12,960 matches
-
Wittgenstein, Karl Kraus sau Adolf Loos. Măsuța lor de la Ajan rămase În viziunea lor singurul loc din oraș unde „a sta de vorbă” mai Însemna ceva, vorba lui Cain. Restul e publicitate! Dovadă, textul care apărea la intervale regulate pe ecranul televizorului cu diagonala de 54 instalat pe o consolă deasupra barului: „Vindem pentru nostalgici cu venituri mici: apă de mare cu nisip, scoici și meduze (pentru pretențioși); poster color din toate stațiunile litoralului românesc; fotografii, gen tablou, de epocă, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
apoi Își descheie tacticos nasturii „paltonului său de ocazii”, lăsând să se reverse peste revere un superb fular mov de mohair cumpărat de Zorela de la Galeria Fondului Plastic de Sfântul Nicolae. Își lăsă prietenii să se obișnuiască cu bazaconia de pe ecran și deschise ziarul tot la pagina de publicitate. Alese fără ezitare un text subliniat Încă de acasă cu carioca verde și citi rar, apăsând pe fiecare cuvânt: Revelion cu vânzare: Ziffer, Hollosi, Nagy Oszkár. Bufet rece cu contribuție benevolă. Ținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din când În când, „și-o punea”, cum zic ei, cu unul Péter, dacă Înțelegi ce vreau să spun, domnule Húsvágó... De hogy nem, stimată doamnă, În filmele americane, toți „și-o pune”, cel puțin așa scrie acolo jos la ecran. Da' sper che Peter nu era ungur se face nație de râs! Era, pare-se, irlandez... Atunci, treaba lui. Fiecare nație pe peserica lui piere, formulă pe un ton sumbru domnul Húsvágó Tamás Húnór Încă o sentință tulburătoare. Îi plăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
întoarse spre interior ca un far strălucitor și brusca ei claritate mă surprinse. Mi-am văzut mintea și eul de șaisprezece săptămâni perfect, în întregime, fiecare detaliu fiind viu și distinct. Puteam să văd până și visul-amintire derulându-se pe ecranul minții mele, banda încetinindu-și rotirea, pierzându-și coerența și avântul. M-am ridicat în capul oaselor pe sofa. Senzația de claritate se extinse. Totul din cameră, toate lucrurile și relațiile lor cu spațiul înconjurător, toate culorile, lumina, umbrele, texturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mișcare mi-a distras atenția. Mi-am re-focalizat ochii, uitându-mă pe lângă paharul de votcă la zumzetul electrostatic al televizorului. Am rămas absolut nemișcat câteva secunde înainte să așez paharul pe podea, având grijă să nu-mi dezlipesc ochii de la ecran. Era ceva îndepărtat și viU în adâncimile zgomotului alb - o alunecare însuflețită de gânduri înotând spre suprafață, un corp mișcător de concepte și imagini pe jumătate întrezărite. D i s T an ț ă m-am dat încet jos de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
privirea în vastele profunzimi ale zumzetului gol din spatele sticlei. M-am apropiat și creatura a prins știre de prezența mea. A mărit viteza și a ieșit din câmpul vizual, dispărând dintr-o mișcare iute, fulgerătoare, dincolo de colțul din dreapta jos al ecranului. M-am târât mai aproape, mai aproape, mai aproape, încercând să mai întrezăresc ceva sau să reconstitui din memorie arătarea din profunzimile vaste ale electricității statice, și apoi... 58801 Storr A Plombă de aur.....55876 Storr ochi O ochi 91916
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
St âns și tânguit Storr D, Prost...64329 Storr G&H.J, „Nu funcționează, eu și mecanic Storr Daniel, Lucruri de valoare nevăzute în tușit Storr D.S, Vise de du pagini imprimate Storrer A. de la comic al meu H Ecranul se aruncă înainte cu un flash electric sonor și toate luminile se stinseră. Televizorul ateriză cu o bufnitură grea, sticloasă, în întuneric și eu, cuprins de-o panică animalică, m-am tras îndărăt, târându-mă pe călcâie și pe podul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
trebuit să se afle ușa livingului și-am început să înot cu zel într-acolo. N-am ajuns departe. Ceva uriaș trecu în viteză prin apă, pe sub corpul meu, trăgându-mă într-un mic vârtej de gânduri dezlânate. Arătarea din ecranul electrostatic al televizorului. Iisuse. Am lovit mai repede din picioare, luptându-mă cu lichidul, încercând să-mi aduc în minte imaginea solidă a unui petic de uscat. Dar n-am reușit decât să împroșc în jur fragmente de celule cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
