KorAP: Find »[drukola/base=exemplar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...73 74 75 ...242 >

6,049 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

trecerea de la virtual și amorf la formal. Am văzut că zeul Marduk a alcătuit Lumea din trupul unui monstru marin primodial, Tiamat. Victoria era repetată în chip simbolic, în fiecare an, pentru că Lumea se reînnoia în fiecare an. Însă actul exemplar al victoriei divine era repetat și cu prilejul oricărei construcții, pentru că orice construcție nouă reproducea Facerea Lumii. Acest al doilea tip de cosmogonie este mult mai complex, așa că ne vom mărgini să-l schițăm doar. Nu-l putem trece cu

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
a o reînnoi. Nimeni nu-și schimbă locuința fără o strângere de inimă, pentru că nu este ușor să-ți părăsești "lumea". Locuința nu este un obiect, o "mașină de locuit", ci Universul pe care omul și-l clădește imitând Creația exemplară a zeilor, cosmogonia. Orice construcție și orice inaugurare a unei locuințe noi echivalează într-un fel cu un nou început, cu o nouă viață. Și orice început repetă acel început primordial când a luat naștere Universul. Chiar în societățile moderne

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Lumea poate fi percepută ca lume ori Cosmos în măsura în care se înfățișează ca lume sacră. Orice lume este lucrarea zeilor, pentru că a fost creată fie direct de către zei, fie consacrată, deci "cosmicizată" de către oamenii care au actualizat prin mijloace rituale actul exemplar al Creației. Altfel spus, omul religios nu poate trăi decât într-o lume sacră, pentru că doar o asemenea lume participă la ființă, există cu adevărat. Această necesitate religioasă oglindește o sete ontologică nepotolită. Omul religios este însetat de ființă. Spaima

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
curat" și "sfînt", adică un timp care nu fusese încă folosit și uzat. Timpul însă renăștea, reîncepea, pentru că Lumea era creată din nou la începutul fiecărui An. Am văzut în capitolele precedente cât de important este mitul cosmogonic ca model exemplar al oricărui tip de creație sau de construcție. Cosmogonia înseamnă și creare a Timpului, ba mai mult: cosmogonia fiind arhetipul oricărei "creații", Timpul cosmic pe care cosmogonia îl face să țâșnească este modelul exemplar al tuturor celorlalte feluri de timp

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
important este mitul cosmogonic ca model exemplar al oricărui tip de creație sau de construcție. Cosmogonia înseamnă și creare a Timpului, ba mai mult: cosmogonia fiind arhetipul oricărei "creații", Timpul cosmic pe care cosmogonia îl face să țâșnească este modelul exemplar al tuturor celorlalte feluri de timp, adică al Timpurilor proprii diverselor categorii de făpturi care există pe lume. Altfel spus, pentru omul religios al culturilor arhaice, orice creație, orice existență începe în Timp: înainte ca un lucru să existe nu

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
marin). Nu este greu de înțeles de ce omul religios era urmărit de amintirea acestui Timp mitic, și de ce se străduia periodic să se întoarcă la el: in illo tempore, zeii ajunseseră la apogeul puterii. Cosmogonia este manifestarea divină supremă, gestul exemplar de putere, de îndestulare, de creativitate. Omul religios este însetat de real și încearcă prin toate mijloacele care îi stau la îndemînă să se așeze la izvorul realității primordiale, când lumea era in statu nascendi. Regenerarea prin întoarcerea la Timpul

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
comemorarea" unui eveniment mitic (și deci religios), ci reactualizarea acestuia. Timpul originii este prin excelență Timpul cosmogoniei, clipa în care a apărut realitatea cea mai cuprinzătoare, adică Lumea. Cum am putut vedea în capitolul precedent, cosmogonia slujește așadar drept model exemplar pentru orice "creație", orice fel de "facere". Din același motiv, Timpul cosmogonic slujește drept model tuturor Timpurilor sacre; pentru că, dacă Timpul sacru este acela în care s-au manifestat și au creat zeii, este limpede că Facerea Lumii este manifestarea

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
terapeutic de a-și relua existența de la capăt, de a se naște încă o dată. Concepția subiacentă acestor rituri de vindecare ar fi că Viața nu poate fi reparată, ci doar recreată prin repetarea simbolică a cosmogoniei, deoarece cosmogonia este modelul exemplar al oricărei creații. Putem înțelege și mai bine funcția regeneratoare a întoarcerii la Timpul originii dacă cercetăm mai în amănunt terapeutica arhaică, ca de pildă cea a populației tibeto-birmane nakhi, din sud-vestul Chinei (provincia Yunnan). Ritualul de vindecare constă de

