2,295 matches
-
Perieni, C. Muche, Maria de la Banca - pseudonimul literar al fiului de răzeș din Pogonești - Tutova, C.Hamangiu, ajuns ministru de justiție mai târziu, cetățean de onoare al Bârladului, care, în Paloda, a impresionat bârlădenii prin poeziile sale din tinerețe - madrigaluri, epigrame, sonete, cronici și eseuri literare”. Fără a neglija o clipă literatura, la vârsta mari lor încercări dar și a potențelor maxime, C. Hamagiu se dăr uia profesiei de jurist. În 1922, el edita în calitate de director „Pandectele române” care, mereu reîmprospătate
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
și Bălăuca prima salvându-și onoarea cu ajutorul ipocriziei, cealaltă, mai sinceră, având de suportat sancțiunea moralei publice. 178 Aceasta a și fost, dealtfel, "scena" invocată de Iorga drept principal "argument" al respingerii candidaturii lui Lovinescu la Academie. A rămas celebră epigrama publicată în Cugetul clar, an I, nr. 5, 12 august 1936: "Pornograful Lovinescu,/Cu aceea ce a scris,/N-a lovit în Eminescu,/Ci, prin el, s-a sinucis". 179 Interesante mi s-au părut și observațiile Lăcrămioarei Petrescu privind
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
critică a unor scriitori și teoreticieni ai vremii, dintre care putem menționa pe Georges de Scudéry, care văd în text o încălcare a doctrinei clasice în câteva puncte esențiale. Pe de altă parte însă, numeroasele pamflete, foi volante, articole, stihuri, epigrame etc., care concretizează atacuri din ce în ce mai acide asupra autorului, sunt contrabalansate de succesul uriaș pe care îl are piesa la public. Acest contrast dintre receptarea confraților de breaslă total nefavorabilă și receptarea mai largă care aprobă prin aplauze și săli pline
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
retezarea trunchiurilor. Această atitudine insurgentă, justificată până la un punct de dorința de afirmare, nu putea rămâne fără răspuns din partea celor care încă mai apărau reduta, nu foarte de mult înălțată, a clasicismului. Astfel, lui Perrault i se răspunde prin două epigrame scrise de Boileau și puțin mai târziu prin Epistola către Huet a lui La Fontaine. Dar acesta nu reprezenta decât începutul. Gradat, taberele se conturează, se omogenizează și își delimitează în mod concret teritoriile. Alături de Boileau și La Fontaine, anticii
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de joyeuseté de mare finețe intelectuală. Elegiile lui Emil Brumaru nu sunt neapărat elegii; la rândul lor, texte care se numesc Baladă, Pastel, Imn, Romanță ori Idilă sunt niște variațiuni cu totul libere; un poem e Rugăciune, altul Bagatelă, altul Epigramă (în sensul elin, originar, de inscripție). Cutare Baladă cu ecouri barbiene e, în realitate, o "Vedenie" în sintaxă ermetică, minuțios încifrată. Balada poetului de duminică, suită de distihuri alerte, nu e deloc baladă, ci confesiune hilară: "Eu sunt poet de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
timpului. Cum arată în detaliile ei această viață filosofică? Ce se poate spune despre fiecare oră petrecută în această mănăstire păgână - din care creștinii se inspiră, mi se pare, în mai multe privințe? Philodem din Gadara este și autorul unor epigrame care ne informează asupra naturii acestui epicurism în carne și oase. Exercițiul poetic versificat are constrângerile sale, desigur, iar unii își imaginează numărul de picioare metrice ca fiind mai constrângător decât ideea. Poetica filosofului dovedește însă că fondul și forma
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Cu cine? Vom munci, bine, dar în ce chip? Care va fi subiectul muncii noastre? Dar obiectul? Ne vom și odihni, firește, dar în ce proporții? Ne vom distra, vom dormi, ne vom gândi și la trup, desigur, dar în ce măsură? Epigramele dau niște răspunsuri. Găsim în ele un elogiu adus plăcerii de a trăi, prieteniei, meselor luate în comun, femeilor și relațiilor cu ele - cele tinere, cele mai în vârstă, dar bine conservate, binecuvântate de zei, așadar... Este știut, de altfel
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în comun. Frugalitate a meselor, a vinurilor și a felurilor de mâncare - nici excesele luxului, dar nici afectarea sărăciei, o distanță potrivită între ostentația bogaților și cea a săracilor, aversul și reversul aceleiași medalii... 6 Plăcerea de a trăi. Două epigrame permit reconstituirea unor mese epicuriene. Nimic de-a face cu fileurile de urs, brânza cu vin fiert, capetele de melci, porcii umpluți cu caltaboși și cârnați, Priapii din aluat dulce, vinul de Falerne băut din cupe de argint masiv, totul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
