2,036 matches
-
în 1205 și l-a chemat în ajutor tocmai pe Ioniță Caloian, promițând acestui supunere. Împăratul Balduin I a început să supună autorității sale cetățile răsculate ale grecilor și a început să asedieze Adrianopolul. În acel moment, potrivit descrierii cronicarului cruciat Villehardouin, „"Ioniță, rege al Bulgariei, a sosit pentru a sprijini Adrianopolul cu foarte mare armată, pentru că el aducea cu sine valahi și bulgari și peste 40.000 de cumani care nu fuseseră niciodată botezați"” (Villehardouin, 92). În 14 aprilie 1205
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
000 de cumani care nu fuseseră niciodată botezați"” (Villehardouin, 92). În 14 aprilie 1205, trupele de cumani ale lui Ioniță au reușit să atragă cavaleria grea a latinilor într-o ambuscadă în mlaștinile de la nord de Adrianopol, țarul vlaho-bulgar provocând cruciaților o înfrângere categorică. Balduin I a fost capturat, iar unul dintre liderii cruciați, Ludovic I de Blois a căzut în luptă. Pe parcursul aceluiași an, Caloian i-a înfrânt pe cruciații demoralizați și la Serres și a capturat Philippopolis (astăzi, Plovdiv
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
1205, trupele de cumani ale lui Ioniță au reușit să atragă cavaleria grea a latinilor într-o ambuscadă în mlaștinile de la nord de Adrianopol, țarul vlaho-bulgar provocând cruciaților o înfrângere categorică. Balduin I a fost capturat, iar unul dintre liderii cruciați, Ludovic I de Blois a căzut în luptă. Pe parcursul aceluiași an, Caloian i-a înfrânt pe cruciații demoralizați și la Serres și a capturat Philippopolis (astăzi, Plovdiv), intrând în posesia celei mai mari părți din stăpânirile latine din Tracia și
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
ambuscadă în mlaștinile de la nord de Adrianopol, țarul vlaho-bulgar provocând cruciaților o înfrângere categorică. Balduin I a fost capturat, iar unul dintre liderii cruciați, Ludovic I de Blois a căzut în luptă. Pe parcursul aceluiași an, Caloian i-a înfrânt pe cruciații demoralizați și la Serres și a capturat Philippopolis (astăzi, Plovdiv), intrând în posesia celei mai mari părți din stăpânirile latine din Tracia și Macedonia. În pofida faptului că apelase la sprijinul lui Ioniță Caloian și că se bucurase de succesele antilatine
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
împăratului de Constantinopol, Henric I. În 1207, el a încheiat o alianță antilatină cu Theodor I Laskaris, conducătorul Imperiului bizantin de la Niceea. Pe parcursul aceluiași an, trupe ale lui Ioniță l-au atras într-o ambuscadă pe Bonifaciu de Montferrat, regele cruciat al Salonicului, care și-a pierdut viața (4 septembrie 1207). Căutând să profite de pe urma acestui eveniment, Caloian s-a îndreptat cu toate forțele sale către Salonic și a început asediul, însă a fost asasinat de către unul dintre comandanții cumani din
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
(n. cca. 1059, Chartres, sau în împrejurimi - d. după 1127) a fost un cronicar al Primei cruciade, care a scris în limba latină. Faptul că Foucher a fost numit în poziția de capelan al cruciatului Balduin de Boulogne în 1097 sugerează că ar fi avut o pregătire clericală, cel mai probabil la școala din Chartres. Cu toate acestea, este probabil că nu era membru al capitulului catedralei, dat fiind că nu este menționat în listele
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
