6,346 matches
-
sireneTrache era uluit de ce vedea. Tot localul era învăluit de o lumină albăstrui-pală, iar un perete, parcă era inundat de valuri, din care răsăreau și se cufundau femei cu trup de pește. Adică...sirene? clipociră neuronii lui Trache. Ce chestie, dom’le! Cum or fi realizat asta? Iar printre valuri, un tip dansa cu o „peștoaică” d-asta. Mamăă, ce-o mai strânge! Cine-o fi? Aoleu, formidabil! Chiar omu’ meu, patronul zarzavagiu, domnul Zamfirescu. Chiar el,mă? Cum e posibil
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
zarzavagiu, domnul Zamfirescu. Chiar el,mă? Cum e posibil? Trache era să facă pe el de frică, pentru că nu înțelegea nimic și nu-și dădea seama, ce căuta în valuri omu’ lui și cum a prins peștoaica. Și ce muzică, dom’le! Parcă vine de undeva, după stâncile alea. Însă...uite că dintre stânci a ieșit o chelneriță cu ceva pe tavă. Trache se ciupi: nu cumva aiurez de foame? Dar, deodată spectacolul se termină. Muzica misterioasă încetă, ... XXXII. TRANDAFIRUL SIRENEI-6
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
era Împiedicată de temelia impunătoare a turnului clopotniței, pe care Giotto Îl ridica. — Se pare că orașul vostru capătă proporții uriașe, messer Alighieri, odată cu Înfumurarea voastră, a florentinilor. Dar și la Siena, concetățenii mei au așezat fundația celui mai mare dom al creștinătății. De pe acoperișul lui o să vă dăm cu tifla, vouă, florentinilor, și În jos, până la papa de la Roma, zise Cecco, făcându-i din degete semnul cu pricina. Dante nu izbuti să Își Înfrâneze un zâmbet. Parcă Îl vedea: Cecco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu spună orașul aceleiași pedepse ca la Sodoma. Dar șeful gărzilor vine de la Siena, și i-a recunoscut. Or fi ei padovani, dar, cu siguranță, nu sunt negustori. Omul meu și-i amintește prea bine: conduceau muncitorii pe șantierul de la domul cel nou, În orașul lui. Sunt doi meșteri constructori. — La fel ca prima victimă? În timp ce reflecta, Dante Își plecă ochii asupra datei din josul paginii și tresări. — Dar s-a Întâmplat acum mai bine de o săptămână! De ce ai așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În cât, străbătând pe rând diferitele forme, ochiul să se poată bucura de Întreaga creativitate omenească. Da, și eu cred că sediul cel mai potrivit e În fața Palatului comunal. — I s-a cerut și lui Arnolfo di Cambio, pe șantierul domului, replică messer Duccio. Părea surprins de vederile largi ale poetului. — Marele Arnolfo? Ați procedat bine apelând la lumina sa. — Vezi... faptul e că nu mi se pare oportun să deschidem intrarea spre piață. Mai curând spre În spate, eventual. — De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îmi explica binevoitor că, acolo unde mă aflam, ei, centromanii, și numai ei, fac regulile, iar eu găsisem de cuviință să Întreb provocator ce se poate Întâmpla cu aceia care nu se conformează: primesc un glonț În ceafă? Adică, hai, dom’le, nu mă lua pe mine cu chestii d-astea de intimidat puberii, că nu mă sperii. „Oh, nu, un glonț În frunte!”, replicase Magistrul sec, și din tentativa de a-i Împinge În derizoriu avertismentele se alesese praful, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Hârlău? - făcu surprinsă huiduma. A cui ești din Hârlău? — Sunt de-a lu’ Pipirig. — De-a lu’ Pipirig? Ăla ce ținea capre-n curte? De-a cui ești de-a lu’ Pipirig? — De-a Vasilcăi a lu’ Porojan. — Ce vorbești, dom’le?! - făcu ochii mari zdrahonul. Vasilca lu’ Porojan ce-a trăit cu Stafidiade ce ținea casa aia verde? — Așa e! - zise uimit Metodiu. Da’ de unde știi? — Păi și eu sunt din Hârlău! - răspunse voinicul. — A cui ești din Hârlău? — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Uite, am aici catastiful cu tot ce fac. Iată: luna trecută, în 12, am mazilit pe Constantin-Vodă în Țara Românească, în 13 pe cel ce l-am pus în 12, iar în 14 pe Barzovie-Vodă în Moldova. Ia te uite, dom’le - zise el uimit către Barzovie - chiar te-am mazilit! Măi să fie! Dar ce-am avut cu dumneata? Nu știu, luminăția-ta - spuse timid Barzovie-Vodă. — Trebuie c-ai făcut dumneata ceva, că doar nu te-am mazilit degeaba - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
