3,459 matches
-
ajunsese la urechi vocea exasperată a lui Milton: ― Încă te mai doare capul? Iisuse, ia o aspirină. ― Am luat deja, Îi răspunsese mama. Nu mă ajută cu nimic. Apoi numele fratelui meu și tatăl meu mormăind ceva ce n-am deslușit. Apoi Tessie: ― Mă Îngrijorează și Callie. Încă nu i-a venit ciclul. ― Ce dracu’ are de-abia treisprezece ani! ― Are paisprezece! Și uită-te cât e de Înaltă. Cred că nu e-n regulă. Tăcură câteva clipe, apoi tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la țigară. Un capăt ardea; celălalt era turtit și ud. Aveam o vagă idee că toate acestea făceau parte din planul băieților: pădurea, cabana, paturile de campanie, drogurile, schimbul de salivă. Iată o Întrebare la care Încă n-am răspuns: deslușeam trucurile masculine pentru că eram destinată, la rândul meu, să pun la cale asemenea scenarii? Sau deslușesc și fetele trucurile, dar pur și simplu se prefac că nu observă? Timp de-o secundă m-am gândit la Capitolul Unsprezece. Trăia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acestea făceau parte din planul băieților: pădurea, cabana, paturile de campanie, drogurile, schimbul de salivă. Iată o Întrebare la care Încă n-am răspuns: deslușeam trucurile masculine pentru că eram destinată, la rândul meu, să pun la cale asemenea scenarii? Sau deslușesc și fetele trucurile, dar pur și simplu se prefac că nu observă? Timp de-o secundă m-am gândit la Capitolul Unsprezece. Trăia În pădure, Într-o baracă exact ca asta. M-am Întrebat dacă mi-era dor de fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și pietriș care trecea printr-un câmp deschis, fără copaci, cu iarbă galbenă, Înaltă. Lipsa copacilor mi-a atras atenția și, plimbându-mă pe acolo, am dat de o plăcuță care semnala niște ruine și care de-abia se mai deslușea. Marca locul unui fort sau al unui masacru, nu-mi mai amintesc acum exact. Literele erau acoperite de mușchi și n-am putut să citesc toată plăcuța. Am rămas acolo un timp, gândindu-mă la primii coloniști și la cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Nu știa dacă era cazul să se retragă sau să avanseze. Răpitorul Încerca să scoată servieta, dar aceasta nu Încăpea prin capacul rabatabil. Se duse În spatele pubelei și scoase cu totul capacul de metal. În lumina chimică a nopții, Milton desluși barba patriarhală, obrajii palizi, ceruiți, și - cel mai grăitor fapt - cadrul micuț, de un metru șaizeci și doi. Părintele Mike. Părintele Mike? Părintele Mike era răpitorul? Imposibil. Incredibil! Dar nu Încăpea nici un dubiu. Pe peronul gării era bărbatul ce fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
din Siberia și din Deșertul African au fost făcute simulări atât de complexe, încât atunci când armatele Guvernului au intrat pentru prima dată în ele, au rămas perplexe și chiar și în ziua de azi Guvernul are cercetători care încearcă să deslușească unele secrete ale proiectelor conduse sub patronajul împăratului. Dar mulțimea credea că e loc de mai mult și de mai bine, zise Dragoș, uitând de cum era înainte de Imperiu. Mulți au început să caute nod în papură și au înființat cercuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
greu s-o explic pe a mea. Închisei becul liniștit și îmi găsii drumul spre pat cu o aparentă ușurință. Îmi imaginez că era foarte întuneric. Totuși, în lipsa oricărei surse de lumină, eu puteam distinge forme vagi în încăpere. Puteam desluși patul, becul mic din tavan și... brațele Anei, care erau întinse în direcția mea. M-am lăsat îmbrățișat, îmbrățișând-o la rândul meu, și, ajuns în pat, m-am întins pentru a mă odihni. A luat sacul de dormit de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
întâmpinăm cum se cuvine. Și eram determinați să facem din acest deal... un nou Deal al Săbiilor! Capitolul 13 Din depărtare vedeam un elicopter ce se apropia. Chiar dacă știam că nici nu era deasupra orașului, îl vedeam atât de aproape... deslușeam până și chipul pilotului. Și eram înfricoșat. Vladimir... ce se întâmplă cu mine? Înnebunesc? Nu-ți fie teamă, Corvium! Nu înnebunești. Doar începi să vezi lucrurile așa cum sunt ele cu adevărat. Niciodată să nu te temi de tine! "Doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
