2,575 matches
-
am zis eu, i-am dat două palme și am plecat...”. Din spusele inculpatei reiese că în urma discuțiilor cu victima vizavi de cele întâmplate s-a ajuns la ceartă, totul terminându-se prin pedepsirea victimei. Inculpata revine în propria-i garsonieră și are mustrări de conștiință, regretând cele întâmplate: Ce oi fi având cu femeia, dă-l dracului de vagabond, am făcut câte o cafea, aveam un pic de lichior și am trimis fata să o invite pe O. pentru a
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
de vagabond, am făcut câte o cafea, aveam un pic de lichior și am trimis fata să o invite pe O. pentru a-i cere scuze și pentru a o trata cu o cafea și un lichior”. Fata urcă în garsoniera vecinei pentru a o invita, dar aceasta, din spusele inculpatei, o bate și o împinge pe scări: „Nu știu, poate ea fiind sub influența alcoolului, văzând-o pe fiica mea, m-a văzut pe mine...”). In: Și v-ați supărat
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
Nu, nu am spus asta» (râde). Cam așa sunau discuțiile dintre noi. Eram destul de egoistă. Acum locuiesc cu tatăl meu, dar ne-am mai liniștit. Pe atunci, era scandal. Îmi spunea: «Pleacă! Mori!» Da, era serios. Cum îmi căutam o garsonieră să mă mut, se purtau din nou frumos cu mine. Nu le-ar fi convenit să plec (râde). Le ziceam că mă mut mai mult ca o amenințare. M-am întâlnit cu soțul meu pe o pârtie. O colegă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să pot acorda vreodată iertarea la asemenea jigodii. Ploșnițe protejate prin lege Cu ocazia trecerii în neființă a unui boschetar devenit pentru un scurt timp celebru, ca până la urmă să moară ca un câine jigărit, uitat de toată lumea, într-o garsonieră mizerabilă de închiriat, am scris și eu vreo câteva rânduri, ce-i drept, cam aspre împotriva celor care cândva s-au scălâmbăit ca niște clovni de prost gust în fetidul circ de tristă amintire numit Piața Universității. Cum îl chema
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
în sec. Mie îmi e rușine ca unei îmbuibate. Și atunci le dau bani. Mulți, mult mai mulți decât media. E un fel de mituire a sorții. În Copenhaga am vizitat un cămin de bătrâni. Etaje multe, strapontine în pantă, garsoniere cochete. Dar n-a fost asta. La parter era de fapt o mare universitate. Acolo, bătrâneii învățau ceea ce tinerețea nu le-a dat răgaz sau șansă: sculptură, antropologie, aerobic, filosofie, muzică, computer science. Clădirea era plină de expoziții de-ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu circuit închis și m-au protejat, cu burta mea rotundă cu tot, de jegul acelei lumi. Direcțiunea îmi repartizase ore de la 7,30 la 10,30 dimineața și de la 17,30 la 19,30 seara. Schimbam două tramvaie de la garsoniera noastră închiriată din Bucur Obor. Eram în marș patru ore pe zi. Iarna mergeam ca o rață, ca să nu mă dezechilibrez și să nu îmi strivesc copilul din burtă de caldarâmul înghețat. Directorul intra răcnind în clasă, în timpul orelor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de la marginea trotuarului. Era un haos cumplit, un clocot difuz de tropăit de bocanci, urlete și miros de pulbere arsă. Am scăpat printr-un gang care ieșea afară din piață. Totul se golise. Am plecat spre profesorul Radu; acasă, în garsoniera pe care o închiriasem, nu mai era chip să mă duc. Voiam să dorm la el, și-a doua zi să plec undeva. Știam că securiștii nu se vor ocupa de noi imediat; mai întâi trebuiau să liniștească strada. Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
armata, a pus sigilii și petarde la toate ușile și a preluat peste tot conducerea. Am predat pistolul mitralieră și am plecat. Eram obosit și mi-era foame, și nu mai fusesem demult pe-acasă. Când m-am apropiat de garsoniera unde stăteam atunci, pe jos era o cununiță cu câteva lumânări arse. Câțiva prieteni care știau că am fost în 21 în Piață, dar nu mă mai văzuseră de atunci, m-au căutat pe la morgă fără să mă găsească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