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
anumite interdicții (tabuuri): zgomotul, jocurile, dansurile sânt cu desăvârșire oprite. Trecerea de la Timpul profan la Timpul sacru este marcată ritual de ruperea unui băț în două. Numeroasele ceremonii care alcătuiesc sărbătorile periodice și care nu fac decât să repete gesturile exemplare ale zeilor nu se deosebesc, în aparență, de activitățile firești: este vorba de repararea rituală a bărcilor, de rituri legate de cultivarea plantelor comestibile (yam, taro și altele), de refacerea sanctuarelor. În realitate, toate aceste activități ceremoniale se deosebesc de

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
că ele nu privesc decât anumite obiecte, care sânt într-un fel arhetipurile categoriilor respective, și prin aceea că se desfășoară într-o atmosferă impregnată de sacru. Într-adevăr, indigenii sânt conștienți că reproduc în cele mai mici amănunte actele exemplare ale zeilor, așa cum aceștia le înfăptuiseră in illo tempore. Astfel, omul religios devine periodic contemporan cu zeii, în măsura în care reactualizează Timpul primordial în care s-au înfăptuit lucrările divine. La nivelul civilizațiilor "primitive", tot ceea ce face omul are un model transuman

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Astfel, omul religios devine periodic contemporan cu zeii, în măsura în care reactualizează Timpul primordial în care s-au înfăptuit lucrările divine. La nivelul civilizațiilor "primitive", tot ceea ce face omul are un model transuman; chiar și în afara Timpului "festiv", gesturile sale urmează modelele exemplare hotărâte de zei și de Strămoșii mitici. Această imitație poate însă deveni din ce în ce mai puțin corectă; modelul riscă să fie deformat sau chiar uitat. Reactualizările periodice ale gesturilor divine, sărbătorile religioase au drept scop să-i învețe pe oameni modelele sacre

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
zeu și zeiță se petrece într-o clipă atemporală, într-un prezent veșnic; unirea sexuală dintre oameni, când nu este rituală, se desfășoară în durată, în Timpul profan. Timpul sacru, mitic, întemeiază și Timpul existențial, istoric, slujindu-i acestuia drept model exemplar. Altfel spus, totul există datorită ființelor divine ori semidivine. "Originea" realităților și a Vieții înseși este religioasă. Planta yam poate fi cultivată și consumată în chip "obișnuit" pentru că este cultivată și consumată periodic în chip ritual. Iar aceste ritualuri pot

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
putea aduce cu o respingere a libertății creatoare. Este vorba de fapt de o veșnică întoarcere in illo tempore, într-un trecut care este "mitic" și nu are nimic istoric. S-ar putea conchide că această eternă repetare a gesturilor exemplare dezvăluite de zei ab origine împiedică orice progres uman și paralizează orice elan creator. Concluzia este justificată, dar numai în parte, deoarece omul religios, chiar și cel mai "primitiv", nu se împotrivește progresului, în principiu, ci îl acceptă, atribuindu-i

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
primitive în decursul lungii lor istorii, ca un șir de revelații divine. Deocamdată nu interesează acest aspect al problemei. Importantă este înțelegerea semnificației religioase a repetării gesturilor divine. Pare destul de limpede că, simțind nevoia să reproducă la nesfârșit aceleași gesturi exemplare, omul religios dorește și încearcă să trăiască în preajma zeilor. Omul - contemporan periodic cu zeii Capitolul precedent, privitor la simbolismul cosmologic al orașelor, templelor și caselor, ne-a arătat că acesta se leagă de ideea unui "Centru al Lumii". Experiența religioasă

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
o adeziune totală la Ființă. Prin toate comportamentele sale, omul religios arată că nu crede decât în Ființă, că participarea sa la Ființă este asigurată de revelația primordială, al cărei paznic este. Miturile reprezintă totalitatea acestor revelații primordiale. Mit = Model exemplar Mitul relatează o întîmplare sacră, adică un eveniment primordial care s-a petrecut la începuturile Timpului, ab initio.10 Relatarea unei întîmplări sacre echivalează însă cu dezvăluirea unui mister, pentru că personajele mitului nu sânt ființe umane, ci zei sau Eroi

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
din plin. Este vorba, fără îndoială, de realități sacre, pentru că sacrul este realul prin excelență. Nimic din ceea ce ține de sfera profanului nu ia parte la Ființă, pentru că profanul nu a fost întemeiat ontologic de mit, nu are un model exemplar. Cum vom putea constata în cele ce urmează, munca agricolă este un rit dezvăluit de zei sau de Eroii civilizatori, fiind așadar un act real și totodată semnificativ. Într-o societate desacralizată, munca agricolă este un act profan, justificat doar

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
schimb, ceea ce oamenii fac din proprie inițiativă, fără a urma un model mitic, ține de profan, fiind așadar un lucru zadarnic și iluzoriu, prin urmare ireal. Cu cât omul este mai religios, cu atât are la îndemînă mai multe modele exemplare pentru comportamentele și acțiunile sale. De asemenea, cu cât omul este mai religios, cu atât este mai integrat în real, riscând mai puțin să se risipească în fapte neexemplare, "subiective" - în cele din urmă aberante. Există un aspect al mitului

