1,925 matches
-
carnavalul, concursul, marfa, piața, agentul, tehnica, universul, Luna, Marte, timpul, veșnicia, timpul liber, filmul, eroul, internetul, socializarea, Dumnezeu etc). Aparent, nimic nou sub soare, căci și până acum ideologia a produs această substituție a unui lucru ca atare, a unei ființări propriu-zise, cu simbolul său, cu un lucru public, care, deși nu este ființare propriu-zisă, a suportat părtinirea, ordonarea și autorizarea, adică timporizarea secundă, dar pe care ideologia îl propune spațiului public ca și cum ar fi un lucru adevărat; de asemenea, dintotdeauna
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filmul, eroul, internetul, socializarea, Dumnezeu etc). Aparent, nimic nou sub soare, căci și până acum ideologia a produs această substituție a unui lucru ca atare, a unei ființări propriu-zise, cu simbolul său, cu un lucru public, care, deși nu este ființare propriu-zisă, a suportat părtinirea, ordonarea și autorizarea, adică timporizarea secundă, dar pe care ideologia îl propune spațiului public ca și cum ar fi un lucru adevărat; de asemenea, dintotdeauna ideologia nu a creat conștiința acestei substituții. Desigur, numai că a lipsit ceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unei comunități, de aici faimosul fenomen al "imperialismului cultural". Însușirile culturale erau prezente, în formele mai vechi ale ideologiei, dar nu ele constituiau temeiul, ci doar cele "naturale". Lista lungă a simbolurilor nereflexive, precum și coincidența nominală dintre acestea și anumite ființări veritabile, care se află în mod "natural" în orizonturile de viețuire omenească, în unitățile de viață umană, pot conduce către confuzii în privința conținutului ideologiei ca ipostază desăvârșită a dictaturii judicativului și conținuturile celorlalte ipostaze ale acesteia, logica, filosofia, știința. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa în ființa proprie. Cum s-ar putea întâmpla aceasta, de vreme ce ideologia justifică o excelență? Tocmai datorită acestui fapt, singura așteptare legitimă a noastră față de ea se referă la autorizarea îndepărtării din spațiul public a unor identități trecute, a căror ființare s-a consumat, fără a mai exista putința retimporizării lor. Desigur, pe acest temei, ea poate conlucra cu alte forme ale discursului în sensul constituirii altor identități în spațiul public, pe fundamente culturale. Tăcerea, afirmam, nu este compatibilă cu discursul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorbi fără încetare, elogiind "partea" noastră, și a făptui după o gândire ce și-a proiectat faptele doar după comandamentele dictaturii judicativului? Consecința directă a dominației judicativului constitutiv în planul cunoașterii de sine a omului este diferențierea acestuia față de celelalte ființări prin câteva trăsături "specifice". Acest fapt simplu, al diferenței dintre om și celelalte ființări, are rol "constitutiv" pentru întregul mod uman de a exista, inclusiv pentru cunoaștere și pentru recunoașterea de sine a omului. Pentru a ne cunoaște, de pildă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a proiectat faptele doar după comandamentele dictaturii judicativului? Consecința directă a dominației judicativului constitutiv în planul cunoașterii de sine a omului este diferențierea acestuia față de celelalte ființări prin câteva trăsături "specifice". Acest fapt simplu, al diferenței dintre om și celelalte ființări, are rol "constitutiv" pentru întregul mod uman de a exista, inclusiv pentru cunoaștere și pentru recunoașterea de sine a omului. Pentru a ne cunoaște, de pildă, noi ne raportăm întâi, într-un mod "natural", la celelalte ființări, nu la noi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
om și celelalte ființări, are rol "constitutiv" pentru întregul mod uman de a exista, inclusiv pentru cunoaștere și pentru recunoașterea de sine a omului. Pentru a ne cunoaște, de pildă, noi ne raportăm întâi, într-un mod "natural", la celelalte ființări, nu la noi înșine; ajungem și la noi înșine, dar printr-un demers ulterior; la fel ajungem și la Tot, la universal, la ființă (Fiu), la divin, care, în ciuda constituirii lor obiectuale prin timporizări "subiective", sunt luate ca și cum ar fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fel ajungem și la Tot, la universal, la ființă (Fiu), la divin, care, în ciuda constituirii lor obiectuale prin timporizări "subiective", sunt luate ca și cum ar fi străine de noi înșine. Maniera aceasta de a ne raporta la noi înșine prin intermediul altor ființări și nu prin mijlocire de sine, cum ar spune Hegel, sau prin mijlocirea universalului, a ființei, cum gândesc Kant, Heidegger ș. a., transformarea ei în metodă de existență, a făcut cu putință, de exemplu, ideea descendenței animale a omului: care are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ideii, însuși judicativul-constitutiv, nu poate fi reevaluat? Și nu-i putem cerceta condițiile posibilității sale? În consecință, nu am putea privi ideea însăși ca un fapt secund al cunoașterii de sine, care ar semnala unele asemănări și deosebiri între două ființări, omul și animalul? Fără îndoială, toate acestea pot deveni accesibile unei cercetări, dar numai dacă sunt relaxate condiționările "ideologice". Șansele acestei cercetări vor fi ele însele evaluate în cele ce urmează, tematizând problema modalităților de gândire, rostire și făptuire proprii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
