1,929 matches
-
mediul rural. Întreaga evoluție a societății românești în secolele XIX-XX (în special între 1821-1937, epocă denumită de Alexandru George „veacul nostru frumos”) infirmă tezele lui Marx și demonstrează convingător faptul că progresul societății românești, pe toate planurile, nu este rodul dialecticei lupte de clasă, ci al unor acțiuni inițiate chiar de conducătorii țării, al căror sens a fost, din această cauză, unul de sus în jos: „Procesul modernizării l-a cuprins și pe cel al liberalizării și democratizării treptate care, în
Istoria liberală a românilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13081_a_14406]
-
pe Jean de Meung, un spirit liber care a scris o urmare la... Român de la roșe... care spune că nimic nu are putere contra rațiunii: un Voltaire al secolului XIII. Urmează secolul versatil, după cum îl caracterizează E. Brehier. Secolul argumentațiilor dialectice, cultivate în ele însele, secolul tezelor subversive, înaintate doar în vederea discuției, pentru plăcerea de a discuta. Duns Scott, William Occam: credință și rațiunea tind să se izoleze una de alta. Nominalismul occamist dărâma metafizica tomista ierarhică. Catolicismul începe să fie
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
argumentul cosmologic al existenței lui Dumnezeu. O nouă convenție a naturii se îndreaptă către un panteism mistic. Se discută enorm: despre natura lui Dumnezeu, despre natura îngerilor, despre materie și formă, despre suflet și trup... "Alături de catedralele gotice, apărură șantiere dialectice unde se înălțară catedrale de raționamente". Și astfel, înaintea atâtor invenții tehnice, se ivi epoca modernă a Europei, în care cea mai de seamă achiziție, instrumentul intelectual - comparabil cu fuziunea nucleară - dădu continentului forță mânuita și astăzi cu atâta pătrundere
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
deja loc, între timp, marele evro-remont. Iar azi, la București că în Budapesta și alte orașe est-europene, sfârșitul tragic al acestei tranziții e marcat și de evacuarea oamenilor, aruncarea lor afară, cu totul, din apartamente. În vechiul regim, ideologia materialismului dialectic pretinsese trecerea imediată de la concept la imagine și înapoi. Mării bărbați ai națiunii erau văzuți mereu privind machete și vederi organizate ale unor obiective de dezvoltare planificată. În spațiul și timpul ireductibil dintre imagini și beton, oamenii aveau însă loc
Cultura independentă şi întoarcerea la lucrurile însele: câteva reflecţii din Moldova () [Corola-website/Science/295808_a_297137]
-
unui regat centralizat și unificat. Transformările sociale au influențat politicile feudale europene pe parcursul Evului Mediu. În Franța, marii nobili dețineau puterea, în special ducii de Aquitania și Normandia. Apar figuri importante ale mișcării intelectuale cunoscută ca Scolastică, ce empatiza argumentele dialectice în disputele teologice asemeni filosofiei clasice. În Spania, califii de Cordoba sunt înlocuiți de Almoravizi. Are lor unificarea creștină sub hegemonia Navarei, debutând astfel Reconquista împotriva islamicilor. În China, conflictele au continuat între Dinastia Song, Tanguti conduși de Xiâ de
Secolul al XI-lea () [Corola-website/Science/298554_a_299883]
-
naturii în secolul al XIX-lea, elaborând o teorie generală a evoluției pe care a intitulat-o "Teoria ondulațiunii universale". Evoluționismul lui Vasile Conta are, în ansamblu, un caracter mecanicist, dar cu toate acestea, concepția lui conține și unele elemente dialectice. În domeniul sociologiei, Vasile Conta a suferit influența lui Herbert Spencer, adoptând necritic ""teoria organicistă"". A fost cel dintâi filosof român care a pus bazele «unui sistem filosofic propriu, original. Influențat de empirismul englez, pozitivismul, francez și materialismul german, atacă
Vasile Conta () [Corola-website/Science/298676_a_300005]
-
