3,585 matches
-
departe. Între timp, prima unitate de sub comanda lui Nakagaba Sebei lăsase lupta din aval în seama soldaților lui Takayama Ukon. La fel ca șirurile unor tineri ducând pe umeri un palanchin sacru în timpul unei sărbători, urlând la unison, luptătorii își croiră drum cu forța în primele linii ale bătăliei. Pășind, cu repeziciune, peste trestiile de pe malul răsăritean al râului, se năpustiră furibunzi în mijlocul inamicilor. Soarele începea să apună. Nori roșii arși, anunțând apropierea serii, își reflectau culorile peste pâlcurile negre de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se dispersară, înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească, în fața inamicului apărură războinici în armuri, cu lănci de fier, începând să-și croiască drum. Dengo și luptătorii săi de elită decimau unitatea lui Hachiya. Luând locul camarazilor lor, soldații comandați de Nobutaka reluară atacul și loviră forțele clanului Akechi. Dengo, însă, îi înfrânse și pe aceștia, alungându-i înapoi. Pentru moment, trupele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și pe Samboshi. Apoi, puteau să denunțe crimele lui Hideyoshi, să-i reunească pe ceilalți seniori și să pornească cu o armată zdrobitoare. Pe de altă parte, aveau o armată numeroasă și, ca samurai, le-ar fi plăcut să-și croiască drum prin luptă, nimicind inamicul printr-o victorie rapidă. În timp ce cântăreau rezultatele ambelor variante, își dădură seama că planul dintâi ar fi declanșat un război prelungit, câtă vreme al doilea implica o decizie promptă. În acest sens, însă, în loc de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
temporară. Poate fiindcă vedea că progresau foarte încet, retrase toate unitățile. În acel răstimp, alese dintre samurai câteva sute de războinici dârji. Nici unul nu avea să poarte arme de foc, numai lănci și săbii. Acum vreau să văd treaba făcută! Croiți-vă drum în turn! ordonă el. Corpul lăncierilor de elită învălui imediat turnul, ca un roi de viespi, pentru ca, în curând, să pătrundă înăuntru. Un fum negru ca smoala începu să iasă de la etajul doi, apoi, de la al treilea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un nou titlu de curte, reprezentând pecetea aprobării imperiale la adresa politicii lui interne și a succeselor sale militare. De asemenea, urma să anunțe construirea unui nou castel important, la Osaka. Banchetul dură trei zile. Un șir nesfârșit de oaspeți își croia drum spre castel, iar străzile înguste ale orașului erau blocate cu trăsurile curtenilor, cu slujitorii și caii acestora. Kazumasa realiză în cele din urmă, că pe umerii lui Hideyoshi fusese așezată mantia lui Nobunaga. Până în ziua aceea, crezuse, cu tărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alături, închina cești cu sake. Atât tatăl, cât și fiul stăteau pe taburetele de campanie, așteptând ora plecării. De obicei, când era anunțată pornirea trupelor, se sufla în cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata începea să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în grupuri mici, de câte doi sau trei; în fața și în spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră împăturite, iar armele de foc, ascunse. În acea noapte cețoasă de primăvară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
calul și rămăsese pe jos. — Vă rog! Luați-l pe-acesta! Plesniți din bici și plecați de-aici fără să vă mai uitați în urmă! Dându-i lui Hidetsugu propriul său cal, Kaheyu își înfipse stindardul în pământ și-și croi drum prin cât de mulți soldați inamici putu, înainte de a fi, în sfârșit, ucis și el. Hidetsugu puse mâna pe cal, dar, înainte de a apuca să încalece, animalul fu lovit de un glonț. — Împrumută-mi calul! Alergând deznădăjduit prin vâltoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe câmpie. Există o mare diferență psihologică între moralul unei armate în înaintare și acela al armatei care a întors spatele. Nagayoshi, încurajându-și acum, din șa, oamenii, arăta ca un om care-și anticipa propria moarte. Armura sa era croită din piele neagră, cusută cu fir albastru închis, iar mantia-i era de brocart auriu pe fond alb. Avea coiful împodobit cu coarne de cerb și îl purta lăsat pe umeri. Capul îi era încă înfășurat până la obraji în bandajele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cincisprezece-șaisprezece ani, se mai apropie de el, șovăitor. Aducând de căpăstru un cal rătăcit, i-l oferi stăpânului său. În bătălia de la poalele colinei, calul lui Shonyu fusese împușcat, trântindu-și călărețul la pământ. Inamicii îl înconjuraseră, dar Shonyu și croise drumul cu disperare și reușise să urce spre culme. — Nu mai am nevoie de nici un cal. Pune-mi aici scaunul de campanie. Pajul instală taburetul în spatele lui, iar Shonyu se așeză. — Aici iau sfârșit patruzeci și opt de ani, murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
