3,170 matches
-
treacă încet peste fruntea, obrajii și buzele ei. — Ești frumoasă, zise. Ea zâmbi, încurcată, și-și potrivi șuvițele negre pe după urechi. Apoi tăie mititeii în bucăți mici, la fel și pâinea, le mânji cu muștar și, înainte de a apropia de flăcău farfuria garnisită așa, luă pentru sine o bucată și o înfulecă. — De ce nu mă dădăcești și pe mine așa ? întrebă, mieros, Costică Ologu, privind cum femeia îi ține lui Coltuc bucata la gură, apoi îi scutură, de pe bărbie, firimiturile. — Eu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
simți cel dintâi parfumul care se prefira înaintea ei ca un sunet de flaut. Ologu se trase un pas - singurul pe care îl avea - înapoi, cât pe ce să se încurce în cârje și să cadă. Ea se opri în fața flăcăului. — Fiecare dintre noi are publicul lui, explicase Fane Chioru, de cum se întâlniseră. Unora le e milă de orbi și nu pot să sufere șchiopii, zic că ologul e omul dracului. Altora, care au vreun șchiop pe-acasă sau chiar ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
au câte un beteșug încovrigat și ascuns în ghete, li se rupe inima de mila lor și se uită la noi, orbii, chiar dacă avem ochii goi și străvezii și uscați de pește mort, ca la niște prefăcuți. Cât despre tine, flăcăule, nu știu ce să zic. O fi ceva și cu ăia ca tine, altfel n-ar așeza lumea pe socluri tot felul de statui fără picioare și brațe. — Lui o să le fie mai ușor să-i facă bustul, spusese Costică, dezgolindu-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încheieturile îl ardeau. Mâna uriașă continua să-l strângă de gât. — Cine te-a adus aici, mă ? Coltuc încercă să scoată o vorbă, dar prin menghina degetelor celuilalt nu ieși niciun sunet. — Îl aduce soru-sa dimineața, răspunse Ologu, văzând cum flăcăul se înroșește, cu ochii holbați, de strânsoare. — Soru-ta, ai ? Și cu cine lucrează soru-ta ? — Cu nimeni, interveni orbul. Îl aduce că n-au din ce trăi... sunt oameni necăjiți... — Zău, cârtiță ? N-au din ce trăi... Și, dacă toți care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aicea numai eu n-am din ce trăi. Eu și oamenii mei... N-ai decât să n-ai din ce trăi unde vezi cu ochii. Ai înțeles, bâzdâganie ? Vlăjganul din fața lui desfăcu încet menghina și, totodată, marginile tolbei de la gâtul flăcăului. Ia să vedem ce-ai aici, spuse, răscolind. Nu-i rău, pentru un începător. Poate o să lucrezi pentru mine, într-o zi. Să-i spui soru-tii să mă caute. Jucă portocala în palmă, sub ochii îngroziți ai flăcăului care nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de la gâtul flăcăului. Ia să vedem ce-ai aici, spuse, răscolind. Nu-i rău, pentru un începător. Poate o să lucrezi pentru mine, într-o zi. Să-i spui soru-tii să mă caute. Jucă portocala în palmă, sub ochii îngroziți ai flăcăului care nu învrednicise cu nicio privire mărunțișul îndesat în buzunare, dar privea disperat la portocală. — Bine, încheie vlăjganul, punându-i înapoi portocala. Pe asta du-i-o soru-tii, spune-i că e din partea mea. Cum ziceai c-o cheamă ? Coltuc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că vocea lui nu e a lui, ci cea de demult, care tulburase apele hrănitoare, și că pe umeri poartă un alt cap, care nici nu are nevoie de trăsături pentru a fi înspăimântător. Și, mai ales, lovind peste încheieturile flăcăului, cu plesnituri surde și îndesate, chircindu-i dureros trupul din trup, Golea avea, cu siguranță, dreptate, răcnind furios în fața tolbei răsturnate din care nu se rostogoli decât un colț de pâine uscată : — De nimic nu e bun ! Niciun sfanț, nicio
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Băteau clopotele cele mari de la Mitropolie. Ologu se propti în subsuori pentru a-și face câteva cruci largi, cu ochii spre cer. Coltuc încropi și el cu limba trei cruci în cerul gurii. — Eu nu mă duc la biserică, zise flăcăul. Mergeam, când eram mai mic, dar lumea se uita urât la mine, credea că intru ca să cerșesc. Și atunci i-am zis soru-mii că mai bine nu... — Asta așa e, încuviință Ologu. Betegii se opresc în prag. În biserică au
