6,056 matches
-
trăgaciurile“ întâmplătoare care pot determina acțiunile noastre finale, și care rămân opace în fața științei. După primele sale revărsări, George nu a mai vorbit mult despre trecut. E greu de spus în ce măsură ținuta lui actuală e instinctivă și în ce măsură e o fațadă deliberată (distincția e adeseori neclară). Pare mult îmbătrânit, părul i-a albit la tâmple, și îi tratează pe ceilalți cu o blândă și demnă condescendență. S-ar spune că joacă rolul cuiva care, după mulți ani de temniță grea, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îmi iau obișnuitul prânz, atât de gustos când ți-e foame. Cât de bune sunt feliile de salam țărănesc pe care mi le-a pus în pachet d.na Debard! Intre timp, mai apar turiști care privesc și ei curioși fațada acestei biserici, fac și fotografii și apoi pleacă. Mă cazez la casa pelerinului, lângă biserică, și când intru înăuntru revăd ceea ce am văzut și anul trecut în Spania: paturile supraetajate. Simt un fel de familiaritate cu aceste paturi și parcă
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
aproape cât un pârleaz, într-un gang întunecos din care, în numai câțiva pași ajungeai într-o curticică interioară. Iar acolo, printre zidurile blocurilor din jur, te-ai fi simțit ca pe fundul unui puț dacă n-ar fi fost fațada să-i zicem a blocului unde locuiau mătușă-mea Anamaria și unchiu-meu, prin nu știu ce minune luminată de soare la orele după-amiezii. Ce găseai în interiorul apartamentului era cu siguranță mai puțin plăcut. Iar de un cui bătut în rama ușii atârna
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
vedea așezat pe un piedestal înalt, aproape lipit de o teșitură a zidului școlii, înconjurat de un lanț greu și masiv de fier forjat. Peste drum putea să vadă clădirea cenușie cu un etaj a primăriei, chiar pe colț, cu fațada spre Strada Principală, și mai ales părculețul cu alei asfaltate, plin de umbră, din spatele primăriei. Începeau fiecare zi de școală cântând, în picioare, Imnul Regal. O, Doamne sfinte, Ceresc Părinte, Susține cu a Ta mână Coroana Română. Nelu Manolache nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nivel european. Apar primele edificii impozante în stil neoclasic, la modă în acea vreme, cu destinația precisă de a adăposti colecții reunite, reprezentative. Această arhitectură avea să fie rapid importată de către SUA, unde, după 1830 numeroase muzee vor copia plastica fațadelor, planul și elevația edificiilor europene. Spre deosebire de Europa, în SUA constituirea muzeelor devine posibilă atît prin inițiative private concretizate în trusturi care administrau patrimoniul, cît și prin ințiative ale statului, prima de acest fel fiind fondarea în 1846 a Smithsonian Museum
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
asiatică furau ochii lumii europene. Așa stând lucrurile, nu se putea ca Franța, în speță Trianonul, să treacă cu indiferență pe lângă șansa de a spori frumusețea deja creată de poporul său. Beneficiarul principal a fost Trianonul de porțelan, a cărui fațadă a fost îmbrăcată în faianță albă și albastră, ceea ce i-a conferit un pronunțat aer de pagodă. De dimensiuni mai modeste, pavilionul a fost integrat anexelor în care se preparau gustoasele mâncăruri din carne de vită, mai ales, dar și
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92341]
-
pentru familia regală. De pildă, nimeni nu avea voie să cineze împreună cu capul familiei și al țării, dacă nu avea încuviințarea prealabilă a acestuia. Noul Trianon e un palat ceva mai simplu, fără o amploare spectaculoasă. Nu are etaj, dar fațada lui, iscusit sculptată în piatră, se armonizează ideal cu pilaștrii din marmură de Languedoc. în centrul edificiului, un „peristyl” permite o priveliște splendidă asupra grădinii. Rareori, regele oferea în acest palat câte o cină. Interesul oaspeților era stimulat mai cu
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92341]
-
auzi un șuierat, ca de furtună, și un plânset gemut, ca de adâncă durere. Este plânsul lui Biscornet, care se amestecă cu zgomotul furtunii. Totul seamănă cu o rugă disperată pentru un suflet îndurerat. Iar dacă un fulger luminează palid fațada bisericii, se poate vedea, rânjind, diavolul din sculptură...