non, făcea flotări în ritmul numărătorii. Omulețul șiroia de sudoare, dar se vedea cât colo că e mulțumit. — Sultanul! - șopti cu admirație viziriul, arătându-l pe flotant. — ... o sută șaișpe, o sută șaptesprezece, o sută optșpe... - continuă cadâna. — E mare, dom’le! - se extaziase viziriul, urmărindu-și stăpânul. Episodul 38 îN SALA DE FORTZĂ în fine, la flotarea cu nr. 203, sultanul Beșiktaș Mehmet Hamzà își făcu semnul semilunii și se ridică de pe covorul cu bătălia de la Nicopole. Se vedea cât-colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
creștinul. — Păi câți sunteți? - întrebă Vulture. Creștinul își încreți fruntea, părând să socotească. — Zeci și încă doi și cu bătrâna încă una. Adică treisprezece - calculă Vulture. - Și cu câinili - adăugă creștinul. Atunci patrusprezece - zise Vulture. — Așa, da - răspunse creștinul. — Mulți, dom’le! - constată Barzovie. — Păi ce să facă și el în stufărișul ăsta? - zise Vulture. Episodul 135 îN ADÂNCUL GHIOLURILOR îNCHISE Urcară tot calabalâcul în barcă, o așezară pe Cosette în față pe vârful de înaintare, Broanteș și Barzovie-Vodă se puseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lobodă, dar cu ce? întrebă tremurând mustăciosul. — Lobodă cu ciulama. Atât am apucat să văd, pentru că apoi signora a închis ușa de la bucătărie, iar fereastra e astupată cu câlți. — Nu se poate! - exclamă cu furie mustăciosul. Auzi, lobodă! Dar ce, dom’le - se întoarse ei spre ceilalți, luându-i martori - suntem tapiri?! Femeile dădură repede din cap că nu, nu sunt. — Ce-s ăia tapiri? - întrebă bătrânelul numai pielea și osu, din colțul lui. Mustăciosul îi aruncă o privire ucigătoare, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în ziua aceea, o zi frumoasă de primăvară, Toto veni în curia lui Pompei bine dispus, deși puțin cam mahmur, căci tocmai începuseră mesele din preajma idelor lui Marte. în curie îl întâlni întâi pe Cassius, căruia îi spuse: „Ce spui, dom’le, ce zi frumoasă!”. Cassius îl privise întunecat, ca și cum n-ar fi auzit remarca lui, și-i strecurase printre dinți: „Ți-ai adus, mă, furculița?”. „Da, răspunse mirat micul și rotofeiul senator. De ce?” „Ține-o s-o aibi pregătită!”, scrâșni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de Agache - c-a venit și vremea noastră! A fugit Sima-Vodă! — Ce vorbești?! - făcu năucit vel-comisul. Unde-a fugit? Nu știu - răspunse sărdariul - că-n Ieși nu mai e! — Da’ tu de unde știi? - întrebă prudent Agache. — Ei, de unde? Urlă târgu’, dom’le! — Stai încet - făcu vel-comisul. S-ar putea să se fi dus la turci și-ntr-o săptămână-i înapoi. Să nu ne bucurăm degeaba. — Nu-i la turci, că și ei îl caută! - zise Natriul. Se spune c-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sunt și eu omul lor - zise grecul. Ia, hai, spune, câți îi urâți? îi urâți individual sau v-adunați într-un grup? — Ne-adunăm într-un popor și-i urâm pe capete - se enervă Metodiu. Poftim, toarnă-mă! — Ești sincer, dom’le, bravo! - zâmbi grecul. Stai liniștit, nu sunt iscoadă. Și nici dumneata nu ești. Mai ia, te rog, o portocală. Episodul 223 PASAGERI NOI După acestea, discuția continuă mai liniștită, mai firească. Negustorul Georgios îi spuse călugărului nostru câte ceva despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în amonte. — Am eu - răspunse ienicerul cel chior și scoase de sub tunică o pană nou-nouță. — Ia dă-o-ncoace - făcu comandantul. Se uită la ea, o răsuci pe toate părțile. Care știți, băieți, să scrieți? - întrebă el pe ieniceri. — Nici unul, dom’ șef! - răspunse cu hotărâre în glas ienicerul cel chior. — Cum, mă, nici unul?! - se miră comandantul. Pe mine mă-nțeleg, că sunt mai bătrân, n-am avut când să-nvăț, eu mai mult cu luptele... Da’ voi... Se-ntoarse spre grec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Nu s-a întâmplat așa. Nu-mi venea să cred; eram convinsă că scrisorile erau aici. M-am uitat fix la cele două coloane la care lucrase Lee înainte să moară. Fiecare avea o statuetă pe vârfurile în formă de dom. Mi-am trecut degetele peste una din ele. Era imaginea unei arcașe, cu arcul încordat în mâinile ei puternice, cu o săgeată fixată. Avea părul tuns scurt și dat uniform pe spate și, deși liniile corpului erau minimale și musculoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
era o femeie cu corp de leu sau poate o leoaică cu cap de femeie. Capul era extrem de frumos, cu trăsături bine definite, cu părul dat după urechile delicate; se continua natural cu corpul de leoaică, care se întindea pe dom cu eleganță, ca și cum s-ar fi odihnit pe un șezlong. Coada, atârnând pe o parte a domului părea atât de reală că te așteptai să se miște din când în când. într-o labă, leoaica ținea o mască. Era fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
