1,864 matches
-
din universul tragic. Pentru Racine, un asemenea caz nu este acceptabil. De aceea, în Ifigenia, s-a îndepărtat de tradiție, cea a lui Eschil și Sofocle, care termină piesa cu sacrificarea eroinei. Așa cum explică în Prefață, preferă să preia ideea deznodământului de la Pausanias care povestește că, după o veche credință obișnuită în ținutul Argos, o altă Ifigenie, fiica Elenei și a lui Tezeu, ar fi fost sacrificată. În ochii lui Racine, Ifigenia este o eroină prea virtuoasă pentru ca spectatorul să-i
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de regularitate prin natura lui, el scapă unei definiții riguroase. Este considerat când o tragedie care se termină cu bine, când o tragedie în care comicul se amestecă cu tragicul. Deși aceste două trăsături distinctive sunt foarte diferite, una caracterizând deznodământul, cealaltă tonalitățile, unii teoreticieni le confundă în cuvintele lor6. În ceea ce-l privește pe Lope, el reia definiția dată de Guarini, cu câțiva ani mai înainte, în Compendiu de poezie tragi-comică (Compendio della poesia tragicomica). Teoreticianul italian se apără aici
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un sentiment de vinovăție, de trădare față de datoriile sacre ale prieteniei, nu ar putea fi decât nefericită. El îi arată drumul către virtute, îndemnând-o să-l urmeze pe această cale. Un astfel de sacrificiu este din plin răsplătit la deznodământ, când revine tatăl Rosaliei, pe care nu-l mai așteptau, căci fusese făcut prizonier la întoarcerea din Martinica. El îl recunoaște în Dorval pe fiul său nelegitim, astfel încât Dorval și Rosalie, descoperindu-se cu bucurie frate și soră, cad unul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a fi recitator. Se întâmplă ca acest recitator să descrie, în anumite momente, gândurile și mobilurile personajelor: este un procedeu de îndepărtare care încearcă să păstreze libertatea de gândire a spectatorului. El poate anticipa uneori și informa publicul asupra deznodământului. Datorită acestei prolepse, spectatorul, debarasat de neliniștile referitoare la viitorul eroilor, are spiritul liber pentru a reflecta asupra desfășurării acțiunii. Cu adevărat, Brecht crede că lucrul cel mai important în teatru este acțiunea. Noțiunea de "fabulă" sau de "istorisire", la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra desfășurării acțiunii. Cu adevărat, Brecht crede că lucrul cel mai important în teatru este acțiunea. Noțiunea de "fabulă" sau de "istorisire", la Brecht, a înlocuit vechea noțiune de intrigă dramatică care este relația dintre o criză și expoziție, intrigă, deznodământ. Dimpotrivă, "fabula" brechtiană este o juxtapunere a episoadelor legate de comportamentul unui personaj în fața unei probleme permanente. Contează nu atât personajele, ci raporturile care le unesc și le opun, întâmplarea în care sunt cuprinse. Individul și-a pierdut rolul de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne facă să descoperim că neverosimilul este acolo izvor de plăcere. Ultima "Finală în trei", în care trimisul regelui salvează situația aducând ordinul de grațiere pentru Mac Heath, nu este numai o parodie a intervenției lui deus ex machina în deznodământ, este mai ales denunțarea unei arte a cărei condiție, chiar, este incoerența, în măsura în care spectatorul simte plăcere în niște situații imposibil de susținut. Dând un nou loc spectatorului în cadrul spectacolului, Brecht este fondatorul teatrului popular pe care Jean Vilar, în anii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dacă ea îl omoară pe Agamemnon, o face pentru că îi reproșează sacrificarea Ifigeniei pentru care poartă, în ochii ei, întreaga responsabilitate. 17 În italice în textul lui Corneille. 18 Aristotel se ferește să-l citeze pe Euripide, care folosește mult deznodământul cu mașinării, căci îl consideră, pe de altă parte, ca pe "cel mai mare tragedian dintre poeți". 19 Nu trebuie confundat cu "ceea ce înfricoșează" care suscită, ca și "monstruosul", o reacție de spaimă, dar care poate fi credibil. 20 Corneille
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mă domină. Și dominându-mă, eu nu sunt liber. Am luat o hotărâre. Această hotărâre îmi tulbură liniștea, îmi schimbă cursul vieții, îmi primejduiește însăși viața. Nu este o hotărâre prin care doar risc, ci una în care am certitudinea deznodământului nefast. Hotărându mă astfel, nimic bun nu mă poate aștepta. Primejdia care mă amenință acum este la fel de concretă ca aceea pe care o trăiesc într-o avalanșă, într-un cutremur sau într-un atac la drumul mare. Numai că de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Făcând astfel îmi este totodată frică. Dar frica aceasta, care este o componentă a curajului, care s-a născut din libertatea hotărârii mele, frica aceasta pe care mi-o asum laolaltă cu efectul hotărârii mele, frica aceasta care însoțește așteptarea deznodământului implacabil pe care, hotărându mă, eu l am provocat - este altceva decât frica resimțită noaptea, într-o pădure sau la marginea satului, lângă un cimitir. Frica aceasta nu mă surprinde; ea este prevăzută, știută, așteptată. Ea s-a desprins din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