chip de epilog, iată această emoționantă profesiune de credință pe care cei ce s-au ocupat de apariția cărții au avut inspirația să o publice și pe contracopertă: Trăiesc într-o lume frământată, zbuciumată, o lume care încearcă să-și croiască un nou drum spre viitor. Văd în jurul meu o lume necăjită, lipsită de strictul necesar, ajut cât pot și trăiesc decent din drepturile pe care le am ca fost slujitor al școlii și ca veteran de război. Dacă timp de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
despărțit niciodată consăteanul meu, fostul învățător și profesor, animatorul cultural din Priponești de Sus - Alexandru Mânăstireanu. Dovadă stau spusele sale puse pe contracoperta cărții „Călător... prin vâltoarea vremii”: „Trăiesc într-o lume frământată, zbuciumată, o lume care încearcă să-și croiască un nou drum spre viitor. Văd în jurul meu o lume necăjită, lipsită de strictul necesar, ajut cât pot și trăiesc decent din drepturile pe care le am ca fost slujitor al școlii și ca veteran de război. Dacă timp de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
trecut, își mai spuse el lăsând loc din nou zâmbetului ascuns. Câteva clipe mai târziu, ca de fiecare dată când ajungea în acest moment al călătoriei, senzații binecunoscute îl asaltară. Gonind parcă stresul, sângele începu să-și facă simțită prezența, croindu-și drum prin degetele vlăguite de trecerea timpului, încleștate până atunci de jilț. Migrena sâcâitoare, ecou dureros al oboselii acumulate, se disipă rapid până aproape de dispariție în timp ce mii de furnicături mărunte începură să-i mărșăluiască prin tot corpul. Un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
știe”. Continuăm să mergem mai departe. Mă gândesc la numele străzii și îl întreb pe călugăr: De ce s-o fi chemând ulița pe care ne aflăm Ulița Strâmbă, părinte? Păi află tu că târgoveții s-au gândit bine când au croit ulița asta cu mai multe cotituri. Așa crivățul din miezul iernii n-o să mai pornească hai-hui fără nici o opreliște. Acum o să se împidice ba într-un gard, ba într-o coastă de casă, ba într-un pâlc de pomi, iar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
se pare uneori ciudat, să pot spune, că un oarecare lucru mi s-a întâmplat cu jumătate de secol în urmă. Chiar și acel fatidic an 1989, când viețile românilor parcă au ieșit pentru totdeauna de pe un făgaș, ce părea croit pentru o veșnicie, acum mi se pare extrem de îndepărtat în timp, însă destul de luminos, parcă mult mai plin de viață și de speranțe, decât timpurile acestea pe care le trăim noi în ziua de azi. Chiar dacă vreun oarecare nenorocit, ce
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
și pereții cădeau, gardul ei îngrijit altădată, acum era doar o amintire, nici copacii nu mai rodeau. După o vreme am găsit numai locul revendicat de altă familie. El, moș Dumitrache, care păzise toate meleagurile acelea cu biciul în mână, croind în stânga și în dreapta pe cine nimerea, nu a avut parte ca măcar un copil, un nepot să-i moștenească o fărâmă de pământ. Mai treceam uneori pe lângă locul unde a sălășluit oarba și mă opream ca în copilărie, privind îndelung
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Cern grele zapezi, peste munți și livezi Și brazii sihaștri se-apleacă cu vaier; În somn pernă mea e stratul de nea, Iar vîntul mă strînge în brațe de aer. Pe bolta senina, stă fulger lumină, Ce din 'nalt îmi croiește cale de foc; Jos bubuie tunet, cu mare răsunet Și munții îți pare că-i muta din loc; Din zare pînă-n zare, pește pămînt și mare, Fulgerul îmi dă sens mișcării, De duhuri ispitit, de dragoste vrăjit, În adîncul de
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
timp prea scurt de-acum îmi pare; Veni-voi dar, de voi putea, Să-l văd și-n strai mîndru de nea. Edgar Allan Poe Elenei Elenă, frumoasă-mi pari neasemuit Că luntrile nicee ce vreodat' Pe marea 'nmiresmată au croit Drum lin de apă și-au purtat Spre țărm natal, pribeagul nu-știu-cînd plecat. Sălaș aveam cîndva pe marea tumultoasa Dar chipul tău cel clasic, cu păr de nestemata Și vraja-ți de naiada mă țin acum acasă Visînd ce mare
