2,071 matches
-
flăcăului plecat să se lupte cu stihii telurice sau acvatice. Flăcăul blestemat stă sub dominație solară prin armele sclipitoare pe care le poartă (în colinde având și o cruciuliță de argint) și tocmai acestea îl împiedică pe șarpe să-l devoreze. Balada întărește din nou sugestia: „La brâu cu șeapte pistoale/ La ghiozdace gălbeoare,/ Dau raze ca sfântul soare”. Devo¬rarea parțială a lui Mistricean este de fapt anularea condiției umane, descrisă adesea drept carne păcătoasă. În colinde aceasta se va
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o nobilă cauză" dacă nu scriitorul? Numai vezi ce se întâmplă, cauzele nobile se uzează. La un moment dat încep să fie mai puțin nobile, ca să se transforme în alte orori ale istoriei. Nu trebuie să uităm că revoluția își devorează proprii săi eroi. Pe de altă parte, revoluțiile trec, iar viața merge înainte. Uite ce s-a întâmplat la noi după 1989. Am luptat ca să profite cine? Foști cenzori, foști securiști, fosta nomenclatură, nu? Cine e de vină? Aș zice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
la biblioteca sătească așa, ca la pomul lăudat, cu sacul; serios, la propriu. Cum pe atunci nu existau pungi de plastic, mergeam cu un sac de iută și băgam în el 15-20 de cărți, și pe câmp, cu oile, le devoram. Apoi, treceam la examen. Prietenul meu mă întreba ce-am înțeles, și de aici discuții lungi, recitirea unor pagini, dacă nu a întregii cărți. Așa am devenit un fel de Don Quijote, de mi se stricaseră creierii de atâta citit, noroc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
înșirat cuvinte pe ață, convingându-i că n-au vocație de scriitori, dacă nu sunt cititori înverșunați. Au rămas din păcate artiști în firea lor, chestie care mă îngrijorează uitându-mă la societatea-junglă în care trăim, firile de artist fiind devorate ca un nimic. Dacă nu ai fi devenit scriitor, ce altă profesie ți-ar fi plăcut să ai? Ce altceva ți-ar fi plăcut să faci pe lumea asta? Eu chiar am făcut o groază de profesii, de meserii, să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ani de la primirea premiului Nobel pentru literatură, au fost organizate mai multe acțiuni comemorative colocvii internaționale, expoziții, reeditări de cărți, proiecții de filme bazate pe scrierile sale... Am fost prezent la toate, fiind un admirator al lui "Papa" din adolescență, devorându-i nuvelele și romanele, uitând sa mai plec din sălile de cinema unde rulau "Adio Arme", " Pentru cine bat clopotele", "Bătrânul și marea"... Eram fascinat de bărbatul cu trup de uriaș și suflet de copil, care și-a pus în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
de lung pentru a permite dezvoltarea de cunoștințe sociale în rândul elitei locale 80. Un Florentin excentric că Niccolò Niccoli putea refuza funcția de rector, numindu-i "vulturi" pe cei care preluau muncă de poliție (bireria) cu scopul de a devora poporul sărac" -, dar Niccoli nu era un om obișnuit 81. Anumiți cetățeni refuzau rectoratele din cauza boli, a problemelor de familie sau pentru că aveau afaceri private importante. Dar, în general, profitul și onoarea acumulate în timpul serviciul teritorial erau de așa natură
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
animalului, susținând astfel Întreaga biocenoză. Poate cea mai veche, frumoasă și expresivă mențiune a utilizării substanței energetice de rezervă În cadrul unei biocenoze e legenda lui Prometeu. Acesta, Înlănțuit de stâncile Caucazului, era vizitat zilnic de vulturul lui Zeus, care-i devora ficatul; Între timp, ficatul se regenera, astfel Încât supliciul trebuia să fie veșnic. Dacă ținem cont de faptul că ficatul conține principala rezervă energetică, sub forma glicogenului, și asociem regenerarea cu producția de substanță de rezervă În segmentul autotrof al biocenozei
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
plante și animale. Adică, Încă, plante de apartament dar și pisici, câini, hamsteri, papagali ori ce-și dorește fiecare, ființe care vor exclude, prin Însăși prezența lor, speciile nedorite - șoareci, gândaci ori, de ce nu, chiar ciuperci precum Merulius lacrymans care devorează lemnăria casei - și asta fără insecticide, otravă ori capcane. Și, desigur, aceste ființe, adăpostite lângă noi, vor crea un cadru mult mai plăcut pentru noi, care rămânem totuși entități biologice, oricâte semne de civilizație ne-am aduce În preajmă. “Radiosfera