II-lea și al ducelui Robert Courteheuse de Normandia, care a urmat traseul prin sudul Franței și prin Italia în 1096, trecând către Imperiul Bizantin prin Bari și ajungând la Constantinopol în 1097, unde s-a raliat celorlalte grupuri de cruciați participanți la Prima cruciadă. a străbătut Asia Minor pe la Marash, cu puțină vreme înainte ca grosul trupelor cruciate să fi ajuns la Antiohia. Ajuns la rândul său acolo, a fost numit capelan de către Balduin de Boulogne. L-a urmat pe
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
, cunoscut mai degrabă ca Sigurd Cruciatul (în nordică veche "Sigurðr Jórsalafari") (n. 1090 - d. 26 martie 1130) a fost un rege al Norvegiei care a domint în perioada anilor 1103-1130, fiu al regelui Magnus Picioare-Goale. Din 1103 a domnit alături de Øystein Magnusson, iar din 1123 singur
Sigurd I al Norvegiei () [Corola-website/Science/326750_a_328079]
-
I a capturat orașul de coastă Sidon. În 1111 se reîntoarce în Norvegia, unde mută capitala în orașul suedez de astăzi, Kungälv, acolo construind o cetate, care a păstrat particula Sfintei Cruci, primitită de la Balduin. În 1123 Sigurd va trimite cruciați în Småland împotriva păgânilor. În timpul domniei lui Sigurd, Norvegia a intrat în zeciuiala bisericii, a fost creată eparhia de Stavanger. Sigurd și oamenii lui au plecat din Norvegia, în toamna anului 1107. În campanie au participat aproximativ 5.000 de
Sigurd I al Norvegiei () [Corola-website/Science/326750_a_328079]
-
a permis să ierneze. Însă din cauza unei foamete, regele locului a interzis vânzarea de produse alimentare și mărfuri norvegienilor. Sigurd a adunat armata, a atacat castelul feudal, și a jefuit tot ce a putut găsi acolo. În primăvara anului 1109 cruciații au ajuns pe Sicilia, unde au fost bine primiți de regele Roger al II-lea, care la moment avea doar 12-13 ani. Sigurd s-a reîntors la navele lui și atunci când regele Balduin a mers asupra orașului "păgân" (adică musulman
Sigurd I al Norvegiei () [Corola-website/Science/326750_a_328079]
-
spre Formentera, unde au găsit un număr mare de negri și sarazini, care locuiau în peșteri. Ca urmare a bătăliei norvegienii au capturat cea mai mare pradă. Apoi au atacat Ibiza, și mai târziu Menorca, ambele ori cu succes. Aparent, cruciații norvegieni nu au îndrăznit să atace principala insulă cea mai fortificată a arhipelagului, Mallorca. În primăvara anului 1109 cruciații au ajuns pe Sicilia, unde au fost bine primiți de regele Roger al II-lea, care la moment avea doar 12-13
Cruciada Norvegiană () [Corola-website/Science/326761_a_328090]
-
bătăliei norvegienii au capturat cea mai mare pradă. Apoi au atacat Ibiza, și mai târziu Menorca, ambele ori cu succes. Aparent, cruciații norvegieni nu au îndrăznit să atace principala insulă cea mai fortificată a arhipelagului, Mallorca. În primăvara anului 1109 cruciații au ajuns pe Sicilia, unde au fost bine primiți de regele Roger al II-lea, care la moment avea doar 12-13 ani. În vara anului 1110 în cele din urmă cruciații au ajuns în Palestina (au debarcat în Acra sau
Cruciada Norvegiană () [Corola-website/Science/326761_a_328090]
-
mai fortificată a arhipelagului, Mallorca. În primăvara anului 1109 cruciații au ajuns pe Sicilia, unde au fost bine primiți de regele Roger al II-lea, care la moment avea doar 12-13 ani. În vara anului 1110 în cele din urmă cruciații au ajuns în Palestina (au debarcat în Acra sau Jaffa), continuînd drumul spre Ierusalim, unde s-au întâlnit cu regele Balduin I. Balduin împreună cu Sigurd sau dus la râul Iordan, unde norvegienii au primit relicve sacre. În special au primit
Cruciada Norvegiană () [Corola-website/Science/326761_a_328090]
