4,021 matches
-
se răspândise părerea că prea multă intimitate cu Victor aducea nenoroc. Poate că era, însă, singurul înțelept dintre noi, cine știe? Domnul Andrei mi-a șoptit că nu trebuia să-l judec după halatul mâncat de molii; fusese un om cult, un filosof, devenise ciudat din prea multă învățătură. Și, ce-i drept, ochii miopi și trupul încovoiat ca o paranteză (poate din pricină că stătuse ani în șir aplecat deasupra cărților) se potriveau cu această bănuială. Cea mai mare ciudățenie a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și poate că acum chiar navighează liniștit către gura puțului, poate se grăbește să iasă, iar eu stau aici, printre bufnițele astea Împăiate, o sută moarte și una care se preface că e vie. „Toate catedralele sunt construite acolo unde culții Își aveau menhirele lor. De ce Înfigeau ei pietre În teren, cu toate că-i costa atâta trudă?“ „Păi egiptenii de ce se trudeau atâta să Înalțe piramidele?“ „Exact. Antene, termometre, sonde, ace ca acelea ale medicilor chinezi plantate, acolo unde corpul reacționează, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
suspendre Paris au plafond de l’univers“? Dimpotrivă, el servea la suspendarea universului de propria-i turlă - e firesc, nu-i el Ersatz-ul Pendulului? Cum Îl numiseră? Supozitor solitar, obeliscul gol, glorie a sârmei, apoteoza pilonului, altarul aerian al unui cult idolatru, albină În inima rozei vânturilor, trist ca o ruină, colos pocit de culoarea nopții, simbol diform al forței inutile, miracol absurd, piramidă indiferentă, chitară, călimară, telescop, prolix ca discursul unui ministru, zeu antic și fiară modernă... Era toate acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
s-ar fi ales de forța Tradiției? Așa am făcut și noi. N-am inventat nimic, În afară de felul cum am aranjat piesele. Așa făcuse și Ardenti, nu inventase nimic, numai că aranjase piesele ca nelumea, și pe deasupra era mai puțin cult decât noi, iar piesele nu le avea toate. Ei aveau piesele, dar nu aveau schema jocului. Și pe urmă, noi - Încă o dată - eram mai capabili. Îmi aminteam o frază pe care mi-o spusese Lia la munte, când Îmi reproșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pentru a fi actor. Însă fac tot ce pot ca să iasă bine, ceva frumos, atât pentru mine, cât și pentru colegi. Piesa se numește „Corabia nebunaticilor“. Eu am rolul unei deținute nebune care este o persoană sclifosită, pretențioasă și foarte cultă, foarte educată. Sunt trei nebune, doi nebuni. Fac diverse isprăvi. Corabia și ce-i acolo e pușcăria. Corabia e așa cum e, un loc mic. Regizorul, un băiat, mi-a dat rolul. Fac orice rol fiindcă n-am nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
el un „geniu oral”, produs controversat al culturii Decadenței, risipit în gazetărie și rutinat în combinații oculte. Figură de boier cabotin și cinic, libertin prematur consumat de excese (luxură, apoi pederastie și narcomanie), amoralist cu nostalgia moralei, conviv seducător și cult, cu o conversație pitorească și licențioasă (stilul Mateiu Caragiale din corespondența cu N.A. Boicescu), „estet al viciului și vicios al artelor”, prin sprijinirea cărora s-a răscumpărat, Bogdan-Pitești a jucat un rol decisiv în susținerea financiară a cenaclului macedonskian și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cuvînt-cheie din definițiile sale”, Costin obține efecte estetice remarcabile prin intermediul unor „detonatori semantici” - cum ar fi, de exemplu, izotopia „plus Uman” -, producînd efect comic și demascarea locurilor comune, mai precis, a fondului rezidual de prejudecăți sociale. Concluziile criticului cu privire la „originea cultă a poemului în proză suprarealist” sînt în general pertinente. O observație se impune totuși: nu de „suprarealism” e vorba aici (termenul e, de altfel, mult prea lax și prea vag definit de către stilisticianul român), ci de avangardismul „estetizant” al perioadei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
populară autohtonă. Să vedem cum stau, de fapt, lucrurile... Ideea „tradiției folclorice” anonime, colective a avangardei constructiviste, ca și nevoia de recuperare a primitivismului și bizantinismului în arta modernă, pornește de la teza mai mult decît contestabilă a inexistenței unei tradiții culte moderne și premoderne (explicabilă prin „istoria noastră discontinuă”, improprie construcției durabile), așa cum prezumata „inexistență” culturală a secolului al XIX-lea românesc, deplînsă de Vinea (cu puținele contraexemple de originalitate autentică: Eminescu, Caragiale, Creangă, Odobescu, Coșbuc), indică o cultură de „excepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
