2,185 matches
-
deci nu sunt cu totul nimerite reproșurile pe care mi le face. - Mi-ai distrus viața cu gândurile tale negre: nu se vorbește uneiiubite despre moarte. - Îmi sunt cele mai esențiale preocupări, nu se putea să ți le tac. - Ce deznădejde că n-am putut să influențez cu nimic temperamentul tău! Ai rămas exact acel pe care l-am cunoscut din prima zi. Singura diferență este că pe atunci cu un zâmbet mai îndepărtai vorbele tragice, lăsând să se înțeleagă că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fuga mea n-am uitat să-mi iau geamantanul! (Aud reflecția Ioanei: "Și eu, care îmi închipuisem că te-ai aruncat în mare!") Totuși, am în valiză lucruri absolut necesare. Dar cum să las plăcile de patefon? Tovarășile mele de deznădejde în orele cele mai intime. A fost o impietate că le-am folosit mai târziu, numai ca să o bucur pe Ioana (deci vecinica mea veleitate de pedagog), cu toate că Ioana, pe vremea când ele mă consolau, mă înșela. Având în ele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ne reluăm drumul spre port. Încep: - Nesiguranța este oribilă. Poate că numai eu am nenorocul că orice mi se întîmplă, rău sau bine, să-l aflu în etape, să am în fiecare zi, de mai multe ori, speranțe și apoi deznădejdi. Sau poate că alții suportă mai ușor aceste stări. Eu am impresia că mi-e bolnav tot sufletul din pricina nesiguranței, și aceasta e cauza că orice se transformă pentru mine în cataclism. Chiar și o scrisoare întîrziată cu o zi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
renunțat imediat ce a văzut că te retragi dumneata. - M-a chemat pentru că acum e bolnavă greu și are nevoie demine. Dar ce-are a face? Are toate drepturile. Hacik nu poate să fie iubit, dar e necesar în timpurile de deznădejde. Ada știe să se folosească bine de generozitatea lui. - Ce să fac? Întrebare pe care mi-o pun și eu deseori. Am egoismul să cred că numai în mine se petrec cataclisme. Uneori, la Cavarna, rămân singur în antreul de lângă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
am simțit destul de bine, adăugă el, cu un surâs. Dar moralul și culoarea i se îmbunătățiseră, într-adevăr, mult, de câteva zile, iar Oyu simțea o plăcere nespusă privindu-l, în acea frumoasă dimineață. Deodată, însă, avu un sentiment de deznădejde, amintindu-și cuvintele medicului: „Sunt foarte puține speranțe de vindecare.“ Însă nu avea de gând să se lase pradă simțămintelor. Câți pacienți nu-și reveniseră, după de doctorii îi declaraseră ca și morți? Își făgădui să-l îngrijească pe Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în sfârșit, ziua când Shojumaru trebuie să meargă la Azuchi. Vom pleca astăzi. Știu că e foarte neașteptat, dar te rog să-i informezi pe servitori și să-i pui să înceapă imediat pregătirile de plecare. Hanemon înțelegea foarte bine deznădejdea stăpânului său, iar de pe chip îi dispăru, dintr-o dată, orice culoare. — Atunci, viața Domnișorului Shojumaru este... Hanbei observă că bătrânul tremura și, ca să-l liniștească, îi spuse zâmbind: — Nu, nu va fi decapitat. Voi potoli furia Seniorului Nobunaga, fie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Azuchi cu câteva zile în urmă, venind în capitală. „Probabil că Seniorul Ieyasu a și plecat din Kyoto,“ reflectă Mitsuhide. În sfârșit, se ridică repede în picioare, făcându-i pe toți generalii să sară în picioare. — Să mergem. Calul meu. Deznădejdea vasalilor săi părea un val care se unduia sub acțiunile capricioase ale minții sale rătăcite. În ultimele câteva zile, se însingurase, cu regularitate, față de vasali și se comporta tot mai mult ca un orfan, nu ca liderul unui clan de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe salcâm dimineața și seara. Pajii și vasalii personali se postară în jurul lui Nobunaga, pe coridoarele laterale și din spate, în poziție protectoare, cu săbiile aruncând flăcări născute din deznădejde. N-aveau să lase inamicul să se apropie. Frații Mori erau printre ei. Câțiva dintre acei oameni care refuzaseră să-și părăsească stăpânul până la capăt și care luptaseră să-l apere zăceau acum căzuți peste dușmanii cu care se bătuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și aici se întâmpla ca un strigăt de victorie să fie urmat rapid de o înfrângere. În timpul luptei, răcnetele scoase de unitatea lui Matsuda se schimbară cu repeziciune, devenind asemănătoare sunetelor unui copil mic, între suspine. Optimismul se transformase în deznădejde. — Ce se-ntâmplă? — De ce dăm înapoi? Nu vă retrageți! Mirați de deruta tovarășilor lor, unii dintre soldații lui Matsuda strigau furiși. Dar și acei oameni o luară, curând, la goană, spre poalele muntelui, purtați parcă de o avalanșă. Comandantul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
