1,905 matches
-
aici, însă, trebuie atrasă atenția asupra exprimării atât de alambicate și de căutate a lui Ovidiu, pentru a-i ura viață lungă lui Augustus, încât pare o simplă batjocură, sau poate un dublu joc în adevăratul sens al cuvântului. În elegia Tristele, V, XIV, Ovidiu își elogiază soția pentru fidelitatea ei: versurile poetului așadar o fac deja celebră. Trebuie să persiste în comportamentul ei fidel și se va bucura de aceeași glorie ca și Penelopa, Alceste, Andromaca, Laodamia, față de care Fabia
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
spiritual: de Hercule. Poate favorurile speciale de care se bucură Hercule în ochii multor poeți din epoca augustană se datorează acestei spiritualități stoice. Hercule (și Ulise) erau "inuictos laboribus et contemptores voluptatis et uinctores omnium terrorum"350. Propertius narează în elegia a noua din cartea a patra despre aceleași origini herculiene ale templului Ara Maxima (cu aceeași intenție de a exalta domus Fabia)351: Camerinus a cântat Troia cucerită de Hercule: cfr. Ovidiu, Epist. ex Ponto, IV, XVI, 19; Carus compusese
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
dezvăluie. Ovidiu se simțea oarecum justificat să atace motivarea din edictul imperial, pentru a dezvălui ipocrizia lui Augustus, care se agăța de un pretext, pentru a ascunde motivul adevărat. Cum se știe, sulmonezul ne oferă o dezbatere completă în unica elegia din cartea a doua din Tristele, pe care nu o vom aminti aici în întregime, ci vom scoate în evidență numai unele aspecte mai semnificative, care să dezvăluie adevărata opinie a lui Ovidiu cu privire la moralitatea sau lipsa de moralitate a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ediție din trei cărți, care circulă în zilele noastre, la puțini ani după. Nu va fi făcut tot ceea ce afirmă poetul, dar, oricum, se poate spune că, în versurile din Amores, legislația augustană este combătută la fiecare pas. În încheierea elegiei Amores, II, X, Ovidiu își dorea ca cineva să poată spune plângând, la înmormântarea lui: Această moarte [în numele iubirii, adică] a fost în consonanță cu viața ta". Prin exilul poetului, motivat prin scrierea Artei iubirii, se pare că această urare
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vrea și pentru epoca lui aceeași libertate și în sfera morală: o libertate născută dintr-o interioritate profundă care nu are deloc nevoie de frâne exterioare, cum ar fi legile. Conceptul lui Ovidiu este cât se poate de clar în elegia Amores, III, IV: "Crudule amant, impunând un paznic tinerei fete, tu faci un lucru zadarnic: femeia trebuie apărată de temperamentul ei. Dacă una, nu din teamă, rămâne castă, aceea e cu adevărat castă; cea care nu înșeală, pentru că nu poate
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Marte, Romulus, fiul Iliei și fiul Iliei, Remus" (v. 37-40). Făcând trimitere la cea care a fondat neamul lui Augustus, vestala Ilia, violată de Marte, Ovidiu dezvăluie adevărata sa țintă, și anume pe cine își propunea să lovească cu elegia sa: însuși Augustus, care se ridica atât de mult în apărarea purității și a castității, era fructul unui... adulter, și nimic mai mult. Să înceteze, așadar, o dată pentru totdeauna, să mai întărâte viciile și oamenii vremii cu interzicerile lui!453
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mult un mostru cu chip uman, un antropofag. Chiar fără să vrea, adularea lui Ovidiu se trasformă în satiră și mai ales într-o sfidare a împăratului. Sunt numeroase pasajele în care apare această stare sufletească a sulmonezului. Deja în elegia unică din a doua carte din Tristele, Ovidiu (v. 118) își afirmă convingerea că "numele său este mare în ochii universului" și că "mulțimea de învățați îl cunoaște bine pe Naso" și îndrăznește să-l numere printre autorii care nu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
asupra căruia vom reveni în cele ce urmează. 302 Cf. E. LOZOVAN, Ovide et le bilinguisme (cu Note de N.I. HERESCU), în Ovidiana cit., p. 396 sqq. 303 Cf. SUETONIUS, De illustr. Gramm., XX; E. RIPERT, op. cit., notă la respectivele elegii din Tristele, III, XI și IV, IX. 304 Cf. A. ROSTAGNI, op. cit., II, p. 219; S. D'ELIA, op. cit., p. 150, nota 217. 305 Tristia, IV, IX, 15 sqq. 306 Cf. și observațiile pertinente ale lui PARATORE, în "Circolo Letterario
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și se pierde În viziunea vastă a cosmosului, a ordinei din tăriile cerului. Să reținem, Întîi, În versurile lui Heliade tendința de a nălța lucrurile, indiferent de natura lor, de a construi poemele sale pe un ax al verticalității. În elegia La moartea lui CÎrlova dăm peste această definiție: poetul este „strein și călător” pe pămînt, mersul lui este prin văzduhuri, locul lui este În cer: „Pămîntul mi-este leagăn, dar lăcuiesc În cer.” În altă parte (Destăinuirea), Heliade scrie: „Cerul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