locale anonime și creatoare, aceeași respingere a complexului periferic, mimetic și a raționalismului scientist, aceeași fobie a Istoriei, aceeași nevoie compensatorie a cuceririi unei identități „absolute”, perene. Ideea - generatoare de complexe - a discontinuității noastre istorice și a precarității tradiției noastre culte premoderne este, de altfel, una dintre obsesiile identitare majore ale interbelicului românesc: ea apare la Mateiu Caragiale (intervenția polemică a lui Pașadia din Craii...) și la reprezentanții „tinerei generații” (Cioran, Ionescu), nuanțată la E. Lovinescu, răsturnată la G. Călinescu („folclorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
radicali se întîlnesc cu tradiționaliștii în respingerea „formelor fără fond” din secolul al XIX-lea. Dacă însă Gîndirea renova tradiționalismul sămămătorist adăugîndu-i o componentă spiritualistă, cvasimistică, bizantin-ortodoxă, în articolul „Premergătorii“, Vinea contestă realitatea oricărei tradiții „clasice”, denunță provincialismul, mimetismul literaturii culte preexistente și minoratul autohton, pledînd pentru o viziune conformă pulsului sincron al noii Europe moderne: „Astfel am ajuns să învățăm despre clasicii noștri la a căror tradiție criticii creduli ne recheamă adesea cu seriozitate. Astfel se vorbește de o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai curînd adamism...) similar întîlnim și în cazul lui Ion Vinea („mentor” al lui E. Ionescu) și B. Fundoianu: aceștia denunță deopotrivă „pastișul” formelor occidentale, deplîngînd discontinuitatea și „minoratul” istoriei românești, lipsa unei limbi de circulație și lipsa unei tradiții culte autohtone. Dacă însă Fundoianu alege să depășească provincialismul/minoratul cultural, părăsind „colonia” românească pentru mult-visata Franță, Vinea optează - „centripet” - pentru stimularea orgoliului local „modernist”: „În ceea ce privește însă modernismul afirmat mai ales de la 1917 încoace, el e, colac peste pupăză, în contrast cu întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
critice IV, ed. cit. pp. 85-89) este o adevărată „apărare și ilustrare” a poeziei lui Ilarie Voronca: „autor a 6 volume de poezie și poet de nobilă formație sau ascensiune”, cu o „carieră luminoasă” și care „n-a practicat al cult decît al poemului, al versului și imaginii”. Prin considerații de genul „Omul l-a interesat mai puțin, în unitatea lui contemporană, cu toate că din hermetice și izolate cum erau întîiele sale poeme, ele s-au adîncit tot mai mult în ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comparații relevante între diferiți scriitori, „mari sensibili schimonosiți” (sau manieriști, în sensul lui G.R. Hocke...) și autorul Paginilor bizare. În fond, Călinescu însuși e un „sensibil schimonosit”, un manierist genial cu bovarismul clasicității... De o „încîntătoare neghiobie”, amestec de „idei culte și de naivități”, unele versuri ale pitarului Hristache par, în lectura inversă a lui Călinescu, „fabricate” de Urmuz. Proza „excepțională și revoluționară” a lui D. Anghel părăsește „adesea pe nesimțite” comparația simplă „pentru o asociație plastică, dînd naștere la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pp. 213-207), Ion Negoițescu discută însă dintr-o altă perspectivă - estetico-psihologică - afinitățile dintre Urmuz și folclorul popular românesc. Invocînd în sprijinul demonstrației sale mostre de „folclor absurd” culese de G.Dem Teodorescu, criticul vede în autorul Paginilor bizare o variantă cultă și modernă a „nebunului satului”. O opinie la fel de interesantă este cea a lui Gelu Ionescu din Romanul lecturii, Ed. Cartea Românească, București, 1976 („Urmuz, amăgitorul”, pp. 63-73. Titlul parodiază titlul hagiografic al lui Geo Bogza din 1930, „Urmuz premergătorul”), conform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conform căruia „Scrierile lui Urmuz tind, fiind scurte, puține și memorabile, către oralitate” (motiv pentru care autorul propune chiar un „spectacol Urmuz”, altminteri ele putînd fi luate ca „poeme”). Aflat mai degrabă sub semnul literaturii populare, orale, decît al literaturii culte, autorul „Cronicarilor” este situat în tradiția folclorului urban: „Urmuz a folosit locurile comune și expresiile gata făcute ale lumii și limbajului urban, tot așa cum autorii baladelor populare folosesc clișeele (...) dintr-o tradiție moștenită, orală”. Ideea unor posibile „rădăcini folclorice” rurale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
români, publicație a Societății Academice de la Roma, Horia Stamatu publică un text despre „Ciprian și Urmuz” (nr. 6, 1967, pp. 153-157) și - în consonanță cu legitimarea „folclorizantă” din țară - un eseu amplu despre „«Umorul negru» și «absurdul» în literatura română, cultă și populară”, în care se face referire specială la Urmuz (în nr. 11, 1972, pp. 15-33, și nr. 12, 1973, p. 10-24). De notat că poezia „thanatică” a lui Horia Stamatu (apropiat, din a doua jumătate a anilor ’30, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asimila inovația radicală prin construirea ex-nihilo a unei tradiții moderne. Ex-nihilo, întrucît - pentru Ion Vinea, B. Fundoianu, Marcel Iancu și ceilalți - România e o țară unde totul trebuie construit, o țară cu o istorie discontinuă și fără o autentică tradiție cultă înainte de simbolism. Eclectismul, moderația, toleranța grupării față de idei și grupări ostile avangardismului, deschiderea față de colaboratori neavangardiști, mergînd pînă la găzduirea unor membri ai „tinerei generații” spiritualiste, a unor manifeste ortodoxiste și a unor texte „de dreapta” pot fi mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