navelor care traversau lacul era împins de briza care făcea steagurile să fluture și reflecta armata terestră în marș, înaintând de-a lungul coastei. Dar din Azuchi nu mai rămăsese decât pământ pârjolit și, de îndată ce sosiră, trupele fură cuprinse de deznădejde. Zidurile albastre cu auriu din Azuchi nu mai existau. Toate porțile zidului exterior și streșinile înalte ale Templului Soken arseseră până-n temelii. În cetate, situația era și mai grea. Nici măcar câinii de pripas nu mai aveau ce să vâneze, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
numai de protejarea mamei soacre. Nu vă gândiți la mine. Și, oricât ați regreta că părăsiți ceva în urmă, nu vă lăsați preocupați de bunurile materiale.“ Astfel le încurajase Nene pe servitoare și pe toți membrii personalului, în timp ce înaintau, cu deznădejde, pe drumul spre răsărit. Castelul Nagahama era mărginit la apus de lacul Biwa, zona din miazănoapte era controlată de clanuri dușmane, iar ce se petrecea pe drumul spre Mino era neclar. Nu aveau nici o altă soluție, așadar, decât să fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vedea nicăieri. M-am gândit că ar fi fost dezavantajos să-i atacăm, așa că, m-am întors fără nici un rezultat care să-mi încununeze eforturile. Acest raport, adăugat oboselii din noaptea trecută, îl arunca pe Katsuie în cea mai neagră deznădejde. Apoi, când până și Genba începuse să-i facă reproșuri, nici nu era de mirare că în dimineața aceea se simțea atât de deprimat. Totuși, nu putea rămâne așa, la nesfârșit. În aceeași zi avea loc solemnitatea de anunțare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a succesiunii lui Samboshi. După micul dejun, Katsuie trase un pui de somn și făcu o baie, apoi se găsi, din nou, în înăbușitoarele robe și acoperământul de cap pentru ceremonie. Katsuie nu era genul de om care, căzut pradă deznădejdii, să rămână stăpânit vizibil de această stare. În ziua aceea, cerul era acoperit de nori, iar atmosfera era și mai umedă decât în ajun, dar ținuta lui, pe drumul spre Castelul Kiyosu, fu mai maiestoasă decât a oricui din cetate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru a-l primi pe Katsuie. Acesta sosise la poarta castelului și încă mai era pe cal. Ținea într-o mână coada unei lănci rupte, dar nu părea a fi rănit, și avea fața - ba chiar întreaga făptură - pătrunsă de deznădejde. Căpăstrul calului său era ținut de Toshinaga, care-i alergase în întâmpinare. Cei opt oameni care-l însoțeau rămăseseră dincolo de poartă. Prin urmare, Katsuie era singur. — Îți sunt nespus de îndatorat. Cu aceste curtenitoare cuvinte adresate lui Toshinaga, Katsuie descălecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o făcu generalului înfrânt. Toshinaga era la fel de îngrijorat ca și tatăl său și-l ajută pe fugar să-și scoată sandalele îmbibate de sânge. — Mă simt de parcă aș fi la mine acasă. Bunătatea impresionează profund pe cel aflat în abisul deznădejdii și îl face să nu mai fie suspicios și plin de amărăciune. Este singurul lucru care îl determină să mai spere. Părând fericit de-a binelea, Katsuie continuă să-i felicite pe tată și fiu pentru scăparea lor: — Această înfrângere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nesocotința a ceea ce era înăuntrul meu, crezând uneori că totul nu e decât o întâmplare, mi se pare acum, pe acest tărâm, pur și simplu de neînțeles, iar senzația aceasta de vinovăție mă urmărește precum cel mai crunt sentiment de deznădejde încercat de cineva. Dar unde să alerg să scap, unde să fug, sub ce văgăuni să mă ascund, ce speranță mai poate fi în sufletul acesta înfricoșat asemeni unui animal hăituit, din moment ce acest loc este ultimul în care mai poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
spune Protosinghel Sofian Ardelean. În procesul vindecării extrem de importantă este și atitudinea. Nu trebuie să învinovățim pe alții sau pe Dumnezeu pentru ce ni se întâmplă nouă („de ce tocmai mie?”). Ea nu trebuie să se constituie într-un prilej de deznădejde pentru noi. Ea (boala) trebuie să ne ajute să devenim mai buni. Nădejdea în vindecare și nădejdea în general este o esență a creștinismului, iar prin credința în Sfânta Treime orice boală poate fi învinsă. Boala trebuie să fie pentru
