4,078 matches
-
asistența Îi răspundea din când În când. Apoi Bramanti ridică spada și toți scoaseră din tunici câte-un stilet, sau un coup-papier, pe care-l ridicară În sus. Dar atunci Agliè lăsă perdeaua În jos. Văzuserăm prea mult. Ne-am depărtat (cu pași de Panteră Roz, cum preciză Diotallevi, din cale afară de informat asupra perversiunii lumii contemporane), și am ajuns din nou În grădină, suflând cam din greu. Garamond era aiurit. „Dar sunt... masoni?” „Ei”, zise Agliè, „ce va să zică masoni? Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ești slab ca un cui”. Într-o seară se așezase lângă biroul meu, Își despărțise ciuful din mijlocul frunții ca să mă privească drept În ochi și-și pusese mâinile În poală ca o gospodină. Nu se mai așezase niciodată așa, depărtând picioarele, cu fusta Întinsă de la un genunchi la celălalt. Am crezut că era o poză nu prea reușită. Dar pe urmă i-am observat fața, și mi se părea mai luminoasă, inundată de un colorit tandru. Am ascultat-o - nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
șarpele, iată explicația atâtor culte și mituri ale șarpelui, fiindcă e foarte dificil să reprezinți Întoarcerea soarelui Încovrigând un hipopotam. Dincolo de asta, dacă trebuie să faci o ceremonie pentru invocarea soarelui, Îți convine să te miști În linie dreaptă te depărtezi de casă și ceremonia trebuie să fie foarte scurtă și, pe de altă parte, cercul e structura cea mai comodă pentru un ritual; acest lucru Îl știu și cei care Înghit flăcări În piețe, pentru că În cerc toți Îl văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
poartă, a apucat-o pe uliță grăbindu-se să iasă la drumul mare care ducea la Cocora, satul unde era mătușa ei Agripina. În șatra țiganilor Scăpată de posibila băgare de seamă a Floricăi, Teofana a grăbit pasul să se depărteze cât mai mult. Nu-i mai era așa de cald ca atunci când se jucase cu mingea cu copiii, fiindcă soarele cobora spre asințit. A mers cât a mers, cam jumătate din drum până a simțit că o dor picioarele. S-
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
vă dau mâncare? Care-ai noștri, mânca-te-aș? — Părinții. N-avem boiarule, părinții au murit. N-avem pe nima. La orfelinat cu voi! își urmează omul drumul. Măcar câte un corn, dă-ne de sufletul matale. — La orfelinat! se depărtează cel cu cumpărăturile fără să le dea nimic. — Uf! Trăznite-ar Dumnezău să te trăsnească de prăpădit ce ești. Zgârcitul dracului, mi-era așa o poftă de corn. Opri-s-ar în gâtu-ți cornurile ălea. Auzi mă, auzi, strigă după el
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
el, a constatat că este o fată frumoasă. — Vai, Doremi, Doremi, sau cum te-o fi chemând, nu ți-ai luat un pulovăr pe tine. Nu vezi ce frig este?o ia sub paltonul lui în timp ce fata caută să se depărteze. — Nu-ți fac nimic, încăpățânat-o. Stai așa, o strânge la piept cu paltonul lui. Vrei să răcești, să te îmbolnăvești și să-mi scoți ochii că din cauza mea n-ai putut face vocalize? Prințesa acceptă gestul lui, mai ales
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
suntem amândoi, se alătură alergând împreună. — Eu cum alerg?și mă simt destul de bine. Eu nu mă simt fericit și nici nu pot învăța, dacă nu primesc ce este al Cezarului. — Canci!revine Teofana la vocabularul din șatră și se depărtează fugind, știind la ce făcea aluzie studentul. El aleargă, o ajunge, o prinde, o îmbrățișează în timp ce ea râde amuzându-se și-o sărută lung simțindu-i buzele calde și fragede. În acel moment au simțit din nou fiorul dragostei care
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
dai Cezarului ce i se cuvine, a luat singur, zâmbea afectuos Cezar. Sâc! Sâc! — Caramba! Obraznicule, își continuă alergarea Teofana vioaie și însuflețită de dragoste. — Pe cât ți-e gura de păcătoasă, pe atât de dulci îți sunt buzele. — Nerușinatule!se depărtează tot mai mult Teofana — Și calde și catifelate! — Ciau! Ciau! îi strigă să-l determine să plece, deși în străfundul ei recunoștea cât de plăcut sărută Cezar și câtă fericire simte în acel moment, fericire pe care nu voia s-
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