extrem de frumos, cu trăsături bine definite, cu părul dat după urechile delicate; se continua natural cu corpul de leoaică, care se întindea pe dom cu eleganță, ca și cum s-ar fi odihnit pe un șezlong. Coada, atârnând pe o parte a domului părea atât de reală că te așteptai să se miște din când în când. într-o labă, leoaica ținea o mască. Era fața care se potrivea de fapt corpului. Coama făcea valuri peste fața cu nas cârn și mustăți; laba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
în statui, ci și în modelul de pe coloane care m-au făcut să mă gândesc că au fost făcute cu dragoste. Am atins cu degetul gura incrustată pe coloana leoaicei. Era rece și netedă. Ghidată de un instinct am apucat domul încercând să îl ridic. Nu voia să se miște. Nici statuia nu avea de gând să se urnească, era bine sudată acolo. Am încercat să înclin coloana puțin, nimic dedesubt. Același rezultat și în cazul coloanei Săgetătorului. M-am ghemuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pe un picior. Ceva din scena aceasta îmi era cunoscut. M-am uitat fix la cutia poștală, întrebându-mă ce ar putea fi. Apoi mi-am dat seama că e de fapt cutia poștală însăși, cu capătul în formă de dom, cu forma ei bondoacă de coloană grecească... Uitând cu totul de durere, am ajuns imediat la dubiță și am pornit-o cu mâinile tremurând, așa cum tremuraseră și ale Laurei Archer. Am fost norocoasă că nu m-au arestat în timp ce traversam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
presupus prima dată, primele dintr-o serie zodiacală, ci se completau între ele. Lee le-a făcut la o scară asemănătoare, dar exact la fel ca o cutie poștală. Cel mai apropiat punct de referință erau vârfurile în formă de dom. Și, bineînțeles, trapa poștală. 23tc "23" Am pus scrisorile în buzunarul vestei. După care m-am răzgândit, le-am scos și le-am pus înăuntrul puloverului. Purtam un body drept lenjerie intimă, așa că am băgat scrisorile în el până au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de asemenea, îl cunoscuseră. Beppo Cavalli se născuse la Milano, în acel oraș care se mai numește „capitale morale delle penisola“, în acel oraș supranumit azi în Italia „fereastra către Europa“. Tipografia lui Beppo era situată nu departe de celebrul dom și de biserica Sancta Maria delle Grazie, în care există fragmente din fresca lui Leonardo, Ultima cena. Se spune că fantoma lui Leonardo apare în oraș, în locurile în care el își petrecuse cei mai buni ani ai săi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
toate proporțiile gigantice, arhitectura Evului Mediu și a Renașterii avea o legeritate de dantelă. Beppo însuși e convins că visul lui Gian Galeazzo Visconti mai trăiește încă. Fusese un mare „signore di Milano“ care pusese prima cărămidă când se construise domul. De aceea spera să fie iertat și eliberat de multe păcate care-i îngreunau conștiința. În fiecare dimineață, Beppo urca scările tipografiei, acordând acestui „signore“ un gând pios. În acest fel se întărea în spirit, pentru că se simțea mereu obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nouă? explodă Edith cu ochii ei negri în flăcări. Benedetto n-a mai spus nimic și nici Beppo, care s-a așezat din nou pe sofaua albastră, gândindu-se la Gian Galezzo Visconti. El fusese îndeajuns de nebun ca să construiască domul din Milano. Fără îndoială, acel minunat bărbat avusese multe necazuri cu muierile, chiar mai multe decât avusese el cu Edith a lui de când se căsătoriseră în tinerețea lor. Dar Benedetto, cât l-a uimit când adusese cu suplețe vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
stare să se roage ca de obicei. Beppo surâdea. Invidia în formă femeiească, se gândea el, boala lumii întregi, boala naturii omenești. Acum se gândea din nou la Gian Galezzo Visconti, și el întâlnise invidia când pusese prima cărămidă la domul din Milano. Beppo a adormit până la urmă cu gândurile astea care izvorau din capul lui ca niște râuri repezi. După câteva zile, Beppo și Jacopo părăsiseră casa, îndreptându-se spre aeroport. În urma lor ieșise Edith, care-i strigase soțului în loc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]