primejdioase și a curajului, pentru că se naște odată cu ele, ea devine frică liberă. Frica liberă este frică învinsă și de aceea, în mod esențial, curaj. Pe măsură ce frica se desfășoară și crește în desfășurarea ei, eu mă adun în mine. Așteptând deznodământul pe care hotărârea mea l-a proiectat, toată ființa mea se adună în frică. Însăși această așteptare înfrigurată determină strângerea mea în mine. Frica este punctul de supremă concentrație a ființei mele dinaintea deznodământului nefast. De aceea, mai mult decât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
eu mă adun în mine. Așteptând deznodământul pe care hotărârea mea l-a proiectat, toată ființa mea se adună în frică. Însăși această așteptare înfrigurată determină strângerea mea în mine. Frica este punctul de supremă concentrație a ființei mele dinaintea deznodământului nefast. De aceea, mai mult decât oriunde, în frică eu sunt. În timp ce mă adună între hotarele ființei mele, frica îi trasează și îi măsoară acesteia teritoriul. Nici o parte din mine nu rămâne, desprinsă, în afara mea. Totul este retras aici, concentrat
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
știu însă cum vor fi ele de fapt; ele vor fi doar altfel. Chipul neștiut al lui „altfel“ în care se va așeza de acum viața mea e cel care induce în mine spaima, cutremurul, starea de beție și febra. Deznodământul hotărârii mele rămâne învăluit în mister. Orice risc presupune această ignorare a mersului lucrurilor și a felului lor de a sfârși. Hotărârea este această trecere a pragului în necunoscutul riscului. Și tocmai pentru că trăiește riscul în mod proiectiv, pentru că îl
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fapt, el tocmai, îl face să nu acționeze. De vreme ce riscul ascunde în el perspectiva eșecului, deci iremediabila mea răsturnare, regretul stă la pândă în preliminariile oricărui act. Fiecare gest poartă în sine negativul consecinței sale, și astfel nostalgia unui alt deznodământ. Pentru că nu este pregătit să transfigureze eșecul, pentru că nu este dispus să piardă nimic (când de fapt doar în felul acesta el ar avea ce dobândi), cel nehotărât trăiește riscul doar în negativitatea sa și, odată cu el, în chip proiectiv
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
luminate). Într-un al doilea caz e vorba de o lume care, neavând conștiința libertății și astfel neresimțind nevoia eliberării, nu se lasă călăuzită nicicum către libertate, posibilitatea constrângerii din partea călăuzitorului neexistând la rândul ei. În acest tip de scenariu, deznodământul este revolta împotriva călăuzitorului care insistă în vederea împărtășirii celorlalți din libertatea lui. Ambele scenarii se bazează pe dispariția colectivă a instinctului libertății, pe existența popoarelor leneșe ale istoriei, care au pierdut tradiția libertății și a educării ei. Rămâne o întrebare
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
bătăliei de la Valmy; fac confuzie între Vichy și De Gaulle; între Heine și Hitler; între Mazzini și Mussolini; între Legiune și Iorga; între șovinism (sau rasism) și naționalism; între "sol" și necuprinsul largului mării. Diferențele acestea au constituit unul dintre deznodămintele majore ale celui de al doilea război mondial. Aceste concepte sînt la fel de incompatibile ca și barbarismul față de civilizație, ca și așa-numitele mores ale Urwald-lui teuton față de Declarația noastră a Drepturilor Omului. O discipolă a lui De Gaulle, doamna Germaine
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
numai în profesii facile și profitabile și că nu se asimilau, astfel încît contribuția pe care și-o aduceau ei la cultura română nu era constructivă. Iorga respingea violența antisemită ("geamuri sparte"), dar vedea că situația se apropia de un deznodămînt catastrofal. Îi deplîngea pe evreii care nu-și dădeau seama de apropierea acestuia și pentru că nu făceau nimic în privința aceasta. Susținea că unica soluție a acestei probleme era organizarea emigrării evreilor în vederea decongestionării orașelor românești. Dacă evreii continuau să refuze