îngropându-mă într-o avalanșă de cărți și așchii de lemn. Am tușit și m-am crispat. O coastă fisurată. Pe când încercam cu greu să mă ridic în capul oaselor, se produse o mică alunecare de cărți. Televizorul zăcea cu ecranul în jos, pe covor, la capătul cablului de alimentare întins la maximum, sofaua era răsturnată cu picioarele în sus. Lucrurile erau sparte, aruncate, ciobite și zdrobite, dar erau încă acolo. Lucruri solide, fizice. Lucruri dintr-o cameră făcută din cărămizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pachetul de la subsuoară mea scosese acel sunet, dar apoi am înțeles - aproape imediat, simțind cum surpriza îmi trimite un șoc electric spre țeastă - ce se întâmpla de fapt. Am scos telefonul mobil din buzunarul pelerinei și am mijit ochii la ecranul verde, luminat: <<Apel>> Răspunzi? 12 Fragmentul becului (Partea a doua) Clio își lăsă arătătorul și degetul mare să alunece în jurul piciorului paharului ei cu bere Amstel. — Întrebarea e, zise ea, de ce să nu vrei un hamac? — Păi... — O... Dumnezeule... mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la loc. Stând turcește pe patul din hotelul Willows, am scotocit în rucsac, am scos sticla de votcă la jumătate de litru, i-am desfăcut dopul și-am tras o dușcă. Pachetul încă nedesfăcut aștepta lângă mine. Apelant necunoscut spunea ecranul verde. Cu grijă, am pus mobilul pe noptieră. Apelantul necunoscut ar fi putut fi un membru al Comitetului de Explorare a Ne-spațiului sau un străin care găsise una dintre cărțile mele de vizită și formase numărul din curiozitate. Dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
asta. — Ei, dacă vă răzgândiți... De fapt, la 2 trebuie să-mi iau pastilele pentru ochi. Uit mereu. Ați putea să-mi faceți o favoare și să-mi amintiți? Am scos mobilul din buzunar și am aruncat o privire la ecran: 13.32. — Nici o problemă, am zis, înghițind din nou pentru a scăpat de gustul din gură. Angajatorul dumneavoastră... lucrați cumva pentru Trey Fidorous? — Aaa! Marele doctor Fidorous. Nu, mă tem că nu. Deși ați putea spune că el a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aș fi avut cât de cât minte în ultimele câteva ore, aș fi șters-o încă de mult. — Mulțumesc, am spus cât mai calm posibil, dar acum o să plec. Nimeni ridică privirea. Sprâncenele i se împreunară în spatele ochelarilor și coborî ecranul laptopului. Mi-am încordat mușchii pentru a fugi, așteptându-mă la ceva brusc și îngrozitor; ca el să sară de pe scaun și să se aproprie țipând în gura mare, inuman, de mine. Nu făcu asta. Înclină capul, mutându-și atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se urcă pe o cutie cu aparate, pe jumătate acoperită de fire, apoi se aplecă să inspecteze un monitor, bătând cu frenezie într-o tastatură din apropiere. — Unde ești, unde ești?... Nnu. Se întoarse, se ridică, se mută la alt ecran. Cioc cioc cioc. Ciociociociocioc. — Nu... A, da. Uită-te. Ridică ochii spre mine. — Un banc de fry în Thera. Hai la terminalul ăsta. Nu, la ăsta de-aici. Am traversat încăperea, călcând peste cabluri și fire, peste servere și hard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pentru ei, îi aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă doctorul, luat prin surprindere de tăcere. — Îi aruncă afară din tuneluri, repetă el, mai încet, încercând să-și recapete calmul. Am încuviințat, luând degetele de pe taste. Doctorul își verifică ecranul, apăsă câteva taste. — Așa. Cred că s-a rezolvat. — Excelent, am zis, nevrând să par la fel de confuz pe când eram. Fidorous se uită la mine un moment, apoi își îndreptă atenția la monitor și începu să tasteze. Eu am rămas lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
produse de vreme, creând șir după șir de text, cuvinte începând cu „s“ sau „ș“ în principal, cu blocuri de „p“ și „b“ ivindu-se odată cu spargerea valurilor. Se auzi bubuitul unui tunet și cuvântul TABLE apăru scris mare pe ecran. — Dar. La ce folosește? Imediat ce am pus întrebarea, mi-am dorit să n-o fi făcut. Însă era-n ordine; doctorul era prea antrenat de propriile idei ca să se gândească măcar să se simtă jignit. — La ce folosește? La ce folosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fuseseră unite între ele la nivelul cârligelor sau de la cârligul unuia la colțul altuia pentru a crea un soi haotic de lanț. 12. Laptopul lui Nimeni. Laptopul lui Nimeni așezat pe o cutie de ambalaj din plastic. Laptopul era deschis, ecranul strălucea albastru și afișa o înșiruire neîncetată de coduri sursă, scrise cu caractere albe, îngroșate. Un cablu de internet ducea din spatele lui sus, între grinzi. Un cablu