2,465 matches
-
de vreme ce se impune, fără greutate și În afara oricărui cod explicit, elementelor minoritare aflate În stațiune (bizoni frontiști din Languedoc, delincvenți arabi, italieni din Rimini).” Bruno Își Întrerupse articolul aici, după o săptămână de vacanță. Ceea ce rămânea de spus era mai duios, mai delicat și mai vag. Pe la șapte seara, revenind de la plajă, Își făcuseră obiceiul să ia un aperitiv. Bruno bea un Campari, Christiane, cel mai adesea, un Martini alb. Bruno privea mișcarea soarelui pe tencuiala zidului - alb În interior, puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ochiului pe Jack ciulind urechile. — Dumnezeule ! spun, cu obrajii În flăcări. Danny Nussbaum ! Nu m-am mai gîndit la el de o mie de ani. — Danny a fost prietenul Emmei mai demult, Îi explică mama lui Jack cu un zîmbet duios. Un băiat așa drăguț. Genul care e mereu cu burta pe carte. El și Emma Învățau ore Întregi În camera ei, În fiecare zi. Nu mă pot uita la Jack, pur și simplu nu pot. — După părerea mea, Ben Hur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de la grotesc la melancolie, în tot acest timp sonorizând prin onomatopee.) Uahhh... Uuuu... Ihâââ... Sssst... Eheee... Iiii... Țțțț... Buah... Izbucnește într-un râs hilar.) Ce... nebun! (În oglindă.) Nebuniile! (Se lipește cu fața de oglindă.) Ehe-he... (Se privește admirativ.) Nebuniile! (Duios.) Nebunaticule! Se sărută pe sine de câteva ori, zgomotos, în oglindă.) Brrr... (Se privește extatic.) Bzzz... (Își rotește buzele, cu alint, pe suprafață oglinzii.) Bzzz... Na! (Pupătură macabră.) Țoc! (Extaz, își apropie ochiul de oglindă, se privește atent în ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Jos, jos! Cu fața la perete! PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Scârbă! Ai s-o-nveți și pe asta! PARASCHIV (Încercând să restabilească dialogul lucid.): Te rog... Stai acolo... (Se târăște în jurul camerei, cu spatele lipit de pereți.) Stai așa... Ți-ai pierdut capul... (Duios.) Te doare capul? MACABEUS (Fascinat, dezumanizat.): Capul... întoarce capul... (Îl prinde de un picior și încearcă să-l tragă; PARASCHIV izbește cu picioarele, o luptă penibilă.) Întoarce-te... PARASCHIV (Urlet, izbituri, gâlgâit, de aici încolo cuvintele sale se transformă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
O să dau buzna chiar. Diastolă. Și pacientul va trăi? Sistolă. Va trăi? Nu. Dar va muri fericit. Diastolă. Pascal aproape că sare în picioare și dintr-o mișcare a și ajuns lângă dulap. ─ Lăsați-mă să vă ajut, spune el duios. ─ Mulțumesc, murmură ea. ─ Știți ceva? Hai să ne spunem pe nume. ─ Despina, spune Despina și întinde mâna. ─ Pascal, spune Pascal și o sărută pe a Despinei. Ea zâmbește din nou. Îmi pare bine. ─ Și mie. Fâl fâl. Buf! ─ Mămăligă, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
făcu semn să stea liniștită. „Văduvă de război, dar tu te-ai născut când au tras ăia gazele de la ruși, la două baniți de ani după război,“ îi spuse în gând. „Escavatoristul ăla blond te-a făcut“, mai preciză zâmbind duios. Dinspre bucătărie veni, șonticăind, Sighirtău, văr bun cu Soporan. Abia mergea. Se răsturnase vara trecută butoiul cu vin peste el și-i stâlcise picioarele. Mergea împleticit, ca paraliticul de bătea clopotul la biserică. - Iertați, părinte, oftă Sighirtău. S-a aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
știe când, a unei flori se adaugă paradoxului - de mare finețe: trompeta dăruind liniște. Nimic spus, nimic de prisos, atât: înflorită-n zori/ trompeta-îngerului/ câtă liniște. Scoicile goale legănate de valuri - ultimul tangou Un poem plin de tristețe și totuși duios! Efemeritate vieții (scoicile goale) se-ngemănează cu speranța păstrării clipei (ultimul tangou). O muzică ciudată se aude din cele șapte cuvinte, dinspre valurile cu sunetele lor ritmice de leagăn orizontal și dinspre blândețea tangoului, leagăn vertical. Haikuul este poezia substantivelor
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
asa străbătut de fiori, în odăița aceia ca pustie!.. Noaptea s-a lăsat demult, dar somnul tot nu-l prindea. Era liniste, o liniste adâncă între pereții aceia posomorâți, doar, lumina slabă de la becul de afară veghează ca un ochi duios de mamă. Niciodată n-a înțeles mai clar cum trece prin viață, ca acum. niciodată nu s-a simțit mai tare si mai înălțat în nenorocire. Ochii îi jucau în lacrimi. -Sunt singur!.. îsi zise el. Singur cu gândurile ce-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