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cerul se întuneca de nori de țânțari mici și agresivi care cu o intuiție diabolică găseau orice joncțiune între haină și mănuși și dacă nu te ascundeai urgent întrun spațiu protejat cu site la ferestre, erau în stare să te devoreze. După ora 23, dispăreau așa cum au venit. Astea erau ceasurile deltei, ca și ora solunară la care se putea prinde ușor pește la undiță (stabilită în funcție de poziția soarelui și a lunii). Eu preferam peștii fără solzi și cu oase puține
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
ei, și spre cunoașterea reală a ceea ce Înseamnă pentru noi America. „Nu am realizat, În acele momente, enormitatea inițiativei pe care o luaserăm; tot ce vedeam În fața ochilor era praful drumului care ni se Întindea Înainte și noi pe motocicletă, devorînd kilometrii În zborul nostru spre nord“. Nu era acest „praf de pe drum“, fără ca Che să-și dea seama, exact același cu cel văzut de José Martí În drumul său de la La Guaira la Caracas „Într-un autobuz obișnuit“? Nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ca o scenă dintr-o piesă modernă“ și pe care Che Îl descrie sobru, păstrînd echilibrul Între impresii, reflecții și informație. Marea sa lecție i-a fost „predată de cimitirele din mine, care adăposteau doar o mică parte dintre cei devorați de peșteri, de silice și de climatul infernal al muntelui“. În Însemnarea din 22 martie 1952, sau la ceva vreme după, pe cînd Își revizuia Însemnările, Che trăgea o concluzie: „Cel mai Însemnat efort pe care Îl are de făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pentru lunga călătorie care urma, să cerceteze și să planifice traseul. Nu am realizat, În acele momente, enormitatea inițiativei pe care o luaserăm; tot ce vedeam În fața ochilor era praful drumului care ni se Întindea Înainte și noi pe motocicletă, devorînd kilometrii În zborul nostru spre nord. EL DESCUBRIMIENTO DEL OCÉANO Descoperirea oceanului Luna plină se profilează În contrast cu marea, poleind valurile cu reflexii argintii. Așezați pe o dună, privim acest du-te-vino continuu, fiecare cu gîndurile lui. Pentru mine, marea a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
inevitabila problemă (lipsa de fonduri), ceea ce Însemna că trebuia să ne amînăm vizita În acel loc de divertisment extrem de interesant, dar, În schimb, ne-a oferit masă și casă. Așa că iată-ne, la unu noaptea, mulțumiți de noi Înșine și devorînd tot ce era pe masă, care nu era deloc puțin, și, pe deasupra, și ce a mai urmat. După care ne-am Însușit patul gazdei noastre, fiindcă tatăl său se transferase În Santiago și nu mai rămăsese prea multă mobilă În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
o vedeți? Nu ați luat nici o clipă În calcul consecințele gestului vostru?“ Adevărul e că nu luaserăm În calcul nimic. A chemat Însoțitorul de bord și i-a ordonat să ne dea de muncă și ceva de mîncare. Ne-am devorat cu mulțumire porțiile, dar, cînd am aflat că am de curățat faimoasa toaletă, mi-a stat mîncarea În gît. În timp ce coboram, Înjurînd În gînd și urmărit de privirea amuzată a lui Alberto, care fusese Însărcinat cu curățatul cartofilor, mărturisesc că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
naturii, și ridurile, care nu le reflectă adevărata vîrstă geologică. Și cîți dintre acești munți, strînși de jur-Împrejurul fratelui lor mai vestit, nu ascund În pîntecele lor greoaie bogății similare și stau și așteaptă ca brațele neînsuflețite ale excavatoarelor să le devoreze măruntaiele, condimentate cu vieți omenești - viețile săracilor, eroii nelăudați ai acestei lupte, care mor jalnic Într-una dintre miile de capcane ridicate de natură pentru a-și proteja comorile, cînd de fapt ei nu vor decît să-și cîștige bucata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
e simptomatic pentru climatul de aspirații naționaliste strînse În jurul producției de cupru. Indiferent care ar fi rezultatul luptei, e bine să nu uităm lecția cimitirelor din mine, În care se odihnește doar o mică parte din cota imensă de oameni devorați de galerii, de silice și de climatul infernal al muntelui. KILOMETRAJE ÁRIDO Kilometri Întregi de uscăciune După ce ne-am pierdut sticla cu apă, problema traversării deșertului pe jos s-a agravat. Totuși, am pornit la drum fără presimțiri sumbre, lăsînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
canihua, rocoto, porumb. Am văzut oameni purtînd aceleași veșminte ca indienii din camion, În mediul lor natural. Purtau ponchouri scurte, de lînă, În culori Închise, pantaloni strîmți, trei sferturi, și sandale făcute din sfori sau din cauciucuri vechi de mașină. Devorînd tot ce vedeam, am continuat să coborîm valea, spre Tarata. În limba aymara, acest nume Înseamnă culme sau punct de Întîlnire - un nume bine ales, fiindcă orașul se găsește Într-un mare V format de lanțurile muntoase care străjuiesc ținutul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