survenirea viitorului prin a doua timporizare timpul se prezentuiește, iar celelalte două momente ale sale "se concentrează" ele însele în fenomenul prezentuirii timpului. De aceea capătă preeminență, din perspectiva acestor fenomene, aspectul pragmatic al gândirii, rostirii și făptuirii, iar timpul, ființare el însuși, nu un substitut al ființei, își ascunde puterea de sens judicativ de a în-ființa, timporizând (în sensul primei timporizări). Se poate crede că tot ce se constituie în orizontul judicativului se mișcă în acest sens pragmatic, al actelor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și pentru a le reconfigura apoi după fel de fel de criterii, diferite de regulile stricte ale judicativului, deși ele au devenit "ceva", într-o primă instanță, tocmai datorită regulilor de constituire judicativă. Părtinirea survine pe un fond alcătuit din ființări, într-o "lume", în așa fel încât, sub un motiv oarecare, una dintre părți este privilegiată. Părtinirea presupune, cum e firesc, privilegiu: acesta reprezintă scopul pentru care se produce părtinirea, prin urmare face parte din "firea" acesteia. Ea nu este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așa fel încât, sub un motiv oarecare, una dintre părți este privilegiată. Părtinirea presupune, cum e firesc, privilegiu: acesta reprezintă scopul pentru care se produce părtinirea, prin urmare face parte din "firea" acesteia. Ea nu este ceva anume, adică o ființare oarecare intrată într-o relație cu altă ființare; ea este un act. Dar, ca act din orizontul judicativului, nu ar fi posibilă fără un suport, adică fără un substrat care să o susțină: acesta este chiar partea privilegiată; privilegiul, prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dintre părți este privilegiată. Părtinirea presupune, cum e firesc, privilegiu: acesta reprezintă scopul pentru care se produce părtinirea, prin urmare face parte din "firea" acesteia. Ea nu este ceva anume, adică o ființare oarecare intrată într-o relație cu altă ființare; ea este un act. Dar, ca act din orizontul judicativului, nu ar fi posibilă fără un suport, adică fără un substrat care să o susțină: acesta este chiar partea privilegiată; privilegiul, prin urmare, exprimă o reciprocitate legată de însăși "rațiunea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar nu în sens în-ființător: este vorba, totuși, despre un act; timpul nu în-ființează ceva care, astfel, este părtinirea; el intervine, timporizându-se pe sine (totodată, cum știm, și subiectul și predicatul, care dobândesc, astfel, sensuri noi), totuși neintrând în condiția ființării timporizate, în-ființate, ci devenind el însuși o ființare. În felul acesta doar este posibilă timporizarea unui act, care nu are stabilitate temporală, dar care nu se poate petrece fără susținere temporală, așadar "ființătoare". Caracterul ontologic al părtinirii devine limpede acum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre un act; timpul nu în-ființează ceva care, astfel, este părtinirea; el intervine, timporizându-se pe sine (totodată, cum știm, și subiectul și predicatul, care dobândesc, astfel, sensuri noi), totuși neintrând în condiția ființării timporizate, în-ființate, ci devenind el însuși o ființare. În felul acesta doar este posibilă timporizarea unui act, care nu are stabilitate temporală, dar care nu se poate petrece fără susținere temporală, așadar "ființătoare". Caracterul ontologic al părtinirii devine limpede acum: dar este vorba despre un caracter indirect, adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
efect privilegierea părții care primește această energie a actului înființător, nu poate fi timporizată niciodată, chiar dacă ea este "ceva": de fapt, ea nu este altceva decât puterea de înființare a agentul în-ființător, timp care în-ființează, atâta vreme cât timpul însuși este "această" ființare, fapt-de-a-fi-"acesta". Părtinirea privilegiantă scoate timpul din funcțiunea sa în-ființătoare, timporizarea căpătând sensul de înființare de sine. Această substituție de funcții este asociată, firesc, cu resemnificarea celor două elemente ale judecății, subiectul și predicatul. Sensurile lor noi sunt deosebit de importante
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de funcții este asociată, firesc, cu resemnificarea celor două elemente ale judecății, subiectul și predicatul. Sensurile lor noi sunt deosebit de importante pentru fenomenul substituirii timpului cu părtinirea, în funcția de agent al înființării. Pentru că, astfel, părtinirea care presupune, ca act, ființare, mai bine zis, ființări are o legătură directă cu ceea-ce-este. E drept, înființarea pe care părtinirea o provoacă nu este o în-ființare propriu-zisă, ci o "privilegiere" a unei ființări, o alegere, dintr-o mulțime, a unei ființări anume, căreia îi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