tranziție foarte fragmentate ale Transilvaniei, clasificarea graiului maramureșean ca o varietate individuală este îngreunată, ca și în cazul graiului crișean, de numărul mic de trăsături fonetice distinctive. Această dificultate a determinat mulți cercetători, mai ales în stadiile timpurii ale studiilor dialectice ale limbii Române, să nu recunoască un subdialect maramureșean individual; acest punct de vedere a fost susținut de Gustav Weigand, Alexandru Philippide, Iorgu Iordan și Emanuel Vasiliu, printre alții. Analizele ulterioare recunosc existența acestei varietăți, deși cu o oarecare reticență
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
început sub stricta supraveghere a partidului comunist, alături de artă, literatură, învățământ și alte domenii ale culturii umane. Asupra tuturor acestora s-au făcut presiuni pentru a servi interesele proletariatului victorios. Toate cercetările s-au bazat pe baza filozofică a materialismului dialectic. Toate științele umaniste și cele sociale erau verificate mai înainte dacă sunt în strictă concordanță cu materialismul dialectic. În câteva cazuri, consecințele influențelor ideologice au fost catastrofale. Deși reprimarea unor domenii ale cercetării științifice a fost foarte notabilă în timpul lui
Cercetarea științifică reprimată în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/299552_a_300881]
-
tuturor acestora s-au făcut presiuni pentru a servi interesele proletariatului victorios. Toate cercetările s-au bazat pe baza filozofică a materialismului dialectic. Toate științele umaniste și cele sociale erau verificate mai înainte dacă sunt în strictă concordanță cu materialismul dialectic. În câteva cazuri, consecințele influențelor ideologice au fost catastrofale. Deși reprimarea unor domenii ale cercetării științifice a fost foarte notabilă în timpul lui Stalin, restricțiile de tot felul au existat înainte și după acest regim. În diferite momente ale istoriei sovietice
Cercetarea științifică reprimată în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/299552_a_300881]
-
șaptelea, când toate opreliștile au fost ridicate. Cibernetica a fost de asemenea scoasă în afara legii ca fiind pseudoștiință burgheză, ""punând semnul egal în mod mecanic între procesele din natura vie, societate și sistemele tehnice, intrând astfel în contradicție cu materialismul dialectic și cu fiziologia modernă dezvoltată de Ivan Pavlov"". Ca și în cazul geneticii, interdicțiile au continuat mult după moartea lui Stalin, servind în cele din urmă ca un punct de plecare a destalinizării în știința sovietică. Semnificația simbolică a ciberneticii
Cercetarea științifică reprimată în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/299552_a_300881]
-
Ioan Diaconul Romei. Grigore a avut un frate, al cărui nume și soartă sunt necunoscute. Grigore a fost educat de Sf. Grigore de Tours, care spunea că a fost cel mai învățat om al vremii sale, mai ales la gramatică, dialectică și retorică. Grigore știa să scrie corect în latină, dar nu a învățat să scrie în greacă. Învățase autorii latini, științele naturii, istoria, matematica, muzica. Avea fluență în cunoașterea dreptului imperial, de unde putem deduce că a practicat dreptul, ca să fie
Papa Grigore I cel Mare () [Corola-website/Science/299061_a_300390]
-
lider comunist, fost ministru al Justiției. Acuzatul principal e condamnat la moarte și executat, iar alții vor ispăși pedepse grele. Ulterior, ei vor da lucrări de sertar, foarte cunoscute după 1989: Lena Constante, „Evadarea tăcută“, Bellu Zilber, „Monarhia de drept dialectic“, ediția I, „Actor în procesul Pătrășcanu“, ediția a II-a. 1956-1961 - Ca urmare a Revoluției din Ungaria, un numar de intelectuali, în majoritate studenți, compun și difuzează texte de adeziune. Sunt condamnați la inchisoare (Paul Goma, Alexandru Ivasiuc, Alexandru Mihalcea
Cronologia disidenței anticomuniste în România () [Corola-website/Science/299203_a_300532]
-