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu palmele larg desfăcute. Pentru Coltuc, rămas într-o parte și simțind în gură gust de pământ amestecat cu sângele buzelor strivite de blacheurile bocancilor, lumea se străduia să se întregească. Aerul se umplu de o mireasmă vie, pe care flăcăul o recunoscu imediat. O mână moale îl prinse de umăr și îl întoarse cu fața în sus. Ea îi culese cu băgare de seamă câteva fire de iarbă uscată de pe obraz și-i scutură părul de țărână. Coltuc zâmbi, pierdut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i și chiorului ăstuia ciomagul, să nu mai umble în patru labe și cu limba scoasă. Panselia nu se încumetă să-l lase așa pe Coltuc, își sumese fustele colorate, netezi o margine, o muie în gură și îi șterse flăcăului sângele uscat din colțul buzelor. Dar cum era peste puterile ei să-l ridice, să-l așeze pe căruț și să-l proptească-n chingi, alese să-l asculte pe Ologu. Îl apucă de subțiori și îl priponi de stâlp
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
reteză Panselia, cu vocea ei trecută prin spărgătorul de nuci. Vezi că-ți bag cârja-n cur de-o să alergi pe-aicea ca o cometă... Orbul își primi bastonul, se propti în el și, călăuzit de femeie, apucă de umeri flăcăul, săltându-l pe cărucior. Ologu privi spre poalele dealului, acolo unde oamenii primarului încărcau ceaunele în camionul Jandarmeriei și se pregăteau de plecare. Mulțimea rămase stingheră, unii boscorodiră pe seama primarului, care putea să le împartă mai mult într-o zi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
când îi văzu, înălțându-și capetele peste uluci. Dar și mai tare se sperie când orbul trase căruțul și, pe lângă stâlpul porții, se iți fața plină de sânge închegat a lui Coltuc. Nu se mai osteniră să povestească, socotind că flăcăul o va face de-a fir-a-păr, nu acceptară decât câte o felie de pâine muiată în ulei și se depărtară cu țopăiala unuia și încetineala celuilalt, sporovăind despre păcatele acestei lumi pe care ei, cerșind, trebuie să le ia asupră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
toți îl priviră nedumeriți. Atâta tăcere, încât se auzeau măruntaiele gunoaielor, desfăcându-se, și buzele celor doi puști sugând din punga de aurolac. Ceea ce îi aminti lui Calu că el e șeful. — Puțică ! strigă. Ia fă-te-ncoa’ ! Cei doi flăcăi se înfățișară, ținând, fiecare, de câte un colț al pungii. — E vremea să ghiojdim, hotărî lipițanul, făcând, cu palma, un semn pe orizontală și tăindu-și burta cam pe unde ar fi fost îmbinarea dintre om și cal, dacă el
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu precizie, încât se putea lua la întrecere cu ceasul cel mare. Tamburul-major îi numără în palmă destui bani cât să meargă în capitală și să ia un bilet până la graniță, la trenul de argint. «Vreau să știu !», îi spuse. Flăcăul își scoase din dulap hainele noi, merse la capătul celălalt al Străzii Mari, unde era șoseaua, și făcu semn unei mașini. Ajunse în capitală. Își luă bilet și așteptă, cu inima cât un purice. Trenul de argint trase încet la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai văzut vreodată ! Haide, repede, să lăsăm în jos geamurile, fără să ne aplecăm în afară. E destul o fluturare de mână sau o floare, dacă aveți, o hârtie pe care să scrieți câteva vorbe măgulitoare, aruncată ghem spre peron. Flăcăul spuse în gând toate astea, trecând pe culoare. Nimeni nu ieși pe coridor, să arunce pe fereastră măcar o privire. Cine vorbise până atunci vorbea mai departe. Cine citise întorcea paginile tacticos. Iar cine moțăia continua să moțăie liniștit. Vă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
departe. Cine citise întorcea paginile tacticos. Iar cine moțăia continua să moțăie liniștit. Vă rog, îi implora el mut, auzind cel de-al doilea semnal. Mai erau doar câteva secunde. Pe fereastră se zăreau gara și peronul, viu, multicolor. Dar flăcăul era singurul care le vedea. Observă semnalul de alarmă la capătul culoarului. Alergă, cu ochii în lacrimi și brațul întins, să pună capăt acestei nedreptăți. Dar controlorul îi răsări în față tocmai atunci și-l salută, cu mâna la cozoroc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dar controlorul îi răsări în față tocmai atunci și-l salută, cu mâna la cozoroc. Îi ceru biletul și-i mulțumi, trecând mai departe. Curând gara se pierdu în zare și Marșul lui Radetzky rămase doar el biruitor sub arcade. Flăcăul căută un loc, la întâmplare, și se așeză. Nimeni nu-i înțelese tulburarea și nici nu-l întrebă ceva. Cadetul plânse, plânse întruna, până când, băiat tânăr, adormi. Îi trebuiră două zile să ajungă înapoi acasă. Nu mai era flăcăul care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