firesc, cu resemnificarea celor două elemente ale judecății, subiectul și predicatul. Sensurile lor noi sunt deosebit de importante pentru fenomenul substituirii timpului cu părtinirea, în funcția de agent al înființării. Pentru că, astfel, părtinirea care presupune, ca act, ființare, mai bine zis, ființări are o legătură directă cu ceea-ce-este. E drept, înființarea pe care părtinirea o provoacă nu este o în-ființare propriu-zisă, ci o "privilegiere" a unei ființări, o alegere, dintr-o mulțime, a unei ființări anume, căreia îi cedează energie: o energie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de agent al înființării. Pentru că, astfel, părtinirea care presupune, ca act, ființare, mai bine zis, ființări are o legătură directă cu ceea-ce-este. E drept, înființarea pe care părtinirea o provoacă nu este o în-ființare propriu-zisă, ci o "privilegiere" a unei ființări, o alegere, dintr-o mulțime, a unei ființări anume, căreia îi cedează energie: o energie de act. Odată survenit primul act al părtinirii, în modul cel mai "natural" cu putință, după prima timporizare, în întregul orizont al gândirii, rostirii și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
presupune, ca act, ființare, mai bine zis, ființări are o legătură directă cu ceea-ce-este. E drept, înființarea pe care părtinirea o provoacă nu este o în-ființare propriu-zisă, ci o "privilegiere" a unei ființări, o alegere, dintr-o mulțime, a unei ființări anume, căreia îi cedează energie: o energie de act. Odată survenit primul act al părtinirii, în modul cel mai "natural" cu putință, după prima timporizare, în întregul orizont al gândirii, rostirii și făptuirii judicative, părtinirea își impune "regula". Oriunde vor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Oriunde vor fi părți ale unui întreg, părtinirea va interveni în sens evaluator, plin de corectitudine, desigur pentru a dărui privilegiu unei părți. Act fiind, părtinirea nu poate fi, cum precizam, în afara unei prezentuiri: desigur, este vorba despre prezentuirea unei ființări și a întregului din care ea face parte. Sensul acesteia, prin actul părtinirii, este acela al privilegiului. Dar acest sens nu ar avea nici un fundament dacă ființările nu s-ar (re)ordona în funcție de partea privilegiată, care, acum, poate lucra în numele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi, cum precizam, în afara unei prezentuiri: desigur, este vorba despre prezentuirea unei ființări și a întregului din care ea face parte. Sensul acesteia, prin actul părtinirii, este acela al privilegiului. Dar acest sens nu ar avea nici un fundament dacă ființările nu s-ar (re)ordona în funcție de partea privilegiată, care, acum, poate lucra în numele întregului său. Oriunde se ivește actul de părtinire, trebuie să se ivească și acela al ordonării. Într-un fel, acestea sunt simultane. Oricum, sunt astfel din unghi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ordona în funcție de partea privilegiată, care, acum, poate lucra în numele întregului său. Oriunde se ivește actul de părtinire, trebuie să se ivească și acela al ordonării. Într-un fel, acestea sunt simultane. Oricum, sunt astfel din unghi formal, pentru că timpul prezentuiește ființarea privilegiată și întregul ei, privilegiul intrând în sens numai într-o mulțime ordonată de ființări, care, datorită relațiilor de privilegiere a unei părți, poate fi numită structură. Orice structură este o mulțime ordonată de elemente, unul dintre ele având "privilegiul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de părtinire, trebuie să se ivească și acela al ordonării. Într-un fel, acestea sunt simultane. Oricum, sunt astfel din unghi formal, pentru că timpul prezentuiește ființarea privilegiată și întregul ei, privilegiul intrând în sens numai într-o mulțime ordonată de ființări, care, datorită relațiilor de privilegiere a unei părți, poate fi numită structură. Orice structură este o mulțime ordonată de elemente, unul dintre ele având "privilegiul" de a lucra în numele întregului. Se întâmplă astfel și într-o structură logică cum deja
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
devin ceva prin chiar actul părtinirii, ceea ce înseamnă că actul propriu-zis al timporizării lor, adică al în-ființării (constituirii) lor, presupune intervenția părtinirii. Dar aceasta nu este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care acum este timporizată, în-ființată, prin urmare, și privilegiată sau neprivilegiată. Odată produsă însăși părtinirea, cu rostul său de a privilegia o parte, ordonarea este și ea în act: consemnează ivirea privilegiului și are așezată deja
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]