afirmațiile acestor teologi se depărtează de spiritul evanghelic, oferind o iluzie de eliberare, deoarece deschide calea pentru noi violențe. Enciclicele sociale, din ultimii ani, ale Papei Ioan Paul al II-lea, arată că într-o lume în care toate statele devorează bogății incalculabile pentru a le transforma în armamente, cei avuți risipesc în neștire averi fabuloase pentru satisfacerea unor gusturi fanteziste, singura cale pentru a ajunge la însănătoșirea vieții sociale este aceea de a deveni săraci ca și Cristos, săraci ca
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
noiembrie 1952 I-am dat scrisoarea lui Mihai... și am adăugat: — Ai în ultimul timp, văzându-mă, un surâs vinovat. Nu-ți șade bine. Tu nu-mi datorezi absolut nimic! Ceață cu miros de frunze moarte... 14 noiembrie 1952 Sunt devorat de pasiune... și nu am cum s-o potolesc decât scriind, fie ce-o fi! 17 noiembrie 1952 Vreau să traduc din Rilke (acea poveste cu privire la străbunicul său) în limba română. Ca simplu exercițiu... Niciodată pierdut, și totuși regăsit... În
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în ziua de azi porumbiștile lungi mă întristează, și ori de câte ori, în tren sau în mașină, trec pelângă una dintre ele, închid ochii, cuprinsă de spaima subită că porumbiștea dă un ocol vertical întregului pământ. Uram acel câmp îndărătnic și obtuz, devorând plante și animale sălbatice ca să hrănească cu ele plante și animale crescute de om. Orice ogor era panopticul de o întindere dezmărginită al soiurilor de moarte, un praznic înfloritor. Fiecare ținut exersa moartea. Florile imitau gâturile, nasurile, ochii, buzele, limbile
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de două orila medic. Măcar că până atunci cunoscusem numai țărani, nu mă împăcam cu viața înlăuntrul cercului de voracitate al plantelor, cu reflexiile verdelui de clorofilă pe piele. Vedeam numai că ogorul nu mă hrănește decât pentru că vrea să mă devoreze mai târziu. Pentru mine rămânea de neînțeles cum poate cineva să-și încredințeze viața unui mediu înconjurător ce-ți arată la fiecare pas că ești candidat la panopticul morții. Era o ratare având ca efect că nimic din ce făceam
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mută, de o calmă determinare. Nu mă înfricoșau, când le atingeam rămâneau atât de potolite, încât liniștea lor se răspândea în mine. În timp ce anotimpurile din ținutul de-afară se înghesuiau unul într-altul, pentru ca în cele din urmă să se devoreze reciproc, sicriele acestea din atelier nu ajungeau la intimități cu carnea. Aveau răbdare și așteptau, nefiind pentru morți decât patul lor cel din urmă, de care era nevoie ca să poată fi duși de-acolo. Tâmplarul mai avea și o mașină
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
vizită. Doar o dată mai voiau să-și dea importanță, să treacă prin sat cu muzică și alai, legănându-se în trăsura lor cioplită ca într-o verandă călătoare. Dumnezeu le ceruse îndărăt materia primă din care-i alcătuise, ținutul îi devorase și el o dată cu anotimpul. Abia dacă mă gândeam la ei în timp ce mă-mpodobeam cu literele de aur. Îl admiram pe nenea tâmplarul pentru că avea grijă ca morții să-și primească fiecare patul său cu capac și nume de aur și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
salt și suflare una sunt de-atâta iubire zăcea-vei mâine mătrășit în burtă de câine Regele de la sat „se-nclina nițeluș“, împleticindu-se după cum se-mpleticea și ținutul. Trăiai în acest ținut, care se autodevora până ce ajungea să te devoreze și pe tine, până ce ajungeai să mori de pe urma ta însuți. Abia regele de la oraș completa propoziția: „regele se-nclină și ucide“. Unealta regelui de la oraș e frica. Nu frica rurală, confecționată în cap, ci frica ticluită, planificată, administrată la rece
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
simți cum ținutul din jur devine mai vast decât poate s-o-ndure biata ta piele croită zgârcit - pentru că cerul și cu iarba s-au încurcat împreună. Să resimți frumusețea peisajului ca pe o amenințare, ca pe legănarea unei pendule devorându-și singură tic-tac-ul, suind cu tine deasupra ierbii până-n azurul buimac și lepădându-te acolo sus, sau coborând, strivindu-te în negrul bătucit al mormântului și lepădându-te. Această minoritate germană era privită de ceilalți ca insulă a friților naziști
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]