-
luat parte la Prima Cruciadă. Cu toate acestea, dorința principală, ca urmare a acțiunilor sale, a fost nu eliberarea Sfântului Mormânt, ci mai degrabă cucerirea de pamânturi în orient și obținerea unui titlu feudal. Separându-se de armata principală a cruciaților la Porțile Ciliciene, unitățile lui Balduin s-au îndreptat spre la Tarsos, sperând să-l ia cu asalt, însă au găsit orașul deja ocupat de alte trupe cruciate, ale lui Tancred de Taranto, mai tîrziu după plecarea lui Tancred, Tarsos
Balduin I al Ierusalimului () [Corola-website/Science/326778_a_328107]
-
un paroh și a continuat drumul spre sud. Atunci când trupele lui Balduin au trecut pe lîngă cetatea Mamistra, care a fost ocupată anterior soldații lui Tancred, au fost atacate de arcași - Tancred se revanșa pentru pierderea Tarsos-ului. Protestele din rîndurile cruciaților lui Balduin și Tancred au oprit lupta, însă ei vor rămâne pentru totdeauna dușmani. Reuniți cu armata principală la Maraș, Balduin pentru scurt a rămas acolo și două zile mai tîrziu împreună cu armata s-a îndreptat spre orașul Edessa. Astfel
Balduin I al Ierusalimului () [Corola-website/Science/326778_a_328107]
-
Țării Sfinte. Avînd sub mână 200 de cavaleri și aproximativ același număr de soldați, Balduin se îndrepta spre Edessa. Populația creștină locală, întîmpina cu entuziasm eliberatorii, provocînd răscoale și expulzând garnizoanele musulmane mici din cetăți. După ce a aflat de apropierea cruciaților, conducătorul Edessei, prințul armean Thoros i-a cerut ajutor lui Balduin împotriva musulmanilor, care amenințau orașul. Balduin a răspuns rapid apelului și cu un mic contingent (80 cavaleri), a descălecat în Edessa, unde a fost primit cu mare entuziasm. Thoros
Balduin I al Ierusalimului () [Corola-website/Science/326778_a_328107]
-
orașului. Thoros a fost obligat să cedeze și l-a adoptat pe Balduin. Abil intrigând, Balduin a fost în măsură să întoarcă împotriva tatălui său adoptiv populația orășenească, în final o parte semnificativă din orășeni au început să ceară ca Cruciatul să conducă de sine stătător. Suferind o înfrangere din partea musulmanilor, Balduin s-a reîntors în orașul, aici împreună cu un comandant armean inițiază un complot împotriva lui Thoros. Cu sprijinul populației locale, conspiratorii l-au răsturnat și ucis pe Thoros, după
Balduin I al Ierusalimului () [Corola-website/Science/326778_a_328107]
-
conspiratorii l-au răsturnat și ucis pe Thoros, după care Balduin devine conducator deplin în Edessa, înființînd astfel Comitatul de Edessa. După moartea fratelui său, Godefroy în 1100, Balduin l-a succedat la tron, în ciuda opoziției Patriarhului Ierusalimului și unor cruciați, a fost încoronat în Biserica Nașterii Domnului din Betleem. Participînd mai tot timpul în războaie neîncetate, Balduin a cucerit o coastă însemnată cu multe orașe majore, asigurând astfel posesiunilor sale comunicări strînse cu Lumea occidentală. Balduin a murit pe 2
Balduin I al Ierusalimului () [Corola-website/Science/326778_a_328107]
-
eliberat. În 1125 armata unită a Ierusalimului, Tripoli și a Edessei a dat selgiucizilor o luptă în apropiere de Azaz, oraș în nordul Siriei. În ciuda faptului că armata lui Burzuki, emirul de Mosul, o depășea cu mult pe cea a cruciaților, europenii au fost victorioși, datorită căruia statele creștine din orient au putut restabili parțial influența în regiune, pierdute în 1119. În 1128 Alep și Mosul s-au reunit sub conducerea emirului Zengi. Dându-și seama că acum cucerirea acestui oraș