O vede înfoindu-se, gata de luptă. Știe că e răutăcios cu ea. Ar vrea să se stăpânească, dar parcă ceva îl îmboldește de la spate. Trebuie să o tragă de limbă. Mânată de pasiune, s-ar putea să nu-i deslușească de la bun început stratagema. Poate se mai dumi rește puțin, până-și dă seama. Se ridică anevoie și, cu ajutorul ei, își sprijină spatele de perna făcută sul. — Șarlatani or fi, replică ea furioasă, dar ceea ce fac nu sunt simple prostii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
De se vor dovedi mincinoase acuzațiile tale, am să te inte roghez chiar eu și am să asist personal la torturarea ta până vei recunoaște public adevărul! Lui Fulcinius i se frânge inima. Îngaimă cu greutate: — Spiritele malefice i-au deslușit lui Scribonius Libo că fiica ta Iulia se va stinge în curând, chinuită de boală și pradă lipsurilor de tot felul... Chipul principelui rămâne impasibil. Chiar dacă inima lui de tată sângerează. Ah, Iulia! Copila mea! De mi-ar fi dat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
curaj și întreabă temător: — E moartă? Rex o strânge de braț. Fără sprijinul lui s-ar prăbuși. — Nu, îngăimă cu greutate. Adaugă după un răstimp: — Mai bine ar fi... Occia primește cuvintele drept în inimă. Nici nu vrea să le deslușească înțelesul. La un moment dat, cineva o oprește: — E aici. Se lasă în genunchi și pipăie pe dibuite trupul inert, lungit pe jos. Începe de la cap. Ochii sunt deschiși și gura căscată. Inima bate încă. Dar nu vorbește, nu clipește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe bietul Claudius să schimbe subiectul. După părerea Liviei și a Antoniei, un prinț imperial nu poate vorbi cu prea multă sinceritate despre subiecte atât de sensibile. Așa că l-au convins să renunțe. Plancina mișcă din buze. Încearcă să-i deslușească întrebarea mută. — O să recite el? Dă din cap că nu și zâmbește larg. Nimeni nu s-ar mai aștepta să-l audă declamând pe scenă de când cu incidentul acela grotesc. O bancă s-a rupt sub greutatea unui spectator obez
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
gradul unu și doi, totuși Scribonius Libo încă mai deține o parte din afacere prin capitalul investit de tatăl său. Dacă nu cumva are chiar toată afacerea harapului! Își ridică privirea, în care clipește o luminiță vioaie. Încetul cu încetul, deslușește și dedesubturile acestei afaceri. Flaccus Vascu larius are tot interesul să-l piardă pe Libo, pentru ca profitul să se împartă la mai puțini parteneri. Întrucât trebuie să mai fie și alții. Foștii debitori. Înalță apreciativ din sprâncene. A știut Livia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
câteva ori cu mâna peste bețișoarele de os legate cu o sforicică în jurul gâtului. Apucă unul și i-l vâră călărețului sub nas: — Vezi aici? E gravat numele meu. Răsucește bastonașul invers: — Uite! Citește! Pusio se chinuie în zadar să deslușească scrijeliturile. — Literele, știi ce înseamnă? — S... P... E... C... T..., silabisește rar germanul. Se uită întrebător către Rufus: — Un fel de gladiator spectator? întreabă ezitant. Nici vorbă! răspunde acesta. În urma unei victorii specta culoase, publicul a cerut să nu mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prăpădul frigului ce se abătuse odinioară peste satele lor. Iarna din anul cu pricina a fost neobișnuit de caldă. În aer pluteau semne de primăvară, dar muntele din nord-vest fusese învăluit în ceață toată iarna și de-abia se mai deslușea. Când a venit anotimpul ploios, o dată cu sfârșitul primăverii, ploile n-au mai contenit și chiar și după venirea verii, serile și diminețile erau atât de reci, încât nu puteai sta afară dezbrăcat. Răsadurile de pe câmpuri n-au crescut deloc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Zicea că și Nueva España speră ca vasele japoneze să ajungă pe țărmurile sale. Crezi că e adevărat? întrebă din nou Shiraishi, și zâmbetul i se șterse dintr-o dată de pe chip. — Măria Voastră ce părere aveți? întrebă misionarul încercând să deslușească adevăratele gânduri ale seniorului. Nu-l credem. De ce? Misionarul se uită anume bănuitor la înaltul oficial. Știa bine că japonezii își luau o mină diferită de ceea ce gândeau cu adevărat atunci când negociau ceva. — E firesc să nu fie adevărat. Ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Se adunară din nou și coborâră muntele. Aceleași priveliști monotone ca mai înainte li se desfășurau din nou în fața ochilor. Sub soarele pârjolitor, agave și cactuși se înfigeau în pământul uscat ca niște pietre părăsite de mormânt. În depărare se deslușeau niște munți golași. Pe fețele asudate li se așezau bâzâind muște. — Oare să mai fie într-adevăr vreun japonez pe aici? zise Nishi către samurai și către Tanaka Tarozaemon în timp ce alunga muștele cu mâna. — Aș vrea să-l întâlnesc, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Sunt preot, zise Velasco tare. Sunt preot. N-ai de ce să fugi. Femeia și copiii îi întoarseră niște priviri speriate, ca de dobitoace. Înțelegi spaniola? Femeia strigă ceva cu o voce ascuțită ca de pasăre, dar nici Velasco nu putu desluși ce spunea. Liniște! În clipa aceea, Tanaka își ciuli urechile și-l opri pe Velasco. El singur auzise ceva. În mijlocul arșiței și al tăcerii, toți rămaseră neclintiți cu privirile ațintite către dealuri. Se auzeau pași înăbușiți. Apoi, cu băgare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mulțumire. Toate acestea îmi săreau în ochi. În momentul acela râsul se auzi iarăși. Împrejur răsuna un hohot și mai zguduitor decât înainte. Nu mă mai puteam mișca. Iscodeam cu privirea cerul pe care pluteau nori cenușii. Iar acolo am deslușit ceva ce nu mai văzusem până atunci: propria mea prăbușire. M-am întrebat dacă nu cumva Domnul încetase să mă mai iubească și dacă nu cumva Își întorsese fața de la mine. „Și nu ne duce pe noi în ispită”, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bărbați și femei se adunau în fața sa și intonau rugăciuni de pocăință. Dar nimeni nu putea spune că i-a văzut pe japonezi ieșind din mănăstirea Ara Coeli. În dimineața Învierii, pe când ziua se îngemăna cu noaptea, începură să se deslușească umbre de oameni care se adunau grupuri-grupuri în piața San Pietro din Vatican așezându-se pe rânduri. Erau călugări și pelerini veniți de departe. Strânși în fața bazilicii așteptau răbdători. Prin ceața lăptoasă, mulțimea îndura aerul rece al dimineții murmurându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Manila mi-au făcut rost în taină de banii trebuitori. Astfel am putut să cumpăr această joncă mâncată de termite, să tocmesc marinari și să plec din Luzon. Nu știu ce crede Domnul Iisus despre faptele mele nesăbuite. Acum nici măcar nu pot desluși dacă voința Domnului a fost să rămân legat toată viața de locul meu de stareț la Manila sau să mă duc iarăși în Japonia și să mă lupt. Dar de un lucru sunt încredințat. În curând Domnul îmi va arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
privirile în pământ. Fără îndoială că însoțitorul îi spusese totul. Clipind din ochi, samuraiul se uită o vreme la supusul lui credincios. — Pentru toate încercările de până astăzi... zise el, dar cuvintele i se opriră în gât. Yozō nu putu desluși dacă stăpânul său îi mulțumise pentru toate încercările de până atunci prin care trecuse alături de el sau dacă își arătase dușmănia pentru toate încercările de până atunci prin care trecuse el însuși. Rămase cu capul plecat, dar simți că stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
părinților și să le spună că broscuța de la lift a venit în camera lor și că... Dacă, însă, de la primele mișcări, vietatea o să-l prindă și o să-l muște... Unde-o fi, oare, ea acum ?! Își încordă auzul, dar nu desluși nici cel mai mic zgomot. Să fi plecat broscuța din cameră? Cum? Când? E, poate, o ființă năzdrăvană. Cum o fi arătând? Cu siguranță, trebuie să fie mare, mare de tot și cu niște colți uriași și bine ascuțiți. Dar
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Cu toții ar vrea să afle răspunsul la această întrebare, dar... Primul care-și învinge teama este Adrian. E cel mai mare dintre nepoții bunicilor! se duce către ușă și, de acolo, se mai uită odată la ceilalți. Pe fețele lor deslușește un soi de teamă amestecată cu o arzătoare curiozitate. Curaj! Pune voinicește, mâna pe clanță, deschide ușa și... Voi nu dormiți, dragii mei? Păi de ce? Asta nu e oră pentru sculatul copiilor. Ei trebuie să mai doarmă, altfel nu mai
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ridică impunător, pierzând din asprimea amănuntului.. Se contopesc unii în alții, de numai vârfurile le urmărești până ce se stinge și ultimul sărut al soarelui dat celui mai înalt. Ceața serii, albastrul de oțel la început, îi învăluie învet-încet, de nu deslușești din ei decât o dungă zimțuită mai întunecată, până ce se contopesc în întunericul nopții. Numai șopotul apei Bâlei, ce curge în pajiștea mereu verde prin mijlocul satului și răcoreala suflului tăios alunecat pe vale, îți amintește tainele ascunse sub vălul
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]