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
una din cele mai vechi de pe teritoriul Franței. Ea a fost întemeiată pe vremea arhiepiscopului Aubry, în anul 1211, ziua a șasea a lunii mai. Are o lungime de 149 de metri și o înălțime de 49 de metri. întreaga fațadă însumează 82 de metri. O vreme, lucrările au fost abandonate. Au fost reluate în anul 1240, iar în 1270 au fost încheiate. Cum se mai întâmpla câteodată în acele timpuri, un incendiu a distrus, în anul 1481, o parte a
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92340]
-
Agheasmă era obișnuit cu asemenea vorbe și tuși mai departe fără să-i pese de insulte, stînd În picioare lîngă grupul care mînca strîns roată. CÎnd Îi trecu accesul pentru cîteva clipe, slobozi un scuipat enorm care se lipi pe fațada casei. Pe urmă luă găleata de jos și i-o Întinse lui Julius. Nu! Nu! Terminați odată cu glumele! porunci meșterul, care făcea parte, Într-un fel, din conducere: stătea de vorbă cu inginerul și chiar cu arhitectul. — Nu mă bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
verde. Susan accepta orice propunere, da, darling, bună idee, Își scotea brațul pe fereastra camionetei care gonea nebunește, Îl Jntindea ca să simtă aerul călduț al nopții de vară, Își privea mîna scoasă afară, printre degetele desfăcute și Întinse vedea alergînd fațadele luminate ale caselor, Își trăgea apoi iute brațul Înapoi ca să nu se ridice mai departe În noapte la fel ca avionul, da, darling, bună idee. Se Întorcea să se dezvinovățească, să-i spună lui Bobby că e mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la aeroport, Își amintea atunci că de fapt nici nu-și luase rămas-bun de la Santiago și de la Lester, acum nu-și mai punea Întrebări fiindcă San Isidro, casele luminate Îi atrăgeau atenția unele după altele, Susan se uita În sus, fațadele Îi ascundeau cerul, dar un teren viran, un loc de casă nefolosit Îi Întuneca priveliștea, aducîndu-i În fața ochilor o bucată de noapte, o stea care dispărea iute, la fel ca mîna ei cu cîteva clipe În urmă În aerul călduț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și metafizice. O văd călcând strâmb în pantofii cu toc și arătând de parcă silueta ei ar fi fost ștearsă cu guma la întâmplare. Chiar în momentul când scriu rândurile astea o aud limpede cum spu nea, pe când treceam amândoi pe lângă fațadele colorate și porțile urbei ardelene: „Nu crezi că tot orașul ăsta e un joc al minții? Știi, pentru mine nimic nu contează, nimic nu există cu adevărat...“ Seara care cade Cu mulți ani în urmă am trăit o seară ciudată
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
se țineau de mână, fără să le pese de ce-aveau să spună colegii. Spre casă, înfruntau vijelia împreună. Căutau piațete ferite de vânt, unde ningea tăcut în lumina câte unui felinar. Se sărutau disperat, spri jiniți de câte-o fațadă de bloc vechi, pătrundeau în holuri întunecoase și, des cheindu-și hainele grele, simțeau iarăși cu degetele, ce-naintau tot mai mult pe sub haine, pielea fierbinte după care tânjeau atât, umezeala și dulceața și intimitatea trupurilor ado les centine. Nu mai
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
poate fi mai senin decât Alpii înzăpeziți pe care se proiectează spectral orașul? Și, mai ales, decât arhitectura lui riguroasă și clasică? În Torino poți merge zile-n șir fără să ieși de sub por ticuri: sunt kilometri de galerii tivind fațadele clădirilor pătrate și masive. Dar tocmai colonadele astea ce se pierd în perspec tive nesfârșite devin după o vreme... neliniștitoare, apăsătoare ca-n Chirico...“ Profesorul se-ntoarse spre mine și mă privi-n ochi: „Iar apoi, nu uita că aici
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
mea primăvară ca adolescent. M-aș fi topit și eu în turbioanele de praf, m-aș fi filtrat și eu prin frunzele ascuțite ale oleandrilor din curțile înguste. Eram îndrăgostit fără să știu de cine, toată ziua umblasem năuc privind fațadele acelea bătrânești și bălțile în care se reflecta cerul. Casele erau vechi și păreau părăsite, aveau ziare îngălbenite în loc de geamuri. Deodată mi-am dat seama că eram foarte aproape de ceea ce căutam: din fundul unei curți peste care se-ntindeau frânghii
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