după Hurmuz”, în vol. Teoria sferelor de influență, Editura Eminescu, 1969 Stamatu, Horia, „Ciprian și Urmuz”, în Revista scriitorilor români, publicație a Societății Academice de la Roma, nr. 6, 1967, pp. 153-157 Stamatu, Horia, „«Umorul negru» și «absurdul» în literatura română, cultă și populară”, ibid., nr. 11, 1972, pp. 15-33 și nr. 12, 1973, p. 10-24 Streinu, Vladimir, Literatura română contemporană, Ed. Casa Școalelor, București, 1943 Streinu, Vladimir, Pagini de critică literară, V. Marginalia, eseuri, ediție alcătuită, note, indici și bibliografie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Augustin. - Sunt adnotate chiar de autori. Nimeni n-a făcut până acum un catalog al acestor scrieri, și unele sunt foarte rare, salvate din pârjolul ce-a distrus Montecassino. Facem așa: dacă regina ar avea nevoie de un om cult ca să facă treaba asta, ai fii disponibil? Eram buimac, și n-am putut să nu o întreb: - De ce, doamnă? Și de ce eu? S-a sprijinit greoaie de un perete, a oftat și mi-a răspuns: - Am doar douăzeci și șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a denumi populații scandinave 2 Populație mitică citată de cronicile medievale 1 Erezie a patriarhului Sergiu de Constantinopol (610-619) conform căreia în Hristos ar exista o singură voință sau o unică energie. 1 Identificată de Islam drept primul templu dedicat cultului monoteist, construcție pogorâtă din paradis și dăruită de Dumnezeu 1 Cutiuțe cu versete din Scripturile ebraice, pe care evreii și le leagă pe frunte sau la încheietura mâinilor când se roagă. 2 Concepție eretică potrivit căreia Dumnezeu reprezintă, în esență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Își zise atunci că poate e timpul să revină În Europa; lui Însuși i se părea bizar că-i vin asemenea idei: când părăsise Italia, abia Împlinise cinci ani. Taică-său fusese nu doar un revoluționar, ci și un om cult, Îndrăgostit de limbajul ales, un estet. Asta lăsase urme și la el, probabil. În fond, Întotdeauna Îi cam socotise pe americani niște tâmpiți. Încă era un bărbat frumos, cu tenul fin și mat, cu părul lung, alb, ondulat și des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o literatură adevărată și durabilă nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru, pe tradițiile, obiceiurile și istoria lui, pe “Marele Spirit Creator”, fiindcă erau pătrunși de adevărata valoare a folclorului și de raportul necesar al literaturii culte cu literatura populară. Printre scriitorii care au însumat valori estetice și etice în creațiile devenite mărturii ale “Marelui Timp” ( Mircea Eliade), se număra și Ion Creangă cu scrieri precum Povestea lui Harap-Alb, Dănilă Prepeleac, Soacra cu trei nurori, Povestea unui
Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
ieșirii din planul ficțional, ireal, realizându-se, printro conjuncție adversativă, o relație de opoziție contingentală. Ceea ce reținem din modul de încheiere a basmului este atmosfera echilibrată după ce s-a instalat supremația binelui, descrisă prin voia bună dimprejurul meselor încărcate. Basmul cult, ca și basmul popular, reprezintă chintesența morală văzută ca lecție de viață la care sa ajuns prin condensarea unei experiențe milenare ce condensează, inevitabil, modul de configurare a asocierii dimensiunii temporale cu cea spațială. BIBLIOGRAFIE Isac, Dumitru, Filosofia teoretică și
Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
și un mic frigider. — Oh! Du-te la dracu’! Nu se poate sta de vorbă cu tine. — Firește că nu se poate. Cine te credeai? Ne-am cunoscut acum cinci zile. Am vorbit mult și recunosc că ești inteligentă și cultă... și plăcută... — Mulțumesc... — N-ai pentru ce. Ăsta-i adevărul. Și în plus, ești grozavă la pat. Serios! Ești fantastică în pat...! Pasionată, fără să ajungi la vulgaritate, expertă, fără să sari peste cal... Magnifică...! Rămase tăcut pe când se încheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la mine, n-a zis nu. Am venit aici și i-am supt degetul mare de la picior până i-a trecut și amintirea durerii. De atunci a rămas cu mine. Spală. Gătește. Citește ceea ce scriu. Spune multe prostii, se crede cultă. Nu e. Lipește bilețele pe ușa frigiderului, poți să mergi să le citești, pe mine mă enervează. Dar e plăcerea ei cotidiană, așa că nu mă bag. Se uită la televizor, nu poate trăi fără știri. Îi place să-și vopsească
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]