dinaintea porții și salută ceremonios și respectuos: ― Să trăiești, coane Grigoriță!... Bine te-ai întors și cu noroc! Iuga răspunse rece, ridicând pălăria. ― Arendașul? șopti Titu cu ochii la omul de pe podeț. Grigore dădu din cap, iar când se mai depărtară puțin, murmură: ― Nici mie nu mi-e simpatic, cu toate că nu mi-a făcut nimic. Apoi, cu glasul de mai înainte: ― Uite, acuma sosim la altă răscruce, aproape de capul satului. Dacă mergi drept înainte, dai pe moșia cumnatului Gogu Ionescu, iar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se împrietenească cu Aristide, care e un băiat de zahăr. De altfel zilele astea va trece și el pe la curtea Iuga, deoarece a primit scrisoare de la conița Nadina că sosește în țară și vine negreșit și la moșie. Îndată ce se depărtară puțin, Dragoș murmură: ― Nu e fată și femeie tânără de care să nu se lege javra asta grecească! Tatăl despoaie pe bărbați și băiatul pe femei. În fața cârciumii erau acum mai mulți oameni care vorbeau și gesticulau cu aprindere. Când
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Dar hai să mai mergem și pe-acasă, mamă, că am zăbovit destul cu dumnealor, zise apoi Petre, luîndu-și rămas bun. Pantelimon îl însoți cu lădița. Casa lor era din jos de curte, aproape de capul satului, înspre Ruginoasa. Îndată ce se depărtară puțin de horă, Petre întrebă: ― Marioara pe unde-o fi, mamă, că n-am zărit-o printre fete? Pe când Smaranda îi spunea că pe Marioara a luat-o la curte mătușă-sa Profira, bucătăreasa, și are o simbrie bună și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vînt: ― Mais tu es fou, petit cheri!2 Apoi automobilul zvâcni ca un alergător de cursă. Grigore se uita după el și nu vedea decât o mână mică plutind în aer, deasupra capetelor, ca o turturică albă. Pe când mașina se depărta vertiginos, împroșcînd până-n marginile uliței vârtejuri de apă turbure cu bucăți de noroi, tânărul Iuga auzi deodată un glas mînios: ― Fire-ar al dracului! Baba Ioana, care venea pe marginea uliței, era numai noroi din cap până-n picioare și-și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de vijelioase bătăi din pinteni: ― Coniță, mai fie-vă milă și de noi ăștia care... Nadina părăsi pe Brumaru și trecu în brațele căpitanului, ciripind: ― Domnul are dreptate... Tu așteaptă, Raul! Să te mulțumești cu sfîrșitul!... Căpitanul Grădinaru, încîntat, se depărtă cu ea într-un elan furtunos și triumfal. Titu Herdelea văzu pe Brumaru rămas în mijlocul holului, cu ochii după perechea ce dispărea. Zâmbi în sine satisfăcut că și Raul o fi pățit ca dânsul sau ceva similar și-și zise
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prisos, cum se simțise toată vremea. Se bucura că pleacă mai repede. I se părea că scapă dintr-un cazan clocotitor. 2 ― Oare de ce-o fi plecând așa degrabă? întrebă Ignat Cercel cu ochii după brișcă galbenă, ce se depărta. Țăranii se uitau toți după brișcă, mai mult din obișnuință. ― Apoi ce să caute aici? zise cineva. Se duce unde-i mai bine și mai cald. ― Rămâne boierul cel bătrân, n-ai grijă! făcu Serafim Mogoș acru. Nu scapi de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Du-te binișor! Costică, mai convins, mai de teama bătăii, căci tată-său îl cam snopea când se supăra, porni tândălind devale pe uliță. Era desculț, cu capul gol, cu o cămașă murdară, ruptă și cu mânecile largi. Cum se depărtă puțin își recăpătă zburdălnicia obișnuită, iar ajungând la cocioaba babei Ioana, înainte chiar de a intra în ogradă, începu să cheme pe Nicu, băiețelul lui Vasile Zidaru, de peste drum, cu niște strigăte de să răscoale toți vecinii. Baba Ioana era
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai fi putut stăpâni, Petre Petre țâșni în mijlocul uliței, în urma mașinii, urlând furios: ― Huo!... Huo! Din vreo sută de gâturi izbucni aproape simultan și furtunos același "huo" revoltat, pe când Trifon Guju, apucând o piatră, o zvârli după automobilul ce se depărta, scrîșnind: ― Soarele și dumnezeii voștri de tîlhari! Zgomotul motorului era însă mai puternic decât huiduielile oamenilor. Domnul cu bărbuță din mașină, totuși, parc-ar fi bănuit ceva, se uită o clipă înapoi și văzu fețele mânioase, pumnii ridicați și pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
refuză. Își luară rămas bun, îmbrățișîndu-se. Prefectul se urcă în trăsură cu căpitanul. Ei porniră în stânga, spre Lespezi, Miron Iuga în dreapta, pe jos, singur. ― Ți-a plăcut, căpitane, cum i-am liniștit și aici? zise prefectul Boerescu când se mai depărtară. ― Aveți mare curaj și multă experiență, domnule prefect! răspunse cu admirație căpitanul Corbuleanu, gîndindu-se în sine că liniștirile acestea mai mult încurajează pe țărani la dezordini. Miron Iuga mergea pe mijlocul uliței, examinând în trecere casele și ogrăzile, parcă de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