știau că am fost în 21 în Piață, dar nu mă mai văzuseră de atunci, m-au căutat pe la morgă fără să mă găsească și crezuseră că am murit. Mi-au aprins lumânări și mi-au pus o coroniță în fața garsonierei (mai târziu am aflat ca Adi Arion scrisese deja un panegiric pentru ziarul local). Am râs în hohote până mi-au curs lacrimile. „Am murit o dată, așa că n-o să mai mor curând!”, mi-am zis. Iată, iubită prietenă, două zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nu se mai suportă se apucă să rezolve probleme de topologie abstractă până pică de oboseală și-și amintesc iar că nimic nu le-a ieșit în viață, că toate relațiile lor interpersonale sunt o ruină, că stau în aceeași garsonieră igrasioasă ca și acum cinci ani, nu mai au bani pentru concediul pe care îl tot amână de nu mai știu când... Unii evadează în alcool, alții în spații formale-abstracte. Eu am evadat în amândouă. După orele de curs mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ce mă ocup, din ce anume trăiesc; simplu: fac ce-am făcut de-o viață: predau într-un fel de școală particulară limba franceză, gramatică și literatură. Prietenii de la fosta Bibliotecă Franceză de la noi mi-au făcut rost de o garsonieră pe care-mi pare rău că n-o puteți vedea. Am o fereastră mare, lată, spre Bulevardul Saint-Germain, mi-am cumpărat draperii de catifea maro ca ale tale: lungi, tremurătoare, asemeni destinului, cum spuneai în una din înserările petrecute la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
televizor, tihna din patul strâmt. Era devreme, pentru că Fiasco-ul și-a văzut de treabă și a pornit, în ciuda tuturor problemelor lui. Georgina nu venise încă acasă și eu tot pierd cheile pe care mi le dă ea. Are o garsonieră spațioasă deasupra agenției de pariuri de pe strada cu trafic intens. Era frig, dar nu foarte frig. Cea de-a doua zăpadă mai tivea încă trotuarele. M-am așezat pe o bancă, lângă podul negru de lângă gura deschisă a stației de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu toții. —Trebuie să spun, remarcă James RattrayPotter care se apropiase amenințător de mine, că opera ta de artă a fost admirată de mulți de la bancă. Un spectacol pe cinste. Dacă aș avea spațiu, te-aș chema să improvizezi ceva în garsoniera mea de burlac. Chiar și așa, poți trece oricând să-mi vizitezi apartamentul. Niciodată nu știi de unde sare iepurele, nu? Îmi aruncă o ocheadă. —Trebuie să spun că Sebastian e un bărbat norocos. O expresie perversă alunecă pe fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
capătul unei linii de autobuz. Dormeam pe o bancă, lângă un tufiș de măceșe. Era începutul lui aprilie, înmuguriseră niște crenguțe galbene, ieșea din pământ aburul acela lăptos al dimineților. Am găsit, cu greu, drumul spre casă. Abia în fața ușii garsonierei mele am constatat că nu mai puteam să intru. Pierdusem servieta în care erau cheile, actele, hârtii felurite. Buimac, am rătăcit apoi prin oraș, încercând să mă adun, să revin într-o lume care, dintr-odată, mi se părea ireală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să aflu unde era ascuns (într-unul din ganguri, poate cel dintre cinematografe sau cel al Primăriei), să mă prezint, să spun cine sunt și ei îmi vor da servieta. Apoi aveam să mă întorc acasă, aveam să descui ușa garsonierei, aveam să mă prăbușesc în pat, să dorm mult, zile, luni, ani și, când mă voi trezi, eram plin de certitudinea că aveam să reiau viața și istoria mea exact din momentul în care începusem să nu-mi mai amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zi de zi, ceas de ceas, halbă după halbă. „Ăsta-i damful ce-mi place“, mormăi victorios că, în sfârșit, e pace în mine. După două beri, știam că voi găsi și obiectele pierdute, îmi voi recupera servieta cu cheile garsonierei, mă voi întoarce acasă și voi dormi, voi dormi și numai voi dormi. Rămân o clipă în ușă, privind triumfător spre capătul sălii, unde metrî Periuță tocmai a înșfăcat platoul cu cele trei rânduri de câte 13 halbe suprapuse. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la vânzătorul din colțul berăriei. Am cerut un alt exemplar. Apoi un altul. Încă unul. Erau la fel. Le priveam și simțeam cum mă prăbușesc în aceeași neînțelegere cu care, în urmă cu mulți ani, îmi priveam mâinile în fața ușii garsonierei mele, constatând că nu mai am în ele servieta din care ar fi trebuit să scot cheile cu care să deschid yala, apoi să intru, să mă trântesc în pat și să adorm. Tot astfel simțeam și acum, cu gazeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în când, un bătrân nenorocit își găsește loc pe treptele intrării, treptele pe care eu încă șovăi dacă să intru sau să mă întorc, să-mi continui căutarea obiectelor pierdute, de unde sunt convins că-mi voi recupera servieta și cheile garsonierei mele. Bătrânul de pe trepte e într-o manta fostă cândva albastră, de milițian, are un maldăr de pungi din plastic cu ziare, zdrențe, fel de fel de cutii, sticle de apă minerală goale. Dintr-o sacoșă se ițesc o franzelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cartea propriului meu destin nu cred că a mai stat cineva să o acopere cu cuvinte pe care eu acum le caut. Aproape știam ce avea să urmeze. Mă îngrozea doar întâlnirea care urma. Momentul când aveam să intru în garsoniera ei de lângă piața Kogălniceanu și să-i spun ce? Pe la Chitila, Ester a plecat din ușa compartimentului. M-am despărțit posac de B. N-am vrut să o mai conduc. Aproape că am repezit-o, deși, știam, puștoaica nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai de preț, două desene, un nud de Corneliu Medrea și compoziția „Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă“, de Ressu. Le primisem cadou de la văduva B., după ce își desfăcuse casa. Venise vechiul proprietar și fusese nevoită să se mute. În garsoniera primită nu putea lua prea multe lucruri. Mare parte le vânduse, altele le dăruise celor apropiați. Rămăsesem în relații cu ea și soțul ei, colonelul B., de pe când le meditasem băiatul. N-am avut ce face. A trebuit să vând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cei doi orbi, sau de a mă întoarce în freamătul Bulevardului, încercând să găsesc afurisitul acela de oficiu al I.T.B-ului cu obiectele pierdute prin autobuze, troleibuze sau tramvaie, să-mi recuperez servieta cu cheile, să mă întorc la garsoniera mea, să pot deschide ușa, să mă arunc în pat și să dorm, să dorm, să dorm tot somnul din mine. Șovăiala mea în ușa crâșmei, simt, se încarcă de sentimentul unei mari vinovății. Încă nu vreau să mă las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el. Încă nu aveam curaj să gândesc că acea povestire fusese în geanta mea acum pierdută. Speram să o fi lăsat acasă, să o găsesc când mi-aș fi recuperat geanta cu cheile și aș fi reușit să intru în garsoniera mea. Îmi aminteam însă că o luasem cu mine ieri, când plecasem, cu gândul de a i-o înapoia astăzi. Simțeam cum spaima de a fi pierdut acel text al lui V.V. se topea într-o spaimă și mai grozavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a te fi născut de care vorbea, parcă, Sartre. Oricum, un lucru era clar. Trebuia cu orice preț să-mi recuperez servieta. Aveam acum un motiv și mai temeinic decât amărâtele acelea de chei cu care aș fi deschis ușa garsonierei, aș fi intrat în casă și m-aș fi trântit în pat, lăsându-mă cufundat în somnul deplinei uitări. Manuscrisul acela trebuia recuperat. Era o datorie morală către literatura română, în primul rând, căreia îi pierdusem o capodoperă. Nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ciroză, a oftat fata vecinului. Soră cu tata. Stătea singură pe Bulevard, pe la cinematografe. La etaj, peste cinematograful de lângă farmacie. N-avea cine s-o îngrijească și am luat-o la noi, când era pe terminate. Mi-a lăsat mie garsoniera, a chicotit fetișcana. Mă mut singură acolo. De Paște fac un party cu bairam de inaugurare. Asta-i viața, a mai oftat, deschizând ușa cămăruței cu toboganul. Am urmărit-o cum își deșartă găleata cu resturi. Cum se apleacă apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care a făcut-o. Ca în poveștile cele mai tâmpite, era cel mai apropiat. Coleg de cameră în studenție, părtaș la petreceri la el sau în alte case, cel care venea să-mi ceară să-i împrumut mai târziu cheia garsonierei spre a regula, chipurile, pe câte una agățată pe unde se nimerea. Scotocea, de fapt, printre hârtii, printre însemnări de tot felul. De parcă aș fi fost cine știe ce tăinuitor de perfide secrete. Bănuiam că o face. Nu înțelegeam de ce. Nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]