arcade. Flăcăul căută un loc, la întâmplare, și se așeză. Nimeni nu-i înțelese tulburarea și nici nu-l întrebă ceva. Cadetul plânse, plânse întruna, până când, băiat tânăr, adormi. Îi trebuiră două zile să ajungă înapoi acasă. Nu mai era flăcăul care plecase. Acum era un bărbat în toată puterea. Nu mai plângea, îl durea sufletul, dar învățase să-și ascundă lacrimile. Și mai învățase, tot gândindu-se la ce s-a întâmplat, și alte lucruri. Cum ar fi, de pildă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că, atunci când ești întrebat, e mai bine să alegi, dintre ele, nu răspunsurile adevărate, ci pe cele folositoare. Tamburul-major l-a primit în camera unde se aflau doar ei doi și instrumentele micii fanfare. L-a măsurat din priviri pe flăcăul devenit bărbat în toată firea. «Ai fost ?», l-a întrebat. Cadetul a privit la toba cea mare pe care răspunsul lui ar fi putut-o face să tacă pentru totdeauna. A încuviințat. «Povestește !», i-a cerut tamburul-major. Atunci i-a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o auzeau, dar ale cărei vigoare și plinătate le percepeau din gesturile ample ale tamburului-major. Bătrânul se emoționă. Îi chemă pe ceilalți și cu toții, cornii, fagoții, clarinetele, fligornurile, trombonul, oboaiele și toba cea mare, ascultară povestea, la rândul lor. Apoi, flăcăul devenit bărbat, căci acum deosebea între răspunsuri pe cele folositoare, a spus din nou, de pe scena teatrului, tuturor celor care veniseră să-l asculte, povestea trenului argintiu, privit dinăuntru. În fața mulțimilor înduioșate, tamburul-major a adăugat : «Am condus fanfara aceasta mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
însă este că un asemenea interes s-a născut în jurul meu. N-aș fi crezut. În fine, vom mai vorbi. Tudorel, în afară de lectura asiduă a jurnalelor, făcea anchete stăruitoare printre oameni, întrebîndu-i despre satele din jur, de preoți, de învățători, flăcăi și luîndu-și însemnări pe un fel de hărți rudimentare. Nu numai atât, dar se părea că are cunoștințe în partea locului, din moment ce se informa de cutare sau cutare. Pe baza informațiilor, începu să cutreiere regiunea, sub motiv de a se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
meargă însuși la oraș spre a alege o dată pentru totdeauna unele materiale asupra cărora oamenii nu puteau decide. Când trecu în căruță, i se păru că vede de cealaltă parte a apei, rezemat de parapet, pe Doru împreună cu câțiva oameni, flăcăi după toate aparențele, toți cu cizme. Nu mi-am închipuit ca acest băiat să fie așa de sociabil", gândi el. G. Călinescu În altă zi, fiind duminică, Ioanide fu poftit la masă în vale de pietrar. Doru ceru îngăduința de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mult umilit de vitregia partidelor politice. "Acuzatul" (?!) are frumusețea aspră a voinicului, nu efeminarea dulceagă a generațiilor culcate în puf. Fața lui bătută de soare evocă secerișurile și vânturile drumurilor de țară, vocea lui e bărbătească și hotărâtă ca a flăcăilor încercați în lupta cu glia" etc. Gazeta defavorabilă scria însă așa: "Procesul ale cărei dezbateri le publicăm dezvăluie o tristă mentalitate, strecurată în sufletul unor tineri, prin înrîurirea unor agenți provocatori și a oamenilor politici lipsiți de răspundere. O eră
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Acuzatul: Revolverul meu nu este de acest calibru. Președintele: Unde ai aruncat revolverul? Avocatul: Insinuați, domnule președinte. Acuzatul: N-am aruncat revolverul, l-am uitat într-o comună, am spus în declarații. A fost nuntă și l-am împrumutat unui flăcău. Președintele: De ce umbli cu revolver? Acuzatul: Am autorizație, căpătată desigur în urma unei serioase motivări. Președintele: Martorul spune că te îndepărtai de locul omorului. Acuzatul: Martorul, presupunând că m-a văzut într-adevăr într-un moment al mișcărilor mele, nu greșește
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o pocnitură de revolver, m-am ferit, luînd-o câțiva pași înapoi pe șosea, pe lângă gard, temîndu-mă de vreun atac din partea G. Călinescu oamenilor subprefectului, în scopul de a împiedica venirea la vot a alegătorilor. Pe urmă m-am reîntors. Președintele: Flăcăii cu căruța care au tăiat drumul subprefectului îți erau cunoscuți? Acuzatul: De ce-aș tăgădui? Îi cunoșteam foarte bine. Ăsta nu e un motiv să se creadă că accidentele lor au vreun raport cu faptul de a ne cunoaște. Președintele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]