negru de alimentare lega laptopul de acumulatorul de mașină din cutia de ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dispăruse, în locul lui aflându-se o antenă telescopică nichelată. Acum aveam conexiune internet wireless. Am trecut mâna de câteva ori pe deasupra antenei, dar n-am simțit nici o opreliște. Nu ai auzit ce i-am spus lui Scout, zise Fidorous, verificând ecranul, să încerce să nu se gândească la asta? M-am întors și m-am uitat peste valuri, pe deasupra albastrului profund și transparent, pe deasupra blândei mișcări unduitoare. Soarele era atât de dogoritor, că oferea tuturor lucrurilor - mării, pielii mele, scândurilor calde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
toate încheieturile, peretele cândva vertical al punții superioare fiind acum un soi de scut pe marginea căruia ședeam eu, cu picioarele legănându-mi-se de la genunchi în jos. Am verificat atent antena mică de crom, după care am deschis laptopul. Ecranul era încă activ, încă albastru, conexiunea era încă stabilă, complicatul cod alb al lui Mycroft Ward scurgându-se pe el ca o cascadă de cuvinte. Mulțumesc. Am coborât ecranul aproape complet, am închis ochii și am înghițit. Apa înainta acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
verificat atent antena mică de crom, după care am deschis laptopul. Ecranul era încă activ, încă albastru, conexiunea era încă stabilă, complicatul cod alb al lui Mycroft Ward scurgându-se pe el ca o cascadă de cuvinte. Mulțumesc. Am coborât ecranul aproape complet, am închis ochii și am înghițit. Apa înainta acum repede, atingându-mi talpa bocancilor și apoi urcându-mi-se spre glezne; picioarele-mi erau ude și reci, iar eu tremuram din tot corpul. Haide, am icnit, sunt aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a fost primit și de șefii statelor respective, s-au semnat un număr de acorduri de colaborare și s-a apreciat că vizita a constituit "o deschidere a României spre Africa". În țară au apărut numeroase reportaje în presă, pe ecranele cinematografelor a rulat un film care a prezentat vizita, iar televiziunea și jurnalele de actualități au inclus filme documentare despre țările vizitate. Faptul că s-a dat amploare vizitei, cu avion personal și delegație numeroasă, că s-a făcut atâta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
melo) dramatic. Fii sinceră, Iordana Marievici. "Marii" au fost sinceri, pînă la a-și pune în pericol integritatea psihică și fizică. Dacă nu pedepsești minciuna (fie și prin omisiune), te pedepsește ea pe tine. Hai, îmi comand, așază-te pe ecran ca pe-o masă de disecție. Scriitor interzis ați spus? Nici nu eram scriitor; eram un fel de scriautor, scricritic de poezie. O "iscălitorească" oarecare. Îmi apăruse, în '73 (aveam 29 de ani atunci), cartea de debut: eseuri despre cîțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dreptul la opinie. Dar l-a obținut? Cînd a vorbit despre o dictatură americană în privința opiniei politice, a fost recuzat cu grăbire de trei-patru analiști (avem trei-patru din ăștia pe cap de telespectator; numai fotbalul îi mai alungă de pe micul ecran). O falangă ad-hoc constituită i-a refutat argumentele. Că nu și nu, că-i în eroare, că americanul susține ce vrea el să susțină. Nimeni nu-l îngrădește, nimeni nu-l oprește de la nimic. Oare. Chiar să nu priceapă Antofiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
instinct, pro violență. Mă aud și nu-mi place ce aud. Ce bătrîn nu susține că nu mai recunoaște lumea din jur? Că "lăsata secolului"† nu sfîrșește în ignoranță și-n grotesc? Dar tînăra reporteră îmi dă dreptate: Așa e, ecranul e invadat de VIP-uri dezbrăcărețe, în timp ce oamenii de cultură mor singuri. Cînd a murit tatăl nu știu cărei cîntărețe a știut o țară; cînd s-au stins Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Al. Piru, Tomozei, Costache Olăreanu n-a știut mai nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pentru cinema "Elisabeta", de pe strada "Gîndu", el avea să-l aducă, de la Viena. La pianul ăsta, tata, deja student la Conservator, acompania, în vara lui 1917, filmele cu Rudolf Valentino. De la trei la cinci. Se chinuia să potrivească peripețiile de pe ecran cu bucățile pe care le știa. Doar îl învăța armonie însuși Alexandru Zirra. Cînta și-n orchestra lui Tudorache Budală. Pînă să li se nască băieții, lui Miha, tatăl meu și lui Hristea, după zece ani, Iordan, frații Marievici interpretau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]