș, a Atenei Parthenos și a lui Zeus din Olimpia, înalta de 12 metri, dar decorul din marmură Parthenonului ne îngăduie să apreciem capodoperele clasicismului grec-cele două frontoane, cele 92 de metope și cei 160 metri ai frizei. Dintre toate stilurile arhitecturale antice, stilul de arhitectură greacă s-a dovedit a fi cel mai de durata. Arhitectură greacă este mai mult decât impresionantă, este atemporală
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
Apărută în Europa occidentală în jurul anului 1650, tonalitatea reprezintă o dezvoltare a sistemului modal renascentist în direcția gândirii verticale (armonice). Limbajul tonal a fost utilizat în permanență și perfecționat de-a lungul Barocului (de la data amintită până în jur de 1750), Clasicismului vienez (aprox. 1750-1810) și Romantismului (secolul al XIX-lea). După 1850, compozitori precum Richard Wagner și Franz Liszt aplică tonalitatea în apropierea cazurilor limită, prefigurând criză acestui sistem sonor de dupa 1900. În anul 1889, autorul francez Claude Debussy are ocazia
Tonalitate () [Corola-website/Science/315452_a_316781]
-
asemenea, a tradus, prelucrat și transcris diverse partituri de Giovanni Pierluigi da Palestrina, Johann Sebastian Bach, Christoph Willibald Gluck, Bedřich Smetana și Piotr Ilici Ceaikovski. În plan componistic a continuat orientarea estetică a lui Iacob Mureșianu, fixând astfel reperele unui clasicism al istoriei muzicii ardelene. Prima sa compoziție care a rezistat timpului, a fost „Romanța pentru vioară și pian”, lansată în anul 1899. În aceeași perioadă a compus și „Serenada pentru cor bărbătesc”. În anii următori a compus cântecele „Ciobanul” pentru
Augustin Bena () [Corola-website/Science/321405_a_322734]