magazine pustii de pe centură lăsau locul, după câteva cvartale, unor case victoriene de turtă dulce, cu verande de jur împrejur. Dincolo de ele se afla centrul cartierului vechi. Fantoma unui avanpost de prerie, de prin 1890, încă se mai deslușea pe fațadele de cărămidă pătrată ale magazinelor. Se lumina. Acum putea citi posterele din vitrinele magazinelor: Celebrate Freedom Rally; Corvette Show; Faith In Bloom Garden Tour. Trecu pe lângă ceva ce se numea The Runza Hut, un loc baricadat și întunecos, care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să pun respectiva placă de lemn pe burtă și să merg cu ea în echilibru, eventual să beau și o cafeluță în timpul plimbării. Fac haz de necaz, dar cu tine, Herr Doktor, simt nevoia să trec de acest haz de fațadă și să fiu sinceră : mă simt îngrozitor. Mă dor toate, am senzația că simt fiecare ligament cum se întinde și se chinuie să susțină această greutate, că oasele mele cedează, că le aud cum scârțâie și cum pârâie și cum
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
și de direct sub cerul strălucitor, În explozia și vraja anotimpului, Încît a distrus orice speranță și bucurie În inima celor care erau de față. Înaintam pe o străduță mizeră de la marginea cartierului de răsărit - o străduță plină Încă de fațadele aspre și colțuroase ale vechilor case de piatră care fuseseră cîndva, desigur, locuințele celor bogați, dar care acum se Înnegriseră de praful și funinginea anilor. Pe străzile acestea clocotește viața violentă și dezordonată a oamenilor cu ochi negri, fețe negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bolta Înghețată, scăldată Într-o lumină alb-albăstruie, cîțiva oameni stăteau Îngrămădiți pe trotuarul unei străzi cotite și derutante ce dă În Seventh Avenue, În apropiere de Sheridan Square. Oamenii stăteau În fața unei clădiri noi, aflate Încă În construcție, a cărei fațadă golașă, proaspătă se Înălța la distanță de cîțiva pași În lumina cenușie, lividă, aspră. LÎngă bordură, paznicul clădirii făcuse focul Într-un tomberon ruginit, iar acum focul strălucea, trosnea și șfichiuia aerul Înghețat cu flăcările sale și din cînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fragil era puternică și aproape materială. Parcă respira, parcă se transforma, parcă se mișca Încolo și Încoace pe o țesătură vrăjită, unduitoare, alcătuită din fire cristaline și luminoase, parcă dansa și clipea pe turlele uriașelor turnuri sclipitoare, pe tot Întinsul fațadelor arzătoare ale marilor clădiri, peste mulțimea fără număr ce forfotea și umplea neîncetat strada, scăldîndu-le În lumină și culori vii și pestrițe, de parcă lumina se reflecta Într-un lac de safir. De la un capăt la altul al străzii, cît vedeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și deasupra ei și rodește necontenit precum curgerea unui rîu În jurul BÎlciului. Așa că privind țesătura inutilă a acestei clădiri, În ziua aceea strălucitoare și știind că barele de oțel șlefuit, că blocurile netede de calcar care Îmbrăcau deja la bază fațada clădirii - și care În eleganța lor semănau cu șoldurile femeilor care se vor Împodobi În această clădire - fuseseră țesute cu măiestrie din firul ca de păianjen al rochiilor pariziene, fuseseră distilate din cele mai scumpe parfumuri ale lumii, modelate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a timpului celui Întunecat? Oare Garfield, Hayes și Harrison nu studiaseră legile În birouri Încărcate de un miros cafeniu Întunecat? Nu trecuseră pe sub ferestrele lor cai ce stîrneau nori de praf tropotind pe străzi neîngrijite, cu cocioabe și clădiri cu fațade false? Nu auziseră glasurile oamenilor hoinărind În căldura zumzăitoare? Oare nu auziseră glasurile pline, firești, ușor stridente, ale oamenilor de la țară și foșnetul unei rochii de femeie și liniștea Încărcată de așteptare, glumele obscene rostite Încet și furișat urmate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zbuciumată și de mișcare, de amiază și de trudă voioasă, imaginea ta strălucește veșnic În inimile noastre și ne-ndreptăm spre tine! — Stradă a dimineții, stradă a speranței! au strigat ei. Stradă scăldată În răcoare, În lumina piezișă, stradă cu fațade Înalte și adîncă umbră albastră, stradă scăldată În aerul mișcător al dimineții poleind valurile, stradă cu docuri vechi și ruginite, pe unde bacul teșit intră spumegînd, Împovărat de un zid de fețe mici și albe, ce privesc fix, atent, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care pleca. ... Când dădură colțul, el și Enin, Gosseyn înregistră prima imagine directă, pe care o zărea acest corp, a Institutului de Semantică Generală - sau, mai bine zis, a ceea ce rămăsese din el. Ceea ce văzu era o clădire cu o fațadă rectangulară care lăsând deoparte aspectul de ruină, ar fi putut fi rămășițele unei clădiri de bancă de tip vechi. Apropiindu-se, Gosseyn văzu că aspectul era de fapt dat de uzură. Cum știa că fațada decorativă fusese distrusă prin forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]