învățăturile lui Epicur: ei le interpretează, le citesc, nu deformează gândirea Magistrului, ci îi ajustează ici și colo spiritul și litera. De unde și colecția de țiitoare a lui Philodem, care presupune satisfacerea unor dorințe naturale, desigur, dar nu și necesare. Epigramele stau mărturie: filosoful n-a suferit, nici nu și-a pierdut libertatea, el s-a ferit de pasiune și de nebunia pe care aceasta o presupune, a luat imediat ceea ce-i puteau oferi acele plăceri în măsura în care nu erau urmate de
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
idei frumoase: elegiacii romani își vor aminti de acest lucru - Horațiu, Catul, Tibul, Properțiu -, dar și Philodem, care scrie pentru protectorul său Piso un text politic în versuri, Despre foloasele pe care le poți obține de pe urma regelui după Homer, precum și Epigrame, sau Lucrețiu, care redactează cele șase cărți ale tratatului său De rerum natura în nu mai puțin de șapte mii patru sute cincisprezece decasilabi... Estetica lui Philodem se menține la egală distanță de două excese: cultul formei pure, fără nicio preocupare
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
2001, asupra problemei esteticii lui Philodem. Câteva extrase traduse, dar mai mult despre zei, muzică, retorică decât despre etică... Bibliografie exhaustivă a articolelor, adeseori în limbi străine, la pp. 393-407 - nici măcar zece articole despre Philodem scrise în franceză! Cele câteva epigrame pot fi găsite, împrăștiate, în volumele lucrării Anthologie grecque, Belles Lettres, Paris. Despre săpăturile arheologice de la Herculanum, o lucrare veche, dar care se citește ca un roman polițist: Vie, mort et résurrection d’Herculanum et de Pompéi de Egon Caesar
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Despre moarte (Philodem din Gadara) 234 Despre modurile de viață (Philodem din Gadara) 226 Despre prietenie (Cicero) 260 Despre semne (Philodem din Gadara) 243 Despre slaba constituție a lui Epicur (Metrodoros) 173 Discurs asupra originii inegalității dintre oameni (Rousseau) 283 Epigrame (Philodem din Gadara) 228, 231, 235, 242, 311 Epistole (Horațiu) 176, 234 Etica nicomahică (Aristotel) 103, 156, 158, 308 Fizica (Empedocle) 24 Fragmente postume (Nietzsche) 31 Georgicele (Vergiliu) 228 Hippias (Platon) 117 Istoria filosofiei (Philodem din Gadara) 242 Lysis (Platon
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Colecția Dicționar 21 GEORGE BĂDĂRAU este doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor și al Academiei de Științe, Literatură și Arte, Oradea (ASLA). A figurat în antologii cu poezii în limba română și în limba engleză, traduceri, epigrame, poeme în stil haiku și tanka. A primit premiul "Novalis" (Germania, 2003) pentru popularizarea marelui scriitor. Dintre volumele publicate, amintim: Insomnia ceasornicului (1987), Singurătatea clopotelor (1987), Fantasticul în literatură (2005), Modernismul interbelic (2005), Avangardismul românesc (2006, Editura Institutul European), Postmodernismul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cu o grimasa grotesca, "care numai râs nu este". Tangoul este un dans dramatic, că tot ce este porteno, în general, spune Sábato, iar, dacă uneori textul sau are umor, acesta are agresivitatea unui "bobârnac argentinian", în timp ce cuvintele sale sunt epigrame ce conțin ranchiuna și sarcasm sau au o latură de caricatură și ironie, dar în limitele aceleiași inimi triste și melancolice: "Zi, tu, dacă nu-ți vine să mori / Că din cauza ăluia / Am ajuns acum așa!"169 Locuitorul din Buenos Aires
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
1923 Ovid Densusianu -pe când, de exemplu cântecele lirice sau cele satirice vor putea să trăiască mai departe". „Ceea ce e sigur că vor trăi mai mult cred că sunt strigăturile, pentru că strigăturile au în ele mult spirit critic, sunt niște epigrame, niște satire improvizate ... ", argumentând că „tendința firească a românului e către satiră". Ovid Densusianu remarcă influența orașului asupra vieții culturale a mediilor sătești, în concluzie a literaturii culte asupra literaturii orale și de aici necesitatea logică a apariției cântecelor populare
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
Plotin cu Porfir. Nu în ultimul rând a compus Comentarii despre viața și scrierile unor retori ce au trăit în secolul ÎI după Christos sau la sfârșitul secolului I. Tot atunci, la doar șaisprezece ani, a tradus din limba greacă Epigrame umoristice și a început să lucreze la Fragmentele părinților greci.417 Până în anul primelor creații originale în versuri, 1817, Giacomo a dobândit, prin studiu neîncetat, asadar printr-un mare efort ce își va lăsa amprenta asupra constituției sale fizice, o
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
străvechi pe care autorul nostru le-a inclus în Studiu despre erorile populare ale anticilor.424 Probabil că deja cu un an înainte publicase un opuscul cu mici fragmente traduse din greacă, similare celor compuse cu ocazia ceremoniilor matrimoniale. Conținea epigrame umoristice, un fragment din Platon, o serie de ode anacreontice, o oda de Safo: Nerăbdarea.425 În anul următor, 1816, a tălmăcit prima carte a Odiseei și pe cea de a doua a Eneidei, Inscripțiile triopee grecești, micul poem pseudovergilian