la minte și inteligentă, cum era, îți făcea plăcere să stai de vorbă cu ea; dar, mai ales era înzestrată cu un deosebit dar de povestitor. Era atât de fermecătoare, de încântătoare... vorba ei era atât de dulce și de duioasă, vocea ei atât de muzicală... Vasilica era cea dintâi femeie inteligentă pe care o întâlnise până când a cunoscut-o. -A fost inteligentă din cap până în tălpi!.. murmură el ștergându-și lacrimile cu dosul palmelor. însăși frumusețea ei, gesturile, mișcările, trăsăturile
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
eu; cum am putut să fac, oare, una ca asta; cum, de nu m-am gândit, oare; cum, oameni buni?! Înmărmuriți, nuntașii, priveau, cu milă și durere, totul: cum, socrul mic extrăsese, cuțitul-sabie, din rană, și, acum ducea taurul, apucat, duios și cu milă, de gât, Îl ducea, zic, În spatele casei, sub cireșul sub care sta, el, de obicei; cum, sărmana Mierla, În costumația ei, deosebită, de mireasă, Îl bocea, pe mort, Înlănțuită, de el, ca un cârcel de viță-de-vie, de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
său, de către marele viticultor; În fine, cum, ca o ființă fără putere, se lăsă, la un moment dat, moale, pe o parte, leșinând. Cineva aduse o căldare cu apă și azvârli apa peste mireasă. Aceasta tresări. Câteva femei o cuprinseră, duios, cu milă și omenească Înțelegere, transportând-o, pe brațele lor materne, și așezândo, binișor, cu dragoste, făcându-i aer, cu două-trei evantaie improvizate, acolo, sub gard. Și, tot acolo, sub gard, alături de mort, În clipele următoare, Mierla Închise ochii ei
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
voci de bărbați... murmur de mulțime... Unde sunt?... Ce vor? O, Doamne! Iar întuneric... Globul acela... Lumina aceea... Globul!” Ar fi dorit să întindă brațele, să-l cuprindă în palmele sale și să-l sărute. Simțea în suflet o dragoste duioasă pentru această apariție luminoasă și suferea că nu o poate atinge... „Și totuși... hai... încet... să pun cap la cap... vocile... motorul... oamenii aceia... polițiști... Da! Au fost polițiști... ambulanță... Sigur..., cred că înțeleg... Dar Iuliana..., cum ...cum ai venit
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
de ceva. - Întotdeauna mi-a plăcut să mă plimb prin acest parc..., continuă Iuliana, imediat ce își reluară plimbarea pe alee, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit, deși vocea îi trăda emoția ce o simțise în acea scurtă și duioasă Tainicele cărări ale iubirii îmbrățișare. Am traversat lacul de multe ori cu barca. Era, poate, cea mai mare bucurie în timpul adolescenței mele și nu am să uit niciodată influența benefică a plimbărilor pe alei, mărturisi Iuliana, strângând brațul lui Eugen
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ziua mea... Că mă cheamă și Malia... - Ha, ha! Cu atât mai mult. La mulți ani cu bucurii, Maria și Daniela, fetiță frumoasă! Impulsul care-l determina pe Iustin să o strângă pe Daniela-Maria în brațe și să o sărute duios pe frunte era mai puternic decât rațiunea greu încercată în acele momente. Creierul lui procesa rapid date și amintiri, încercând să găsească răspunsuri la întrebări pe care niciodată nu și le pusese. Era uluit. Cuvintele fetiței au declanșat trăiri adânci
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a lunii iunie, întregul personal al Prefecturii Generale de Poliție este prezent, benevol și ca de obicei, la serviciu. Ibricele sfârâie, radiourile împrăștie pe pereți umbrele unui jazz dezinhibat, aruncat, peste Canal, de Radio Londra, se degustă un vin blând, duios, cu prieteșug, pentru două urechi (o firmă franțuzească de licori, "TANGAJ", lansase pe piață o specie năbădăioasă de vin, lăudată a te lăsa într-o singură ureche), se fac pronosticuri. La noapte, în fiece cartier, câte o mie de polițiști