decît oriunde. Simțul (plumbul) datoriei se afirmă pe acest teren delicat mai hotărît decît În alte domenii. Discursul Îndrăgostit al lui Ion Heliade Rădulescu este, În esență, un discurs moral, antipatic moral, plin de sfaturi și de restricțiuni. Într-o Elegie din volumul Meditații poetice (1830), el se adresează deja soției, „tovaroș vecinie”, de care l-a legat o lege sfîntă. Totul e statornicit, pecetluit, doar amintirea mai reține „minutul cel fericit” cînd tînărul zărise ființa scumpă și ființa-i spusese
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Anul 1840) o personificare originală a ideilor: „după o mitologie nouă, prin verbe cu sugestii de mișcări corporale” (G. Călinescu: Gr. M. Alecsandrescu, E.P.L., 1962). Adevărul este că toți poeții din epocă scriu În mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen stilistic (specific fazei culturale a literaturii), dualitatea exprimă disponibilitățile spiritului Întemeietor. Credința că poezia poate spune totul (idee atît de clar formulată de Ion Heliade Rădulescu) este răspîndită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O fată tînără pe patul morții) nu se remarcă prin nimic. Crin, plîngeri ca un „prefum de noapte”, lumina ce moare-n „sînul nopții”, „buze de rouă”, plăceri molatice, argil molatic, filomela și moartea dulce - arată tendința de a senzualiza elegia, În spiritul, dealtfel, al romantismului minor. Poetul este mai imprudent confesiv decît contemporanii lui, glasul trece mai sincer, mai expus la ridicol printre imagini poetice obosite. Este o explicație pentru faptul că lîngă impresia de platitudine, de galanterie trivială, avem
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara”. „Adevărul este - observă În alt loc Eugen Simion - că toți poeții din epocă scriu și mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen stilistic (specific fazei culturale a literaturii), dualitate exprimă disponibilitățile spiritului Întemeietor”. Ideea principală, mereu reluată și explicitată, a cărții e că „nașterea conștiinței lirice coincide cu naștere conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Sburătorul și, după ce subliniază "atmosfera unitară" a cărții, afirmă că " d. Lovinescu este cu totul de partea adevărului sufletesc" și că "exprimă aici profunda structură a temperamentului pasiv, a dragostei sublimate în euforie lirică" rezultă "o intensă culoare morală, de elegie și vis eminescian, de reticență sentimentală și efuziune a dorinții sublimate în poezie, în evoluția erotică dintre cele două personagii". Finalul articolului va fi plăcut, cu siguranță, lui Lovinescu. Iată-l: "Desfășurându-se într-un cerc de intelectualitate, de poezie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
se arată încântat de cronică, pe care o consideră "excelentă"! În același sens apreciază Călinescu romanul (e drept, doar în particular, într-o scrisoare datată 20 nov. 1932) ca "singura analiză a sentimenului morții în literatura noastră", Bizu fiind "roman, elegie și testament moral totdeodată" (apud E. Lovinescu, "Sburătorul". Agende literare, vol. III, ed. cit., p. 434). 15 Laurent Jenny (La Fin de l'intériorité, Paris, PUF, 2001) face o analiză nuanțată a raportului dintre ideea muzicală și forma literară, constatând
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
referitoare la existența omului de la țară în anii războiului și, în final, cu puternica sugestie a îngemănării vieții cu moartea. Această formulă a nuvelisticii lui V. s-a consolidat și s-a îmbogățit substanțial în cărțile Tăcerile casei aceleia (1970), Elegie pentru Ana-Maria (1983; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), Mama-mare - profesoară de istorie (1988). Nuvele ca Priveghiul mărginașului și Negara, din aceeași familie cu Tăcere, au fost ulterior extinse și nuanțate. Proze de amploare epică și de vizibilă adâncime psihologică și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
Republica Moldova), Mama-mare - profesoară de istorie (1988). Nuvele ca Priveghiul mărginașului și Negara, din aceeași familie cu Tăcere, au fost ulterior extinse și nuanțate. Proze de amploare epică și de vizibilă adâncime psihologică și socială, precum Izvodul zilei a patra și Elegie pentru Ana-Maria, dau viață unor scene ingenue din viața satului basarabean, însă purtătoare de semnificații etice, sociale și filosofice. Scrierea cea mai izbutită a lui V., analizată de multe ori în maniere divergente, dar care s-a impus în cele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