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Sofocle. Din 1955, după o nouă ediție a poeziilor lui Catullus, intitulată simplu Canturile lui Catullus, Quasimodo s-a dedicat Metamorfozelor ovidiene (1959). Spre finalul vieții s-a întors la versurile grecilor pentru a tâlmaci fragmente din Iliada (1966) și epigrame din Antologia palatina. Criteriile de selecție care au stat la baza alcătuirii corpusului de opere destinate traducerii au fost, pentru ambii poeți, de factură personală și poate doar în cazul primelor tălmăciri leopardiene, dată fiind și vârstă fragedă a viitorului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
valențe multiple, integrând și o dimensiune decadento-simbolistă într-o ramă romantică, din care nu lipsesc accente clasiciste mai puțin evidențiate. Declinul fiziologic al poetului și finalul său tragic- mizerabilist impresiona opinia publică la sfârșitul secolului în așa măsură că o epigramă nefericită a adversarului său întru poezie, simbolistul Alexandru Macedonski, îi aducea acestuia o dizgrație aproape unanimă. Semnele aproprierii poetului ca figură simbolică se găsesc peste tot la sfârșitul secolului, iar întâlnirile întâmplătoare cu Eminescu sunt consemnate de contemporani mai tineri
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
să mă prezint de urgență la cabinetul directorului. La acea vreme, director era un evreu, Hari Rimmer, ca în majoritatea instituțiilor de învățământ, de altfel, asta până la căderea de la putere a Annei Pauker. Rimmer mă cunoștea destul de bine, deoarece scriam epigrame și făceam caricaturi la gazeta de perete. Spre știința tuturor, în clasa a X a l-am avut coleg pe Nicolae Labiș, cu care mă și împrietenisem. Deci, directorul s-a uitat la mine pe deasupra ochelarilor după care m-a
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
strivitoare pentru puterile unui om, devine în varianta Caragiale Magnum mophtologicum: "Și s-a pornit bătrînu-atunci La lucru cu ardoare. Dar, vai! păcat! s-a-nțepenit Cu limba în a mare." Aflat într-o îngrijorătoare bună dispoziție, Șerban Cioculescu apreciază că în epigrama citată "autorul dă un specimen foarte reușit al echivocului licențios"; mie mi se pare că avem în față o trivialitate (im)pură și simplistă, mai ales cînd Caragiale se înțepenește în nefericita formulă și o repetă în contexte care îi
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
ai epocii a fost un exemplu călăuzitor ("Cel mai rafinat om de spirit și de inimă al epocii literare din adolescență" T. Arghezi), pentru alții o enigmă ("Caragiale a fost un paradox" V. Eftimiu). Unii umoriști i-au închinat amicale epigrame, precum C. Pavelescu: "Iancu Luca Caragiale Îți dă berea pe măsură. Face și literatură... Însă nu face parale." Cu cei din afara profesiei sale, se pot decela relații de constrîngere ("Și așa toată ziua Caragiale ocăra elevii ca o adevărată mahalagioaică
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de Paște a întîmpinat rezistența nesemnificativă și fără urmări a lui D. Zamfirescu ("...după ce am isprăvit novela de citit, îmi simțeam mușchii obrazului strîmbați de dezgust") iar exercițiul dramatic 100 de ani va fi aruncat în uitare însoțit de o epigramă semnată Rică: "Veacul nostru-i o minune, Caragiale-o dovedește: Un veac timpul mi se pare Piesa pîn' se isprăvește." În prefața la ediția de opere din 1940, Șerban Cioculescu aprecia în Caragiale "un erou al lucidității, care și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
care este în viață la data elaborării scrisorii respective, care, oricum, este scrisă după 14 d.H. Destinatarul acestei ultime scrisori, în anul 16 d.H., era cu Germanicus în Germania, consacrând chiar una dintre epopeele sale acestuia; de asemenea, scria și epigrame care îi plăceau lui Marțial. Ovidiu însă, care în alt loc îl numește sidereus 235, epitet echivalent cu sublim 236, în scrisoarea dedicată în mod expres acestuia, nu se referă nici la eposul despre expediția în Germania, nici la epigrame
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
epigrame care îi plăceau lui Marțial. Ovidiu însă, care în alt loc îl numește sidereus 235, epitet echivalent cu sublim 236, în scrisoarea dedicată în mod expres acestuia, nu se referă nici la eposul despre expediția în Germania, nici la epigrame, ci la Teseida, epos de care se ocupa Albinovanus în 14 d.H., an în care Sulmonezul scria scrisoarea din Pont. Nici de-aici nu lipsesc versurile aluzive. După ce și-a exprimat încrederea că Pedo, în timp ce îl elogiază în versuri pe
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]