Friedrich Schleiermacher (1768-1834). În deceniul ce a urmat primului război mondial, Barth s-a alăturat unui număr de alți teologi, având de fapt concepții extrem de variate, dar care cu toții reacționaseră împotriva liberalismului profesorilor lor, într-o mișcare cunoscută ca Teologia dialectică ("Dialektische Theologie"). Alți membri ai acestei mișcări au fost Rudolf Bultmann, Eduard Thurnseyen, Emil Brunner și Friedrich Gogarten. În 1934, pe când Biserica Protestantă se supusese celui de-al Treilea Reich, Barth a devenit principalul autor al Declarației de la Barmen ("Barmer
Karl Barth () [Corola-website/Science/299778_a_301107]
-
(*1899 - †1966) a fost un teolog elvețian extrem de influent, asociat, alături de Karl Barth, mișcării neo-ortodoxismului sau teologiei dialectice. Brunner a respins portretizarea liberală a lui Isus Cristos ca un om deosebit de respectabil. În schimb, Brunner a susținut că Isus a fost Dumnezeu întrupat și central mântuirii. Brunner a încercat de asemenea să găsească o poziție de mijloc în
Emil Brunner () [Corola-website/Science/299814_a_301143]
-
spre deosebire de Sartre - accentuează că libertatea este totdeauna îngrădită prin însăși structura ființei umane, teză apropiată de pozițiile lui Martin Heidegger. Apariția în 1955 a cărții sale ""Les Aventures de la dialectique"" ("Aventurile dialecticii"), în care face o critică pertinentă a materialismului dialectic, dezlănțuie furia Partidului Comunist Francez, care îi intentează un simulacru de "proces" în sala "Mutualité" din Paris, "tribunalul" fiind alcătuit din floarea filozofilor partidului, și care se încheie cu un "verdict" de condamnare a cărții. În 1945, Merleau-Ponty este numit
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
va suscita atenția autorităților judiciare, precum și a lui Karl Marx, care va începe să corespondeze cu Proudhon. Legătura dintre Proudhon și Marx s-a terminat prin neînțelegerea ulterioară între cei doi. Proudhon denunță intoleranța lui Marx și "religiunea rațiunii" (materialismul dialectic) pus pe picioare de Marx. Această scrisoare marchează opoziția istorică dintre anarhiști și marxiști. În urma cărții " Sistemul contradicțiilor economice sau Filosofia mizeriei" a lui Proudhon (1846), Marx a ripostat prin lucrarea "Mizeria filosofiei". "Ce e proprietatea? Proprietatea e furt!" "Monarhia
Pierre-Joseph Proudhon () [Corola-website/Science/298748_a_300077]
-
anumite idei (ex. ideea de număr, de mișcare, de întindere). "Teoria ideilor înnăscute" a fost susținută sub diferite forme de Platon, Descartes, Leibniz și de alți filosofi. Ea a fost criticată de pe pozițiile senzualismului materialist de Locke, Condillac ș.a. Materialismul dialectic respinge "teoria ideilor înnăscute", arătând că izvorul tuturor cunoștințelor noastre sunt senzațiile și percepțiile, care reflectă lumea obicetivă. Locke spune că nu există idei și principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
pe materialism și pe socialism, el este în același timp teorie și program al mișcărilor muncitorești organizate. Pentru marxiști, materialismul reprezintă baza teoretică, opusă idealismului, considerat ca instrument speculativ în slujba burgheziei. În doctrina marxistă, materialismul are două aspecte: unul "dialectic", care exprimă legile generale ale lumii exterioare și ale gândirii umane, un altul "istoric", care afirmă că numai realitatea socială determină conștiința oamenilor. Dezvoltarea istorică a societății ar fi condiționată de contradicțiile diverselor ""moduri de producție"" (primitiv, sclavagist, feudal, capitalist
Karl Marx () [Corola-website/Science/297774_a_299103]
-
afectat advers reputația sa pentru câtva timp stilul său se distinge prin concizie și limpezime au existat plângeri legate de abuzuri sociale sau discriminare bazată pe convingeri sau practici religioase cele mai înalte vârfuri din zonă sclavul nu neagă caracterul dialectic contradictoriu al vieții dar justifică asta prin faptul că orice existență conține contradicții la cealaltă extremă se află antisionismul de stânga care respinge mișcările naționale burgheze ca un impediment față de internaționalismul proletar o introducere în analiza poeziei cu speciile ei