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
eram distrusă de ceea ce spusese Luke. Nu pentru că mințise în ceea ce mă privea - pentru că era adevărat. Dar nu puteam să-i spun lui Chris așa ceva. Sinceritatea era un lux pe care nu mi-l puteam permite. în schimb, mi-am croit durerea după cum îmi convenea mie, în speranța de a-l face pe Chris să mă placă. Eroinele curajoase rămân demne, deși au fost lovite de minciunile crude ale foștilor iubiți. Ceva în genul ăsta. — Ce anume a spus Luke? m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pe toți unii altora. Genunchii îmi tremurau din cauza șocului. După ce i-am făcut cunoștință lui Mike cu John Joe și lui Chaquie cu Misty, m-am așezat tremurând pe cel mai incomod scaun. Vreo patru sau cinci arcuri și-au croit drum către fundul meu, în care s-au apucat să sape tunele, dar eu aproape că nici nu simțeam. Luke și Brigit s-au așezat și ei. Arătau epuizați și foarte nenorociți. Puteai să miroși interesul incitat al lui Mike
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
încredere și niciodată nu-l surprinsesem nici măcar aruncând o privire scurtă spre vreo altă femeie. Din punctul ăsta de vedere, nu semăna deloc cu foștii mei iubiți. În plus, nici pe femeie nu o puteam blama. Îmbrăcat cu un costum croit la mare artă și cu o cravată Hermes, Randall era, ca întotdeauna, mai mult decât frumos. Ei, mi-am spus singură ca să mă înveselesc, poate c-am intrat cu oiștea carierei într-un zid zdravăn, dar măcar îl mai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în noroi. Pe lângă asta, mai îi era și teribil de frig și se bucură când soarele se ridică pe cer, aducând cu el promisiunea unei zile fierbinți de vară. Acum nu mai avea de făcut nimic altceva decât să-și croiască drum spre țărm sau spre ape mai largi și să-l convingă pe cineva să... Ajunsă aici, Eva deveni conștientă de faptul că felul în care arăta avea mari șanse să provoace ceva stânjeneală. Pijamalele ei limonii erau suficient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
câte o privire către casa parohială, țopăi grăbită peste gardul de sârmă și peste poarta cimitirului și intră în așezământ. Ajunsă acolo, sfâșie un braț de iederă de pe trunchiul unui copac și, ținând-o în fața ei cu destulă neîndemânare, își croi drum pe furișatelea pe cărarea năpădită de buruieni ce ducea spre biserică. în cea mai mare parte a timpului înaintarea ei era mascată de copacii plasați între Eva și casă, dar o dată sau de două ori femeia se văzu nevoită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
combinația de litere rămânea la fel de lipsită de sens, dacă nu cumva devenea de-a dreptul amenințătoare. De exemplu, ce putea să însemne TUJOS? Sau SATUROSS? în cele din urmă, hotărât să descopere singur caracterul apariției, își puse sutana și își croi drum pe cărarea grădinii, coborând până la adăpostul bărcii sale. „Or să regrete ei ziua asta!” murmură părintele când se urcă în barcă și apucă vâslele. Părintele St John Froude avea o poziție fermă împotriva contracepției. Era una dintre dogmele anglo-catolicismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
prin alte colțuri de țară, dar care, pentru mine, este cel mai ospitalier, cel mai omenesc dintre toate accentele americane. Din cauza vocii acesteia, în capul meu au început să se învârtească rotițele și, până să înceapă să vorbească din nou, croisem deja povestea vieții ei. Născută aici, mi-am spus, și crescută aici, poate chiar în casa în fața căreia stătea acum. Părinți din clasa muncitoare, dat fiind că lumea bună nu începuse să se mute în Brooklyn decât spre mijlocul anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de cer albastru; colo un mesteacăn argintiu, reflectând în scoarță lumina soarelui. Nori care arată ca niște chipuri omenești, ca niște contururi de țări, ca niște animale imaginare, cu câte zece picioare. Viziunea neașteptată a unui șarpe inofensiv care își croiește drum ondulându-se prin iarbă. Lamentația pe patru note a unei mierle nevăzute. Cele o mie de frunze ale unui plop-tremurător fluturând ca niște molii rănite în timp ce vântul se strecoară printre crengi. Luate unul câte unul, elementele sunt, dar întregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]