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Orice om care nu crede în adevărul absolut are drept să falsifice totul. Diogene, dacă se năștea după Cristos, ar fi fost un sfânt. - Admirația pentru cinici și două mii de ani de creștinism la ce ne poate duce? Un Diogene duios... Platon a numit pe Diogene un Socrate nebun. Greu mai poate fi salvat Socrate... Dacă ar prinde glas agitația surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port un doliu din naștere - doliul acestei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vis legănat, căci nu generează nici o imagine peste cursul etericei sale destrămări. Melancolia-i o virtute la femei și un păcat la bărbați. Așa se explică de ce aceștia au folosit-o spre cunoaștere... Există în unele surâsuri feminine o aprobare duioasă, care te îmbolnăvește. Ele se încuibă și se depun pe fondul necazurilor zilnice, exercitând un control subteran. Femeile - ca și muzica - trebuie ocolite în receptivitățile tulburi care măresc până la leșin pretextele de înduioșare. Când vorbești despre teamă, despre teama însăși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
amar ți se rostogolește-n carne și-și prelungește prin ecouri chinul său imaterial. Surâsurile sânt o povară voluptuoasă pentru cel ce le împarte și pentru cel ce le primește. O inimă atinsă de delicatețe greu poate supraviețui unui surâs duios. Tot așa, sânt priviri după care nu te mai poți hotărî pentru nimic. Un fulg rătăcitor prin aer este o imagine de zădărnicie mai sfâșietoare și mai simbolică decât un cadavru. Tot așa, un parfum neobișnuit ne face mai triști
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
veșniciei. Cărțile lor cad în timp, precum stelele din firmament. Exces de eternitate de o parte și de alta. Pierderea naivității naște o conștiință ironică, pe care n-o poți înăbuși nici în preajma lui Dumnezeu. Te tăvălești într-o isterie duioasă și spui tuturor că viețuiești... Și ei te cred. Devenirea e agonie fără deznodământ, fiindcă supremul nu-i o categorie a timpului. Deșerturile sânt parcurile lui Dumnezeu. Prin ele își plimbă oboseala de totdeauna și prin ele se vaicără chinuitele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rătăcește în preajma lumii, fruct bolnav al dezrădăcinării erotice. Și de aceea în clocotul senzual al sângelui se înalță un protest melodic și sfâșietor ce nu-l distingem totdeauna, dar e prezent în spațiul unei licăriri, amintindu-ne în treacăt vremelnicia duioasă a voluptății. Cum am culege altcum moartea trandafirie din fiece sărut, învăluiți agonizant de îmbrățișări? Și cum ne-am măsura singurătatea, de nu ne-am privi-o în ochii pierduți ai femeii? Căci prin ei, izolarea își oferă o priveliște
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în pod în găvăună? De-ar fi-n lume numai mâțe - tot poet aș fi? Tot una: Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrick, Ziua tologit în soare pândind cozile de șoaric Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizînd duios la lună. Filozof de-aș fi? simțirea-mi ar fi vecinic la aman! In prelegeri populare idealele le apăr Și junimei generoase, domnișoarelor ce scapăr Li arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan. Sau ca popă, colo
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
drumului, babele de tot bătrâne șed torcând la umbră pe prispă {EminescuOpVII 305} și moșnegii adunați la crâșmă își petrec restul vieței lor bând și povestind. Abia sara, când satul devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite pe jumalțul cel adânc și albastru al cerului, buciumul s-aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor împle satul, carile vin cu boii osteniți, scârțiind, din lanuri, oamenii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de favoare, nu sunt admise dar directorul Înaintează pe calul mușcînd În spume zăbala veți vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar inima ca un gît de gușter se umflă se dezumflă și troici coboară chiuind pe arterele În trepte cît duioasă eleganța focilor pielea lor lucioasă ca o noapte În docurile brăilei au mustăți cum e nervura frunzelor... În majoritatea cazurilor - la fel ca În Invitație la bal - notele spectaculare apar răzlețe În text, chemate la voia hazardului asociativ. Se poate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și mută, și duioasă. Cu degetu-ți de roze, d-albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un arbore și, privind de acolo spectacolul, chicotește de satisfacție. Scena se mai rotește o dată și În locul peisajului ciclopic dinainte apare din nou imaginea unei perechi de tineri care zboară „pept la pept, gură În gură, ochi În ochi privind duios”. Este una din puținele imagini ale zborului la Alecsandri, spirit sănătos terestru. Zborul nu este propriu-zis o temă și nu angajează o mitologie lirică din care să deducem un simț uranic, o dorință mai adîncă de pierdere În spațiile cosmosului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]