simplu: ― Bună seara! Primarul, logofătul și plutonierul răspunseră deodată, grăbiți: ― Bună seara! O clipă fluieratul încetă, ca și cum ar mai fi așteptat vreo întrebare sau chiar o dojană. Apoi câțiva reluară melodia în vreme ce alții bufniră în râsete, iar după ce se mai depărtară puțin, unul dădu un chiot prelung și ascuțit, parcă să ridice toată lumea în picioare. În același moment noianul de flăcări de la răsărit se învolbură mai năprasnic, parcă glasul omenesc de aici ar fi scormonit temeliile jăraticului de acolo. O vâltoare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mâinile goale. Între ei parcă cel mai mândru era Ilie Cârlan, care se tot uita înapoi și râdea spre cei mulți, rămași tăcuți pe loc. ― Da oare unde se duc tocmai în sus? zise Vasile Zidaru după ce ceata se mai depărtă puțin. Ori umblă tot după Babaroaga? Cârciumarul Busuioc, care rămăsese printre oameni, bolborosind înfricoșat, își recăpătă deodată curajul, ca și când ar fi scăpat de primejdie: ― Ce mai întrebi, Vasile, unde se duc?... Tu nu-i vezi că s-au apucat de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
măi oameni, care sunteți din Amara, că noi om ști ce să facem și nu i-om întreba pe dînșii! ― Așa-i, așa-i! făcură câteva glasuri. Umblați sănătoși, că nici noi n-om sta de pomană! Totuși, după ce se depărtară amăranii, rămaseră în curtea conacului, încurcați, încît unul chiar exclamă: ― Ce-a fost asta, măi creștini? Apoi deodată, parcă s-ar fi mâniat că nu sunt în stare să facă nimic, începură să strige care de care, să înjure, să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
diagonală, ca să se apropie de șosea. Deodată zări o trăsură. O recunoscu, începu să strige. Glasul i se pierdea în uruitul roților. Îl cuprinse o clipă deznădejdea. Dacă se va întîlni pe drum cu vreo ceată de țărani? Trăsura se depărta în galopul cailor. " Ce tâmpiți și țăranii! își zise dânsul cu amărăciune. Se năpustesc asupra arendașului să-l omoare și pe urmă îl lasă să plece cu trăsura... Dacă știam, rămâneam și eu pe loc și nu mă mai chinuiam
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-o țină țăranilor adunați în fața ruinelor rămase din conacul lui Gogu Ionescu. Era hotărât să-i mustre sever, dar fără să-i exaspereze, spre a nu compromite opera de liniștire pornită sub auspicii suficient de favorabile... Maiorul, care se depărtase să mai dea ordine, se înapoie mai furios: ― Tâlharii ăștia nu pricep de vorbă, domnule prefect!... dacă continuăm așa, riscăm să fim atacați, domnule prefect!... Bandiții își închipuiesc că ni-e frică de ei, domnule prefect! De la locotenentul plutonului trimis
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
asemenea barbarii, prefer să mă retrag, domnule prefect! zise Titu, căutând să-și ia o mutră cât mai demnă. ― Ce rău îmi pare că... murmură Baloleanu, strîngîndu-i mâna și lăsîndu-l totuși să plece. Și Tănăsescu se îmblînzi văzîndu-l că se depărtează. Din clipa când a auzit de la prefect că e ziarist, furia i-a scăzut brusc, fără însă să arate că s-ar da bătut. Acuma câțiva ani, fiind în garnizoană la Turnu Severin, a pălmuit la un chef pe un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
al absurdului. Nimic nu-i este mai străin. Filosof sui-generis, el configurează o categorie existențială aparte, cu iz de specific național (sau regional...), ce ar putea fi etichetată ca derizoriu. Un derizoriu existențial, al condiției derizorii a vieții înseși, la fel de depărtată de „deșertăciunea” creștină ca și de „absurdul” raționalist. Un derizoriu al lipsei unui sens ultim și consistent al vieții, trăită însă mai degrabă cu înțelepciune ludică decît depresiv sau nihilist. Un derizoriu ce nu are astfel nimic de-a face
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
greaua ușă de cuarț. A rămas încremenită în prag, într-o atitudine pe care mi-e imposibil să v-o descriu, pentru că nu există cuvinte capabile s-o facă. Și deodată am văzut scena de undeva din spatele fetiței, în timp ce mă depărtam pe drumeagul care ducea spre munții îndepărtați, așa încît am putut cuprinde cu privirea o suprafață din ce în ce mai mare din zidurile masive de sticlă sau gheață sau cristal ale borcanului, care nu era nicidecum un borcan, ci un uriaș castel, o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]