Balduin al II-lea al Ierusalimului () [Corola-website/Science/326798_a_328127]
-
a participat activ la asediul și capturarea orașelor Niceea, Antioh și Ierusalim sub conducerea sa a fost capturat una din cele mai importante porturi din Siria, Latakia. Datorită curajului ducelui de Normandia, el a câștigat un mare respect din parte cruciaților. Mai târziu pe baza faptelor eroice ale lui Robert din Țara Sfântă au fost scrise o serie întreagă de scrieri. Atât timp cît Robert sa aflat în Palestina, Normandia a fost condusă de William al II-lea Rufus. Puterea regele
Robert Curthose () [Corola-website/Science/326869_a_328198]
-
mare în luptă. Contele era un catolic profund și avea experiență de război contra musulmanilor (până la cruciadă a luat parte la Reconquista din Spania). În plus, el a fost primul dintre marii feudali care a jurat în Clermont. Printre comandanții cruciați Raimond din Toulouse a fost cel mai puternic și cel mai înstărit, având peste cincizeci de ani atunci când la sfârșitul lunii octombrie 1096, s-a pornit de la Toulouse spre Țara Sfântă, însoțit de soția Elvira și legatul papal Ademar de
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
Toulouse a fost cel mai puternic și cel mai înstărit, având peste cincizeci de ani atunci când la sfârșitul lunii octombrie 1096, s-a pornit de la Toulouse spre Țara Sfântă, însoțit de soția Elvira și legatul papal Ademar de Le Puy. Cruciații lui Raimond provenea preponderent din Provența, Auvergne, Gasconia și alte regiuni din sudul Franței, ulterior a trecut Alpii, apoi de-a lungul coastei Adriatice prin Istria și Dalmația, în Durazzo a ajuns la drumul Egnatiei până la Constantinopol. În timpul înaintării cruciații
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
Cruciații lui Raimond provenea preponderent din Provența, Auvergne, Gasconia și alte regiuni din sudul Franței, ulterior a trecut Alpii, apoi de-a lungul coastei Adriatice prin Istria și Dalmația, în Durazzo a ajuns la drumul Egnatiei până la Constantinopol. În timpul înaintării cruciații au făcut multe atrocități cu localnicii, care deseori asigurau armata cu cele necesare. Pentru ruinarea orașului Rotia cruciați contelui au trebuit să plătească, în apropiere de Rodosto au fost atacați de un detașament de mercenari bizantini. După recunoașterea impăratului Alexios
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
Alpii, apoi de-a lungul coastei Adriatice prin Istria și Dalmația, în Durazzo a ajuns la drumul Egnatiei până la Constantinopol. În timpul înaintării cruciații au făcut multe atrocități cu localnicii, care deseori asigurau armata cu cele necesare. Pentru ruinarea orașului Rotia cruciați contelui au trebuit să plătească, în apropiere de Rodosto au fost atacați de un detașament de mercenari bizantini. După recunoașterea impăratului Alexios I Comnen, cruciațiia au început să părăsească Constatinopolul. Godefroy de Bouillon a fost primul dintre ei care a
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
forță bizantină sub comanda lui Manuel Boutoumites. Ei au ajuns sub zidurile cetății la 6 mai, extenuați de pe urma lipsei de hrană, însă această problemă a fost rezolvată atunci când Bohemund de Tarent a asigurat aducerea acesteia pe uscat și pe mare. Cruciații au început asediul Niceei din 14 mai, distribuindu-și forțele pe diferitele secțiuni ale zidurilor, caer erau apărate de 200 de turnuri. Bohemund și-a așezat tabăra în partea nordică a orașului, Godefroy în cea răsăriteană, iar Raimond și episcopul
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]