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
der philosophischen Wissenschaften", 1817-1830), cuprinzând filozofia dreptului, a istoriei, religiei, istoria filozofiei etc. Hegel moare la 14 noiembrie 1831 în Berlin, victimă a unei epidemii de holeră. Filozofia lui Hegel este o filozofie a spiritului absolut și a dezvoltării sale dialectice, care constituie realitatea și evoluția sa. Această filozofie este în mod esențial determinată de noțiunea de ""dialectică"", care este în același timp un concept, un principiu al cunoașterii și al mișcării reale care guvernează existența lumii sau, după Hegel, istoria
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
o relație: ceea ce exclude trebuie să includă contrariul care îi este opus. Totul se dezvoltă prin unitatea contrariilor, și această mișcare reprezintă existența în totalitate. După Hegel, fenomenologia este "știința experienței conștiinței". În acestă operă se descrie evoluția progresivă și dialectică a conștiinței, de la prima opoziție imediată între ea și obiect, la conștiința de sine, rațiune, spirit și religie, până la cunoașterea absolută în care "noțiunea corespunde obiectului și obiectul noțiunei". Fenomenologia începe deci prin descrierea conștiinței în general, opusă unui obiect
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
prima opoziție imediată între ea și obiect, la conștiința de sine, rațiune, spirit și religie, până la cunoașterea absolută în care "noțiunea corespunde obiectului și obiectul noțiunei". Fenomenologia începe deci prin descrierea conștiinței în general, opusă unui obiect. Un moment al dialecticei conștiinței poate fi adevărat în el însuși, sau fals pentru cel care unifică toate momentele într-o singură totalitate. Astfel spus, orice act de conștiință începe prin eroare, dar accede la adevăr în totalitatea istoriei sale. Scopul fenomenologiei este deci
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
realizează în istorie. Această raționalitate integrală a istoriei implică afirmarea că dezvoltarea sa realizează în forma cea mai completă morala și libertatea. Obiectivul istoriei nu îl constituie indivizii în existența lor singulară, ci totalitatea poporului și spiritul său ("Volksgeist"). Evoluția dialectică a spiritului universal parvine în final la ideea de Stat, în care se găsesc reunite moravurile, arta și dreptul. Obiectivul istoriei este deci Statul și libertatea pe care el o realizează. După moartea lui Hegel, discipolii lui s-au divizat
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
lui Hegel în sens revoluționar, preconizând ateismul în religie și democrația liberală în politică. Dintre aceștia sunt de menționat Bruno Bauer, Ludwig Feuerbach, Max Stirner și - mai ales - Karl Marx. La Marx, idealismul este transformat în materialism iar de la legile dialectice ale evoluției istorice se ajunge la ideologia "luptei de clasă", la sfârșitul căreia nu mai regăsim spiritul întors la sine însuși, ci o societate comunistă lipsită de clase, presupusă liberă. B.G. Kuznetov, "Rațiune și ființare", Editura Politică, Bucuresti, 1979
Georg Wilhelm Friedrich Hegel () [Corola-website/Science/297906_a_299235]
-
destul de explicit că singurele schimbări pe care le pot face agenții exploatatori sunt la nivelul îmbunătățirii relațiilor de familie, ei bine, că aceste rezolvări sunt cele „juste” artistic și politic. În schimb, rezolvările artistice care potențează mesajul explicit revoluționar, construit dialectic și metodic, într-un film care descrie, ce-i drept retroactiv, procesul de schimbare revoluționară, acestea sunt problematice și, în ultimă instanță, nu „condamnă luxul” destul de explicit. Din punctul meu de vedere, o astfel de perspectivă se încadrează perfect, deși
Artă, politică, ouă încondeiate și forța de seducție a clovnului vestic. Din nou despre Toni Erdmann (I) () [Corola-website/Science/296165_a_297494]