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu cumva Europa și europenii pieduseră controlul propriului lor destin, dacă treizeci de ani de conflicte ucigașe nu puseseră soarta continentului În mâinile celor două mari puteri de la fruntarii - SUA și Uniunea Sovietică. Aceasta din urmă se mulțumea să aștepte deznodământul: după cum scrie Kennan În memoriile sale, vălul de frică ce atârna deasupa Europei În 1947 pregătea căderea continentului, aidoma unui fruct copt, În mâinile lui Stalin. Dar pentru strategii americani vulnerabilitatea Europei constituia o problemă, nu o ocazie. Conform unui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În public, puțini politicieni se vedeau cerându-le soldaților „să moară pentru Berlin”. Cum a remarcat discret Dean Rusk, secretarul de stat al lui Kennedy, Zidul avea utilitatea lui: „În termeni realiști, probabil că ar facilita o Înțelegere În privința Berlinului”. Deznodământul crizei Berlinului a demonstrat că cele două mari puteri semănau mai mult decât le plăcea să creadă. Dacă Moscova Își propunea să nu redeschidă subiectul statutului Aliaților În Berlin, Washingtonul accepta existența unui guvern est-german și urma să reziste cererii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după ce Kádár le promisese că vor trece nevătămați, Tito s-a văzut Într-o poziție neplăcută. Deși a continuat să-și exprime public aprobarea pentru noul guvern al lui Kádár, În relațiile neoficiale Tito nu-și ascundea insatisfacția provocată de deznodământul evenimentelor. Amestecul sovietic nestânjenit În treburile interne ale unui alt stat comunist crea un precedent care nu era de natură să facă URSS mai simpatică iugoslavilor. Relațiile dintre Moscova și Belgrad s-au deteriorat Încă o dată, iar regimul iugoslav a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anilor ’60. Fiecare În felul său a reușit să-și consolideze autoritatea și controlul În țară, menținând În același timp cel puțin un modus vivendi cu Moscova. Liderii comuniști din Varșovia și Praga nu se puteau lăuda cu același succes. * * * Deznodământul pașnic al revoltelor poloneze din 1956 a avut prețul său. Deși instituțiile și scriitorii catolici erau Îngăduiți În Polonia lui Gomu³ka, opoziția În interiorul partidului era sever limitată. Partidul Muncitoresc Unit polonez rămânea profund conservator, deși evitase epurările violente din vremea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politicii ideologice. Așadar, departe de a reînvia tradiția revoluționară, cu simbolurile și limbajul ei pe care se zbăteau să le resusciteze, sloganurile și proiectele generației șaizeciste au fost, după cum constatăm astăzi, cântecul ei de lebădă. În Europa de Est, interludiul „revizionist” și deznodământul său tragic au pus cruce ultimelor iluzii despre marxism ca practică. În Vest, teoriile marxiste și paramarxiste s-au Înălțat În sfera ideilor, pierzând legătura cu realitatea locală și descalificându-se astfel pentru viitor din orice dezbatere publică serioasă. În 1945
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aprilie până În noiembrie, tensiunile au crescut. Comentatorii străini se temeau de o iminentă lovitură de stat comunistă, iar aliații Portugaliei din NATO și partenerii comerciali occidentali au promis să ofere ajutor și integrare dacă țara se lepăda de revoluția marxistă. Deznodământul s-a produs la sfârșitul anului. Pe 8 noiembrie, Adunarea Constituantă a fost asediată de muncitori și, timp de două săptămâni, s-a vorbit despre o inevitabilă „Comună din Lisabona” sau chiar de un război civil Între Nord și Sud
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vestul Ucrainei, unde electorii au fost Întrebați dacă doreau independența totală sau suveranitatea federală, comuniștii ucraineni au fost surclasați de cei care favorizau ruptura totală de Moscova (88%). Kravciuk și tovarășii lui de partid au consemnat rezultatul, așteptând cu precauție deznodământul evenimentelor În restul Uniunii Sovietice. Acest tipar s-a repetat În republicile sovietice mai mici din partea de vest, cu variații În funcție de circumstanțele locale. Bielorusia (sau Belarus), situată la nord de Ucraina, nu avea o identitate națională sau tradiții comparabile. „Republica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numai cu consimțământul guvernelor membre. De la Început, el li se prezentase acestora ca o Întreprindere evident benefică: Comunitatea/Uniunea Europeană contribuia la bunăstarea membrilor săi fără a le leza În mod semnificativ independența. Dar această situație nu putea continua la nesfârșit. Deznodământul a fost precipitat nu de natura inerent complicată și scalară a organizării UE, ci de imposibilitatea menținerii sale dacă ar fi avut 25 de membri. Până atunci, președintele Consiliului de Miniștri se schimba prin rotație o dată la șase luni, conferința
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai scotea la suprafață câte un vinovat, dar noua democrație nu numai că a ascuns pe vechii și noii vinovați, ci îi și protejează cu abilitate și se menajează reciproc. Neamul se pierde în nevoi. Suntem amenințați cu dezastre și deznodăminte dureroase și dramatice. Să nu ne ascundem în „turnul de fildeș”. Cei de azi nu au învățat nimic din dezastrul predecesorilor. Să ne întoarcem la „cristalul” divin care sălășluiește în adâncul inimii oricărei ființe umane. Cei care veșnic ne ponegresc
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]