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
a fost acceptată și cavalerii începură lupta. Florismart, rapid, a fost trântit la pământ, animalul căzând mort pe loc, în vreme ce Bayard rămase neatins. Sub rușinea acestei înfrângeri și văzând mâhnirea fetei, Florismart a fost cuprins de o atât de cumplită deznădejde, încât își trase sabia din teacă și dădu să și-o înfingă în piept. Dar Astolfo îi opri mâna spunând că nu luptă decât pentru glorie și că-și putea păstra călăuza. Pe când Florismart și Flordelis îi jurau recunoștință veșnică
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
rană mortală. Creatura ciudată a mai avut, totuși, puterea de a se ridica din nou în văzduh, reînoindu-i atacurile pe care Rinalsdo le para cum putea, în vreme ce tânăra fată urmărea lupta. Bătălia continua devenind din ce în ce mai Crâncenă, când Rinaldo, în culmea deznădejdii, s-a hotărât să folosească un șiretlic.El s-a trântit la pământ , ca și cum și-ar fi pierdut cunoștința din pricina rănilor primite, și, la apropierea grifonului, îi dădu o lovitură prin cre i-a retezat una din apripi. Dar căzând
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de apăsător! Între timp ,Angelica l-a recunoscut pe străin, era Sacripant, regele Circaziei . Dintre cei mai de seamă admiratori ai săi. Prințul acesta și-a părăsit țara și a urmat-o pe Angelica până-n Franța, unde a aflat cu deznădejde că ea se afla sub scutul paladinului Roland și că împăratul decretase hotărârea de a o acorda ca răsplată a vitejiei aceluia dintre nepoții săi care aveau s-o merite mai mult. În vreme ce Sacripant continua a se jeli, Angelica, deși
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a sărit în sus, l-a înșfăcat vârtos trântindu-l la pământ și cu același laț, pe care vrăjitorul îl pregătise pentru șa, l-a legat cobză, fără ca el să se poată împotrivi câtuși de puțin. Cun glas plin de deznădejde, vrăjitorul exclamă: Ia-mi viața, tinere! Numai că Bradamanta nu era de loc pusă pe așa ceva. Dorind să cunoască numele vrăjitorului și cu ce scop ridicase el cu atâta meșteșug această fortăreață cu neputință de cucerit, ea i-a poruncit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
grozav s-a stârnit departe în largul mării. Uriașul monstru nu a întârziat să se arate, cu o parte de trup ieșind deasupra valurilor, iar cealaltă parte rămânând sub apă. Angelica, aproape moartă de frică, a scos un strigăt de deznădejde. Rogero, cu lancea întinsă, a dat pinteni hipogrifului, îndreptîndu-l în direcția Orc-ului. Dar dihania aceasta diferea de tot ceea ce natura obișnuiește să producă. Arăta ca o namilă fără formă, neavând din animal decât capul, ochii și gura, aceasta din
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
-I închideau calea, sări din stâncă în stâncă până când a ajuns la un soi de cavernă. Intrând înăuntru, el a văzut o doamnă tânără și frumoasă după cât se putea desluși în lumina slabă ce era acolo dând semne de mare deznădejde. Singura sa tovarășă era o femeie bătrână pe care părea a o privi cu groază și indignare. Curtenitorul paladin a salutat femeile cu respect și le-a rugat să-i spună prin a cui barbarie ajunseră într-o asemenea captivitate
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
-I închideau calea, sări din stâncă în stâncă până când a ajuns la un soi de cavernă. Intrând înăuntru, el a văzut o doamnă tânără și frumoasă după cât se putea desluși în lumina slabă ce era acolo dând semne de mare deznădejde. Singura sa tovarășă era o femeie bătrână pe care părea a o privi cu groază și indignare. Curtenitorul paladin a salutat femeile cu respect și le-a rugat să-i spună prin a cui barbarie ajunseră într-o asemenea captivitate
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
către acei munți care despart Franța de Spania, cu gând să aștepte la Barcelona un vas care să-i ducă spre Răsărit. ROLAND NEBUN La pierderea Angelicăi Roland a poruncit să i se facă o armură neagră, în semn de deznădejde și astfel învestmântat, a făcut atâta prăpăd în rândurile păgânilor încât ambele rmate au fost nimicite de spada cavalerului străin. Mandricardo, care încă nu luase parte la bătălie a auzit de aceste isprăvi ale lui și a hotărât să pună
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]