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
este rodul unui preaplin. Zeii creează dintr-un exces de putere, dintr-o energie nestăvălită. Creația este rodul unui prisos de substanță ontologică. Din acest motiv, mitul care povestește această ontofanie sacră, această manifestare victorioasă a preaplinului ființei, devine modelul exemplar al tuturor activităților omenești: doar el poate dezvălui ceea ce este real, supraabundent, eficient. "Trebuie să facem ceea ce au făcut zeii la început", spune un text indian (Satapatha Brahmaña, VII, 2, I, 4). "Așa au făcut zeii, așa fac oamenii", adaugă

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
făcut zeii la început", spune un text indian (Satapatha Brahmaña, VII, 2, I, 4). "Așa au făcut zeii, așa fac oamenii", adaugă Taittriya Brahmaña (I, 5, IX, 4). Cea mai importantă funcție a mitului este deci de a "fixa" modelele exemplare ale tuturor riturilor și ale tuturor activităților omenești semnificative: hrană, sexualitate, muncă, educație etc. Comportîndu-se ca ființă umană pe deplin responsabilă, omul imită gesturile exemplare ale zeilor, le repetă acțiunile, fie că este vorba de o simplă funcție fiziologică, precum

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
5, IX, 4). Cea mai importantă funcție a mitului este deci de a "fixa" modelele exemplare ale tuturor riturilor și ale tuturor activităților omenești semnificative: hrană, sexualitate, muncă, educație etc. Comportîndu-se ca ființă umană pe deplin responsabilă, omul imită gesturile exemplare ale zeilor, le repetă acțiunile, fie că este vorba de o simplă funcție fiziologică, precum alimentația, ori de o activitate socială, economică, culturală, militară și așa mai departe. Numeroase mituri din Noua Guinee vorbesc despre lungi călătorii pe mare, oferind

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
a Creației. Anul este dimensiunea temporală a Cosmosului. La trecerea anului, se spune: "A trecut Lumea." Orice An Nou înseamnă repetarea cosmogoniei, recrearea Lumii și totodată "crearea" Timpului, regenerarea lui printr-un "nou început". Mitul cosmogonic slujește deci drept model exemplar pentru orice "creație" sau "construcție" și este chiar folosit ca mijloc ritual de vindecare. Devenind din nou, în chip simbolic, contemporan cu Creația, omul se întoarce la preaplinul primordial. Bolnavul se vindecă pentru că ia viața de la capăt, cu o încărcătură

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
pur". Experiența religioasă a sărbătorii, adică participarea la sacru, le îngăduie oamenilor să trăiască periodic în preajma zeilor. De aici decurge importanța capitală a miturilor în toate religiile premozaice, pentru că miturile povestesc despre gestele zeilor, iar aceste geste slujesc drept modele exemplare tuturor activităților omenești. În măsura în care îi imită pe zei, omul religios trăiește în Timpul originii, adică Timpul mitic, "ieșind" din durata profană pentru a se întoarce într-un Timp "imobil", "veșnic". Deoarece miturile alcătuiesc pentru el "povestea sfîntă", omul religios din societățile

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
își asumă o mare responsabilitate față de sine și față de Natură. Canibalismul ritual, de pildă, este urmarea unei concepții religioase tragice. Așadar, reactualizîndu-și miturile, omul religios se străduiește să se apropie de zei și să ia parte la Ființă; imitarea modelelor exemplare divine reprezintă dorința lui de sfințenie și în același timp nostalgia sa ontologică. În religiile primitive și arhaice, eterna repetare a gesturilor divine se justifică drept imitatio dei. Calendarul sacru reia în fiecare an aceleași sărbători, care comemorează aceleași întîmplări

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
deci reactualizarea aceluiași Timp sacru. Reactualizarea acelorași întîmplări mitice este speranța cea mai mare a omului religios, care-și regăsește cu fiecare reactualizare șansa de a-și schimba existența, de a o face asemănătoare modelului divin. Eterna repetare a gesturilor exemplare și eterna întîlnire cu același Timp mitic al originii, sanctificat de zei, nu implică pentru omul religios din societățile primitive și arhaice o viziune pesimistă asupra vieții; dimpotrivă, datorită acestei "eterne reîntoarceri" la izvoarele sacrului și ale realului, existența omenească

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
unele societăți mai evoluate, când elitele intelectuale se desprind treptat de tiparele religiei tradiționale. Sanctificarea periodică a Timpului cosmic se dovedește în acest caz inutilă și neînsemnată. Zeii nu mai sânt accesibili prin ritmurile cosmice. Semnificația religioasă a repetării gesturilor exemplare s-a pierdut. Or, repetarea golită de conținutul său religios duce în chip necesar la o viziune pesimistă asupra existenței. Când nu mai este un mijloc de întoarcere la starea primordială și de regăsire a prezenței tainice a zeilor, când

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]