un soare în vie, Chișinău, 1961; Ale tale două mâni, Chișinău, 1964; ed. Chișinău, 1993; Două mere țigance, Chișinău, 1964; Povestea cu cocoșul roșu, Chișinău, 1966; ed. București, 2002; Tăcerile casei aceleia, Chișinău, 1970; Pățaniile celor doi verișori, Chișinău, 1981; Elegie pentru Ana-Maria, pref. Aureliu Busuioc, Chișinău, 1983; Scrieri alese, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1986; Mama-mare - profesoară de istorie, Chișinău, 1988; Navetista și pădurea, Chișinău, 1989; Surâsul lui Vișnu, Chișinău, 1993. Traduceri: M. E. Saltâkov-Șcedrin, Basme, pref. trad., Chișinău, 1972; Vasili
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
Chișinău, 1969, 78-90; Mihail Dolgan, Marginalii critice, Chișinău, 1973, 186; Vasile Coroban, Romanul moldovenesc contemporan, Chișinău, 1974, 249-255, 287-288, 304-305, 314-317; Ion Ciocanu, Cu fața spre carte, Chișinău, 1989, 201-206; Ion Ciocanu, Dreptul la critică, Chișinău, 1990, 280-294; Eliza Botezatu, „Elegie pentru Ana-Maria”, „Făclia”, 1991, 7 iunie; Ion Mușlea, Vasile Vasilache sau Râsul carnavalesc, TR, 1991, 41; Ion Ciocanu, „Elegie pentru Ana-Maria”, „Limba română” (Chișinău), 1992, 1; Petru Creția, O contribuție importantă a prozei moldovenești la cultura națională, LA, 1992, 26
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
304-305, 314-317; Ion Ciocanu, Cu fața spre carte, Chișinău, 1989, 201-206; Ion Ciocanu, Dreptul la critică, Chișinău, 1990, 280-294; Eliza Botezatu, „Elegie pentru Ana-Maria”, „Făclia”, 1991, 7 iunie; Ion Mușlea, Vasile Vasilache sau Râsul carnavalesc, TR, 1991, 41; Ion Ciocanu, „Elegie pentru Ana-Maria”, „Limba română” (Chișinău), 1992, 1; Petru Creția, O contribuție importantă a prozei moldovenești la cultura națională, LA, 1992, 26 noiembrie; Bogdan Popescu, Moș Chirpidin și... Vișnu, CC, 1994, 1-3; Ion Ciocanu, Geneza scriitorului (dialog cu Vasile Vasilache), „Basarabia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
ale cărei implicații ni se par de-a dreptul periculoase. Genul liric este subdivizat În următoarele grupe de specii literare: Lirica cetățenească sau politică: doina, oda, satira. Lirica naturii sau peisagistă: pastelul. Lirica intimă: cântecele de dragoste, cântecele glumețe, bocetul, elegia. O atare clasificare implică ideea că «lirica naturii» și cea «intimă» sunt rupte de preocupările sociale. Ideea e evident absurdă, cel puțin pentru cine gândește marxist”. STALINISMUL ÎN LINGVISTICA Imaginea anului 1950 n-ar fi completă fără menționarea acestui aspect
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Marmeliuc (1970, 1966), Simina Noica (1967) și Florica Bechet (1995- 1997). O serie de observații referitoare la unele traduceri din Aristofan (1963) face Mihai Nasta, iar Simina Noica descifrează un prolog pindaric (1972), Maria Pârlog analizează timpul și spațiul în elegia lui Properțiu (1981), Liviu Franga urmărește itinerariul idealului poetic al lui Horațiu (1991). În exegeze dedicate romanului latin, Florica Bechet studiază motivul prostiei în Satiriconul lui Petroniu (1989) și I. Fischer registrul și intensitatea muzicii în scena banchetului lui Trimalchio
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289992_a_291321]
-
deci o „iremediabilă ratare”; în fine, ca o apoteoză (sau, poate, ca o apocalipsă), întreaga „poezie leneșă” (fie ea constructivistă ori folclorică, simbolistă ori veristă) a epocii sale, care nu poate să iasă din „acest tabiet al romanței și al elegiei” și să ajungă la „experiență și transfigurare”, fiind salvată de „inanitatea totală” numai prin Blaga și Philippide - toate acestea constituie un veritabil clișeu, o esențializată imagine fotografică negativă, ce trebuie developată pentru a se obține distribuția specific barbiană a luminii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
în participare afectivă și propune imagini poetice convingătoare, de o cantabilitate calmă (Noapte la Balcic, Morarul, Noapte de Crăciun). Poezia de dragoste, limitată în faza anterioară la o contemplare lucid-distanțată a sentimentului, se modifică, încercând tonuri noi, nostalgice, interiorizate (Final, Elegie). Unele sonuri și imagini mărturisesc influența discretă a poeziei bacoviene, dar în ansamblu lirica lui J. rămâne una minoră, cantonată în surse și formule uzate prin folosire îndelungată. SCRIERI: Vechiul refren (în colaborare cu Gh.I. Chițibura), Cluj, 1926; Icoane, Craiova
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287664_a_288993]
-
meschin. Descartes sau dr. Samuel Johnson nu s�nt autorit?? i absolute nici m? car �n privin? a lui Wesley, că s? nu mai vorbim de �n? elegerea lui Iorga sau a oric? rui alt istoric na? ionalist romantic. Că s?? l �n? elegi pe Iorga nu trebuie folosit? metodă lui Samuel Johnson, ci mai cur�nd cea a unui alt profesor de istorie, Charles de Gaulle. Pu? în �nainte de moarte, la sesiunea Academiei Rom�ne, Iorga s? a referit tocmai la acest
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]